Oare să fi existat aevea Ciclopii? Se pare că da, de vreme ce scheletul unuia a fost descoperit în anii ’70, în Bulgaria. Doar că există o problemă…
Gheorghiță și ciclopul. În volumul Enigme în galaxie (1983), Florin Gheorghiţă, titanul ufologiei româneşti, introducea ca notă de subsol o bizară acoladă:
”Iată o ştire extrem de stranie pentru specialiştii contemporani, care ar putea susşine vechi tradiţii mitice: «În cursul unor săpături arheologice efectuate lângă localitatea Razlog, în partea de sud-vest a Bulgariei, a fost descoperit un schelet de om care avea un singur ochi, în frunte». («România Liberă» din 05.08.1973)”1.
Informația apare la rubrica ”În câteva rânduri”, în locul și la data precizată, pagina 6 mai exact. Gheorghiță ar fi putut cita din Informația Bucureștiului, care apăruse mai înainte cu o zi și era (cu o frază!) mai detaliată – ”Lungimea scheletului omului cu un singur ochi este de 172 cm și, după aprecierea specialiștilor, el prezintă un interes ştiinţific deosebit, menţionează agenţia B.T.A.”2 -, dar acestea sunt amănunte. Important este că răposatul ufolog considera că istoria, biologia și încă câteva științe pot fi rescrise pe baza unei știri de două rânduri de la rubrica fapt divers și altele.
Însă nu e singur. Găsim ecouri peste ani la P.R. Georgescu, într-un serial protocronist din Săptămâna:
”… să ne fie permis sa inserăm aici o știre de ultimă oră referitoare la ciclopi (!). Acum câteva luni, postul de radio București făcea cunoscută o recentă descoperire a arheologilor bulgari, un schelet de om, de cca. 2,5 metri înălțime, deci un uriaș, având o singură cavitate oculară. Cu alte cuvinte e vorba de scheletul unui ciclop. Savanții nu au reușit pâînă acum să-l încadreze într-o rasă umană cunoscută. Ce-i de făcut? Ne prefacem că nici nu a existat? Îl clasăm la dosar printre alte enigme ale istoriei care contrazic schemele științei, sau îl considerăm o dovadă peremptorie că, într-o vreme îndepărtată, au existat oameni cu un singur ochi, adică ciclopi…”3.
August 1973 e la câteva luni distanță de septembrie 1979. 73 de luni. Așa da, ”câteva”! Cu de la sine putere, pe bază de imaginație, săptămânistul dublează 172 cm, care devin 2.50 m, respectiv ”uriaș”. Urmează un perdaf complet gratuit vizavi de știință.
Nici György Mandics, autorul unor lucrări de referință și om serios când dorește, nu se lasă mai prejos:
”La 4 august 1973, corespondentul agenției de știri UPI din Bulgaria anunța din Sofia că arheologi bulgari au găsit în partea de SE a țării, în apropiere de Rizlog, schelete ciudate, care aveau doar o singură adâncitură pentru ochi, deasupra nasului!”4.
Agenția de știri inițială era BTA (Bulgarian Telegraph Agency), UPI (United Press International) doar a preluat. Relevant totuși pentru filiera externă din care-și alimenta Mandics discursul.
În aceeași publicație bănățeană, un complilator de duzină, Mircea Bălan, articulează ”ciclopul” pe teoria paleocontactului, a astronauților antici:
”S-ar putea ca și scheletul uman descoperit in 1973 în Bulgaria și care avea doar un ochi în frunte, ciclopul de la Razlag, să fi aparținut unui paleoastronaut”5.
Știrea cu ciclopul bulgar este reprodusă, mai mult sau mai puțin exact, în mul,te alte locuri. Am oferit câteva mostre, care deformează și îmbogățesc creativ.
Ciclop mondialu’, spaima la știință. În economia globală, exemplele autohtone de mai sus nu sunt nici singulare, nici reprezentative. În primele zile de august 1973, ciclopul a bubuit și a făcut înconjorul lumii, la propriu. Poate fi găsit în periodice de pe 6 continente și nu ne-ar mira să fi ajuns și în Antarctica, via buletinele radio. Ca să fie 7, cifră mistică.
În această situație, omul de bună credință, fără o cultură media, poate fi derutat. Realitatea este însă banală.
Știrea inițială, provenită din Bulgaria, a fost preluată de agenția de știri locală (BTA) și introdusă în fluxul global. O agenție de știri este un instrument de agregare și difuzare; preia, selectează după potențial, traduce și distribuie știri deja difuzate din țara de origine. O agenție de acest fel nu verifică știrile individuale; nu este nici în fișa postului, nici n-ar avea capacitatea organizațională. Desigur, subliminal se operează un transfer de prestigiu, dar este iluzoriu. Așadar, agenția nu oferă un gir sau un certificat de autenticitate.
