(în curs de actualizare. ultima actualizare: 22.12.2025)
Ducu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice, I. 1945-1947, ANR, Bucureşti 2004 și Biserica Ortodoxă în anii regimului comunist. Însemnări zilnice, II. 1948-1959, ANR, București, 2021. Ducu Velicu a ”fost secretar personal al patriarhului Miron Cristea (1936-1938), dar şi al şefului SSI, Eugen Cristescu (1943-1944), Dudu Velicu (1905-1977)”.
(Luni, 28 octombrie 1946) ”Clerul, care este pozitivist, materialist, de ideal şi spirit rămânând «să se bucure», din destul, mulţimea, exclude intervenţia supranaturalului în mersul legilor naturale şi totuşi nu exclude posibilitatea unei minuni, în ziua alegerilor, cu tot grotescul «afacerii». Minunea aceasta s-ar concretiza prin apariţia puterii anglo-americane în faţa urnei.” I, p. 189
(Sâmbătă, 22 ianuarie 1949) ”Cazul unei femei care ar fi fost transformată de un moş în măgăriţă pentru neascultare şi presupusa ei aducere la Mitropolia din Capitală a revoluţionat populaţia.
Iată povestea: o fetiţă, din judeţul Ilfov sau Ialomiţa, a fost trimisă de mama ei la pădure pentru ca să-i ducă mâncare tatălui ei. Ajunsă aproape de pădure, i-a ieşit în întâmpinare un «moş» (Dumnezeu), care-a întrebat-o unde merge. Fetiţa i-a spus. Cum mâncarea nu era de post şi-n ziua aceea era vineri, moşul i-a spus fetiţei să meargă înapoi acasă. Fetiţa a urmat sfatul moşului şi, ajunsă acasă, mama ei a certat-o, trimiţând-o din nou la pădure cu mâncarea. Pe moş l-a calificat măgar. Când era să iasă pe poartă, fetiţa l-a văzut pe moş şi i-a spus mamei sale că el este acela care n-o lasă să meargă cu mâncarea la tatăl ei. Mama ei l-a certat, spunându-i «Măgarule!». Moşul i-a răspuns că ea este măgăriţă. Şi, îndată după plecarea lui, femeia s-a transformat în măgăriţă, după unii, iar după alţii, numai capul şi picioarele au devenit de măgăriţă.
Femeia-monstru ar fi fost adusă la Mitropolia din Bucureşti, unde lumea bigotă şi cea curioasă a făcut zilele acestea un adevărat pelerinaj, ca s-o vadă. Măgăriţa ar fi fost ascunsă, din ordinul autorităţilor, însă unii tot ar fi văzut-o. Clerul Capitalei ar fi primit ordin de la Mitropolie să condamne, în predici, această poveste care nu face cinste instituţiei pe care o slujeşte.
Oameni din popor, înapoiaţi din punct de vedere cultural, atribuie o deosebită semnificaţie acestui caz care, deşi presupus, îl cred însă real: o minune, pentru ca să se vadă puterea lui Dumnezeu, a cărui existenţă este negată.
În urma pelerinajului de la Mitropolie, la pangarul Catedralei s-a făcut o vânzare masivă de lumânări, iar Patriarhul a încasat sume frumoase de la miruit şi mici slujbe făcute de personalul clerical deservent.” II, p. 122
(Duminică, 23 ianuarie 1949) ”Cazul femeii despre care se presupune că a fost tranformată în măgăriţă de unsul-Dumnezeu, pentru neascultare sau, mai pe scurt, «cazul măgăriţei» preocupă de aproape nu numai lumea bigotă şi ignorantă, ci chiar lumea intelectuală, fără a mai menţiona pe cea clericală, direct interesată în rezolvarea cât mai plauzibilă a acestei «afaceri». Dacă mulţi se arată sceptici în ceea ce priveşte «minunea cu măgăriţa», nu s-ar putea spune acelaşi lucru despre efectul acestei poveşti asupra opiniei publice. Creaţia imaginaţiei populare, creaţia Guvernului pentru a sonda existenţa şi puterea sentimentului religios în popor, minune după unii, cazul măgăriţei a avut darul de a stârni o adevărată revoluţie în inimile multora, atrăgându-le, cel puţin o clipă, atenţiunea de la alte preocupări, nespirituale. Dar efectul cel mare al «minunii» este reactualizarea, retrezirea ideii de Dumnezeu în opinia publică. Fiindcă în public se pun probleme care încetaseră de mult să se mai discute. Ele rămăseseră probleme strict individuale, strict familiare [sic!] şi iată-le:
— Aaa, va să zică, există Dumnezeu!
