Arătările religioase de la Casota (Buzău, 1928)

(actualizat 28.08.2025; material în curs de completare)

 

Arătările de natură religioasă petrecute în comuna Casota, jud. Buzău, în vara-toamna lui 1928, au ca unică sursă documentară accesibilă broșura Minunea din Buzău (Un Porumbel a vorbit cu grai de om către văcarul satului ”Cassota” în luna August 1928. S’a transformat în Moșneag și termenând a plecat formându-se iarăși Porumbel), semnată de Ieromonahul Macarie de la Cernica (Tipografia Sfintei Mânăstiri Cernica, 1928). Deși  evenimentele sunt tratate extensiv – a se citi comentate și antagonizate – de Mihail Urzică în Minuni și false minuni. Revelațiuni, semne dumnezeești și satanisme (Imprimeriile Curentul, 1940), acesta se limitează la a combate pe seama celor relatate de Macarie, fără vreo cunoaștere directă, nemijlocită, a speței.

 

MĂRTURIA LUI BĂNICĂ DOLEANU; ÎNSEMNĂRILE ȘI INTERVENȚIA LUI MACARIE HAGIUL

 

La data faptelor, nivelul cultural din mănăstiri era într-un declin accentuat, vizibil și în textul ieromonahului Macarie. Deși concepută ca material de popularizare – a se citi prozelitism -, broșura are o scriitură jalnică. Am preferat să alcătuim o sinteză, realizată după o metodologie dezvoltată împreună cu Cezar Dărac în cadrul investigațiilor de la Chiraleș-Lechința. Astfel, succesiunea evenimentelor este asamblată coerent și cronologic colaționând părți din discursul original, eliminând balastul discursiv, corectând gramatical acolo unde este nevoie, păstrând specificului local acolo unde este cazul. Foarte important, informațiile contradictorii nu sunt eliminate și nici nu este forțează o potrivire; sunt doar evidențiate pentru o analiză viitoare. (Sublinierile din text ne aparțin.)

Personajul central este Bănică Doleanu, în vârstă de cca. 25 ani, analfabet, pe atunci văcarul satului Casota. Principalele neclarități țin de cronologie. Bănică indică ziua de 30 iulie 1928 ca  punct de pornire, dar propriile descrieri par să-l contrazică. Ierom. Macarie nu doar că n-a întreprins nimic pentru lămurirea situației. Mai mult, înscrisurile de pe troița la a cărei realizare contribuie, introduc noi nepotriviri calendaristice.

Luni 30 [duminică 29?] – marți 31 iulie1928

Pe când eram cu cireada de vaci pe islaz, pregătindu-mă a sta jos să mă odihnesc, uitându-mă în dreapta, văd un moșneag cu pletele și barba albe stând pe loc. Îmi dă ”bună ziua” și-mi zice: ”Aveți preot în sat?”. Eu îi răspund că avem. Iarăși mă întreabă, dacă preotul face slujbă în zilele când este vineri și dacă lumea lucrează în acele zile. I-am răspuns: ”Așa cum facem noi creștinii”. Bătrânul mă trimite a chema preotul din comună spre a’i vorbi. El se face nevăzut.

Înfricoșându-mă, merg până la marginea satului și neîndrăznind a merge să spun părintelui că-l cheamă, fiindcă nu mă credea, m-am înapoiat la vaci. Stau jos. Nu apuc a răsufla, că deodată aud glas nevăzut, stringându-mă: ”Ai fost la preot să-l chemi aici, așa cum ți-am spus?”. Eu răspund repede, emoționat, fără a mă uita, și zic: ”Am fost”. Mă scol în sus și privesc în văzduh, nevăzând pe nimeni. Iar strigă la mine și când mă uit văd un porumbel care-mi vorbea din văzduh, cu glas omenesc. Lăsându-se pe pământ lângă mine s-a prefăcut în moș bătrân și cu ton răstit îmi zice că de ce îl mint că am fost la preot spre a-l chema, căci el știe că am fost numai până în marginea satului și îndoindu-mă de cele auzite, m-am înapoiat la vaci, mințind că am fost și fără să fi fost. Pentru că am mințit, și ca să fiu iertat de Dumnezeu, m-a pus să fac 1000 de metanii în fața lui. Am făcut metaniile și după terminare, iar m-a trimis a chema preotul satului să vină la dânsul (la Moșul-Porumbel). Gândindu-mă puțin înainte de a mă duce, iar mă îndoiesc și-i răspund că preotul n-are să mă asculte, nedându-mi crezare de cele ce-i spun și totdeodată nu are cine a-mi păzi turma de vaci. Bătrânul-porumbel îmi răspunde că să nu mă îngrijesc de vaci, că Dumnezeu le va îngriji, iar când mă voi prezenta preotului, are să-mi zică că ce sunt eu, neavând nici învățătură, nu-s nici preot, nici filosof, nici sfânt. La acest răspuns, care mi se va zice de preot, eu să-i răspund, că într-adevăr n-am acestea, dar să vină sfinția-sa să vadă și să asculte ceea ce i se va spune.

Ducându-mă, cum mi s-a spus, preotul la fel m-a întrebat cum mi-a proorocit Porumbelul și eu am zis că nu am venit de voia mea, ci fac așa cum mi s-a spus. Preotul, desigur, nu a dat crezare nici de data aceasta [?!], nefiind convins de cele spuse de mine. Mă înapoiez și raportez moșului cum am fost, arătându-i că nici acum nu m-a crezut părintele. Bătrânul răspunde și cu voce tânguită zice că într-adevăr am fost, și fiindcă nu crede preotul, are să fie rău.

Toate acestea s’au petrecut în timp de 3 zile în continuu.

 

Miercuri, 1 august

A 4 zi, în timpul adăpatului vacilor, iar aud voce strigându-mă. Mă uit în lături și nevăzând nimic, strigă din nou, și uitându-mă în sus, văd lucruri minunate, adică se pogorau de sus, pe pământ, un asin având deasupra pe Bătrânul ce-mi vorbea și un cal alb având deasupra un înger. Ambii, când pogorau spre pământ, veneau cu aripile întinse, adică asinul și calul, iar când s-au apropiat de pământ, aripile cu care veneau în sbor, s-au prefăcut în picioarele calului și asinului, punându-se pe pământ aceștia; toate au fost în mod natural, nu în vis sau nălucire. Pogorându-se pe pământ, pe mine m-au pus în mijlocul lor. Bătrânul-porumbel, călare pe asin, venea dinspre răsărit, cu fața la mine, iar Îngerul venea dinspre apus, călare pe cal, cu spatele spre mine și venind așa, se opresc la câte-o distanță de 20 metri de mine, iar eu la mijloc. Privind bine, observ că asinul avea pe spinare în loc de șa două pietre mari, iar în gură un os mare.