De regulă, agențiile de știri nu împing în mod voit știri false. Dar se mai întâmplă și nefăcute. Scăpări, greșeli, neatenții… Cazul ”ciclopului”.
”Ciclopul” cu doi ochi. Arheologa bulgară Goranka Tonceva, cercetător științific principal, cea care a săpat situl de lângă Razlog, rememorează povestea ciclopului în ”Taina de la Stolovateț” (Космос, 1974):
***
”Ultima zi a săpăturilor noastre la Razlog. E duminică și ne simțim obosiți. Suntem istoviți de munca încordată. Atenția noastră este îndreptată acum spre stabilirea, fixarea și fotografierea straturilor de cultură. Era necesar pentru a afla când a fost distrusă clădirea, dacă acest loc fusese locuit anterior și așa mai departe.
Pe la începutul după-amiezii, așa cum se întâmplă adesea în ultima zi de săpături, am dat peste o nouă descoperire. La nivelul ultimului rând de pietre din fundația zidului de sud a fost găsit un mormânt. Într-un spațiu dreptunghiular, încadrat cu pietre grosolan cioplite, a apărut scheletul unei femei; lângă craniu se aflau cerceii ei, mici cerculețe de bronz. Înmormântarea fusese făcută la doar 5–6 cm de suprafață. Am început să decopertăm scheletul încet și cu grijă, cu spatula și pensula. Craniul, orientat spre sud, era puternic sfărâmat. Înmormântarea, fiind atât de aproape de suprafață, fusese atinsă probabil de plug: craniul fusese deplasat și spart. Întâi s-a ivit orbita dreaptă, apoi ambele maxilare. Treptat au apărut și brațele, oasele coloanei vertebrale, coastele, bazinul, oasele celor două picioare lungi. În partea de jos a piciorului drept s-a găsit o bilă de lut.
Era deja ora șase seara. Am făcut fotografii și schițe ale scheletului și mormântului, dar erau insuficiente. Filmele fuseseră consumate dimineața pentru documentarea profilelor. Am fost nevoiți să lăsăm scheletul pe loc, pentru ca dimineața următoare Karkelev să facă fotografii pe lumină, să-l strângă și să-l ambaleze. Am socotit că descoperirea era încheiată, documentată și descrisă. Mai rămânea doar ca materialele să fie prelucrate – oasele să fie predate antropologului, analizate și descrise puținele obiecte găsite în jurul mormântului.
Nimeni nu bănuia însă că evenimentele aveau să ia cu totul altă întorsătură.
De fapt, acesta era faimosul «ciclop», știrea despre care a pus pe jar imaginația multora.
Luni dimineață am plecat spre Sofia, iar a doua zi am călătorit la Belogradets, în regiunea Varna, cu deplină liniște, convinsă că totul este în ordine.
Uimirea mea a fost mare când, la Belogradets, am citit în ziar că la Razlog fusese descoperit un «ciclop», și încă în timpul săpăturilor conduse de mine. Acea veste m-a tulburat – în timpul săpăturilor se vedea foarte clar orbita dreaptă a craniului.
Un apel telefonic a întrerupt monotonia cotidiană. În aceeași zi, Karkelev mi-a comunicat prin telefon despre senzaționala descoperire, rugându-mă să-mi păstrez calmul. Eram indignată că nu mă avertizase dinainte despre «descoperirea» sa și că nu-mi ceruse părerea, că se grăbise cu concluzii pripite și neavenite.
— Ce facem acum?, mă întrebă el.
— Veți da o dezmințire în ziar, iar scheletul îl vom trimite profesorului M. Balan pentru cercetare, i-am răspuns.
Dar… era deja prea târziu. Agenția Telegrafică Bulgară, prin reprezentantul său din Blagoevgrad, trimisese comunicatul la ziarele din Sofia, iar de acolo vestea se răspândise prin agențiile de presă străine. Senzația devenise mondială.
Se răspândi și zvonul că arheologii bulgari nu sunt în stare să deosebească orbitele unui craniu de orificiul prin care trece măduva spinării.
Aceasta este, pe scurt, istoria «ciclopului», care mi-a adus multe emoții și necazuri.
În realitate, rezultatele săpăturilor de la Razlog nu constau în faptul că în perimetrul unei construcții a fost descoperită înmormântarea unei femei, ci în aceea că au fost găsite materiale care lămureau întrebările ridicate de plăcile originale din Razlog”6.
Dezlegări. Săpăturile arheologice de la Stolovatets (5 km V de Razlog) au urmărit elucidarea contextului unor lespezi incizate cu o bogată varietate de simboluri, descoperite întâmplător de localnici în timpul lucrărilor agricole. Au avut un caracter de prevenție, dar și de elaborare.