— Dumnezeu face minuni (sau poate face minuni, să arate puterea sa celor ce nu cred în el).
— Dacă Dumnezeu există şi poate deci să facă minuni, el nu ne lasă.
Concluzia: clerul triumfă.” II, p. 123-4
(Luni, 21 februarie [1]949) ”Este foarte semnificativă apariţia, în ultimul timp, a unor minuni, printre care se menţionează:
1. cazul femeii transformate în măgăriţă, de la Patriarhie (adică acolo ar fi fost adresa);
2. cazul prizonierului român care, sosit din URSS, era să fie ucis de fraţii săi;
3. cazul copilului născut cu cap de miel, în comuna Jilava, jud. Ilfov.
1. Cazul măgăriţei este prea bine cunoscut.
2. Un prizonier român, originar din judeţul Ialomiţa, înapoindu-se din URSS, în drum spre casă, a trimis o telegramă tatălui său (după alţii, celor doi fraţi ai săi) să-l aştepte la gară cu căruţa, în ziua sosirii sale. Şi-ntr-adevăr, în ziua indicată, fraţii săi erau în aşteptarea lui în gară: îmbrăţişări, sărutări. Apoi au plecat spre casă, povestindu-şi reciproc din întâmplările vieţii. Fraţii însă nu erau bucuroşi de revenirea prizonierului, fratele lor, deoarece partea lui de moştenire o împărţiseră între ei, «frăţeşte», şi acum trebuia să i-o dea înapoi. Ca atare, s-au hotărât, încă de acasă, să-l omoare, după ce s-au sfătuit cu soţiile lor. Ajungând la marginea unei păduri, unde săpaseră o groapă mare, au coborât toţi trei din căruţă şi cei doi l-au aruncat acolo pe prizonier. Apoi au ridicat topoarele să-l omoare. El însă i-a rugat să-i îngăduie să rostească o rugăciune. Ca prin minune, după rugăciune, prizonierul a leşinat. Când s-a deşteptat, i-a văzut pe cei doi fraţi ai săi deasupra gropii, cu topoarele ridicate, gata să lovească. Ei însă erau nemişcaţi: stane de piatră. Văzând minunea, prizonierul a plecat cu căruţa în sat; după revederea cu ai săi, cele două cumnate l-au întrebat mirate unde le sunt soţii. Prizonierul le-a răspuns că sunt la marginea pădurii, şi să meargă să-i vadă. Crezând că soţii lor au fost ucişi de prizonier, cele două femei au plecat imediat la locul indicat, unde, îngrozite, i-au găsit aşa cum erau mai-nainte: împietriţi, cu topoare în mâini. (De aici, povestea nu mai continuă şi nici despre intervenţia clerului nu se vorbeşte nimic. – n.a.)
3. O femeie din comuna Jilava, judeţul Ilfov, cu locuinţa chiar în apropierea închisorii, spre vale, a născut un copil cu cap de miel. (Nu se arată dacă a fost născut viu sau mort. – n.a.) O comisie a sosit de la Bucureşti, ca să-l ia la muzeu.
Acestea sunt naraţiunile. În popor, se afirmă că povestirile sunt din sursă clericală. Clerul neagă, însă este mulţumit de apariţia lor, fiindcă ele:
a. sunt lansate pentru menţinerea şi întărirea sentimentului religios în popor;
b. «dovedesc» că minunile sunt posibile;.
c. «dovedesc» existenţa lui Dumnezeu;
d. «dovedesc» grija pe care-o poartă Dumnezeu poporului românilor, care este sub cearta [sic!] lui.
