(în lucru; ultima actualizare 29.01.2026)
În plin avânt al Celor Treizeci de Ani Glorioși, în vreme ce Franța își celebra cu mândrie destinul modernist, planurile de amenajare a teritoriului și bogăția culturii sale științifice, apărea o carte de un straniu scandalos, Dimineața magicienilor, scrisă de Jacques Bergier și Louis Pauwels. Atacată din toate părțile, cartea spunea, de fapt, o cu totul altă istorie a modernității. Departe de dogma raționalistă, ea estompa granițele obișnuite dintre ”știință” și ”ocult” și analiza cu cea mai mare seriozitate, amestecând cu repere culturale ale epocii (precum cucerirea spațiului sau problema ecologică) civilizațiile extraterestre, giganții erei secundare, Pământul Gol sau societățile secrete naziste. Cum se poate explica un asemenea succes editorial?
Care este legătura dintre Prometheus de Ridley Scott (2012), Man of Steel de Zack Snyder (2013) sau Stargate de Roland Emmerich (1994)? Tema vizitei unor civilizatori extratereștri în trecutul umanității. De unde provine această idee? O întâlnim la autori americani de science-fiction din anii 1930, însă popularitatea ei actuală se leagă mai ales de o carte publicată în Franța în 1960: Dimineața magicienilor.
În acel an, în luna octombrie, librarii primesc acest volum masiv apărut în celebra colecție ”Blanche” a editurii Gallimard. Scris de Louis Pauwels și Jacques Bergier, ar fi putut trece neobservat în valul de apariții ale rentrée-ului literar. Nicio campanie de presă zgomotoasă nu îi însoțește lansarea. Autorii se așteaptă să vândă cel mult câteva mii de exemplare. Însă lucrurile decurg bine. Ba chiar prea bine. Cartea nu este doar un succes: declanșează un scandal. Aproape toți comentatorii se ridică împotriva tezelor pe care le susține. Criticile pasionate se vor succeda timp de aproape zece ani. Iar praful ridicat de polemică va avea nevoie de ani întregi pentru a se reașeza.
Despre ce vorbește, așadar, Dimineața magicienilor? De ce a părut ea atât de scandaloasă? Lucrarea se prezintă ca o introducere în ”realismul fantastic”, adică în ideea că nu există o ruptură între realitate și ceea ce este, de obicei, respins în domeniul ”paranormalului”, în sens larg. ”Căutăm realitatea fără a ne lăsa dominați de reflexul condiționat al omului modern (în ochii noștri,retrograd), care se îndepărtează de îndată ce această realitate capătă o formă fantastică”, scriu Pauwels și Bergier¹. Cititorul este avertizat încă de pe coperta a patra: ”A citi această carte seamănă cu a călări o cometă”; iar primele pagini anunță programul: inventarierea ”cunoștințelor abia explorate”, de la astronomie la parapsihologie, de la science-fiction la arheologie, de la extratereștrii din Antichitate la societățile secrete naziste, de la alchimie la Pământul Gol, de la giganții erei secundare la Superiorul necunoscut.
Prima parte a cărții, ”Viitor anterior”, cuprinde patru subsecțiuni, dintre care prima nu poartă titlu, iar celelalte sunt consacrate ”conspirației la lumina zilei” (titlul unui eseu al romancierului englez H.G. Wells), ”alchimiei” și ”civilizațiilor dispărute”. Lucrarea începe prin a schița un tablou sumbru al concepției despre cunoaștere aflate în vigoare la sfârșitul secolului al XIX-lea, epocă în care, potrivit autorilor, se credea că știința este desăvârșită, enigma universului rezolvată și în care era respinsă ideea unor viitoare revoluții științifice și tehnice. Totuși, simultan, gândirea intră în fierbere; mecanica cuantică și teoria relativității aveau să apară la scurt timp după aceea. Autorii revin apoi asupra unor evenimente mai vechi, precum afacerea afișelor rozacruciene din 1622, lipite pe zidurile Parisului de o confrerie de filosofi deopotrivă ocultiști și oameni de știință – diferența dintre cele două neexistând pe atunci. Cartea îi prezintă drept inițiatorii unei mișcări formidabile care a condus de la alchimie la chimie, de la speculație la știința actuală. Urmează mai multe capitole consacrate alchimiei, prevestitoare, potrivit autorilor, a științei moderne, înainte de a fi abordată tema civilizațiilor dispărute; sunt evocați pe rând Charles Fort, scriitorul și colecționarul de fapte stranii de la începutul secolului al XX-lea, precum și teza existenței unor civilizații foarte vechi, dotate cu tehnici dintre cele mai avansate.
