Mulţi nu cunosc, dar trebuie să cunoască.
Materialul de mai jos i-a fost arătat dlui. Dan Corneliu Brăneanu, pe care-l cunoaștem de peste 20 de ani. I-am spus: ”Iată Testametul dvs. ideatic!”. În faţa noastră a parcurs materialul în diagonală şi nu s-a dezis de el. De fapt, nici nu avea cum: lui şi cunoştinţelor lui apropiate li se datorează aceste teze (mai puţin mesajul profund şovin – xenofob şi antisemit – care le garnisează).
Conținutul panseului funarian nu este opera unor (semi)analfabeţi. Un grup de intelectuali bine închegat a lansat după 1990 aceste teze, crezând că reprezintă un demers şi o datorie patriotică. Nici acum aceşti genitori nu realizează profundul lor impact negativ asupra societăţii româneşti în ansamblu şi mai ales a modului cum este ea oglindită în lume.
L-am promovat pe Dan Corneliu Brăneanu cum am putut mai bine (printre altele, făcându-i opera accesibilă). Îl respectăm pentru ceea ce a fost, nu neapărat și pentru ceea ce a făcut. Regretăm că nu a a avut înţelepciunea bătrânească de a se dezice de unele greşeli pe care – mai mult ca sigur fără voia sa – le-a făcut de-a lungul timpului. Contrar aparenţelor, ele nu se acoperă de colbul timpului. Ci erup, agresive, sub pana unor elemente profund tarate şi anti-româneşti, ca Ghiţă Funar.
Atunci n-a vrut. Acum e prea târziu. Păcat!
”PIRAMIDELE DIN ROMÂNIA ŞI EGIPT, COINCIDENŢE SAU ADEVĂRURI ASCUNSE?
Prima şi cea mai mare Piramidă din lume a existat în Geto-Dacia Edenică şi există şi azi în România. Ea poate fi văzută şi admirată pe Muntele Sfânt Ceahlău, în fiecare an, în ziua de 6 august. Piramida este simbolul Tatălui Ceresc. La Poporul Primordial al Geto-Dacilor era sărbătorită Ziua Soarelui în 6 august. Peste această străveche sărbătoare a Adevăratului Popor Sfânt din Grădina Maicii Domnului s-a suprapus, în ultimele două milenii, sărbătoarea creştină Schimbarea la Faţă.
O altă piramidă naturală, denumită Piramida Soarelui, poate fi văzută în fiecare an, în ziua de 28 noiembrie, când la apusul soarelui, în jurul Sfinxului din Munţii Bucegi apare o Piramidă energetică. Această Piramidă a Soarelui i-a vindecat de boli grave pe mulţi cetăţeni din România şi din alte ţări care în 28 noiembrie au urcat şi s-au aflat în jurul Sfinxului din Munţii Bucegi.
Pe teritoriul României mai apar, din vechime, încă cinci Piramide energetice despre care românii şi străinii nu sunt informaţi pentru a cunoaşte ADEVĂRUL. Ele există în Munţii Retezat, Parâng, Făgăraş, Apuseni şi la Mănăstirea Tismana. Se apreciază că acestea au o vechime mai mare de 5.000 de ani î.Hr.
Trebuie ştiut, reţinut şi mediatizat faptul că Bunul Dumnezeu le-a dăruit numai strămoşilor noştri Geto-Daci şi românilor Piramida Soarelui sau a Luminii şi Piramidele energetice. Nicăieri pe Pământ nu există asemenea Piramide făcute de Bunul Dumnezeu! De ce este ascuns acest ADEVĂR?
Strămoşii noştrii Geto-Daci, plecaţi din Spaţiul Carpatin, din Geto-Dacia Edenică, au construit piramide numai la egipteni, emeşi şi incaşi. Acesta este ADEVĂRUL ISTORIC!
