Acum câțiva ani, am purtat la Iași o lungă discuție cu decanul de vârstă al ufologiei române, ing. Florin Gheorghiță. S-a adus în discuție și cazul Barnea/Hoia, din august 1968. Am insistat pe identitatea și importanța martorilor, dar n-a fost chip să obțin ceva de la bătrânul care o ținea langa cu ”Avem pozele, care vorbesc de la sine, restul nu contează”! A dus cu el în mormânt elemente de informație esențială. Părerea noastră e că exista un motiv al acestei nefirești tăceri.
Am reîntâlnit recent susținerea centrării pe martor(i) într-un mic eseu al cercetătorului spaniol Vicente-Juan Ballester Olmos. Semn că investigarea seriosă a fenomenului OZN (credem că există într-adevăr un fenomen OZN, fie el chiar și numai psiho-social) duce la concluzii similare.
Însă propunerile de final ale lui Vicente-Juan Ballester Olmos par neserioase, provenite dintr-o naivitate reală sau mimată. Mai tineri fiind, am propus ufologului Dan Dezideriu Farcaș și ASFAN-România o acțiune similară. Filtrare stratificată – selectare relevantă – adâncire punctuală. Organizațional nu s-a întâmplat nimic; însă câteva cazuri celebre le-am luat în lucru ajutat de o mână de prieteni. Unele, ca de exemplu Bâlea-Lac, septembrie 1978, au primit rezolvări surprinzătoare, cu date noi, de primă mână, imposibil de contestat. Puși în fața faptului împlinit, ufologii care-și făcuseră o carieră din ventilarea unor astfel de ”cazuri” au preferat să ignore faptele. Pentru că pur și simplu studiul aplicat, punctual, NU este în interesul ”ufologiei”.
În ciudat pesimismului manifestat de Vicente-Juan Ballester Olmos, viitorul ufologiei este promițător. Ce uită domnia sa este că mama proștilor e mereu gravidă. Așa că publicul e asigurat. Și unde este cerere, oferta nu întârzie să apară.
VIITORUL UFOLOGIEI
Vicente-Juan Ballester Olmos
În cadrul atelierului CAIPAN din iulie 2014, organizat de GEIPAN (CNES-ul francez), dr. Jacques Vallée a susținut o prelegere interesantă intitulată ”UAP: o strategie pentru cercetare” (1). Vallée a oferit un bun context istoric al bazelor de date despre OZN-uri ca punct de plecare pentru dezvoltarea unor direcții viitoare de cercetare.
Aș dori să fac câteva comentarii pe marginea acestui material. Primul este unul general: el scoate în evidență faptul că, după 68 de ani de istorie modernă a fenomenului OZN, nu știm nimic despre natura presupusului fenomen OZN/UAP. Pornim astăzi de la zero, pentru că toate întrebările de bază referitoare la fenomene rămân deschise și niciuna nu este încă rezolvată, lucru pe care îl subliniază și Vallée, enumerând o serie de ”întrebări fără răspuns” esențiale, ce țin de subiecte-cheie precum căutarea unor tipare, fizica fenomenului, geografie, impact socio-cultural, efect asupra martorului uman, precum și metodologie și epistemologie.
Este oare – așa cum propune Vallée în secțiunea ”Obstacole în calea analizei” – din căuză că ”fenomenul a demonstrat un nivel de complexitate care pune la încercare analiza și chiar descrierea rațională”? Sau este – în opinia mea – pentru că nu există, de fapt, niciun fenomen cu adevărat nou în desfășurare? Este evident că putem constata un eșec în a găsi fie constante statistice de durată, fie dovezi extraordinare admisibile (materiale, înregistrate sau observaționale) pentru un nou tip de entitate fizică sau parafizică manifestată în mediul nostru. Ce-ar fi dacă OZN-urile ar fi ceva mai degrabă legat de lumea noastră interioară decât de cea exterioară? Ce-ar fi dacă n-ar avea deloc legătură cu complexitatea? Ce-ar fi dacă totul s-ar datora pur și simplu faptului că avem de-a face cu un fenomen de tip ∑, în care un număr infinit de cauze, stimuli, obiecte și procese, atât naturale, cât și artificiale (create de om), se combină pentru a produce falsa impresie că fiecare observație aparține unui întreg unitar (s.n.)?
Nu trebuie să uităm că OZN-urile au fost etichetate ca extraterestre de presă și de autorii de cărți populare (o teorie acceptată în prezent de majoritatea ufologilor) cu mult înainte de a fi studiate academic. Chiar și forma și motivul popular al ”farfuriei zburătoare”, care au modelat milioane de relatări ulterioare, pot să fi fost de la început eronate, create de redactori de titluri. (2)
Vallée, ale cărui lucrări timpurii mi-au inspirat dedicația personală și modul de abordare a studiului OZN-urilor, susține inteligent o ”platformă de date filtrate și calibrate”. Aș fi primul care să pună propria bază de date FOTOCAT (3) la dispoziția unei astfel de arhive. Dar problema-cheie aici este filtrarea. Dincolo de discriminarea preliminară, simplă, între avioane, stele și planete, baloane, bolizi, reintrări, lansări de rachete și așa mai departe, ar trebui să cădem de acord asupra unei filtrări de nivel secundar. Iar aici ideologia sau credința încep să afecteze procesul.