La săpături a participat un grup de elevi, pe post de lopătari, dar și Ivan Karkelev, custodele casei-muzeu ”N. Parapunov”, locul unde a fost depusă în 1957 prima lespede. Om cu idei năstrujnice, implicat în viața culturală a micului orășel de provincie, intelectual mediocru mustind de patriotism local. Personaj tipic, am spune. După cum relatează Goranka Tonceva, șefa de șantier, la finalul săpăturilor, i-a lăsat lui Ivan Karkelev sarcina documentării fotografice. Acesta, sucind și răsucind craniul unui schelet fără mare importanță, găsit în stratul de săpare, l-a fotografiat și din partea opusă, unde deschiderea pentru coloana vertebrală i s-a părut a fi orbita unui ciclop. Un corespondent BTA din Blagoevgrad trece întâmplător pe la muzeul păstorit de Karkelev. Află de la aceasta despre descoperire și semnificația speculată. Încântat, redactează o știre care ajunge inițial în presa centrală din Sofia, apoi, via BTA, va face turul globului pământesc.
Bumerang (urmări și lecții învățate) Deși povara monumentalului eșec a căzut pe umerii lui Ivan Karkelev, cel mai probabil, acesta nu a fost nici rău intenționat și nici singurul vinovat. În ceea ce-l privește, vorba ceea, drumul spre iad e pavat cu bune intenții. În cercetările noastre am întâlnit însă mai multe cazuri în care complicitatea jurnalistului, adesea tacită și justificată de goana după celebritate și senzațional, au jucat un rol hotărâtor. În fond, indiferent de patriotismul local sau prezumata țăcăneală a lui Karkelev, se presupune că un reporter are propriu discernământ. Corespondentului BTA din povestea noastră i-a lipsit cu desăvârșire.
Urmările entuziasmului său nu au fost cele așteptate. Din contră.
În redările incizate pe lespezile deja menționate, unii istorici bulgari văzuseră influențe celtice, minoice și chiar egiptene. Goranka Tonceva credea că poate dovedi originea tracică, dar raportul ei de săpături n-a mai fost publicat. Cercetările arheologice s-au oprit și au fost reluate de-abia în 2007. Întreaga afacere a pus arheologia bulgară în fața unui scandal internațional și a expus-o ridicolului.
***
Încă din titlu aminteam de o lecție. Există vectori culturali care consideră că e bine să umfli un subiect, pentru că astfel ajunge și se menține mai ușor în atenția publicului. Valoarea unei astfel de acțiuni e discutabilă și dependentă de titrare – de doză și de proporție. Sociologii cunosc bine că de la un anumit prag, o influență socială capătă o viață proprie, independentă de voința inițiatorului și prin urmare imposibil de controlat.
În România ultimelor decenii a înflorit un curent dacoman, în care gogomănii haioase – dacă n-ar fi urmate de efecte! – ca cea de mai sus abundă. Contestatarii i-au transformat pe liderii curentului dacoman într-un bau-bau polivalent. Foarte important, fără să-i cunoască, de cele mai multe ori fără ca măcar să fi schimbat două vorbe cu ei. Cu excepții, acești oameni au fost și sunt bine intenționați. Însă metoda de a-și populariza crezul și pasiunile au fost greșite.
Și au generat un efect de bumerang. Orbiți de fantoșa dacomană, nu observăm, la nivel de societate, apariția unui curent antidacist, la fel sau poate chiar mult mai periculos. Niște neisprăviți de același calibru, dar de altă categorie, au ajuns să nege, în gura mare și în piața publică, continuitatea, etnogeneza și dreptul românilor asupra pământului lor. Civilizația și cultura dacică nu se mai studiază aprofundat în facultăți și adesea este trecută la diverse. Din varii motive, unele instituționale, altele personale, și unele și altele omenești și priu urmare explicabile, perioada dacică a devenit o Cenușăreasă, cu tendința de a se transforma într-o paria.
Asta este în fond lecția: ce e (prea) mult strică. Și de-o parte, și de alta. Trebuie găsit un echilibru, instabil, dar echilibru…
Note 1Florin Gheorghiţă, Enigme în galaxie, Ed. Junimea, Iași, 1983, p. 150; 2***, Ciclop, în Informația Bucureștiului, nr. 6198/04.08.1973, p. 6; 3P.R. Georgescu 20250. Un proiect pentru o mitologie românească (55), în Săptămâna, nr. 459/21.09.1979, p. 7; 4György Mandics, Enciclopedia ființelor extraterestre (28), în Lumea misterelor (supliment al ziarului Timișoara), nr. 28/4.03.1996, p. 4; 5Mircea Bălan, Fantasticele întâlniri de gradul III, în Timișoara, nr. 86/5.05.1993, p. 7; 6ст. н. с. ГОРАНКА ТОНЧЕВА, Тайната на Столоватец, în Космос, nr. 10/1974, p. 15-18.