În ultimii 2.000 de ani au fost falsificate: Istoria Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial, al Geto-Dacilor; Istoria Omenirii; Istoria Limbii Române, urmaşă a Limbii Primordiale a Geto-Dacilor; Istoria Religiei Ortodoxe. De asemenea, au fost arse numeroase scrieri din Antichitate şi au fost şi sunt distruse dovezile arheologice care spun ADEVĂRUL despre Istoria Omenirii şi a Religiei. În acest context, amintim incendierea Bibiliotecii din Alexandria în anul 47 î.Hr., de către ivriţii mozaici, când au ars peste 700.000 de manuscrise, cu scopul de a distruge ADEVĂRURILE ISTORICE ale Antichităţii. Acelaşi scenariu al arderii cărţilor a fost aplicat de comuniştii mozaici în toate ţările din fostul lagăr socialist, dar mai ales din România, în perioada 1945-1964. Toate acestea şi multe altele au fost puse la cale şi înfăptuite, pe baza unor planuri diabolice, de către cei care l-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu şi de către urmaşii lor care acţionează, foarte bine organizaţi, în mare secret şi pe termen lung, pentru a jefui cât mai multe ţări şi popoare, pentru a stăpâni lumea, dar şi pentru a extermina o mare parte din populaţia Planetei. Unul dintre liderii lor a declarat cu cinism că populaţia Terrei trebuie redusă de la şapte la numai două miliarde de locuitori. În acest scenariu al asasinilor economici şi asasinilor politici, Poporul Român este, singurul din lume, otrăvit cu aditivi alimentari cancerigeni şi a ajuns pe primul loc în Europa la numărul bolnavilor de cancer. Parchetul nu acţionează pentru oprirea acestui genocid şi pedepsirea asasinilor fără Dumnezeu.
Genialul Mihai Eminescu, pe care tot ei l-au asasinat, scria în ziarul «Timpul» din 2 noiembrie 1877 că: «Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevărul, în care cartea faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece înţelesul». Din nou, Genialul Mihai Eminescu a avut dreptate. ADEVĂRURILE ASCUNSE despre Istoria Poporului Român şi Istoria Religiei Poporului Ales de Bunul Dumnezeu au ieşit şi ies la suprafaţă şi sunt deosebit de şocante pentru generaţiile de români cărora în şcoli şi facultăţi le-a fost predată şi au fost obligaţi să înveţe Istoria falsificată a Poporului Român şi a Limbii Române.
Cine mai poate crede şi susţine tâmpeniile că Poporul Român s-a născut brusc, în anii 105-106 d.Hr., din doi bărbaţi, Decebal şi Traian, iar Limba Română este limbă latină? Ştiinţificii oficiali (academicieni, profesori universitari, alţi istorici cu diplomă) nu pot convinge pe nimeni că în mai puţin de nouă luni, din cei doi bărbaţi, s-a născut prematur cel mai numeros popor al Antichităţii, cel al Geto-Dacilor. Teza falsă a abandonării Limbii şi a Scrierii Primordiale de către Geto-Daci şi învăţarea, în circa 150 de ani şi fără profesori voluntari, a limbii latine, o limbă moartă, care nu era folosită nici măcar în bisericile din Peninsulă, a fost impusă de către alogenii care au scris şi reeditat «Dicţionarul explicativ al limbii române», respectiv Alexander Hirth (Alexandru Cihac), Eliser Shein (Lazăr Șăineanu), Aizic Hirș (Ion Aurel Candrea), Iorgu Iordania (Iorgu Iordan), Alfred Bauer (Alexandru Graur). Toate popoarele europene ştiu că strămoşii lor sunt Geto-Dacii şi limbile latine se trag din Limba Primordială a Geto-Dacilor. Chiar şi oficiali ai Vaticanului au confirmat acest ADEVĂR ISTORIC. Numai că, majoritatea dascălilor de Istorie şi Limba Română din România le ascund elevilor şi studenţilor ADEVĂRUL ISTORIC. De ce şi la ce le foloseşte? Unde le este demnitatea şi patriotismul? Este umilitor să fie profesori de minciuni şi pe salarii de mizerie!
Descoperirile arheologice şi cercetările specialiştilor în legătură cu piramidele din Egipt nu au putut conduce la aflarea ADEVĂRULUI ISTORIC atâta timp cât ele nu au fost corelate cu realităţile istorice din Geto-Dacia Edenică şi din România de astăzi. Probabil că, mulţi îşi pun întrebarea: ce legătură există între piramidele din Egipt şi Piramida din România, Piramida Cerului de pe Muntele Sfânt Ceahlău, prima din lume, despre care se păstrează o foarte suspectă şi vinovată tăcere? La această întrebare firească ne ajută să aflăm răspunsul tot ADEVĂRUL ISTORIC.