A doua parte, intitulată ”Câțiva ani în altundeva-ul absolut”, este dedicată, între altele, explicației ocultiste a ascensiunii nazismului, printr-o expunere a teoriilor pseudștiințifice în care, potrivit autorilor, Hitler ar fi crezut. De pildă, teoria susținută de câțiva autori germani din anii 1930 potrivit căreia Pământul este gol – sau, mai exact, concav: am locui așadar în interior, pe fața internă a unui glob gol al cărui subsol stâncos s-ar întinde la infinit – ori teoria gheții eterne a austriacului Hans Hoerbiger, care explică faptul că mai multe luni alcătuite din gheață s-ar fi prăbușit succesiv pe Pământ, provocând unele dintre cataclismele descrise în legendele și miturile diferitelor popoare. Aceste teorii, alături de câteva altele, ar fi constituit terenul fertil pe care s-ar fi dezvoltat teoriile savanților naziști.
A treia și ultima parte, intitulată ”Omul, acest infinit” (un clin d’œil la Omul, acest necunoscut, bestsellerul laureatului Premiului Nobel și eugenistului Alexis Carrel), se deschide cu relatarea întoarcerii lui Jacques Bergier la Paris după eliberarea lagărului de concentrare de la Mauthausen, unde fusese deportat. Capitolele următoare sunt consacrate cercetărilor în parapsihologie, prodigiilor științifice, misticii etc. Autorii dezvoltă aici o antropologie, dar o antropologie care cochetează cu tema supraomului. Cartea se încheie cu o ”visare despre mutanți”: ”Există printre noi ființe asemănătoare nouă la exterior, dar al căror comportament ne-ar fi la fel de străin «precum cel al efemeridei sau al balenei»?” Este evocată existența unei rețele secrete de mutanți care ne-ar orienta în mod tainic viețile.
Louis Pauwels și Jacques Bergier. Este imposibil să înțelegem ce reprezintă această carte fără a cunoaște parcursul celor doi autori ai săi, Louis Pauwels și Jacques Bergier, deopotrivă integrați în lumea literară, aflați în avangarda unor curente noi precum science-fictionul, implicați în dezbaterile științifice și pasionați de fenomenele aflate la granițele științei.
Louis Pauwels nu este încă denunțătorul acelei ”sida mintale” care, în ochii săi, ar fi lovit tineretul francez aflat în luptă împotriva legii Devaquet în 1986, nici tovarășul de drum al Noii Drepte. Cu câțiva ani mai devreme, el publicase o voluminoasă carte despre ”magul” din Avon, Georges Gurdjieff, născut în Armenia rusă în anii 1870, care susținea că dusese o viață rătăcitoare prin Orient în căutarea unor învățături inițiatice. Acesta a creat ulterior, în 1923, o comunitate la Fontainebleau-Avon, în cadrul căreia preda o filosofie esoterică ce a fascinat o parte a lumii artistice și literare (René Daumal, Katherine Mansfield, Keith Jarrett…). Pauwels este cunoscut și pentru romanul L’Amour monstre, inspirat de afacerea Gaufridy, un mare proces de vrăjitorie de la începutul secolului al XVII-lea. El este cel care a redactat Dimineața magicienilor, însă Bergier a furnizat mare parte din informații. Cei doi s-au cunoscut cu câțiva ani mai devreme grație lui René Alleau, specialist în alchimie².
Jacques Bergier a publicat mai multe eseuri de popularizare științifică. Înainte de război, acest imigrant rus originar din Odesa se pregătea să devină cercetător în chimie. Membru al Rezistenței în timpul războiului, este capturat de germani și deportat la Mauthausen. După întoarcerea din Germania, devine popularizator științific. Însă Bergier este mai ales una dintre figurile unui curent literar născut după război: science-fictionul. Încă din anii 1930, alături de prietenul său George-Hilaire Gallet (cofondator al primei colecții de gen, ”Rayon fantastique”, la Gallimard și Hachette), a fost unul dintre primii cititori francezi ai pulp-urilor americane. În 1953, participă la crearea primei reviste de SF publicate în Franța, Fiction, versiunea franceză a Magazine of Fantasy and Science Fiction american. Datorită lui Louis Pauwels și contactelor acestuia din mediile literare, reușește să fie traduse în franceză o serie de nuvele ale lui Lovecraft, pe atunci complet necunoscut cititorilor francezi – și majorității cititorilor americani. Acest nou gen literar îi pasionează pe numeroși creatori, de la Boris Vian la Jean Cocteau³. În timp ce comics-urile sunt obiectul unui profund dispreț, SF-ul, care este departe de a se bucura de aceeași considerație peste Atlantic, este primit cu brațele deschise în reviste precum Esprit, Les Temps modernes sau Critique.
