Edward Conze, Falsele pretenții ale inițierii livrești

Pe scurt:

Cei care știu nu spun, iar cei care spun nu știu. Dacă așteptați să găsiți informații și practici secrete în cărți, sunteți ilegal de proști. Sau pă spiritualitate, adică tot aia.

Pe larg:

[Context: în partea finală a lucrării, autorul justifică de ce nu a abordat (și) sistemul tantric.]

”(…) În al doilea rând, documentele originale pe care trebuie să se întemeieze orice studiu al gândirii tantrice sunt scrise într-un cod pe care nimeni nu a reușit încă să-l descifreze. Limbajul lor nu este doar criptic și conceput să ascundă, mai degrabă decât să dezvăluie sensul; ele sunt construite deliberat astfel încât să rămână o literă moartă în absența guru-ului sfânt, ale cărui învățături orale sunt considerate absolut indispensabile pentru explicarea acestor texte. A fi membru al unei fraternități tantrice înseamnă să faci și să fii ceva anume. Orice «gândire» (în sensul de raționalizare – n.n.) care ar putea exista este complet secundară și interschimbabilă.

În al treilea rând, aceste doctrine sunt în esență esoterice, sau secrete (guhya). Iar asta nu este o figură de stil. Cunoașterea esoterică nu poate – și aceasta este o barieră de netrecut – în nicio împrejurare să fie transmisă unei mulțimi nediscriminate. O literatură nesfârșită se adresează unui public credul, care se așteaptă să cumpere aceste secrete pe câțiva șilingi dintr-o librărie. Un instalator din Plymouth Lobsang Rampa (este vorba de Lobsang Rampa – n.n.) care s-a dat drept medic tibetan a scris un adevărat best-seller, iar o aură de fraudă și înșelăciune alterează lucrările tuturor celor care pretind că vorbesc «din interior». În acest domeniu, cu siguranță, cei care știu nu spun, iar cei care spun nu știu. Există două, și numai două, alternative. Fie autorul unei astfel de cărți nu a fost inițiat într-o Tantră; caz în care ceea ce afirmă nu este cunoaștere de primă mână. Fie a fost inițiat. Atunci, dacă ar divulga secretele în gura mare, doar pentru a câștiga un mic profit sau pentru a-și spori reputația, ar încălca încrederea care i-a fost acordată și ar fi, din punct de vedere moral, atât de degradat încât nici nu merită ascultat. (s.n.)

Religiile «misterelor» din Antichitatea clasică s-au dovedit, la rândul lor, un subiect deosebit de puțin promițător pentru cercetarea științifică și ar trebui să fie un avertisment pentru cei care vor să exploreze secretele Tantrelor. Este suficient să avem în vedere doar o singură lucrare, The Mysteries, în care treisprezece specialiști de prim rang explicau, în 1955, pe 476 de pagini, ce se cunoștea până atunci. Aceste religii, după cum se știe, funcționau pe presupunerea că adevărul spiritual trebuie rezervat inițiaților ajunși la maturitatea necesară, și, invers, trebuie ascuns de profani. Asta nu-i împiedică, firește, pe profani să încerce să dezlege ceea ce n-a fost niciodată destinat lor, iar volumul menționat este plin de nenumărate speculații erudite despre misterele grecești de la Eleusis, ale lui Orfeu etc., despre «misterele» Egiptului antic care, de fapt, se dovedește că nu au existat niciodată, despre misterele lui Mithra și cele gnostice, și așa mai departe. Este reconfortant să constatăm că precauțiile pe care vechii mistagogi le-au luat împotriva profanării lucrurilor sacre s-au dovedit destul de eficiente și că zeloșii cercetători ai timpurilor moderne sunt, de fapt, complet dezorientați. Autorii nu obosesc să se plângă că textele sunt «mult prea sumare», că «rămân multe lacune regretabile de umplut», că «avem de departe cele mai multe informații tocmai despre ceea ce ne interesează cel mai puțin» și că «nu vom ști niciodată» ce au văzut inițiații. În râvna lor pentru adevăr, ei își acuză și colegii de «presupuneri cu totul false», de «nonsensuri științifice», de «invenții fără niciun fel de dovezi», și așa mai departe. Atitudinea lor nu este deloc una care să favorizeze renașterea spirituală. Există ceva deopotrivă indecent și ridicol în discutarea publică a esotericului prin cuvinte care pot fi înțelese de oricine. Efectul acestor investigații seamănă cu un striptease prelungit, cu diferența esențială, însă, că produsul final nu este trupul feminin în toată splendoarea lui, ci câteva resturi jerpelite ale unei păpuși vechi și împăiate. Așa cum unii oameni care nu știu ce să facă cu viața lor se apucă să urce munți doar pentru că «sunt acolo», tot așa alții simt nevoia să scormonească orice doar pentru că s-a întâmplat. În prezent, oamenii nu mai sunt obișnuiți să aprecieze diferența dintre cunoașterea interzisă și cea permisă, sau măcar dintre informația rodnică și cea sterilă. Dar, cel puțin, ar trebui să fie conștienți că unele probleme sunt solvabile, iar altele nu. Curiozitatea nesățioasă a acestor furnici savante care au invadat sanctuarul părăsit nu poate face altceva decât să care cu ele câteva firimituri de pietriș. «Copilul a căzut în lapte!»

(…) Din aceste motive, o încercare de a descrie gândirea Tantrelor nu numai că ar trebui să ocupe sute și sute de pagini, dar este și foarte probabil să rămână o caricatură a faptelor reale” (Edward Conze, Buddhist thought in India, Ann Arbor Paperbacks, The University of Michigan Press, 1967, p. 271-3).