Specialiştii în ADEVĂRATA ISTORIE A OMENIRII au ajuns la concluzia că Leagănul Civilizaţiei în Europa şi pe planeta Pământ a existat în Geto-Dacia Edenică, în Spaţiul carpato-danubiano-pontic, cu cel puţin 10.000 de ani înainte de naşterea Fiului Domnului. Acest ADEVĂR ISTORIC a fost confirmat de Papa Ioan Paul al II-lea, în timpul vizitei sale în România, în luna mai 1999, când a spus la finalul discursului său: «Domnul să binecuvânteze România, să binecuvânteze poporul său, leagăn al civilizaţiei Europei!». De reţinut că, Papa Ioan Paul al II-lea este primul Papă de la Vatican care a vizitat o ţară ortodoxă, România sa natală.
Cea mai veche scriere de pe Pământ a existat în Grădina Maicii Domnului şi este confirmată de Tăbliţele de la Tărtăria, datate 6.000 de ani î.Hr, găsite în Ardeal, în Cetatea Domnului şi aflate la Muzeul de istorie din Cluj-Napoca. În multe părţi din România Mare, arheologii au descoperit numeroase scrieri din vremea Geto-Dacilor şi datate 5500-4000 î.Hr., cu mult înaintea scrierii sumeriene. Aceasta este ulterioară scrierii din Geto-Dacia, cu circa 2.000 de ani, foloseşte alfabetul Geto-Dac şi cunoştinţele foarte avansate ale strămoşilor sumerienilor care au migrat din Spaţiul Carpatin, din Grădina Maicii Domnului, în jurul anului 4000 î.Hr.
Strămoşii noştrii Geto-Daci ştiau că există Dumnezeu, că există o viaţă pe Pământ şi una în Ceruri, aveau Religia Crucii şi erau cei mai avansaţi în toate domeniile cunoaşterii. Istoricul Vasile Pârvan afirma, în anul 1926, că «antichitatea recunoştea unanim adânca religiozitate a geţilor».
La porunca divină, Neamul Carpatin, a roit, în jurul anului 4.000 î.Hr., în toată Europa, în Orientul Apropiat, inclusiv în Sumer, în Nordul Africii, în India, China şi Japonia. La a doua roire, în jurul anului 2000 î.Hr., strămoşii noştrii au ajuns în întreaga Asie şi în cele două Americi. Peste tot, ei au dus religia lor monoteistă, limba, scrisul, simbolurile, tradiţiile şi cunoştinţele avansate în domeniul ştiinţelor din aceea vreme.
Egiptenii ştiu că se trag din oamenii veniţi din Nord. Egiptenii sunt, la origine, urmaşi ai Neamului Arimin, ai Geto-Dacilor, iar piramidele din Egipt sunt moşteniri de la Piramida Cerului sau Piramida Soarelui de pe Muntele Sfânt Ceahlău, care există de peste 10.000 de ani. Modelul pentru piramidele din Egipt a fost luat din Geto-Dacia, de la Piramidele pe care le face Bunul Dumnezeu în ADEVĂRATA Ţară Sfântă. Constructorii în piatră ai piramidelor egiptene au copiat, la scări diferite, Piramidele din Grădina Maicii Domnului. Muntele Ceahlău era în străvechime stâlpul Cerului numit şi Pion, care în limba egipteană se compune din pi (casă) şi on (coloană) adică Casa Coloanei. În Muntele Ceahlău, Vârful Toaca este casa şi Panaghia coloana. Simbolul Muntelui Sfânt Ceahlău a fost dus din Carpaţi în Egipt odată cu migraţia din mileniul IV î.Hr. şi folosit la construirea piramidelor. Egiptenii ştiau că se înrudesc cu Neamul Arimin sau al Geţilor din Europa şi că uluitoarea lor civilizaţie a fost creată de Neamurile carpatine.
Piramidele din Egipt, cele mai cunoscute, respectiv «Orizontul lui Kheops», «Mare este Khefren» şi «Divin este Menkaura», sunt reprezentarea Piramidei Cerului din Ceahlău şi a Piramidei în trepte care este Vârful Toaca. Piramidele egiptene au fost construite începând cu a cincea dinastie când faraonii erau adoraţi ca fii ai Zeului Soarelui, Ra.