De asemenea, Pauwels și Bergier au mijlocit traducerea, într-o colecție coordonată de primul la editura Deux Rives, Le Livre des damnés a americanului Charles Fort, o culegere de fapte științifice stranii adunate de autor pentru a ironiza oamenii de știință și dorința lor de a explica fenomenele naturii. Un subiect față de care Bergier adoptă o poziție originală: în timp ce nu ezită să se arate foarte raționalist pentru a demola majoritatea lucrărilor apărute pe atunci despre farfurii zburătoare sau Atlantida, el redactează și articole mult mai ”deschise” despre teme emergente, precum căutarea vieții extraterestre întreprinsă de oamenii de știință americani sau cercetările din domeniul criptozoologiei, știința ”animalelor ascunse” (monstrul din Loch Ness, yeti etc.), disciplină tratată la vremea respectivă cu seriozitate de purtătorii de cuvânt ai culturii științifice și raționaliste din Franța (Jean Rostand, François Le Lionnais, Gaston Bachelard, printre alții). El ținea, de asemenea, o rubrică consacrată altor fapte stranii în reviste precum La Tour Saint-Jacques, publicată de ocultistul Robert Amadou.
Louis Pauwels a declarat întotdeauna că se aștepta să vândă cel mult câteva mii de exemplare din Dimineața magicienilor. Cartea i se părea atât de îndepărtată de preocupările momentului, încât a fost stupefiat de valul uriaș declanșat de apariția ei. După publicare, volumul nu doar că va fi retipărit, ci și reeditat de numeroase ori. Se poate estima că până astăzi s-au vândut aproape un milion de exemplare în limba franceză⁴. Lucrarea a cunoscut aproximativ zece ediții străine, dintre care mai multe în limba engleză. Chiar dacă în afara Franței nu a stârnit o polemică echivalentă cu cea de acasă, cartea a devenit clasică, reeditată în mod constant. Cu siguranță, suntem departe de tradiția secretului și a transmiterii rezervate câtorva aleși, atribuită culturii esoterice.
Un val de critici. Imediat după apariția volumului în Franța, Le Figaro anunță, la 19 octombrie: ”O carte care este poate o bombă”. O săptămână mai târziu, autorii sunt invitații emisiunii Lectures pour tous, realizată de Pierre Desgraupes. Comentariile curg din toate părțile, iar succesul editorial este însoțit de o controversă intensă. În Le Monde din 7 ianuarie 1961, Yves Florenne notează că închizi această carte ”cu sentimente amestecate de recunoștință și ranchiună, de exaltare și iritare”. Majoritatea criticilor și reprezentanților culturii franceze denunță lucrarea drept o mistificare. Dosarul de presă este elocvent: pagini întregi din cele mai prestigioase ziare sunt consacrate combaterii tezelor sale. Mai ales că polemica nu se limitează la momentul apariției. Ea se prelungește. În numărul din iunie 1962 al revistei științifice La Nature, Paul Ostoya condamnă încă ”succesul unei cărți proaste, Dimineața magicienilor”. Jean d’Ormesson, viitor colaborator al lui Pauwels la Figaro Magazine, exclamă: ”Iată vremea mistificatorilor”, în revista Arts din 27 februarie 1963.