Stăm toți pe loc. Eu la mijloc, Bătrânul cu asinul în partea de răsărit și calul cu îngerul spre apus. Bătrânul începe a-mi vorbi, spunându-mi: ”În locul în care te afli, să te duci să chemi patru preoți mai bătrâni și să le spui să săvârșească sfânta rugăciune – sfeștanie; și mai înainte de începerea sfintei rugăciuni, să spui lui Stan Nicolescu (un om cu dare de mână din Cassota) să aducă vin și untdelemn spre a-le vărsa pe locul unde se va săvârși rugăciunea și tot el să achite onorariul preoților care se ostenesc pentru rugăciune”. Eu neînțelegând cum mi-a spus, am repetat din nou întrebarea spre a înțelege mai bine cum să fac, că neștiind carte nu pot ține bine minte ceea ce mi s’au spus. Bătrânul, ascultându-mă, vine alături de mine și cerându-mi ciomagul, face mai spre răsărit de mine, pe pământ, semnul sfintei cruci, cu formă, de bisericuță. Pe semnul alăturat ce mi-a însemnat, mi-a explicat cum să se așeze preoții să facă rugăciunea, adică să stea câte un preot la fiecare colț al crucii, spre patru părți ale pământului.

Ei se fac nevăzuți zburând în văzduh. Eu mă duc a spune omului, Stan Nicolescu, ceea ce mi s-a poruncit, ca să chem preoții și să aducă vinul cum s-a spus. După cum mai înainte am comunicat bătrânului, că nu are să mă asculte nimeni pe mine, nedându-mi considerați, făcându-mă că sunt prost și nebun, omul în chestiune nu m-a ascultat, necrezând cele spuse și nu a chemat preoții să săvârșească rugăciunea în următoarea zi, care era joi.

 

Joi, 2 august

În timpul zilei de joi, când trebuia a fie săvârșită rugăciunea, aud din nou glasul Bătrânului care îmi spune că este foarte mâhnit pentru că nu s-a dat crezare celor spuse de el, ca preoții să vină să facă rugăciunea, cum și de Stan Nicolescu. Dupre acestea, Bătrânul îmi zice: ”Fiincă preoții nu au venit astăzi, când trebuia să se facă rugăciunea în locul ce-am arătat, pentru păcatele poporului, ca să vă dea ploaie, să nu ardeți de vii din cauza secetei ce este pe voi, te însărcinez pe tine să faci rugăciunea în jurul crucii ce ți-am însemnat, adică să te așezi la fiecare colț al crucii, începând întâi cu fața la răsărit și spatele la apus pe semnul ce ți-am însemnat ieri cu bățul, și să zici: «Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea pentru întreg poporul Tău» și să faci câte trei metanii cu fruntea la pământ, să săruți fiecare colț al crucii de jur-împrejur, iar pe acest loc să se ridice două cruci”.

(Modul cum mi-a arătat mie, păzitorul vacilor, este formula slujbei ce se face în ziua de 14 Septembrie a anului, la scoaterea Sf. Cruci din altar, în mijlocul bisericii.)

Cunoscând că mă îndoiesc de cele spuse și n-aveam curaj a spune cu toată credința, iar cine mă auzea nu-mi da nici o crezare, știindu-mă om prost și așa este, atunci Porumbelul îmi grăiește: ”Fiindcă nici tu nu te supui cum trebuiește la cele ce-ți spun și nici aceia ce tu le spui ce auzi de la mine nu-ți dau crezare, am să mă arăt întregului popor, care va cunoaște adevărul”, și spunându-mi acestea, s-a făcut nevăzut.

Alături de un puț cu apă, în partea de miazănoapte a islazului, era o treierătoare cu aburi, care treiera grâu.

Pe lângă personalul mașinii și lucrătorii ce treierau, mai asistau la mașină și alte persoane, din diferite comune, care și ele gândeau și admirau cele întâmplate în acele zile, chiar pe islazul unde era mașina de treiera grâul.

Cam pe la jumătatea zilei, când treierătoarea funcționa înconjurată de lucrători și spectatori, deodată apare în mod natural în fața tuturor Porumbelul, care puțin mai înainte spusese că se va arăta la mai multă lume. El se pune pe umerii a câțiva oameni și oamenii încercând a pune mâna pe el, el sărea fără a-l putea prinde. S-a pus și pe cheile și cumpăna fântânii ce era alături de mașină și traversând în jurul tuturor asistenților, câteva ore, deodată în fața tuturor, intră în treierătoare în timpul mersului, pe locul unde se scoteau paiele, și iese prin tobă, unde se puneau snopii de grâu pentru treier; de-acolo se pune pe cazanul vaporului ce era fierbinte și stând fără a se mișca, sau să simtă arșița focului aprins din vapor, ori a se înfricoșa din cauza mersului treierătoarei sau vaporului.

Atunci toată lumea ce era față, cât se mai adunaseră și alte persoane remarcante, spre a fi față la o asemenea scenă mistică, toți au dat crezare, că într-adevăr cele ce se spun de mine, văcarul satului, sunt adevărate, despre Porumbelul care a vorbit în chip și cu grai de om și în urmă se făcea moșneag bătrân. Mă uitam, toți se rugau cuprinși de o credință curată, nimic nu le-ar fi putut fi obstacol în a crede cele spuse de Porumbel, cum și celor ce se vor mai spune, după acelea minuni întâmplate, în fața lor, nu nălucire sau vis, ci vedenie naturală.

 

Discuție Din calendarul pe 1928, urmărind descendent succesiunea ”joi”, ”următoarea zi, care era joi”, ”a 4 zi”, ”3 zile în continuu”, rezultă că joi, 2 august, ar fi a cincea 5 a evenimentelor. Scăzând, prima zi ar fi duminică, 29 iulie. Și totuși Bănică indică ziua de luni, 30.