În general, ele sunt considerate ca răspuns divin [dat] lipsei de credinţă, ateismului.” p. 138-9
(Marţi, 1 martie 1949) ”Pastorala pe care a rostit-o Patriarhul Justinian duminică 27 februarie a. c. în Biserica Sf. Spiridon Nou din Capitală în faţa clericilor cursişti (peste 400) asupra problemei libertăţii religioase în RP Română (Universul, nr. 49/1.03.1949 – n.a.) a fost difuzată prin radio. Impresia asupra clerului a pastoralei «Patriarhului roşu» este – excluzând contradicţiile grave din cuprinsul ei – că ea nu este o pastorală, ci un manifest politic, sub masca religioasă, ca răspuns reapariţiei, semnificative şi îngrijorătoare, a sentimentului religios în popor, regenerat, este adevărat, de „false minuni”, răspândite de oameni interesaţi, potrivnici regimului. Iar falsele minuni au ca efect crearea în popor (care crede că sunt reale) a fatalismului şi anihilarea activismului, deopotrivă de dăunătoare efortului ţării pentru realizarea Planului General Economic 1949.” II, p. 141
(Duminică, 12 iunie 1949) ”În Capitală, circulă în popor versiunea după care «Dumnezeu va trimite trei limbi de foc din cer, să ne pedepsească pentru păcatele noastre».
Această versiune, menită să semene defecţiune [sic!] în popor, căci îndeosebi femeile cred în astfel de zvonuri care au asupra lor o influenţă nefastă, a fost auzită de la un călugăr în Mănăstirea Cernica.” II, p. 160
(Vineri, 17 iunie 1949) ”Zilele acestea, preotul Sârbu, de la Biserica Sf. Constantin şi Elena, parohia Vergu, s-a prezentat Patriarhului, căruia i-a făcut cunoscut, jurând pe preoţia lui, că a văzut chipul Maicii Domnului pe una din ferestrele bisericii sale. Zarvă, popor … un militan[t] ar fi spart geamul cu o piatră, după care ar fi spus: «dacă era vreo minune, oprea şi piatra, să nu spargă geamul». Patriarhul l-a trimis pe Sârbu la Ministerul Afacerilor Interne, să declare minunea. Acolo însă ar fi fost arestat.” II, p. 161-2 (Marţi, 14 iunie 1949) ”Campania de presă împotriva «minunilor» (Ploieşti, Bucureşti etc.), a superstiţiilor şi a unora dintre clericii diferitelor biserici (…) începută în iunie a. c., şi la care iau parte atât laici, cât şi clerici, şi concomitent cu aceasta şi lupta dusă, în acelaşi sens, prin radio, care i-a atacat şi pe «predicatori», îngrijorează clericii de toate confesiunile. Totuşi, din atitudinea lor se desprind următoarele:
1. Cu toate sforţările Guvernului de a lămuri poporul asupra netemeiniciei pretinselor «minuni» şi a scopului lansării acestor ştiri diversioniste, Biserica – ierarhie superioară şi cler de mir – nu a schiţat nici cel mai mic gest pentru a participa la campania de combatere a lăcustei strecurată în inimile oamenilor simpli, otravă a clicii reacţionare.
Sinodalii aveau un prilej minunat zilele acestea, când a avut loc alegerea noului Episcop de Roman-Huşi, să dea o pastorală; n-au făcut-o însă. Clerul de mir o poate activa oricând, în biserici sau în parohie; n-o face.
2. Clerul se bucură de apariţia «minunilor», ca unele care au darul să le mărească veniturile.
3. Clerul consideră campania contra «minunilor» drept o verigă puternică din lanţul de măsuri pe care Guvernul le ia contra Bisericii şi totuşi «aşteaptă» o minune transatlantică.