În fiecare an, în ziua de 6 august, dimineaţa la ora 7.00, Bunul Dumnezeu ridică deasupra Muntelui Sfânt Ceahlău o Piramidă din umbrele albăstrui ale stâncilor Vârful Toaca, Piatra Ciobanului şi Panaghia. În Masivul Ceahlău apare o Piramidă uriaşă de lumină, o hologramă naturală gigantică, un fenomen ciudat rezultat din suprapunerea unor umbre şi lumini, un fenomen unic în lume. Pe Muntele Sfânt Ceahlău apare imaginea 3D a unei piramide perfecte. La fel şi piramidele din Egipt au fost construite geometric perfect. Înainte de apariţia Piramidei hologramă în Muntele Sfânt Ceahlău, pentru câteva minute se produce un alt fenomen optic. Spre vest se poate vedea Calea Cerului. Despre această Cale Sacră a scris şi Dimitrie Cantemir în «Descrierea Moldovei», un fenomen optic fascinant şi unic în lume.
Piramida Cerului sau Piramida Soarelui se regăseşte pe Stema Geto-Daciei, despre a cărei existenţă românii nu au avut voie să ştie, nici să afle la şcoală sau la facultate, cu scopul de a nu se afla ADEVĂRUL ISTORIC. Cei care au urcat pe Vârful Toaca, în ziua de 6 august, atunci când cerul a fost senin, au văzut şi admirat Piramida Cerului sau Piramida de Lumină, care durează circa 80 de minute. Mulţi au fotografiat-o, au filmat-o şi au studiat-o. S-au constatat mai multe coincidenţe cu piramidele din Egipt, respectiv:
– Pe Muntele Sfânt Ceahlău, Vârful Toaca are forma unei piramide în trepte, cu baza pătrată.
– Baza Piramidei Cerului sau a Piramidei de Lumină de pe Ceahlău este pătrată şi latura acesteia este dublă ca lungime faţă de piramida lui Keops din Egipt, considerată una dintre cele şapte minuni ale Lumii antice. Marea piramidă a lui Keops (Khufu) a fost timp de aproape 4.500 de ani cea mai înaltă construcţie din lume, până în anul 1889 când a fost construit Turnul Eiffel, la Paris. Piramida lui Keops a fost construită în jurul anului 2560 î.Hr., avea 148 m înălţime, latura de 233 m şi la construcţia ei s-au folosit circa 2.500.000 blocuri de piatră. Fiecare bloc de piatră cântăreşte mai mult de două tone. La construirea încăperii faraonului Keops s-au folosit mai multe blocuri de piatră de până la 80 de tone fiecare, care au fost ridicate la peste 50 m de la sol, în inima piramidei. Cum au fost construite piramidele? După aceiaşi tehnică folosită, mai înainte, la construirea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. În Munţii Orăştiei, pentru construirea cetăţilor unice în Europa, a zidurilor de apărare, a teraselor pentru amplasarea sanctuarelor şi pentru pavarea drumurilor (pe care nu le-au construit romanii, ci doar le-au folosit) au fost dislocate, prelucrate şi transportate milioane de tone de piatră, la peste 70 km distanţă şi uneori, ridicate la zeci şi chiar sute de metri înălţime. Zidurile de apărare erau construite în tehnica murus Dacicus şi aveau 5-14 m înălţime şi grosime de 1-4 m.
Piramida lui Keops este cel mai mare monument de piatră construit pe Pământ şi este singura dintre minunile Lumii antice păstrată până în prezent. Vârful piramidei este acoperit cu aur. O fi de la Roşia Montană, din Ardeal la fel ca şi cel din mormântul lui Tutankamon? Primul care a deschis Piramida lui Keops şi a intrat în ea a fost califul Al Mamun, în anul 820, dar care nu a găsit nimic în ea, nici statuia şi nici mormântul faraonului Keops.
În 22 mai 1998, conf.univ.dr. Ioan Ţicleanu de la Facultatea de geologie a Universităţii Bucureşti a declarat că: «Noi i-am învăţat pe egipteni să facă piramidele. Piramida de pe Toaca din Ceahlău este mai veche decât piramida lui Keops». El a stabilit că unghiul pantei de pe partea de Nord a Vârfului Toaca este de 52 de grade, acelaşi ca şi la piramida lui Keops.
După multe studii interdisciplinare, cercetătorii români, soţii Şicleanu, au ajuns la concluzia că piramidele egiptene au aceleaşi caracteristici şi principii constructive ca şi Vârful Toaca, care este însă mult mai vechi. De asemenea, între credinţa Geto-Dacilor în viaţa de apoi şi cea a egiptenilor antici nu există practic nicio deosebire.