 

Duminică, 5 august

La 3 zile după arătarea Porumbelului la popor în locul unde, după cum am spus mai înainte, că s-au arătat Moșul călare pe asin și un înger pe cal, s-a arătat un glob de foc pe Cer, care s-a văzut de mai mult popor, ca și la arătarea porumbelului la mașină și acel foc a căzut pe pământ în locul arătat, iar unde a căzut, s-a făcut groapă în pământ care se vede și acum, la care loc s-au ridicat două micuțe cruci, unde se închină mulțimea credincioasă, ce vine din diferite părți.

Între locul unde treiera mașina și locul unde s-a arătat moșul pe asin, se află un puț părăsit de mai mult timp. Lângă acel puț, iar s-a arătat Porumbelul și mi-a grăit cu grai de om, ca să spun lui Stan Nicolescu din Cassota să repare acel puț, să nu mai stea în părăsire; i-am adus la cunoștința omului în chestiune pentru aceasta, însă știu că până-n prezent nu i-a început reparația. Gândind la toate cele auzite și văzute prin Moșul-Porumbel, aud din nou strigându-mă, și răspunzând, Porumbelul se pogoră spre pământ și apropiindu-se cam la 5 pași de mine, se face iarăși moșneag și începe a spune cuvinte minunate, care le spun și eu, așa cum le-am auzit și văzut și mi s-a poruncit a spune la toți cari mă vor întreba, zicând:

”Ascultă băiete, i-a bine aminte ce-ți spun: vezi cartea asta ce-o țin eu în mână? Trei sferturi din ea am citit și mai am un sfert. Dacă tu ai ști carte ți-aș da-o ție, dar fiindcă nu știi, rămâne tot la mine până când voi veni din nou și-ți voi spune ce este în ea, însă tu ascultă: pravoslavnicii creștini s-au abătut cu totul de la îndatoririle lor, mai ales voi prin locurile acestea. De 500 ani de când creștinii au început a nu-și mai păzi cu sfințenie legea și îndatoririle lor și pentru aceste fărădelegi, mult a-ți mâniat pe Dumnezeu și v-a trimis fel de fel de pedepse. În biserică când vă duceți să vă rugați, nu vă păstrați nici-o orânduială, muerile în loc să stea pe stânga în biserică și bărbații pe dreapta, să asculte rugăciunea în mod smerit, ei nu fac așa. Intră și s-așează fiecare cum găsesc, nedând nici o considerație, tocmai ca la localurile de petrecere, ci și mai rău. Femeile vorbesc în biserică, numai criticând aproapele, că așa și așa, și luxoase peste măsură, își au capetele în biserică, iar mințile la deșertăciuni afară din biserică. Bărbații la fel. Ei își gândesc ce-au făcut în trecut și ce vor face în viitor, vorbind tocmai ca la adunările de petreceri. Nici-o umilință și smerenie nu au. Cu toții, bărbații și femeile, luxoși, mândri, cârtitori, osânditori și defăimători, nesupuși. În sfânta biserică trebuie a fi cu mare luare aminte și cucerie spre a se înțelege cuvintele cărților din Sf. Biserică ce se pronunță prin gura preotului slujitor al altarului și care vă încreștinează pe voi. La biserică, care este locaș sfânt de rugăciune al numelui Domnului, trebue ca-n toate zilele de sărbătoare să ia parte credincioșii, cât și miercurea și vinerea, pentru a îmblânzi pe Dumnezeu pentru păcatele lor. Când stați în biserică la rugăciune și când trebuie a vă-nchina, mai ales când să cădește cu tămâie, trebuie de asemnea a face închinăciunea cu frică și cutremur. Cele trei degete să fie lipite, însemnându-vă în mijlocul frunții, în jos cu aplecare spre pământ, deasupra umerului drept și apoi asemenea la umărul stâng, avându-vă totdeodată mintea contemplată la Acela, Christos Dumnezeu, care S-a răstignit pe ea și a sfințit-o cu sângele Său, pentru păcatele omenirii ce locuiește pe suprafața pământului. Însă nu cum vă faceți voi crucea; în fel de mare bătaie de joc și cu rușine de ea, uitându-vă în toate părțile când o faceți, spre a nu fi văzuți de cineva care să vă ia în râs, așa cum vă zice gândul în mintea voastră rea, care este de la Diavolul vrăjmașul omenirei. Și vai!… că de nu vă veți îndrepta, mânia Domnului nu va întârzia, căci defăimați așezămintele Lui, lăsate oamenilor prin sfinții săi. Iar când se cădește cu tămâie în biserică, de cel sfințit, atunci iar să fiți cu luare-aminte, căci dacă voì, oamenii, veți sta cum vă spusei și trebuie a sta, cu frică și cucerie, rugăciunea voastră se va duce ca fumul de tămâie înaintea Domnului, iar Diavolii se lovesc cu cădelnița în cap, înecându-i cu fumul tămâiei, ce este amestecat cu rugăciunea minții omului, din inimă înfrântă și smerită.

Fiți cu luare aminte, că Antichrist cel mare a apărut în lume și dacă nu vă veți pune pe pocăință, pe toți vă va amăgi. Va fi și foamete mare cât de curând, așa lipsă va fi că numai aleșii lui Antichrist vor dispune de cele pentru hrană mai ales, și cutreierând pământul, vor amăgi pe tot omul dându-i hrană în mod gratuit și primind-o se va îndestula de acele bunătăți, și care vor mânca li se vor întuneca mintea și lumina cunoștinței și într-un scurt timp, nu vor mai înțelege nimeni binele sau răul, până când Antichrist văzând că i-a cucerit prin bunătățile trupești pe care numai el le va poseda, atunci le va pune, în mod nevăzut, la toți aceia pecetea, semnul lui de pierzare în veci.

Atunci, adevărații credincioși pravoslavnicii care vor fi nestrămutați în credința strămoșească, nu se vor clătina în acele timpuri grele ce vor veni cât de curând și cu ajutorul lui Dumnezeu, se vor împărtăși numai cu Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului – care numai în sf. biserici se va găsi, săvârșindu-se de adevărați preoți, până când Domnul va termina cu cele orânduite de El de la începutul veacurilor pentru păcatele omenirii, ce-a spurcat întreg pământul. Toată ființa de om trebuie să se roage, începând chiar de acum, după cum spun eu și să propoveduești la toți care vin și întreabă. Să urmeze la biserică când trebuie să se ducă, cum au auzit clopotul imediat să plece, nu când aproape e pe terminate după cum faceți, ci și atunci, gândiți numai la deșertăciuni, iar nu ascultați rugăciunea. Tot omul să facă zilnic metanii cu fruntea la pământ: oamenii în vârstă câte 20, femeile 20, băiețandrii 10, copiii 5, iar pentru cei mici copii, ce nu pot a face metanii, să le completeze părinții lor, până când ei vor deveni în putere ca să facă singuri. Femeile ce au în pântece să nu facă ele partea ce li se cuvine de metanii, până când nasc, ci să completeze soții lor, cei bolnavi asemenea. Rugăciunea arătată, plus urmarea la biserică să nu lipsească în nici-o zi oricărui binecredincios ce vrea să se mântuiască, căci de veți face așa se îmblânzește Domnul Dumnezeu și va mai ușura de urgiile ce au să vie peste omenire, pentru păcatele voastre ce au străbătut la Cer, aprinzând mânia lui Dumnezeu, tocmai ca în contra Diavolului”.