4. Mulţi preoţi cred în aceste «minuni».
5. Ziua de 1 iulie va fi un prilej «minunat» de întărirea credinţei enoriaşilor, prin confirmarea de către cler a «minunilor». Măsurile se impun.” II, p. 160
(Marţi, 28 iunie 1949) ”«Ei, dacă ar trece pe undeva, n-ar mai fi aşa vesel», spune preotul Sârbu de la Biserica Vergului (aluzie la el, care a fost arestat şi reţinut câteva zile, în legătură cu «minunea» de pe geamul bisericii).” II, p. 164
Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist 1945-1958, I, Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, București, 2001
D. 79 (1949 septembrie 30, Note ale Serviciului Culte și Secte al D.G.S.P. în vederea redactării ordinului general) ”13/30 septembrie 1949
Pentru a întări fanatismul religios, unii preoți și activiști religioși lansează versiuni cu diverse «minuni» ca cea cu «măgărița», cu aparițiile de sfinți pe geamuri etc. În această situație se vor aplica prevederile ordinului nostru nr. 69 570 din 14 iunie 1949.” p. 148
D. 98 (1950 iunie 13. Referat al D.G.S.P. privind acțiunile desfășurate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române) ”13/13 iunie I950
În ziua de 25 mai a c. în comuna Clondini-Buzău populația a discutat «minunea» văzută de o fetița în vârstă de 14 ani. Elisabeta R. Vasile. fiica unui muncitor, «minune» datorită pelagrei și malariei cronice de care suferea fetița.
Țăranii din comuna Dridu-Ilfov comentează «minunea» văzută de eleva Surugiu Elisabeta din clasai a III-a a școlii elementare ciclul II. Fetița susține că în ziua de 5 iunie a.c. orele 18,30, în ump ce se afla singură în clasă, i s-a arătat un bătrân cu barbă, care i-a spus că «nu peste mult timp tot pământul va fi plin de sânge», după care a întrebat-o apoi dacă este comunistă.” p. 194
D. 135 ([1950], Fișă personală a preotului Stere Popovici, din comuna Lunca, jud. Tulcea întocmită de D.R.S.P. Constanța) ”D.R.S.P. CONSTANȚA S.I./131
FIȘĂ PERSONALĂ
POPOVICI STERE – preot
Născut la 25 mai 1912, în comuna Tulucești, jud. Covurlui, fiul lui Ioan și Elena, … cu domiciliul actual în comuna Lunca, jud. Tulcea … În cadrul Bisericii duce funcția de preot ajutor, a fost hirotonisit în anul 1942…
În luna iunie 1949 a popularizat prin comună următorul zvon cu caracter tendențios: «Cum că Dumnezeu ar fi apărut în comuna Sinoe județul Constanța, arătându-se unui cioban mut și cerându-i să-i dea o oaie, ciobanul i-ar fi dat oaia și din acel moment a început să vorbească. Apoi Dumnezeu i-ar fi spus să bage mâna într-o groapă ce se află alături, iar cel în cauză executând cele spuse a băgat mana în groapă, scoțând la început un spic de grâu sec și un știulete de porumb, după care ar fi scos mâna plină de sânge. Dumnezeu i-ar fi explicat ciobanului că aceasta înseamnă că va fi un mare război și deci el trebuie să meargă să explice lumii despre aceasta».
În luna iulie 1949, cu ocazia unor așa zise apariții de minuni, în comuna Lunca, jud. Tulcea, le popularizează în rândul cetățenilor, întărindu-le cu cuvintele: «Dumnezeu este mare și numai el este capabil de așa ceva».
Pentru aceasta i s-au încheiat acte și s-a deferit justiției
Prin sentința nr. 533 din 30 septembrie 1949 a Tribunalului Militar Constanța a fost condamnat la 3 luni și o zi închisoare corecțională, pedeapsa a fost executată și a fost eliberat din închisoare, aflându-se în comuna Lunca jud. Tulcea.
