Cazul OZN av. Beniamin Gabrian. O abordare cinstită

”Adevărul sună a ură pentru cei care urăsc adevărul”

Todd Wagner

 

Sursa primară. Este o presupunere rezonabilă că evenimentele OZN ”celebre” (popularizate cu un bun impact la public) au fost studiate mai temeinic decât cele rămase într-un cvasianonimat. Plecând de aici și arătând cum au fost ”investigate” ele, ne putem face o idee corectă asupra seriozității domeniului ufologic în rama sa națională. Pentru că frați creștini, dacă habar n-ai ce e lângă tine, n-o să știi ce e la 10.000 li depărtare, chiar dacă fel de fel de papagali vă asigură de contrariu.

Cazul comandantului de linie Beniamin Gabrian este binecunoscut. A fost prezentat de aproape toți ufologii români. Rămâne de văzut și cum… Descrierea sa este de găsit în ziarul local Dobrogea nouă din data de 18.08.1968. Insistăm că este singura sursă la prima mână verificabilă (restul sunt preluări și adaptări, mai mult sau mai puțin inspirate):

 

N. Fătu, C. Constandache – ”La numai 1.000 de metri de o «farfurie zburătoare»”.

”Ghicește, din prima clipă, scopul vizitei noastre, așa că, orice întrebări de rigoare devin de prisos.

– Zburam la o altitudine de 7.600 de metri deasupra câmpiei orădane, în imediata apropiere de granița maghiară, când, deodată, la numai un kilometru, în dreapta noastră, cu circa 300 de metri deasupra plafonului de zbor al aeronavei, am observat un obiect ovoidal care se deplasa cu mare viteză în direcția opusă, împrăștiind o extrem de puternică lumină verzuie. Unicul gest pe care l-am putut face, mai mult în virtutea reflexelor profesionale a fost o privire aruncată pe cadranul ceasornicului. Era ora 20 și 21 de minute… Am continuat să observ corpul luminos timp de câteva secunde, până când, mărindu-și subit viteza, a dispărut în direcția vest.

– Cât timp v-a rămas obiectul neidentificat în raza de observație?

– Circa 10-15 secunde… Suficient, însă, pentru a putea aprecia, atât eu, cât și colegii mei Alexandru Niculescu și M. Constantinescu, dimensiunile sale aproximative. Avea, după cât ne-am putut da noi seama, un diametru de circa 2.5-3 metri.

– Călătorii au observat și ei corpul zburător?

– Din păcate nu, deși o atare întâlnire, certificată de cât mai mulți martori oculari ar fi avut o notă de autenticitate în plus… Dar, obiectul luminos se afla, așa cum am spus, deasupra avionului, iar cabinele erau luminate.

– Cum ați reacționat?

– Am telegrafiat la Viena. Am întrebat aeroportul de pe care decolasem dacă există la acea oră în aer vreun alt aparat pe care l-am fi putut intercepta în zona respectivă. Nu se afla nici o aeronavă cunoscută pe o rază de 400 de kilometri. M-am gândit că poate fi vorba de un meteorit. Dar meteoriții se înscriu, în cădere, pe o linie, aproximativ, verticală, în timp ce corpul observat se deplasa pe o orizontală perfectă. În plus, nu am observat la el nelipsita «coadă» pe care o lasă, în căderea lor, meteoriții. Pe urmă, lumina aceea orbitoare, de culoare verzuie, pe care o emana în zbor nu lasă nici o urmă de îndoială asupra existenței la bordul (hai s-o numim așa) cosmonavei a unei surse artificiale de lumină, asemănătoare cu cea emisă de un arc voltaic.

– O iluzie optică?

 – Greu de admis. La câteva minute după comunicarea noastră cu Viena, aeroportul din Budapesta ne-a adus la cunoștință că echipajul unui avion aparținând companiei aeriene Malev din R.P. Ungară a raportat, la un interval de două minute și 30 de secunde după întâlnirea noastră cu hiperboloidul verde, prezența în raza vizuală a unul obiect similar care se deplasa cu mare viteză spre vest. Ținind seama de locul în care a fost observat a doua oară, rezultă că obiectul luminos avea o viteză de deplasare de cel puțin 12.000-14.000de kilometri pe oră, viteză intangibilă pentru actualele mijloace de comunicație aeriană construite de către locuitorii pământului, cel puțin cu sursele de energie propulsoare cunoscute.