Eu ca un văcar prost care nu știu carte spre a însemna ceea ce mi s-a spus de Moșneagul-Porumbel, i-am cerut să-mi explice din nou, cum va fi înșelarea omenirii ce se va face de Antichrist, care a apărut în lume după cum îmi spune să ne ferim, aceasta ca să înțeleg mai bine, să spun la oamenii ce zilnic mă întreabă în legătură cu cele spuse acum câteva zile. Ascultându-mă, îmi explică, zicându-mi:

”Eu am să plec, și după ce voi pleca, va apare în persoană însuși Antichrist, care te va ispiti la fel cum are să ispitească și să amăgească lumea, când își va începe lucrul lui cel rău. El te va întreba ce faci. Tu să-i spui că în Domnul faci bine. Îți va da pâine mare, frumoasă și dulce, ca să mănânci, să dai acasă și de pomană; tu însă să-l refuzi spunându-i că nu-ți trebuie, deoarece ai tainul tău ca văcar al satului, așa cum ai trăit până acum. El se va tulbura, tu nu te teme. Îți va da vin dulce și mirositor, asemenea să-l refuzi. Îți va da haine, să nu primești; să-i zici că tu ești mulțumit cu ce ai. Să-i răspunzi că orice vei primi de pomană, nu primești fără tămâie și lumânare aprinsă, deoarece el pe acestea în nici un chip nu le primește. El, la toate acestea, îți va răspunde că n-are, și-ți va da ție bani ca să-ți cumperi – adică tămâe și lumânări; atunci când va începe a scoate bani să-ți dea, tu deodată să-ți faci adevărata cruce pe față, așa cum ți-am spus și îndreptându-ți mintea către Christos Dumnezeu, el, Antichristul, deodată va pieri, arzându-se de puterea harului sfintei cruci”.

Învățându-mă toate acestea, Moșneagul-Porumbel s-a făcut nevăzut în văzduh.

 

Duminică, 12 august

De cele ce-mi spusese Bătrânul-Porumbel mai înainte, relativ la această apariție, eu niciun moment nu mai gândisem La o săptămână după cele întâmplate, pe când eram pe la mijlocul islazului, împreună cu toate vitele, apare înaintea mea un om voinic, având pe lângă sine și mai multe bunătăți: haine, mâncare, bani etc. Eu îl văd. El mă strigă pe nume.. Îmi ziceam în minte, că cine-mi va da mie crezare de cele ce-am spus și ce voi mai spune, și-mi vedeam de sărăcia mea, rușinându-mă.

Înainte de a-i răspunde, deodată, în mod brusc, în minte parcă-mi vorbește cineva, și-mi zice: ”Acesta este Anticristul, ce ți s-a spus de Porumbel”. Eu îi răspund: ”Iată-mă”.

Atunci, el, acel om, se apropie de mine și începe, rând pe rând, a mă ispiti cu toate bunătățile ce avea îu jurul său, și eu ținând cele spuse de Porumbel mie, ca nimic să nu primesc din cele ce mi se va da, îl refuzam la fiecare în parte; forțându-mă și neizbutind, foarte se turbura. Eu stam liniștit. Mintea-mi era întreagă și priveam tot ceea ce se petrecea în fața mea.

Omul-Anticrist, cu fiecare articol de hrană, mă ispitește. În urmă de tot, îi spun: ”Eu nu-ți primesc nimic din cele ce vrei să-mi dai, căci eu ce voi primi de pomană, să mi se dea cu tămâie și cu lumînare aprinsă”. El se îngrozește de acest răspuns, căci, după cum mi-a explicat mai înainte Porumbelul, relativ la Antichrist, duhul necurat, fuge de tămâie și lumânare aprinsă, că mirosul de tămâe este plăcut lui Dumnezeu, însemnând rugăciunea credincioșilor, ce se duce ca fumul de tămâie, la Scaunul Tatălui Ceresc, ce se face, mai ales, în sfinte biserici prin arhierei și preoți, iar lumânarea aprinsă însemnează lumina conștiinței credincioșilor, ce și-au căpătat prin botez, cum și taina creștinătății. Și pe lângă acestea, el, cel rău, ca să înșele pre oameni, se preface în chipul a toate ființele ce-s pe pământ și în cer, în mod de nălucire, însă numai porumbel, asin și oaie, într-aceste chipuri de ființe nu se poate închipui.

Auzind acest răspuns, deodată, tulburându-se, omul-Antichrist, îmi răspunde: ”Eu, acestea, ce tu îmi pretinzi, nu le am (adică tămâie și lumânare), dar pot să-ți dau galbeni ca să ți le cumperi tu”. Când pune mâna a scoate banii din pungi, deodată eu, după cum eram încunoștiințat de porumbel, ca mai înainte de a scoate el banii, eu imediat să mă închin, repede mă cuprinde o spaimă, îmi îndrept mintea către Christos Dumnezeu și mă închin de trei ori, făcându-mi cruce până la pământ. Făcând acestea, imediat a pierit omul ce mă ispitea, împreună cu toate bunătățile lui și s-au făcut fum foarte urât.

Mă uit în toate părțile, nu mai zăresc nimic. Pe când mă gândeam, aud în văzduh voce de om ca viforul. Întorc capul, de asemenea nu văd nimic, doar aud voce de om. De trei ori s-a repetat aceasta, când deodată, apare porumbelul și-mi zice: ”Ai văzut cum te-a ispitit Satan? Deci, asemenea se vor înșela și oamenii, când Antichrist își va începe lucrarea sa, așa cum învață sfintele scripturi. Tu ceea ce-ai văzut și ai auzit, spune la toți care te vor întreba; care vor crede să creadă, iar cine nu va crede, să nu creadă. Eu ți-am arătat și spus ție”.