ASRl, fond «D», dosar nr. 2488. vol. I, f. 329.” p. 258-9
D. 137 (1951 ianuarie 1. Referat-lecție redactat de D.G.S.P. tratând despre Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte istorice) ”1 ianuarie 1951
Prin zvonuri despre pretinse minuni (femeia măgăriță, sfinții pe geamuri, îngerul care ar fi întrebat populația dacă preferă 3 luni de război la 3 ani de foame), prin pelerinaje și instigații de la om la om, preoții iau atitudine fățișă împotriva colectivizării. Niciodată nu s-au rostit atâtea predici ocazionale, nu s-a catehizat atâta și nu s-a activat atât de intens sub masca oficială a comitetelor parohiale și sub masca clandestină a «Oastei Domnului» ca în prezent.
În această situație organele noastre de Securitate nu trebuie să se oprească la suprafața lucrurilor, ci să caute să stabilească chiaburul, care împreună cu preotul sau călugărul dușmănos împing înainte la fapte necugetate, țăranii săraci, neștiutori, în acțiuni ostile.” p. 262
”Am început imprimarea.
Când am prima bucată redat, pe loc, înregistrată, uimirea nu a mai cunoscut margini. Oamenii nu văzuseră niciodată un magnetofon.
— «Aiasta-i o minune!», – șoptea câte o bătrână.
— «Da, dar minune adevărată, nu ca cele scornite de chiaburi, cu măgărița, cu diavolul care a frânt spinarea învățătorului din Mădei sau, mai știu eu, cu ce năzbâtii», – răspundeau flăcăii, ridicându-se, mai mult, pe vârfurile picioarelor, să vadă și să audă mai bine.” (V.P., Cu aparatul de înregistrat plăci în comunele Dobreni și Bodești-Neamț, Albina, nr. 72/22.05.1949, p. 10)
”Dușmanul de clasă, chiaburii, foștii moșieri, fabricanți, bancheri, speculanți și uneltele lor mârșave după ce au ținut zeci de ani de zile pe oamenii muncii în bezna neștiinței pentru a-i putea exploata ca pe niște animale, caută azi prin toate mijloacele să împiedice luminarea poporului muncitor, munca și lupta lui pentru un trai mai bun. Ei încearcă să înspăimânte populația muncitoare – în special de la sate – cu fel de fel de scorniri mincinoase despre secetă, «sfinți», vedenii care apar pe drumuri și la geamuri, «stafii», «măgărițe», «sfârșitul lumii» și câte și mai câte năsbâtii de felul acesta. Ce urmăresc acești dușmani înverșunați ai fericirii oamenilor muncii? Folosindu-se de neștiința, de credința oarbă în forțe supranaturale, de înapoierea culturală pe care ne-au lăsat-o moștenire din anii în care au stăpânit și jefuit poporul muncitor, ei vor să împiedice pe oameni să rupă cu trecutul blestemat, vor să-i facă să creadă mai departe în puteri supraomenești, să le bage în cap că omul e neputincios în fața naturii, că omul nu poate schimba nimic, pentrucă «așa e scris să fie».
Din păcate, din cauza înapoierii, din cauza lipsei unei educații științifice, mulți oameni se mai lasă duși de nas de aceste povești mincinoase și absurde. Pentru ca oamenii să nu mai creadă în scornirile gogonate ale dușmanilor poporului muncitor, pentru ca să-și dea seama că nu există nicio putere dinafara și deasupra naturii, care taie și spânzură după cum i-e pofta și după cum le-ar place chiaburilor și reacționarilor de tot felul, pentru ca să înțeleagă că natura și societatea se desvoltă după anumite legi ale lor, legi ce pot fi cunoscute și stăpânite de om, trebue dusă o luptă neîncetată. Trebue demascate pe loc svonurile, minciunile, superstițiile, și pe cei ce le răspândesc, trebue explicate în mod științific legile naturii și ale societății.” (***, Cum pot contribui bibliotecarii la lupta împotriva superstițiilor și la răspândirea științei, Călăuza bibliotecarului, nr. 11/iulie 1949, p. 5)