– Concluzia dv.?

– Ne-am întâlnit cu unul din acele obiecte ale căror apariții sunt tot mai des consemnate de presa lumii, obiecte pe care le denumim, strict convențional, «farfurii zburătoare». Faptul că l-am putut observa timp de 10-15 secunde se datorește cred, curiozității pe care prezumtivul echipaj cosmic a manifestat-o față de avionul nostru, determinându-l să reducă puțin din viteza de zbor. Poate că la ora actuală pe o planetă din sistemul nostru solar, din galaxia noastră sau, de ce nu, chiar din afara hotarelor ei, sunt prezentate fotografii detaliate ale avionului pe care-l pilotam.

– Prin urmare, credeți că v-ați întâlnit cu o «farfurie zburătoare»?

– Așa credem. Cel puțin pentru prezent. Cât privește viitorul, nimeni nu poate spune cu precizie ce ne va rezerva…

– Alte asemenea întâlniri?

– De ce nu? Și de ce nu, chiar mai mult decât astfel de simple «tatonări» de la distanțe mai mult sau mai puțin apreciabile”¹.

 

Proximități imediate. Data observației nu se cunoaște.

Ion Hobana² și consecutiv Dan D. Farcaș³ indică 17 august, adică preziua interviului. Doar că ora observației 20:21, opt și douăzeci și unu de minute seara adică, intră în flagrantă contradicție cu promovarea interviului, făcută de publicație în ziua precedentă.

Ziarele se tipăreau noaptea, ca să fie dimineața pe tarabă. Hobana cunoștea asta, dar nu știa anunțul invocat de noi. De Farcaș nici nu mai discutăm, fiind un simplu compilator.

 Dar indicația este superfluă, de vreme ce în interviu citim:

”Îl găsim pe Beniamin Gabrian, comandantul aeronavei, (…) în cabina uriaşului IL-18, gata de zbor către Düsseldorf”.

Piloții nu sunt șoferi de IRTA, să se întoarcă din cursă în crucea nopții și a doua zi să se suie iar pe tractor. E mai greu când ai 100 de vieți pe gestiune.

Cei doi sunt depășiți din mers de dr. Ödön Felszeghi (1907-1984), profesor al catedrei de chimie generală a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, printre altele agitator cultural-științific. Într-un articol din ”Hargita”⁴ el indică data de 20 august, ca și cum incidentul s-ar fi petrecut după ce-a fost raportat la gazetă.

 Mai precaut, Emil Străinu indică doar ”august 1968”⁵, o deducție speculată, deci complet nesigură⁶.

Ruta nu se cunoaște.

În răspăr cu cap-compasul indicat chiar de Gabrian, Dan D. Farcaș menționează: ”zburând între Constanța (Aeroportul Mihail Kogalniceanu) și Düsseldorf, Germania”. Poate invers, că plecarea se pune la cap și destinația la coadă.

Străinu indică Viena-București, pe baza analizei traficului radio: ”Echipajul a telegrafiat la Viena întrebând aeroportul de pe care decolase”.

Echipajul se cunoaște. Parțial.

Mai mulți martori calificați, mai mulți ochi, mai multe minți, mai multe detalii. Ar fi fost de presupus ca ufologii să insiste asupra lor, atunci sau mai târziu.

În Dobrogea nouă sunt menționate 3 (trei) nume: B. Gabrian (comandantul aeronavei), Alexandru Niculescu și M. Constantinescu. Dintr-o spaimă tabuistică (vorba lui Dan Alexe), Hobana și Farcaș nu menționează coparticipanții la observație. Străinu o face; unuia îi pocește numele – Miculescu în loc de Niculescu –, altuia i-l completează, M. devine Marin, o posibilă confuzie cu un pilot militar care n-avea ce căuta în acel timp pe curse de linie.

IL-18 avea mai mult de trei persoane în cabina de pilotaj. Nimeni nu a încercat să explice de ce doar trei dintre ei au văzut ceva. Nici unul nu a fost deranjat cu întrebări de ufologi. Nici măcar Gabrian…

În concluzie, investigarea ufologică a cazului a constat în lectura unui articol de ziar, specularea pe marginea ei și alint publicistic în formă continuată. Singura contribuție până la noi vine din partea lui Emil Străinu: a tradus observația lui Gabrian într-o formă grafică sugestivă. A tras-o-n tuș (diferit în limbaj argotic cu a băga-o-n cerneală, să fim preciși!):

 

 

Felul în care Cazul Arad 1968 a fost prezentat publicului larg ne aduce aminte de o vorbă a lui Ludovic Orban: ”Mi-e drag Aristotel, dar mai drag mi-e adevărul”. Cam așa, oarecum pe dos. E ca aia cu scrierile lui Platon sunt o serie de note de subsol în tradiția filosofică europeană.