Spunându-mi aceastea, s-a făcut nevăzut. Vacile mi se risipiseră, căci umblau negăsind iarbă. Le strâng și pe când treceam pe lângă un puț părăsit ce este și acum în islaz, aud din nou vorbindu-mi și uitându-mă, văd pe cumpăna acelui puț șezând acel Porumbel și oprindu-mă, îmi zice că puțul părăsit să fie reparat că va fi de folos, tot de omul Stan Niculescu din Cassota, după cum era și mai înainte însărcinat tot de porumbel, a plăti onorariul preoților ce trebuia a face rugăciune, pe locul unde s-a arătat prima minune.

O parte din cireada vacilor se apropiase de marginile islazului ce se mărginește cu șoseaua Urziceni-Buzău. De la puțul părăsit la șosea sunt cam 2 km, apus de comuna noastră Cassota. Întristat eram în sufletul meu din cauză că cele ce am văzut și auzit eram forțat de porumbel a le spune la popor, nu că-mi era greu a spune, doar că nu mă credeau cei în drept la care eram trimis a spune, eu fiind un om prost, văcar, nici carte nu știu. La început, am fost dus forțat la Buzău spre a fi cosultat de medici, să vadă dacă nu cumva sunt dat în partea nebuniei și consultându-mă, nu mi-au găsit nici o atingere de alienație mintală după cum se credea, după care ei mi-au dat drumul. Copleșit de această întristare, merg să-mi strâng vitele ce se adunaseră în jurul unui alt puț ce era în marginea șoselei Buzău-Urziceni.

Ajung la șosea. Lumea circulă de obicei și eu privesc la lume, mai ales la cei care mergeau cu câte-o mașină în mare viteză, de nici soarele nu se mai zărea din cauza prafului șoselei care se-nălța spre cer. Mă reazem de-o parte a unui salcâm aflat în marginea șoselei, ca plantație, și cu mâinile pe ciomagul care îmi servea a mă sprijini ici-colea când osteneam după vaci, iar aud un glas de om ce-mi strigă numele. Uitându-mă prin împrejurul locului, nu obsev de unde-mi vorbește. Glasul continuă a-mi vorbi, iar eu privind în toate părțile, aud zicându-mi: ”Iată-mă aici în salcâm, nu mă vezi? Eu sunt care ți-am vorbit până d-ună zi”. Privind în sus, văd în salcâmul ce era alături de mine tot acel porumbel, care mi-a spus ceea ce eu v-am povestit până acum.

Mă cheamă mai aproape de salcâm (căci uitându-mă să văd cine strigă, mă depărtasem puțin de salcâm, mai spre mijlocul șoselei). Mă apropii de salcâm și-mi zice a sta jos, spre a-mi vorbi din nou. Ascult și m-așez, chiar în marginea șanțului șoselei, despre masa șoselei. Fiind așezat, deodată văd că porumbelul se pogoară din salcâm și se preface iar moșneag bătrân ca și mai înainte și se așează deasupra șanțului șoselei, chiar în fața mea. Eram depărtare unul de-altul cam 50 cm. El începe a-mi vorbi. Eu ascult cu mare băgare de seamă. Multe și folositoare cuvinte mi-a spus, însă mi-a pus legământ ca nimănui să nu spun acele vorbe, chiar înger să întrebe, până mai întâi nu se vor împlini câteva din ele. Am vorbit ca o jumătate de oră. Trecători ne vedeau, însă nu știau ce este, ba că ne dau și ”bună ziua”.

După ce-am terminat, Moșul îmi zice: ”Du-te la puțul ce se vede aproape de noi și scoate o găleată de apă ca să beau și după ce vei scoate, să pui găleata cu apă pe cheile fântânii, iar tu să stai alături de măgura aceia ce se vede peste drum de puț”. Eu ascult și mă duc scot o găleată de apă și-o pun plină pe cheia fântânei, iar eu mă duc și stau pe măgura aceia ce era peste drum de puț spre apus.

Deodată observ că-n fața ochilor mei, Bătrânul ce vorbise cu mine se preface iar în porumbel și vine la puț punându-se pe marginea ciuturei de apă ce era deasupra cheilor fântânei și uitându-se în toate părțile, bea cu ciocul apă de trei ori și întinzându-și aripile se înaltă la ceruri, uitându-se drept în fața mea, ce mi-o schimbasem de întristare stând pe măgura aceea și priveam că într-adevăr, ceea ce am văzut și văd, este minune adevărată iar nu nălucire, căci însumi le-am văzut de mai multe ori și m-am încredințat. El, porumbelul, din ce în ce s-a făcut nevăzut în sclipelele de nouri cenușii ce se fixau pe bolta cerească.

***

Relativ la minunea întâmplată, pe cât a fost posibil de am ținut minte, le spusei, iar ce va mai fi pe viitor cum va da Dumnezeu.

 

Luni, 20 August 1928

Desantează la Casota, ieromonahul Macarie, ot Cernica. După alte acțiuni, propune ridicarea unei cruci comemorative. Pleacă în aceeași zi, cu misiunea autoasumată de a ridica, cu sprijinul sătenilor, o troiță pe locul minunii.

 

Evenimente cu dată neprecizată (sfârșitul lui august-sfârșitul lui septembrie)

Dacă până acum s-a derulat mărturia văcarului Bănică Doleanu, în continuare întâmplările sunt povestite de ieromonahul Macarie:

Găsim și cumpărăm o cruce, de la un atelier de cruci din București. Însemnăm pe hârtie inscripția ce trebuia a se săpa pe placa de marmoră cu litere de aur, pentru a se lipi pe monument – crucea – ca amintire spre înțelesul ultimei minuni făcute.

Inscripția scrisă cu litere de aur săpate în placă are conținutul acesta:

”Pe acest loc în ziua de 2 August 1928 [!?] un porumbel a vorbit ca omul, lui Bănìcă Doleanu, păzitorul vacilor comunei Cassota.

După vorbă, porumbelul s-a prefăcut în moș bătrân, vorbind iar cu Bănică Doleanu, spunându-i să scoată apă din puțul de alături, spre a-i da să bea. După ce a scos, porumbelul a băut apă din găleată de trei ori, stând pe cheile fântânii și sfârșind s-a înălțat la ceruri spre apus.

Porumbelul a fost văzut de mai multă lume care treira la mașină”.