La 40 Km de Muntele Sfânt Ceahlău, la Târpeşti Neamţ, în depozitele culturii Cucuteni (4.800-3.300 î.Hr) arheologii au găsit obiecte din ceramică pe care sunt reprezentate piramide cu baza pătrată. Această ceramică este anterioară piramidelor construite în Egipt, cu circa 2.000 de ani. Piramidele egiptene erau consacrate ritualurilor Luminii şi au fost construite în urma unor calcule astronomice exacte. Piramidele din Egipt erau în legătură cu cultul lui Ra, zeul universal al Soarelui, la fel ca şi Religia strămoşească a Geto-Dacilor unde toate sărbătorile erau raportate la Soare şi la Cer. Piramida lui Keops de la Gizeh este singura care are o orientare exactă Nord-Sud, la fel ca şi Piramida de Lumină sau Piramida Cerului din Ceahlău. Marea piramidă din Egipt era denumită de vechii egipteni «Lumina», iar pe Vârful Toaca din Ceahlău, apare în fiecare an, cu multe mii de ani înainte de piramida lui Keops, în ziua de 6 august, cea mai mare Piramidă de Lumină pe care o face Bunul Dumnezeu, de peste 10.000 de ani, în Grădina Maicii Domnului, în Ţara Sfântă.
Mai mulţi astronomi au constatat că piramidele din Egipt se suprapun pe schema centurii lui Orion şi întregul complex de la Gizeh reprezintă constelaţia Orion, fiecare piramidă având un corespondent stelar. Se ştie că, Geto-Dacii aveau cunoştinţe extrem de avansate despre Sistemul Solar, au stabilit orbitele planetelor, au calculat cu mare exactitate durata anului calendaristic şi faptul că la 100 de ani Luna se apropie la cea mai mică distanţă de Pământ, aveau inventariate circa 400 de stele şi 13 constelaţii. Geto-Dacii au construit sanctuarele acoperite din Munţii Orăştiei şi din apropierea marilor cetăţi în baza unor calcule matematice şi le-au orientat după direcţiile astronomice importante.
Sanctuarul Mare Rotund din centrul spiritual al Lumii Antice, din Munţii Orăştiei, de la Sarmizegetusa Regia, Panteonul dacic, este replica în piatră şi lemn a Universului. După modelul lui a fost construit Panteonul de la Roma. Este o altă coincidenţă, similară cu a piramidelor din Egipt. Sanctuarele din incinta cetăţilor au orientare solstiţială, iar majoritatea celor din Munţii Orăştiei, de la Sarmizegetusa Regia (care nu este Capitala Daciei, ADEVĂRATA Capitală se află lângă Haţeg, la Subcetate, unde a fost găsită în perioada interbelică) au o orientare polară. Alimentarea cu apă a sanctuarelor şi cetăţilor dacice se făcea prin conducte confecţionate din olane de lut şi prin ţevi de plumb, toate acestea existând cu multe sute de ani înainte de războaiele din anii 101-102 şi 105-106, când armatele Imperiului Roman au fost conduse de anticreştinul şi pedofilul Traian, împăratul de la Roma, cel care a interzis Religia Crucii, în anul 112, în tot Imperiul Roman. Povestea cu civilizaţia romană adusă de cotropitori, inclusiv aceea cu apeductele, este un alt FALS ISTORIC. Pe plăcile de aur şi cele de plumb de la Sinaia scrie că în Geto-Dacia toate drumurile erau pavate (cu lespezi sau blocuri din piatră) cu sute de ani înainte de venirea cotropitorilor din Imperiul Roman. Acesta este ADEVĂRUL ISTORIC. Nu romanii au construit drumurile din Geto-Dacia, nici măcar pe teritoriul ocupat, de circa 14-17% din Ţara Sfântă. În Geto-Dacia liberă tot romanii au construit drumurile sau au pierdut licitaţia? Minciuna are picioare scurte, inclusiv în Istorie! Se va dovedi acest lucru şi-n cazul podului peste Dunăre, de la Drobeta-Turnu Severin, pe care l-au construit tot Geto-Dacii. Demantelarea practicată de romani la sanctuarele şi cetăţile dacice este un exemplu de civilizaţie? Jefuirea unei părţi din tezaurul Daciei, respectiv a 1.640.000 kg de aur şi 3.310.000 kg de argint poate fi un alt exemplu de civilizaţie romană? Pe ce drumuri au transportat jefuitorii bogăţiile uriaşe din Geto-Dacia, parţial ocupată? Evident că pe drumurile pavate care au fost construite de Geto-Daci, folosind inclusiv căruţele cu patru roţi, pe care tot Geto-Dacii le-au inventat.