Partea și mai haioasă de-abia urmează.

 

Proximități extinse. Înapoi la anunțul buclucaș din Dobrogea nouă:

”Redacţia ziarului nostru este informată telefonic că echipajul unui avion românesc a fost martor ocular al apariţiei fulgerătoare a unui astfel de obiect neidentificat.

Citiţi în ziarul nostru de mâine interviul, în exclusivitate pentru «Dobrogea nouă», intitulat «La aeroportul Kogălniceanu, după farfuriile zburătoare!», în care comandantul navei relatează această stranie «întâlnire» în văzduh”⁷.

Așadar, interviul a fost realizat cel mai târziu în data de 16 august, iar pontul a venit dinspre observatori: ”Beniamin Gabrian, comandantul aeronavei, care ne informase despre întâlnirea cu obiectul necunoscut (anunţată în ziarul nostru de ieri)”.

Inițiativa ”dezvăluirii” este un factor rar luat în calcul sau menționat în cazuistica ufologică. Noi – în minoritate! – îl considerăm foarte important. Să explicăm concret.

Am amintit conceptul de ”balon de încercare”. În perioada comunistă a existat o practică de a pasa subiecte ”fierbinți” unor publicații periferice, de provincie. Pentru a se analiza reacțiile și a calibra discursul general ulterior.

În data de 11 august, Dobrogea nouă anunța o conferință locală:

”Comisia județeană de răspândire a cunoștințelor cultural-științifice pentru Constanța organizează luni, 12 august, ora 19,30, în sala clubului S.N.C., expunerea «Farfuriile zburătoare», susținută de Ion Corvin Sângeorzan, directorul Observatorului astronomic popular București”⁸.

În data de 14 august, aceeași gazetă locală publica un incitant interviu cu Sângeorzan, semn că ostilitățile au decurs în limitele planificării. Mai aflăm că nu era vorba de o simplă ”expunere”, ci că directorul Observatorului astronomic popular din București era ”aflat pe litoral pentru susținerea unui ciclu de conferințe privind originea și evoluția «farfuriilor zburătoare»”⁹. Chiar în momentul de vârf al sezonului estival! Că omul era pe treaba statului reiese din referirea (tangențială, ce-i drept!) la un caz inedit (și rămas astfel!): ”acum șase ani (1962 – n.n.), a fost observată o asemenea «farfurie zburătoare» deasupra Bucureștiului…”.

Rezumând, avem o garnitură de agitație cultural-științifică pe tema OZN și exact atunci pe aviatorul Beniamin Gabrian îl apucă dezvăluirile. Că a văzut el cândva, la o dată neprecizată, o farfurie zburătoare, un bolid verde.

Este momentul unei paranteze. De-a lungul timpului, Emil Străinu a făcut numeroase dezvăluiri, foarte concrete, îngropate într-un discurs înalt speculativ. Este o tehnică specifică ofițerilor de informații, cu numeroase exemple aplicate în revista România Mare. Astfel, emitentul se asigură că ceea ce vrea să transmită ajunge la cine trebuie, publicul larg fiind tentat să considere discursul o balivernă mai mult sau mai puțin elaborată. Un astfel de element de informație esențială, ca să vorbim în jargonul NATO, este relația din comunismul românesc a aviatorilor limbuți cu Obiectele Zburătoare Neidentificate. În cel mai bun caz, dacă vedeai și vorbeai ce nu trebuie, erai oprit de la zbor și trimis la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială, sau cum s-o fi numit pe vremea aceea (Am avut un profesor de acolo, scurt de tot în bandă, mai bine lipsă!). La control la mansardă. Pierdeai timp, nervi, bani. În cel mai rău caz, ajungeai să împingi avioanele pe pistă, ”forțaj” i se zice, glumim, evident. Dacă nu erai prost cu capul, n-aveai nevoie de deranj. Închidem paranteza.