Eu, după ce alcătuiesc inscripția trimit la meșterul pietrar prin unul din credincioșii însărcinați cu așezarea crucii așa cum s-a arătat mai sus și meșterul citind și văzând conținutul inscripției ce urma să scrie, poate că aceasta a fost unica ce el a scris, nu i-a dat crezare, sau numai Dumnezeu știe ce va fi gândit, citește și pune hârtia pe masă în cancelaria atelierului. Pleacă afară spre a-și vedea de meserie. La un mic interval, locul unde se afla pusă hârtia cu inscripția în cancelarie se aprinde de la un foc și ard mai multe hârtii diferite, cum și localul începuse a se aprinde de nu se obseva la timp, ca să se stingă focul.

După localizarea incendiului, cercetându-se hârtiile arse, inscripția în chestiune arsese toată, rămânând nears numai cuvântul ”Porumbel”, chiar meșterii mărturisind aceasta. Tovarășul meu Ilie Dragomir din Fundulea, ce venise mai înainte, a văzut cele întâmplate, iar în urmă am văzut și eu cancelaria pârlită de foc, vorbind despre cele întâmplate și cu meșterii ce locuiesc în strada Vaporul Asan în București (D. Lauludyus).

Așa, că încredințându-se toți într’adevăr că cele arătate în inscripție sunt adevărate, am aprins o lumânare și împreună cu costul total, le-am predat meșterului care le-a primit cu multă credință și cucerie, închinându-se Sf. Cruci destinată pentru locul minunat – (obiceiul cu lumânarea aprinsă după cum s’a spus de porumbel văcarului).

În 26 septembrie, ora 11 1/2, noaptea, un mic convoi pleacă spre Casota.

 

Discuție În broșura ieromonahului Macarie, inscripția de pe cruce (vezi foto) menționează data de 2 august. Evenimentele descrise corespund însă, după calculul nostru, zilei de duminică, 12 august. În cel mai bun caz, este vorba de o greșeală de tipar, situație des întâlnită în tipăritura părintelui. Din păcate, crucea a fost distrusă la o dată neprecizată, lipsindu-ne de posibilitatea verificării pe teren. Avatarurile acestei cruci și aparent a locului pe care a fost amplasată sunt de o mare stranietate și vor fi discutate separat. Anticipând, deși locația nu s-a păstrat în memoria localnicilor, ea apare (cu rezerve întemeiate) pe hărțile militare.

 

Joi, 27 septembrie 1928

Suntem pe șoseaua de la Urziceni spre Casota. La o depărtare de circa 5 km, zărim locul unde trebuie să punem crucea.

Pe când mergeam, gândindu-mă la cele întâmplate, eu fiind într-o căruță din cele cu material, deodată mi se răcește credința despre cele ce s’au zis cu arătarea porumbelului care a vorbit ca omul cu văcarul acela. Mare întristare m’a cuprins, încât de nu mă făgăduiam așa cum s’a spus pân’acum, m’ași fi înapoiat fără a mai face ceva sau a crede. Fiindcă nu mai era chip de scăpare, îmi iau curajul și-mi zic: să merg înainte să execut ce am zis, că doar n’ar fi vre-o crimă.

Gândind acestea mă uit spre stânga cum mergeam și văd alături de șosea în vârful telegrafului un porumbel stând. El se ține de căruța noastră, în care se afla crucea cu materialul respectiv și când să mai avem câți-va metri de acel loc unde să punem crucea, deodată îmi reamintesc că acesta trebuie să fie un semn în legătură cu porumbelul ce s’a arătat și a vorbit văcarului. Venindu-mi acestea în minte, imediat porumbelul se face nevăzut și întărindu-mi-se iarăși credința despre minunea cu Porumbelul, îmi văd de drum spre locul destinat.

Aceasta era în ziua de 27 septembrie cr., ora 12 1/2.

Ajungem la locul unde s’a întâmplat minunea. Cum oprim, deodată începe o ploaie liniștită dar foarte repede, încât era imposibil de a se lucra ceva. Țărâna aceia ce ne potmolise, cernută de vânt, acum se făcuse noroi. (…) Văcarul Bănică exercitându-și meseria, era cu vacile la pășune ca’n toate zilele, pe islazul minunat. El ne observă și împreună cu V. Ianculescu, casierul comunal din Gârbovi, care înștințându-se de venirea noastră, ne-au întâmpinat la fața locului prin ploaie, așa cum era.

După un mic sfat, mai așteptăm că doar va mai înceta ploaia, iar pân’atunci Ianculescu însoțit de un tovarăș al meu au mers la D. Primar al Comunei Cassota, prin care s a obținut autorizare pentru punerea crucei. Autorizarea ni s a dat în mod oficial de D-l Primar al comunei Cassota, un bun credincios. Pentru punerea Crucei aveam și aprobarea onor Minist. Lucrăr. Publice Dir. I Technică cu No. 50258/928.

Ploaia nu mai încetează. Din ce în ce se întărește, de nu este nici-o speranță de lucrare. (…)

Erau căruțe de oameni din diferite părți îndepărtate … veniseră și ei ca să se încredințeze de cele auzite pentru minunea făcută în pământul Buzăului… Întâmplându-se ploaie în ziua aceia, ei nu găseau pe nimeni să le dea explicațiile necesare și stau pe loc sgribuliți de ploaie, cuprinși de întristare și de bucurie: Prima era că nu se găsea cine să le arate, iar a doua că ploua pentru udarea pământului să răsară iarbă dobitoacelor și să se poată face semănăturile tomnatice. Observându-ne unii pe-alții, ne apropiem, facem cunoștință și-aducându-le la cunoștiință cazul cum stă, își revin din întristare în bucurie și, cu toți la o laltă, mergem spre-a ne adăposti în Casota, aproiindu-se și noaptea, urmând că a doua zi de va vrea Dumnezeu, să termenăm cu așezarea crucii. Introducerea în cartiruiri, ni s’a făcut  de văcarul Bănică, care ne conducea, și de dl. V. lanculescu (Gârbovi).

Ploaia nu mai încetează. Prin ploaie așa cum era, diferite căruțe cu credincioși mereu apăreau din alte părți în Casota spre a vedea locul minunat. Zvonul străbate în toată comuna, cum că odată cu sosirea sf. cruci spre-a se pune unde s’a făcut minunea, a început și ploaia foarte folositoare și așa era pentru aceasta, că a plouat neîntrerupt, începând dela 27 septembrie ora 14 când am ajuns cu crucea, ținând pâna’noaptea la ora 1.