Cum eu însumi am parcurs drumul de la expectativă la scepticism deschis, știu din proprie experiență despre ce vorbesc. Este un fel de cip intelectual pe care trebuie să-l schimbi: de la a-ți imagina că vorbele (și credințele) martorului reflectă cu adevărat realitatea unei observații date, la convingerea că marja de eroare din mărturia martorului este foarte mare (s.n.). Surpriza, frica, simțurile înșelate, imaginația, predispoziția către povești, dorința de publicitate, toate pot produce istorii intrigante care nu au legătură cu ceea ce s-a întâmplat efectiv. Dar aici apare marea falie. Un șofer de ambulanță nu poate confunda un OZN cu Luna. (4) Un om de știință respectat nu poate inventa o întâlnire de gradul trei. (5) Piloți de avion experimentați nu pot interpreta greșit obiecte zburătoare. (6-9) Un militar nu poate falsifica o fotografie cu OZN. (10) Asta auzi atât de la ufologi fanatici, creduli și naivi, cât și de la cercetători orientați științific. Ei nu pot admite acest lucru, în contradicție cu devotamentul lor față de mantra recunoscută care spune că ”majoritatea observațiilor sunt explicabile”. Care este, de fapt, gama completă a erorilor de observație și a comportamentului uman asociat cu relatările OZN? Aceasta reprezintă miezul enigmei, pentru că dovezile arată că oameni sănătoși și lucizi inventează povești, îi păcălesc și îi induc în eroare pe ceilalți, iar persoane bine instruite interpretează greșit obiecte neașteptate sau fenomene naturale mult mai des decât ne-am putea imagina (s.n.).
Așadar, revenim, până la urmă, la vechiul refren GIGO (”Garbage In, Garbage Out”, gunoi bagi, gunoi scoți – n.n.). Cum cuantifici fiabilitatea unui profesionist de top care raportează o răpire? Cum clasifici un eveniment care se dovedește a fi steaua Sirius? Nu este ceva ce resping, având în vedere că am fost unul dintre cei care au lucrat activ la definirea unor standarde în această privință (11), un sistem adoptat în prezent de cea mai mare organizație OZN din lume, MUFON, cu sediul în SUA. (12)
În prezent, când au fost acumulate suficiente date și au fost publicate numeroase lucrări de cercetare pe baza lor, avem mijloacele și know-how-ul pentru a reevalua tiparele din trecut. ”Legea momentelor” (”law of the times”, în original) s-a dovedit a fi nimic altceva decât o consecință a combinației dintre obiceiurile sociale și condițiile de observație (13), iar ”corelația inversă” dintre rapoartele OZN și densitatea populației, în forma în care a fost inițial concepută, reprezintă un model incorect. (14)
Dar sunt de acord cu Vallée că progresul necesită imersarea în marile baze de date și că, de asemenea, căutarea tiparelor (s.n.) ar trebui să fie unul dintre cele mai importante exerciții în ufologia / studiul UAP al secolului XXI. Tiparele trebuie comparate sistematic cu baza de date IFO (Identified Flying Object, Obiect Zburător Identificat – n.n.) pentru a le testa originalitatea și robustețea, adică pentru a verifica problema indiscernabilității. (15)
În știința modernă putem găsi lucrări care arată rezultate diferite atunci când se lucrează cu același set de date brute, dar rareori rezultate opuse. Dimpotrivă, exact acest lucru se întâmplă în ufologie. Lucrând, în esență, cu același tip de relatări (nimeni nu contestă universalitatea rapoartelor OZN), colegul francez J.F. Boëdec concluzionează că datele indică ”un fenomen nou, cu tipare stabile, independent de iluziile colective” (16), în timp ce propriul meu studiu, realizat pe parcursul a patru decenii, deduce că probabil nu există un fenomen nou, ci o sumă de explicații într-un univers haotic de date în care neînțelegerile și inadvertențele joacă un rol semnificativ. Absența datelor verificate și colectarea distorsionată a datelor pot explica ”necunoscutele” (s.n.).