Așadar, avem un Beniamin Gabrian, pilot de linie pe extern (bani nenică pe vremea aia, nu glumă!), pe care-l mănâncă-n manșă dezvăluirile, exact când Sângeorzan conferențiază loco pe temă. Bun!

Cu riscul de a ne repeta, noi nu credem în coincidențe de un anumit fel. De felul ăsta! Interviul din Dobrogea nouă a fost ”aprobat”, în tandem cu ”agitația” lui Sângeorzan. Și pentru că se suprapunea cu turbulențele care au precedat invazia din Cehoslovacia, a fost aprobat cu suficient timp înainte. Nu cu o zi, două, trei!

Előre a fost un cotidian central de limbă maghiară (apărea în București). În numărul din 20 august, Balogh József, ziarist, oferă extrase din interviul din Dobrogea nouă, cu interesante interludii (într-o traducere aproximativă):

”Ieri dimineață, cititorii constănțeni și-au luat ziarul preferat cu mai mult interes decât de obicei. Pe lângă știrile despre farfuria din Mendoza, care a lăsat urme radioactive, Dobrogea Nouă a oferit propria farfurie de senzație. (…) Aici, în Constanța, cititorii au fost foarte interesați de interviul din Dobrogea Nouă. Am remarcat dis-de-dimineață la chioșcul de ziare și remarc și acum. Mulți dintre cei care stau la soare, cei care iau micul dejun și cei care beau bere răsfoiesc ziarul, se ceartă și fac speculații. Raportul lui Gabrian, comandantul aeronavei, a venit «la îndemână» («kapóra jött» – n.n.). Pentru că pe 14 august ziarul a publicat un interviu foarte interesant cu Ion Corvin Sângeorzan, directorul Observatorului Popular din București, care a ținut o serie de conferințe despre obiectele zburătoare neidentificate în stațiunile balneare”¹⁰.

O punere în scenă, lasă corect să se înțeleagă J. Balogh. Mai are rost să ne întrebăm cât adevăr este sau nu în spusele comandorului Beniamin Gabrian? Who fucking cares?

În presa din Ungaria au existat câteva ”oglinzi”, preluări din Előre. Nimic despre incidentul Malev. Și asta în condițiile în care mass-mediile ungare din 1968 colcăiau de informații farfuristice, generos livrate publicului larg. Fiecare înțelege ce vrea și cât îl duce mintea!

 

”Proximități îndepărtate”. În materialul prezentat am pus în discuție abordările a doi ufologi români consacrați. Unul, Emil Străinu, ne este prieten. Celălalt, Dan D. Farcaș ne-a fost. Fiecare, în felul lui, este sau a fost om respectabil și de onoare. Asupra unui personaj de ultim moment în problemă, H.D. Hartmann (nume de scenă; pe numele său real Ion Răuș), nici nu dorim să ne pronunțăm, că nu ne substituim organelor care mănâncă pâinea statului român degeaba. În context lărgit și cu explicațiile oferite anterior, panseurile sale despre cazul aviatorului Gabrian vorbesc de la sine (găsiți emisiunea difuzată de Canal 33 pe Youtube). Politica nu este nici treaba noastră și nici domeniul nostru de expertiză. Dar ”Atenție la neatenție!” pe anul în curs și pe viitor, la cine plecați urechea și la ce puneți, vorba românului, botul.

 

O confirmare la închiderea ediției. Analiza noastră asupra cazului OZN numit generic Arad 1968 ar putea fi înțeleasă, fals și răuvoitor, ca o formă de a lua în bâz persoana aviatorului Beniamin (Beny) Gabrian. Sau mai precis, memoria lui, deși la data redactării nu știam că e trecut dincolo. A decedat la începutul anului 2004 la București, fiind îngropat pe 9 martie, la Arad. Este rezumatul unui frumos ferpar publicat în revista de profil Orizont aviatic¹¹.