După ce arănjem cu căruțele și îngrijirea materialului ne adunăm într’o casă și ascultăm ce mai spune văcarul Bănică. Noi, cu toți suntem îngrijorați, că de nu va sta ploaia, în niciun caz nu vom putea pune crucea și facerea micului Paraclis, ci în zadar am făcut, ziceam toți, atâta osteneală, cum și bieții credinicioși cari așteptau cu nerăbdare a doua zi spre a asista la slujba ce urma a fi săvârșită în locul minunat. Bănică văcarul spune să avem credință, că mâine va fi soare prin vrerea Domnului Dumnezeu și vom face tot.

 

Vineri, 28 septembrie

Se luminează de ziuă. Ziua foarte frumoasă; niciun pic de nor măcar sau vreo adiere de vânt. Totul plăcut. Lumea foarte veselă, căci, era numai bine de arat în urma acestei ploi venită din mila lui Dumnezeu. Plecăm pe islaz cu tot materialul, spre a destina fixarea locului pentru punerea crucii.

După cum s’a arătat mai înainte, cum Moșul-Porumbel a făcut însemnarea în chipul sf. cruci pe locul unde zicea să se săvarșeasca slujba de 4 preoți, cu acelaș baston a făcut și aici semnul sf. cruci văcarul Bănică și în mijlocul crucii însemnată pe pământ, după cum avea explicația, m’a pus pe mine, stând drept cu fața spre Răsărit. Mi-a dat o pâine cu lumânare aprinsă și pâinea am frânt-o în patru părți, udând’o cu o sticlă de vin. Trei părți le-am împărțit la meșteri, iar a patra parte am oprit-o eu.

După aceea, însemnez cu târnăcopul sub picioarele mele, unde stau, o altă cruce mai mică și în același timp s’a început lucrare pentru instalarea crucii, urmând ca la terminare, să facem sfințirea monumentului și o sfeștanie pentru popor.

Pun în vedere credincioșilor să mergem la sf. biserica a comunei Cassota unde împreună cu păr. Ion Mântulescu, parohul bisericii, să săvârșim sfânta slujbă, iar în timpul cât stăm la biserică, se termină lucrarea cu punerea crucii, și după aceea venim împreună cu toți la fața locului, spre a face rugăciunile respective.

Toți ascultă și, formându-se cârduri după felurimea localităților, mergem la sf. biserică Cassota, unde păr. Ion Mântulescu cu tot personalul său ne așteptă pentru începerea serviciului divin.

Ajungem, fac cunoștință cu cucernicul părinte Ion Mântulescu, parohul biserici, care este un talentat slujitor al Altarului Domnului, în a cărui vie se ostenește… Slujba se începe la ora 7 și ține pân’la ora 12, săvârșită de părintele; eu l’am secondat numai la săvârșirea Litiei.

***

Într’un mic interval, discutăm împreună, eu și părint. Ion Mântulescu, cele văzute și auzite de văcarul Bănică, cum și de mulțimea imensă ce venea din toate părțile să vadă și să audă cele întâmplate. Părintele îmi relevează întâmplarea și dă crezare celor spuse de Bănică, numai acelora ce sunt în concordanță cu Sf. Biserica noastră Ortodoxă și nu trebuie a blama cele auzite, însă noi ce vom mai face, facem după orânduiala canonică a Bisericii Ortodoxe. Alt caz minunat este, îmi spune părintele Mântulescu, cum că văcarul Bănică mai înainte de acestea, nu avea niciun pic de cunoștințe scripturistice sau din dogmele și orânduelile Bisericești. Nu știe nici carte, căci a trăit ca un sălbatic din mica copilărie, numai pe câmpuri, ca păzitor de vaci, iar acum are bune cunoștințe de toate acestea, îndrăgind mai bine biserica, față de mai înainte până a nu vedea minunile spuse de el.

Explicându-mi toate acestea mai pe larg, vrednicul părinte Mântulescu, crede celor întâmplate prin Bănică văcarul. Iar eu reîntărindu-mi credința în această direcție mă gândesc profund la viitorul dureros ce se înmulțește din zi în zi!

Terminăm slujba la biserică și plecăm spre câmp.

***

Poporul în formațiunea de coloane împreună cu mine și păr. Mântulescu cu personalul său de la biserică, plecăm din Casota pentru săvârșirea sfeștăniei și sfințirea monumentului – cruce -, la locul respectiv din islazul comunal unde s’a făcut minunea.

Toți erau emoționați de această întâmplare minunată. … Bieții oameni uitaseră de cele trebuincioase vremelnice pe acest pământ și cu toții își șovăiau de cele întâmplate în timpurile noastre, în legătură cu minunea ”Porumbelului făcut Moșneag”.

Ce să fie, zic ei: ”Cu multe răutăți ce-am săvârșit și săvârșim pe pământ, mâniem pe D-zeu și cine știe ce dureri vor mai veni peste noi: prin război greu trecurăm, cutremure mari au fost până dăună-zi, secete, lipsuri, răutatea din zi în zi sporește, însuși între noi cei din casă, aproape că la tot momentul suntem în ceartă. Nu mai e înțelegere de la mic pân’la mare. Copilul care-l creștem, când devine în putere de-i vom face mică supărare te bate zdravăn. De vei fugi, n’ai unde să te mai duci că’n tot locul s’au înmulțit aceste deșertăciuni. De-ți vei face moarte singur, și mai rău este, că ne asemănăm cu Iuda care a vândut pe Christos și neprimind răbdarea pocăinții s’a spânzurat și se muncește în iadul veșnic. Așa și acei ce-și fac moarte singuri se aseamănă lui Iuda, căci trupurile noastre sunt mădulăre ale lui Christos, după cum ne învață Sf. Scriptură, iar Hristos este Cap al Bisericii și-al nostru tuturor”.

Ajungem la locul unde s’a așezat crucea. Oficiem slujba respectivă și sfeștanie, turnând aghiasmă în puțul din care a băut Porumbelul, după care a luat toată mulțimea asistentă pentru casele lor.

Slujba s’a oficiat de păr. Ion Mântulescu, parohul bisericii Casota, secondat de mine, după care păr. Mântulescu, printr’un scurt discurs, a arătat însemnătatea celor petrecute, pentru întărirea credinței asistenților, veniți din locuri îndepărtate la locul minunat.