Printre vocile care se ridică împotriva Dimineții magicienilor se numără Uniunea Raționalistă (UR), un grup fondat în 1930 de fizicianul Paul Langevin, care își făcuse o specialitate din a denunța ”falsele științe”. Astrofizicianul Evry Schatzman, unul dintre pilonii UR, condamnă ”cartea rațiunii abolite, a lumii întoarse pe dos” într-un articol apărut simultan în L’Éducation nationale și în Le Courrier rationaliste, în martie 1961. Colegul său Robert Imbert-Nergal dăduse deja tonul cu o lună mai devreme, tot în Le Courrier rationaliste, calificând lucrarea drept ”un adevărat breviar al iraționalismului contemporan”. În La Pensée (”Revista raționalismului modern”) din iulie–august 1961, Paul Labérenne, matematician, autor de lucrări de popularizare științifică și membru al comitetului editorial, consacră cărții o ”Cronică a iraționalismului”: ”În loc să facă apel la inteligența cititorilor pentru a încerca să le facă înțeleasă demersul rațional al savanților, autorii au flatat în exces vechea mentalitate magică ce dormita în ei și acea dragoste, de obicei nemărturisită, pe care o mai păstrau, asemenea prea multora dintre semenii lor, pentru explicațiile facile în care intervine supranaturalul”.
Totuși, critica raționalistă are puțin efect. Într-adevăr, deși Franța începutului anilor 1960 este scufundată într-un climat modernist, cultura științifică se dovedește incapabilă să facă să dispară ”insulele de iraționalitate” – iar acest lucru este valabil pentru întregul Occident postbelic⁵. Există, de altfel, un conflict de categorii între ceea ce criticii raționaliști clasifică drept esoterism și ”false științe” și ceea ce alți actori încearcă permanent să reîncadreze ca aparținând ori nu științei și paraștiinței. Originalitatea unei lucrări precum cea a lui Pauwels și Bergier constă tocmai în faptul că nu este construită în opoziție cu raționalismul și cu știința, ci propune o nouă definiție și o nouă categorizare. Probabil aceasta este și explicația pentru ineficiența criticii de la acea vreme. Raționaliștii care atacă Dimineața magicienilor sunt convinși că toată lumea împărtășește în mod spontan viziunea lor asupra a ceea ce este rațional și a ceea ce nu este, asupra a ceea ce aparține științei și a ceea ce ține de esoterism.
Revista Planète. În introducerea cărții Dimineața magicienilor, Louis Pauwels anunță dorința de a crea un institut: ”Ceea ce ne-am dori, dacă am dispune într-o zi de ceva bani, smulși de ici, de colo, ar fi să creăm și să animăm un fel de institut în care studiile abia schițate în această carte să fie continuate. Sper ca aceste pagini să ne ajute în acest sens, dacă au vreo valoare”. Succesul lucrării, pe care numeroasele articole polemice l-au făcut posibil mai degrabă decât l-au frânat, îi determină pe Pauwels și Bergier să lanseze o revistă, Planète, al cărei prim număr apare în noiembrie 1961, la doar un an după publicarea Dimineții magicienilor. Aproximativ patruzeci de numere vor fi editate până în 1968⁶. Cuprinsul primului număr reunește articole despre probleme științifice, despre ”literatura diferită” și în special despre Lovecraft, despre arta fantastică, ”misterele lumii animale”, ”istoria invizibilă” și dragoste. Acest număr reia un amplu fragment dintr-un studiu al astronomului Pierre Guérin despre pluralitatea lumilor locuite, apărut într-un număr al Cahiers rationalistes, organul oficial al Uniunii Raționaliste, un clin d’œil pe care îl putem aprecia. La finalul revistei se află aproximativ treizeci de pagini de informații diverse despre filosofie, literatură, astronomie, cinema etc. În editorialul intitulat ”Pentru a saluta planeta”, Louis Pauwels își reafirmă dorința de a ”reconcilia, într-o anumită măsură, gândirea veche, să-i spunem magică, cu gândirea avansată a prezentului”. El propune din nou, ca și în Dimineața magicienilor, ”o viziune fantastică asupra realității trecute și viitoare” și nu ezită să pună marile întrebări: ”De unde venim? Ce suntem? Încotro mergem?”.