C. Stoica ne-a trimis mai multe extrase dintr-o revistă de profil. Într-unul găsim o dovadă circumstanțială la cele afirmate de noi:

”… împrejurările ajungerii lui Beniamin Gabrian la TAROM merita a fi cunoscute, fapt pentru care vi le relatez:

În anul 1960, Căpitanul aviator Beniamin Gabrian făcea parte din deja menționatul Regiment 108 Aviație Transport de la Otopeni. Bun pilot, îl preocupau mai puțin celelalte laturi ale vieții militare și, îndeosebi, activitatea politică. Așa se face că încă nu era membru de partid și nici nu manifesta vreun interes în acest sens. La insistențele repetate ale locțiitorului politic de a se înscrie în partid, Gabrian, cunoscut ca un mare mucalit, îl tot ironiza spunându-i că poate zbura și așa. La aluzia politrucului cum că nu se știe cât va mai putea zbura, Gabrian, enervat, i-a replicat că o bucată de pâine se poate mânca și la Amsterdam, în sensul că se poate mânca oriunde, fără a se gândi că ar putea fi interpretat ca având intenția de evaziune. Dar politrucul a interpretat-o cum i-a convenit și în luna mai 1960, Beniamin Gabrian a fost trecut în rezervă. Timp de aproximativ un an a fost «șomer», în afară de pilotaj neștiind altceva, după care a reușit a fi angajat la TAROM unde, făcând dovada talentului său de zburător, a promovat comandant de aeronavă pe liniile aeriene internaționale, cutreerând toate țările și continentele, fără a rămâne la Amsterdam sau în altă parte Și dacă în cazul lui Gabrian deznodământul a fost fericit, în alte asemenea situații, cine știe câți alți aviatori au plătit tribut unora ca «politrucul» menționat”¹².

Dat afară din considerente ”politice” din Aviația militară, după o perioadă de șomaj, Gabrian, ajunge la Aviația civilă, la TAROM. Dacă ”zbura” și de-acolo, situația lui ar fi fost neagră, ”în afară de pilotaj neștiind (să facă) altceva”. În aceste condiții, a refuza sarcina de a ”lansa” un OZN în presă nu era o opțiune. ”Cunoscut ca un mare mucalit”, probabil că a luat totul ca un spirit de glumă…

În ceea ce privește încadrarea căpitanului Beniamin Gabrian în Flotila Prezidențială, afirmată de cineva care ”l-a cunoscut prin familie”, avem mari îndoieli. Oricât de bun profesionist ar fi fost, tinicheaua ”dosarului” cântărea substanțial. S-a adăugat o dramă personală, care l-a zdruncinat profund – moartea fiicei sale Avia la cutremurul din ʼ77. Anunțurile de la rubrica ”Comemorări”, întinse pe ani și ani de zile, arată un om neconsolat de pierderea copilului iubit. Vrând-nevrând, contau și astfel de aspecte.

 

¹N. Fătu, C. Constandache, ”La numai 1.000 de metri de o «farfurie zburătoare»”, în Dobrogea nouă, nr. 6225/18.08.1968, p. 3; ²Ion Hobana, Julien Weverbergh, Les OVNI en URSS et dans les Pays de l’Est, Ed. Robert Lafont, Paris, 1976, p. 225; ³Dan D. Farcaș, ”Întâlniri OZN în august și septembrie 1968”, în Magazin, nr. 4(3083)/26.01.2017, p. 5; ⁴Óvári Atilla, ”A «repülő csészealjakról»”, în Hargita, nr. 181/21.09.1968, p. 3; ⁵Emil Străinu, ”Cazul de la Oradea”, în Cotidianul, nr. 4(2049)/14.05.1998, p. 13; ⁶E. Străinu ne-a indicat ca sursă a informațiilor lui, nominal, un lt. col. aviator pilot. Partea proastă e că și lt. col. aviator piloții citesc presa vremii…; ⁷***, ”În ziarul nostru de mâine”, în Dobrogea nouă, nr. 6224/17.08.1968, p. 1; ⁸***, ”Cotidiene. Expunere”, în Dobrogea nouă, nr. 6219/ 11.08.1968, p. 1; ⁹Vasile Petre Fati, ”«Nu suntem singuri în Univers»”, în Dobrogea nouă, nr. 6221/14.08.1968, p. 1; ¹⁰Balogh József, ”Repülő csészealj Bihar fölött”, în Előre, nr. 6466/ 20.08.1968, p. 3; ¹¹***, ”Oameni buni, din aviație…”, în Orizont aviatic, nr. 17/03.2004, p. 20; ¹²C.dor (r) av. Constantin Iordache, ”Scrisoare despre pilotul de linie, comandant Beniamin Gabrian”, în Orizont aviatic, nr. 1/11.2002, p. 14.