Modul cum s’a așezat crucea. Un monument de piatră naturală, așezat și întărit cu ciment pe postament. La mijlocul monumentului este fixată o placă de marmoră în care este săpate cu litere de aur inscripția ce s’a însemnat mai’nainte. Desupra monumentului, este fixată crucea de marmoră pe care este scris tot cu litere de aur: ”Întru slava Sfintei Treimi”. Deasupra este fixată o candelă de argint care arde în continuu, sub îngrijirea văcarului Bănică.

Pentru ca acestea să fie intacte, s’a construit un paraclis de jur-împrejur, acoperit cu tablă, închis și vopsit, crucea devenind în mijloc. Prin interior sunt așezate icoane diferite.
Toate acestea, paraclisul cu crucea, sunt așezate în marginea islazului comunal Casota, alături de șoseaua Urziceni, Buzău, lângă un puț (apus de Casota). De la Urziceni pân’la acel loc, mergi 17 km spre direcția Buzău, 3 ore pe jos și o oră cu căruța.

Făcându-se închinăciune sf. cruci de către toți credincioșii, ne-am pregătit cu toți, spre a ne lua rămas bun de despărțire și după o mică cină, ne-am despărțit fiecare încotro am venit…

Toată lumea vorbea de groaza lui Antichrist, ce se zice că ar fi apărut în lume, așa cum s’a comunicat văcarului de către Moșul-Porumbel. Dacă ar fi fost vreo contrazicere bruscă în această chestie din partea vreunuia, nu cred de ar fi scăpat teafăr cu una, cu două, că tocmai atunci vine un ialomițean cu ziarul Universul din 27 septembrie și citind un art. ca intitulația ”Un caz ciudat la C-stanța” prin care se arată bombardamentul cu pietre a unor case din Constanța. Pietrele se aruncau de mâini nevăzute din direcții opuse, lovind chiar pe acela ce prezenta cădelnița cu tămâe pentru facerea rugăciunii de către preot, ca să înceteze acest caz ciudat și cu toate cercetările făcute de cei în drept, nu s’a putut descoperi ce să fie. Mai auzind și de acest caz, care, într’adevăr că este semn rău – nu mai era chip de îndoială despre cele ce s’au spus și se aud pentru Antichrist. Față de răutățile ce s’au înmulțit, feluri de secte ce sporesc din zi în zi, cum și peirea credinței între noi ce ne numim credincioși. La toate acestea mi se cerea ca să adeverez de este așa – și eu adeveream că așa este; însuși noi suntem aceia. Le-am arătat, că toți care vor vrea să se mântuiască și să nu cadă în vre’o rătăcire, să urmeze Bisericii noastre Ortodoxe, care cuprinde toate învățăturile folositoare de suflet, așa cum Sf. Părinți cei mai înainte de noi, au stabilit și care s’a păstrat și se păstrează până în prezent aceiaș orânduială, iar neurmând cineva după Biserică, cade în rătăcire.

 

Ulterior, într-o duminică, la o dată neprecizată

După cum am expus mai sus, după așezarea crucii, același văcar și-a luat însărcinarea să aprindă candela așezată la cruce, ca să ardă mai în tot timpul. Iată ce mai spune Bănică Doleanu că a mai văzut pe când aprindea candela Ia crucea așezată:

”După cum m’am făgăduit lui D-zeu că eu să aprind candela la crucea ce s’a pus, la locul unde porumbelul mi-a vorbit, am început să execut întocmai ascultarea chiar din ziua când s’a termenat lucrarea. Urmând în fiecare zi aprinderea, peste câteva zile am terminat untul-de-lemn, ce aveam strâns pentru acest scop. Cauza terminării era: fiindcă eu lăsam cutia cu untul-de-lemn alături de cruce și oricare închinător care trecea pe șosea, sau venea expres spre a se închina, turna untul-de-lemn tot din cutia mea, ce o aveam lăsată în paraclis alături de cruce, însă ei fără să pună măcar un pic dela ei.

Deci termenând untul-de-lemn m’am pus pe gânduri ce să fac, cu ce să mai aprind candela, spre a-mi ține făgăduiala dată lui Dumnezeu. Gândindu-mă eu așa, plec într’una din zile ca să mai aprind, cu ce-mi mai rămăsese și după obiceiul meu, înainte de a începe aprinsul, întâi făceam câteva metanii la pământ și sărutam crucea, după aceea aprindeam. După ce aprind și m’aplec din nou a face metanii, văd alături de cruce în interiorul smeritului paraclis, un corp de om în nesimțire. Privesc la el, văd că era plin de înțepături de sulițe, așa cum din nimereală, și plin de stropituri de sânge. Pe cap avea cunună de spini. De la pântece în jos era înfășat cu o mică față de pânză albă. Era într’o duminică dimineața. După ce sărut crucea, sărut și pe mâinile și picioarele acelui om și-l mișc, fără să simtă ceva.

Ies în mijlocul șoselei spre a vede vreun călător, să-l chem și pe el să vadă, dar cum s’a făcut că într’acel timp nu se întâmplase niciun trecător, probabil pentru că era duminică.

Plimbându-mă împrejurul paraclisului, intru din nou înlăuntru și văd pe acest om viu în picioare; Îi văd mâinele că au semnul găurilor de piroane și înțeleg că este Mântuitorul Hristos.

Eu văzându-L imediat îi fac metanii și mă blagoslovește, iar când mă ridic văd alăturea pe Maica Domnului Fecioara Maria. Ei erau înconjorați de raze de lumină și după ce îi privesc mai bine, îmi vorbesc. Și-mi zice:

”Nu te întrista băiete de unt-de-lemn, că nu mai ai. Ci de acum încolo să nu mai aprinzi candela decât la duminici și sărbători, ca să nu păți necaz pentru acest serviciu. Că oamenii cei slabi în credință numai vin de se uită aici, dar nu aduc câte puțin unt-de-lemn spre a pune în candelă, ci pune tot de aici pe de gata; drept pentru care puțină lume se va mântui, că și-au pierdut adevărata credință în Dumnezeu, iubind mai mult lăcomia și trândăvia”.

Așa dar, vorbindu-mi acestea, eu nu aveam nicio teamă și-i priveam drept în față. Era pe la orele 9, duminică dimineața. După aceea s’au înălțat la Ceruri, făcându-se nevăzuți. Tocmai după această vedenie au început a trece călători pe șosea, iar pân’atunci nici pasăre nu se vedea. Eu am plecat și m’am înnapoiat spre Casota.