Robert Charroux, în «Cartea Cărţilor», la pagina 253, afirmă că: «studiul asupra misterelor piramidelor arată că ansamblul cunoştinţelor ştiinţifice care au impus arhitectura şi construirea lor nu puteau aparţine decât unor strămoşi superiori atlanţi …». Acelaşi autor afirmă cu privire la Marea Piramidă a lui Keops că: «suma celor patru laturi de la bază (931,22 m) împărţită la de două ori axul vertical (148,208 m x 2) are ca rezultat cifra 3,14. Înălţimea 148,208 m înmulţită cu un milion ne dă aproximativ distanţa de la Pământ la Soare, adică 149.400.000 de kilometri».
Cu mii de ani înainte de naşterea Fiului lui Dumnezeu, strămoşii noştrii Geto-Daci aveau cunoştinţe foarte avansate în domeniul astronomiei şi stăpâneau tehnici încă neînţelese astăzi privind marile construcţii de pe Pământ, inclusiv ale piramidelor din Egipt. De pildă, culoarul de acces către piramida lui Keops este centrat către Steaua Polară şi nu întâmplător.
O altă coincidenţă în legătură cu piramidele o constituie Stema Geto-Daciei prezentată şi descrisă de autorul Paul Ritter Vitezovič în cartea «Stemmatografia», publicată în anul 1701, una dintre cărţile rare ale lumii. «Stema Daciei are următoarea înfăţişare: scut roşu, mobilat cu piramidă de argint – cu partea stângă umbrită – figură heraldică ce porneşte de la baza scutului şi se înalţă până în partea superiară a acestuia; de o parte şi de alta a piramidei se află doi lei de aur rampanaţi şi afrontaţi». În cartea «Taina Kogaiononului – Muntele Sacru al dacilor», autoarea Cristina Pănculescu afirmă că: «Piramida din stema Daciei, piramida cu una din feţe umbrită, nu poate fi decât emblema Muntelui Ascuns reprezentat de piscul esenţial, Vârful Ocolit/ Bucura Dumbrava, partea vizibilă a Centrului şi Axului Lumii în care constă taina religiei lui Zalmoxis, taina nemuririi geto-dacilor». De ce şi de când a existat o piramidă pe Stema Geto-Daciei? De ce şi cine a avut interesul să ascundă ADEVĂRUL ISTORIC, în ultimii 2.000 de ani, privind Piramidele pe care le face Bunul Dumnezeu în Adevărata Ţară Sfântă, cel referitor la Stema Geto-Daciei pe care există o piramidă, precum şi în ceea ce priveşte piramidele din Egipt? Sunt întrebări la care istoricii, ştiinţificii oficiali, haiducii ştiinţifici, specialiştii în heraldică şi nu numai, sunt aşteptaţi să răspundă cu argumente convingătoare, bazate pe ADEVĂRUL ISTORIC.