Succesul polemic al revistei este la fel de fulgerător ca cel al cărții. Abia ajuns primul număr – ”scos ambițios în opt mii de exemplare, asemenea marilor reviste intelectuale”, povestește Gabriel Véraldi, unul dintre tovarășii de drum ai lui Louis Pauwels⁷ – în librării, că trebuie deja retipărit. Tirajul total al acestui număr va ajunge la aproape optzeci de mii de exemplare. Nicio revistă intelectuală sau literară a epocii nu se apropie nici pe departe de un asemenea tiraj. Pauwels și Bergier ajung rapid în fruntea unui adevărat imperiu editorial. În 1965, echipa lansează primul volum al unei enciclopedii a cunoașterii (”L’Encyclopédie Planète”), o carte de René Alleau despre societățile secrete. Tipărite sub forma unor volume elegante, cartonate, aceste lucrări, cu un tiraj mediu de 30.000 de exemplare, se bucură de un succes imediat. Alte colecții vor urma, consacrate istoriei artei și civilizațiilor, Bibliei etc. Pauwels nu se limitează la esoterism, iar editura Planète ”colonizează” treptat toate domeniile culturii: istorie, artă, politică, religie. O colecție de antologii (”L’Anthologie Planète”) publică o serie de volume dedicate deopotrivă erotismului și umorului, fantasticului, crimei sau science-fictionului⁸.
În 1967, în numărul 33 al revistei este inserat un fluturaș. Este vorba despre un chestionar destinat unei mai bune cunoașteri a cititorilor săi. Pentru redacție, miza este și aceea de a răspunde detractorilor, care pretind că cititorul revistei Planète ar fi incult și naiv. Peste 7.000 de cititori trimit chestionarul completat, ceea ce reprezintă o rată de răspuns de 8,5%, față de aproximativ 5% în mod obișnuit. Vârsta medie a cititorilor Planète este de treizeci și trei de ani; în marea lor majoritate – 82% – sunt bărbați. 42% dintre ei au studii superioare. 74% citesc reviste științifice precum Science & Vie sau Science et Avenir, 23% Le Monde și 10% Le Figaro. Peste o treime dintre respondenți citesc Planète încă de la primul număr, iar două treimi de mai bine de trei ani. O întrebare viza subiectele care îi interesează cel mai mult pe cititori: pentru 73% dintre ei, acestea sunt civilizațiile dispărute; pentru 71%, frontierele cercetării; pentru 66%, științele; pentru 61%, lumea viitorului; iar pentru 60%, istoria invizibilă. O altă întrebare privea disciplinele ale căror progrese le urmăresc. Aproape 25% dintre cititori se interesează de arheologie și istorie. Științele, science-fictionul și psihologia se situează înaintea religiei și a științelor oculte sau parapsihologiei, menționate la final. Publicul revistei Planète nu are prea multe în comun cu ceea ce s-ar putea imagina drept cultură populară: este un public cultivat, curios față de problemele științifice. În 1968, Planète își încetează apariția, apoi reapare pentru aproximativ patruzeci de numere sub o nouă formulă, Le Nouveau Planète, urmată de o a treia serie, în format mare, care se va opri după doar trei numere.
Cum poate fi înțeles fenomenul Dimineața magicienilor? Cultura esoterismului exista cu mult înainte de succesul fenomenal al Dimineții magicienilor. Secolul al XIX-lea fusese marcat de ocultism, spiritism, magnetism animal și științele psihice. Prima jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut succesul unor autori precum esoteristul René Guénon, exploratoarea Alexandra David-Néel, celebră pentru lucrările sale dedicate misterelor Tibetului, sau scriitorul polonez Ferdinand Ossendowski. Acesta din urmă a reluat, într-o carte devenită celebră în anii 1930, Bêtes, hommes et dieux (1923), ideea existenței în Asia, sub pământ, a unui regat misterios numit Agartha, evocat de asemenea de René Guénon într-un mic volum intitulat Le Roi du monde, apărut în 1927. În paralel, arheologi amatori porniți în căutarea Atlantidei – celebrul continent mitic descris de Platon în două dialoguri faimoase, Timaios și Critias – s-au grupat în jurul ocultistului Paul Le Cour, care fondase în 1926 revista de ”arheologie tradițională” Atlantis. În fine, după cel de-al Doilea Război Mondial, unii autori au cunoscut un succes imens, în special pseudo-lama tibetan Lobsang Rampa, ale cărui cărți au apărut la editura Albin Michel începând din 1957.