Există o altă diferență fundamentală între modul în care operează știința și modul în care operează ufologia. În știință, se prezintă un set de fapte și se propune o ipoteză pentru a le raționaliza. Aceasta rămâne valabilă până când noi evenimente o contrazic și este înlocuită cu una nouă. Atunci când analizăm relatări OZN într-o abordare științifică și propunem o ipoteză (Venus, un avion, Luna, o reintrare în atmosferă, fotografii falsificate etc.), încercăm să demonstrăm că aceasta este o ipoteză adecvată sau cel puțin coerentă pentru a explica fenomenul (asistați de date astronomice, înregistrări spațiale sau analize tehnice). O abordare diferită este adoptată de majoritatea ufologilor, care – în loc să considere relatările OZN doar ”anomalii” neutre, un punct de plecare acceptabil – presupun că rapoartele OZN sunt exemple de vehicule venite din stele, dintr-un univers paralel, călători în timp etc., dar toate acestea sunt prezentate fără niciun fel de verificare, în afara speculației personale sau a speranței. (Lucru care nu are legătură cu conceptul de probabilitate ridicată a existenței vieții extraterestre în univers, idee în general susținută de comunitatea astrofizică.)
Pentru mine, și aceasta nu este o prejudecată, ci o concluzie empirică, ufologia trebuie să fie o cercetare centrată pe martor, nu pe raport (s.n.). În studiul fotografiilor cu OZN-uri, de exemplu, acest lucru este cât se poate de evident. Analizăm o poveste și o imagine. După multă muncă de analiză a presupusei observații, descoperim că imaginea nu are nicio legătură cu observația vizuală, fiind doar o captură accidentală, un defect al filmului sau un fals pe care experții în fotografie îl pot identifica. Lucrăm într-un domeniu în care martorul este atât aparatul de înregistrare, cât și stația de raportare, iar majoritatea lucrurilor sunt subiective. Suntem vinovați – după atâția ani – că nu am observat rolul esențial jucat de observator, încărcat de factori de condiționare (s.n.).
Vallée este încă plin de energie și optimist în privința viitorului cercetării. Și eu sunt plin de energie, dar pesimist, deși în mod cert dispus să dezvolt baze de date, să organizez informația și să verific ipoteze. Dar, realist vorbind, cum am putea cădea de acord asupra unui proces de filtrare definitiv? Vallée sugerează ca un cadru internațional de cercetători experimentați să creeze noi structuri de date. În acest stadiu, cooperarea mea este deplină, iar resursele mele pe deplin disponibile. În esență, strategia lui Vallée (2014) implică o reexaminare completă a fenomenelor OZN/UAP, cuprinde o revizuire integrală, de sus până jos, a istoriei evenimentelor OZN, o muncă ce trebuie realizată chiar de noi (cu prejudecățile și ideile noastre emergente) și o muncă ce va depăși durata propriilor noastre vieți. Este acesta un scenariu realist? Dar există oare alte strategii alternative?
Strategia Selectivă
Propun o strategie alternativă, mai viabilă. Să selectăm cele mai bune ~100 de cazuri la nivel mondial, instanțe bine documentate sau potențial documentabile de anomalii aeriene sau la sol care descriu un fenomen ale cărui caracteristici par să sfideze cunoașterea actuală, să indice o vizită extraterestră sau să sugereze o alterare a continuumului spațiu-timp. Să căutăm oameni de știință din universități, industrie, guvern sau armată, care dețin expertiza necesară și se oferă să le investigheze în profunzime. Sau să finanțăm un fond care să-i remunereze pentru această muncă (prin crowdfunding sau alte mijloace). Nu un comitet în stil Condon, ci un grup numeros de profesioniști contractați, din mai multe țări, care să-și folosească la maximum capacitățile pentru analizarea cazurilor fundamentale. Oameni de știință și specialiști fără legături cu cercetarea OZN, independenți. Deși limitată ca amploare, această abordare pare mai practică decât strategia lui Vallée deoarece – dacă fondurile există – s-ar putea finaliza în maximum 10 ani, suficient de repede ca mulți dintre noi să apuce să vadă rezultatele.
Rolul cadrului de cercetători experimentați descris de Vallée este esențial în acest proiect, în două domenii principale: (a) coordonarea întregului program și (b) pregătirea unei sinteze a întregii bibliografii scrise generate pe această temă, concentrată pe descoperiri științifice și obiective.
Unii dintre noi am ajuns deja la concluzii provizorii sau finale după un studiu pe termen lung. Acestea ne pot satisface personal, dar sunt convins că mulți ar dori, de asemenea, să vadă o soluție acceptată la nivel global pentru enigma OZN/UAP, fie ca manifestare a unui contact cu ETI (Extraterrestrial Intelligence, inteligență extraterestră, n.n.), fie ca un mit social fără bază fizică. În lucrarea sa remarcabilă, Vallée scrie: ”Ufologia nu are ontologie”. Dar dacă, în schimb, ”Ufologia nu are substanță”? Fenomenele OZN/UAP ne însoțesc, cel puțin din 1947. Știința mainstream le-a respins. Guvernele și-au declasificat arhivele și le-au predat amatorilor. Armata a anunțat că nu este treaba ei. Așa cum recomandă Vallée, este timpul să proiectăm o strategie complet nouă pentru a evita încă 70 de ani de ignoranță și frustrare. Cred că este necesară o discuție globală pentru a promova strategia optimă.
Valencia (Spania), februarie 2015
Articolul oiginal (în limba engleză) și referinșele, aici