Un alt ADEVĂR ISTORIC, ascuns cu grijă, se referă la scrierea de pe pereţii unor galerii sau coridoare şi din camerele mortuare din piramidele din Egipt, precum şi din mormintele faraonilor din Valea Regilor. Scrierea este de origine carpatină şi foloseşte literele şi simbolurile din Alfabetul Geto-Dacilor, identice cu cele de pe plăcile de aur şi de plumb de la Sinaia, găsite întâmplător în anul 1875. Peste 200 plăci de aur se află la Vatican şi 300 table mari de aur sunt la Moscova (din septembrie 1944) unde au fost duse de regii alogeni ai României, Carol al II-lea şi Mihai de Hohenzollern-Zigmaringen. Plăcile de plumb, de la Sinaia, identice cu cele de aur (fiind turnate după aceleaşi matriţe) pe care este scrisă ADEVĂRATA ISTORIE a strămoşilor noştri Geto-Daci, (timp de peste 1.000 de ani), nu au fost inventariate, nici studiate, nici păzite. Dimpotrivă, au fost «subtilizate» şi din peste 500 de plăci au rămas mai puţin de 20 la Institutul de Istorie «Vasile Pârvan», din Bucureşti. Cu siguranţă că pe unele plăci există Stema Geto-Daciei, cu piramida. Aşa cum pe alte plăci apare Drapelul Geto-Daciei şi al unităţilor militare care este identic cu Drapelul României de astăzi. Acest ADEVĂR ISTORIC ne-a fost ascuns de «ştiinţificii oficiali» pentru a putea falsifica Istoria Poporului Român şi a nega continuitatea sa neîntreruptă de peste 12.000 de ani, în Vatra Strămoşească, în Geto-Dacia Edenică, în Grădina Maicii Domnului. Norocul românilor îl constituie faptul că o parte însemnată din plăcile de plumb de la Sinaia au fost fotografiate şi sunt publicate în tot mai multe cărţi, inclusiv cu informaţiile pe care le conţin. De asemenea, Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin i-a înştiinţat pe conducătorii alogeni ai României, din mandatul 2000-2004, că doreşte să restituie Poporului Român cele două tezaure aflate la Moscova, respectiv cel de la sfârşitul Primului Război Mondial şi cel format din plăcile de aur de la Sinaia. Conducătorii alogeni ai României, din perioada 2000-2014, au refuzat să acţioneze pentru repatrierea celor două tezaure de la Moscova. De ce? Tot cu scopul de a nu se afla ADEVĂRUL ISTORIC!
În scrierile Geto-Dacilor, inclusiv în cele din piramidele egiptene şi din mormintele faraonilor din Valea Regilor, cu câteva mii de ani înainte de naşterea Fiului Domnului, apar numeroase cifre despre care se susţine în mod fals, fără logică şi argumente credibile, că sunt cifre romane şi arabe. În mileniul III î.Hr., egiptenii foloseau sistemul de numeraţie şi calculele aritmetice învăţate de la Geto-Daci, pe care mai târziu şi le-au însuşit şi grecii. Rezumând, cifrele le-au inventat şi le-au folosit Geto-Dacii, apoi le-au dus la sumerieni şi la egipteni, ulterior le-au preluat grecii şi fără nicio logică şi argumentaţie credibilă sunt denumite cifrele unele arabe şi altele romane. ADEVĂRUL ISTORIC este că cifrele utilizate în întreaga lume sunt Geto-Dacice. Pe vremea când strămoşii noştrii Geto-Daci scriau (pe tăbliţe de lut şi pe plăci de aur) şi aveau cunoştinţe extrem de avansate în multe alte domenii, cu 6.000-2.000 î.Hr., romanii şi arabii nici nu au existat. Romanii şi arabii au învăţat şi preluat scrierea şi cifrele de la Poporul Primordial, de la Geto-Daci, de la Neamul Carpatin. Acesta este ADEVĂRUL ISTORIC, ascuns de către falsificatorii de profesie şi slugile lor. A venit vremea ca să se spună ADEVĂRUL şi în domeniul cifrelor folosite în întreaga lume, care sunt de origine Geto-Dacă.