Dimineața magicienilor a contribuit la redefinirea noțiunilor de ”esoterism” sau ”ocultism”, făcându-le să evolueze către alte concepte, precum cele de ”paraștiință” sau ”pseudoștiință”. Dar, în același timp, le-a deschis către teme mai bine ancorate în cultura epocii, precum cucerirea spațiului, începuturile căutării semnalelor radio de origine extraterestră sau problema ecologică. Într-un anumit sens, această carte este mai apropiată de modul în care science-fictionul tratează unele teme legate de straniu decât de abordarea practicată de autorii de literatură esoterică; ne aflăm la doar câțiva ani de apariția filmului 2001: Odiseea spațială de Stanley Kubrick⁹. La Pauwels și Bergier nu mai există, pe de o parte, lumea cotidiană și, pe de alta, o lume accesibilă inițiaților; pe de o parte, ocultul și, pe de alta, știința. Astfel, ”cultura straniului” iese din cadrul său obișnuit pentru a se integra în lumea aflată în plină construcție și dezvoltă ideea că totul este esoteric, așa cum o amintește noțiunea de ”realism fantastic”.
Succesul Dimineții magicienilor se explică prin modul nou în care autorii reunesc discursuri percepute până atunci ca opuse și chiar contradictorii. Pauwels și Bergier nu se revendică de la esoterism. Ei pretind, mai degrabă, că asociază esoterismul și știința și prezintă constant știința drept o nouă sursă a miraculosului¹⁰. Nu este nevoie să renegăm lumea modernă și nici să ne refugiăm într-o societate secretă pentru a citi Dimineața magicienilor. Dar nu este nevoie nici să excludem esoterismul pentru a ne declara științifici și moderni. Pauwels și Bergier nu cultivă niciun gust special pentru trecut; dimpotrivă, ei explică în ce măsură ceea ce se credea vechi caracterizează, de fapt, modernitatea noastră: ”Nu suntem nici materialiști, nici spiritualiști: aceste distincții nu mai au, de altfel, niciun sens pentru noi”. Potrivit lor, o bună parte dintre cititorii cărții nu se mai regăsesc în aceste categorii ”vechi” ale raționalismului, elaborate de discipolii lui Paul Langevin în anii 1930. Mai precis, ei nu se mai recunosc în postura de amatori de ocultism denunțați de discursul raționalist, deoarece sunt convinși că apără aceeași reprezentare a cunoașterii științifice ca și raționaliștii.
Dar nu se rezumă doar la atât. Experiența oamenilor din prima jumătate a secolului al XX-lea sfidase cadrele rațiunii și rămăsese, în parte, de neînțeles. Era nevoie de inventarea unor noi instrumente de analiză pentru a putea gândi genocidul nazist sau distrugerea Hiroshimei și a orașului Nagasaki. Istoricii și filosofii se întrebau asupra cauzelor succesului nazismului și asupra consecințelor sale de negrăit. Alții se interesau de implicațiile etice și antropologice ale creării bombei atomice. Cadrele tradiționale care pretindeau să separe o știință rațională – rațională, fizica ce produsese bombele atomice? – de un irațional politic – irațională, mașinăria administrativă nazistă, meticulos organizată, care generase oroarea lagărelor de exterminare? – nu mai erau adecvate. Chiar și raționaliștii, care nu încetau să denunțe rătăcirile ocultiste ale Dimineții magicienilor, puteau cădea de acord cu Pauwels și Bergier atunci când era vorba de explicarea fenomenului nazist. Astfel, într-o recenzie altminteri foarte critică a Dimineții magicienilor, publicată în 1965, Evry Schatzman, președintele Uniunii Raționaliste, face această afirmație surprinzătoare: ”Relatarea halucinantă a rolului magiei în aventura hitleristă, a influenței teoriilor despre lumea de gheață ale lui Hoerbiger (sic!), contribuie într-un mod util și poate decisiv la explicarea fenomenului hitlerist”¹¹.
Această frază permite să înțelegem deopotrivă succesul Dimineții magicienilor și caracterul practic inaudibil, pentru cititorii epocii, al criticilor raționaliste. Într-adevăr, nimic nu îi deosebește fundamental pe cititorii Dimineții magicienilor de militanții raționalismului. Unii și ceilalți sunt la fel de pasionați de cultura științifică. Sunt la fel de neîncrezători în fața posibilelor deturnări ale ”adevăratei” științe. Și, potențial, la fel de sensibili la ideea că un complot se pune la cale împotriva cunoașterii: un raționalist precum Schatzman, de pildă, crede cu ușurință în existența unor comploturi obscurantiste împotriva rațiunii. Aidoma autorilor pe care îi critică, Schatzman este pe deplin dispus să adopte o lectură a evenimentelor istorice excepționale care integrează ideea unor forțe oculte aflate în acțiune.