Cei care au studiat piramidele din Egipt şi, mai ales, cei care le-au jefuit, au fost preocupaţi şi de cantităţile mari de aur aflate în interiorul lor. O parte din aceste bogăţii găsite în piramide şi în mormintele faraonilor din Valea Regilor se află la Muzeul de istorie din Cairo şi în alte mari muzee ale lumii. Până acum s-a păstrat secretul asupra provenienţei aurului. ADEVĂRUL a început să iasă la iveală o dată cu descoperirea mormântului faraonului Tutankamon în necropola din Valea Regilor, de lângă Luxor, în februarie 1923, de către egiptologul Howard Carter. Acest mormânt nu a fost jefuit de hoţi. Ca urmare, cele peste 300 de obiecte din aur, pietre preţioase, tronul confecţionat din aur masiv, inclusiv cele trei amulete din fier de import, au ajuns şi pot fi văzute la Muzeul de istorie din Cairo. Masca-portret a faraonului Tutankamon, înaltă de 54 cm, este confecţionată din aur masiv. De unde provine aurul? S-a descoperit că de la Roşia Montană, din Geto-Dacia, cunoscută în Antichitate ca Ţara aurului. Fierul a fost produs pentru prima dată în lume în Geto-Dacia, cu cel puţin 4.000 de ani î.Hr. Este o altă coincidenţă sau ADEVĂRUL ISTORIC? Este posibil ca aurul şi fierul din mormintele faraonilor din Egipt să provină din Geto-Dacia? În Antichitate, Ardealul a fost primul şi cel mai dezvoltat centru metalurgic din Europa. Este un alt domeniu de cercetare unde răspunsul se poate obţine rapid, dacă se doreşte. Este posibil ca răspunsul să fi fost dat de Genialul Mihai Eminescu în poezia «Memento mori» şi în manuscrisele acesteia, unde abundă, mai ales, referirile la aur şi unele la piramidele din Egipt. Genialul Eminescu, la vârsta de 22 de ani, a prezentat ADEVĂRUL ISTORIC în poezia «Memento mori» atât în privinţa trecutului umanităţii, cât şi al strămoşilor noştri Geto-Daci. Falsificatorii de profesie au ascuns adevărul şi cu privire la marele fizician Mihai Eminescu, cu scopul de a nu fi cunoscuţi plagiatorii lui în domeniul teoriei relativităţii, a calculării vitezei luminii, a găurilor negre din Univers şi a Big Bang-ului, mai ales Albert Einstein care s-a «inspirat» din manuscrisele Genialului Eminescu.
O altă coincidenţă o constituie Sfinxul din România şi cel din Egipt, respectiv cel din Munţii Bucegi şi cel din faţa piramidei lui Keops din Egipt. Faraonul Khefren a decis să fie sculptat un sfinx în formă de leu (având lungimea de 57 m şi înălţimea de 20 m) copiind chipul său care admiră răsăritul Soarelui. Să fie doar o coincidenţă între cei doi lei de pe Stema Geto-Daciei şi leul-sfinxul din Gizeh? Sfinxul din Egipt are privirea îndreptată spre răsărit, către Ţara Sfântă de unde au provenit constructorii piramidelor egiptene, către Geto-Dacia, România, nume dat din anul 1862, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Pe teritoriul României mai există: Sfinxul din comuna Topleţ, judeţul Caraş Severin; Sfinxul din satul Buştea, comuna Mânzăleşti, judeţul Buzău; Sfinxul din Munţii Măcinului, judeţul Tulcea. Nu întâmplător, în jurul Sfinxului din Munţii Măcinului a fost amplasată o unitate militară. Sfincşii din România nu sunt opera oamenilor.
Pe planeta Pământ există un Sfinx la egipteni şi un Sfinx al incaşilor. Ambele construcţii au fost realizate de popoarele plecate din Carpaţi care au dus peste mări şi ţări imaginea Sfinxului din Geto-Dacia, din Grădina Maicii Domnului. Sfinxul egiptenilor şi Sfinxul incaşilor au o vârstă mult mai mică decât Sfinxul din Munţii Bucegi.
Strămoşii Poporului Român au roit cu 4.000-2.000 de ani î.Hr. în Egipt şi în America de Sud unde au dus cu ei religia, tradiţiile şi ştiinţa lor şi unde au construit piramide şi câte un Sfinx după modelele de acasă, din Grădina Maicii Domnului, din Geto-Dacia.
Având în vedere ADEVĂRUL ISTORIC se dezleagă uşor misterul artificial care mai pluteşte în jurul piramidelor şi Sfinxului din Egipt. Se poate şi trebuie cunoscut şi mediatizat ADEVĂRUL!
Noi, românii, avem datoria să facem cunoscut ADEVĂRUL ISTORIC, inclusv cu privire la piramidele construite de strămoşii noştrii! Pe această temă, preotul Dumitru Bălaşa, în cartea sa «Ţara Soarelui sau Istoria DACOROMÂNIEI» a scris următoarele: «Ce bine ar fi, dacă aceste adevăruri le-ar cunoaşte toţi românii – copii, studenţi, adulţi – şi de ce nu, toată lumea pământeană, spre bucuria lui Dumnezeu!».
Dr. Gheorghe FUNAR
Cluj-Napoca, 27 mai 2014
P.S.: Această lucrare este înscrisă la Secţiunea 2 «Dacii în conştiinţa lumii», a celui de-al XV-lea Congres Internaţional de Dacologie – 2014, programat la Oradea, în zilele de 18-19 iulie a.c.”.