Acest mic detaliu este cel care a fost uitat de ansamblul analiștilor succesului Dimineții magicienilor, al consecințelor sale și al discursurilor care au putut apărea mult mai târziu: ideea de a explica istoria printr-o conspirație nu a fost niciodată apanajul exclusiv al autorilor Dimineții magicienilor și al cititorilor săi. Este o grilă de interpretare pe care o întâlnim, de altfel, și într-o formă foarte accentuată, la militanții raționalismului, care nu au încetat să denunțe, atât în legătură cu procesul lui Galileo, cât și cu astrologii contemporani, câte un presupus complot tenebros țesut împotriva științei. Dimineața magicienilor și revista Planète au contribuit la construirea unei astfel de grile de lectură, care a influențat modul nostru de interpretare a anumitor evenimente, în special după atentate precum cele de la 11 septembrie, și care a fost reluată și extinsă în unele cărți sau seriale de televiziune precum X-Files ori Da Vinci Code. Suntem, sub anumite aspecte, moștenitorii lumii construite de Dimineața magicienilor și Planète: o lume în care critica nu se mai exercită doar din perspectiva cunoașterii științifice, considerată de mulți drept excesiv de dogmatică, ci îndreptată chiar asupra acestor cunoștințe științifice¹².
După Dimineața magicienilor. În 1970, Pauwels și Bergier publică L’Homme éternel, volum care ar fi trebuit să fie primul dintr-o serie de cinci, intitulată ”Manuel d’embellissement de la vie”¹³. Însă volumele următoare nu vor mai vedea niciodată lumina tiparului.
La începutul anului 1973, Louis Pauwels creează CELT, Centre d’études littéraires et traditionnelles, o editură specializată în esoterism, precum și o revistă, Question de. ”Adică o chestiune de spiritualitate, de tradiție, de literatură”, scrie Pauwels. ”Am intrat oare într-o civilizație exclusiv materialistă? Așa se spune. Eu nu cred. Există o presiune tot mai puternică a dorinței de viață spirituală. La suprafață nu se vorbește decât despre organizare socială, politică, economică și despre adaptarea mașinii umane la necesitățile colectivului și ale istoriei. În realitate, pentru că omul nu este doar o mașină determinată, în profunzimile existenței este vorba despre altceva.” De-a lungul anilor, Question de se va orienta tot mai mult către inițierea spirituală, deși la început se prezenta ca o revistă de erudiție și dezbatere.
În 1978, un scurt roman al lui Pauwels, Blumroch l’admirable, povestește un prânz petrecut în compania unui personaj uimitor, care nu este altul decât Jacques Bergier, dar un Bergier situat la jumătatea drumului dintre Bergier-ul real și un Bergier imaginar, înzestrat cu ideile lui Pauwels¹⁴. Aceste cărți și reviste se bucură de un succes mult mai redus decât Dimineața magicienilor sau Planète. Deschizătoare de drumuri la începutul anilor 1960, Planète este acum concurată de numeroase colecții lansate de alți editori. Astfel, răsturnarea categoriilor produsă de Dimineața magicienilor și Planète ajunge din nou domesticită în noi categorii, care se vor rigidiza rapid.
Actorii mișcării ”Planète” se îndreaptă treptat pe drumuri diferite. După ce se întreabă dacă Mai ’68, care coincide cu apariția ultimului număr al revistei, corespunde deschiderii pe care o dorea, întrebare la care răspunde afirmativ, în timp ce Jacques Bergier se arată foarte critic față de mișcare, Louis Pauwels publică în 1974 Lettre ouverte aux gens heureux et qui ont bien raison de l’être, volum în care apără știința și progresul într-un moment în care mulți critică alianța dintre Big Science, industrie și armată. Ulterior, el se pasionează de ideile Noii Drepte, ramura intelectuală a extremei drepte întruchipată în special de Alain de Benoist și de GRECE (Groupement de recherches et d’études pour la civilisation européenne), stârnind stupefacția definitivă a foștilor săi prieteni de la Planète¹⁵. Va colabora apoi la paginile de cultură ale cotidianului Le Figaro, după care va crea Le Figaro Magazine în 1978, luând cu el câțiva dintre tovarășii săi de extremă dreaptă. De atunci înainte, tropismul său reacționar nu va face decât să se confirme. Astfel, de pildă, în 1986 se va remarca sugerând că studenții aflați în luptă împotriva legii Devaquet erau atinși de ”SIDA mintal”. Bergier, în schimb, nu va asista niciodată la această cotitură: el moare în urma unei hemoragii cerebrale la 20 noiembrie 1978.
Note 1L. Pauwels și J. Bergier, Le Matin des magiciens, Gallimard, Paris, 1960, p. 74; 2René Alleau publicase o lucrare intitulată Aspects de l’alchimie traditionnelle la Éditions de Minuit în 1953; 3A se vedea, printre altele: S. Spriel și B. Vian, ”Un nouveau genre littéraire: la «science-fiction»”, Les Temps Modernes, nr. 72, octombrie 1951, p. 618-627; B. Vian, Cinema/Science-Fiction, Christian Bourgois, colecția ”10-18”, Paris, 1978; precum și diferitele volume ale jurnalului lui Jean Cocteau publicate la Gallimard sub titlul Le Passé défini între 1983 și 2013, în special volumul 3, consacrat anului 1954, în care evocă interesul său pentru SF și, mai ales, pentru Lovecraft, 4Sociologul Jean-Bruno Renard estima vânzările la 859.000 de exemplare în 1996. J.-B. Renard, ”Le mouvement Planète: un épisode important de l’histoire culturelle française”, Politica Hermetica, nr. 10, 1996, p. 152-174; 5A se vedea analizele lui Bruno Latour asupra presupusei probleme a iraționalității și a gândirii magice, în special lucrarea sa clasică La Science en action, La Découverte, Paris, capitolul 5, 6G. Gutierez, ”Le Discours du réalisme fantastique: la revue Planète”, lucrare de masterat, Paris IV, 1998; ”Jacques Mousseau raconte les années Planète”, Orbs. L’autre Planète, nr. 4, 2016, p. 64-95; 7G. Véraldi, Pauwels ou le malentendu, Grasset, Paris, 1989, p. 215; 8Succesul revistei Planète este și internațional. Apar cinci versiuni străine ale revistei (în Italia, Argentina, Spania, Țările de Jos și Germania), dintre care una, Bres, versiunea olandeză, apare încă și astăzi; 9Foarte amplul interviu acordat de Stanley Kubrick lui Eric Norden ilustrează această răsturnare a categoriilor în anii 1960, dezvăluind un Kubrick pasionat atât de dezvoltarea informaticii și de cucerirea spațiului, cât și de science-fiction și, aspect adesea trecut cu vederea de comentatorii operei sale, de OZN-uri. Erik Norden, ”Playboy Interview: Stanley Kubrick”, Playboy, vol. 15, nr. 9, septembrie 1968; 10De fapt, acest fenomen nu este întru totul nou: esoterismul secolului al XIX-lea se prezenta deja sub aparențe științifice. Ceea ce este însă important este faptul că ruptura dintre esoterismul tradițional și o gândire reînnoită prin știință este pusă în prim-plan de autorii Dimineții magicienilor, care profită de memoria colectivă scurtă; 11Ulterior, istorici au cercetat arhivele perioadei naziste pentru a vedea ce se poate reține din analizele lui Pauwels și Bergier. Verdictul lor este sever. A se vedea N. Goodrick-Clarke, The Occult Roots of Nazism. The Ariosophists of Austria and Germany, 1890-1935, The Aquarian Press, Wellingborough, 1985. A se vedea și G.L. Mosse, ”Les origines occultes du national-socialisme”, în G.L. Mosse, La Révolution fasciste. Vers une théorie générale du fascisme, Le Seuil, Paris, 2003, p. 159-182; 12Ulrich Beck a descris foarte bine acest proces de ”modernitate reflexivă” în cartea sa La Société du risque (Flammarion, Paris, 2001), și poate ar fi oportun ca actuala popularitate a teoriilor conspirației (sau cel puțin a unei părți dintre ele) să fie analizată prin prisma acestei grile de interpretare; 13L. Pauwels și J. Bergier, L’Homme éternel. Embellissement de la vie I, Gallimard, Paris, 1970; 14L. Pauwels, Blumroch l’admirable ou le déjeuner du surhomme, Gallimard, Paris, 1978; 15A se vedea în special G. Véraldi, Pauwels ou le malentendu, op. cit., p. 307.
