Noi suntem deja aici, printre voi. Unii dintre noi am fost întotdeauna aici, alături de voi, și totuși, separați, observându-vă și, din când în când, ghidându-vă ori de câte ori s-a ivit ocazia. Acum însă, numărul nostru a crescut, în pregătirea unui nou pas în evoluția planetei voastre: un pas de care încă nu sunteți conștienți, deși a fost adesea sugerat în pildele profeților voștri.
Aceștia au denaturat, într-o măsură sau alta, inspirația pe care au reușit să o primească. Uneori, din neștiință. Alteori, pentru că nu au fost capabili să traducă limpede conceptele implantate în mintea lor. Iar uneori, din prudență, pentru a se asigura că informația pe care doreau s-o lase consemnată în lume va supraviețui, au vorbit în metafore și simboluri.
Reperele Oamenilor Spațiului. Am fost confundați cu zeii multor religii ale lumii, deși nu suntem zei, ci creaturi asemenea vouă, așa cum veți afla direct, înainte să mai treacă mulți ani. Veți găsi urme ale prezenței noastre în simbolurile misterioase ale Egiptului antic, unde ne-am făcut cunoscuți pentru a îndeplini anumite scopuri. Simbolul nostru principal apare în arta religioasă a civilizației voastre actuale și ocupă un loc important pe marele sigiliu al țării voastre (Statele Unite ale Americii – n. red.). A fost păstrat în anumite societăți secrete, fondate inițial pentru a menține vie cunoașterea despre existența noastră și despre intențiile noastre față de omenire.
Am lăsat pentru voi anumite repere, plasate cu grijă în diferite părți ale globului, dar cel mai vizibil în Egipt, unde ne-am stabilit cartierul general cu prilejul ultimei noastre apariții deschise sau, cum ați spune voi, publice. Atunci au fost ”puse în pământ” temeliile civilizației actuale, iar cele mai vechi dintre reperele cunoscute vouă au fost create prin mijloace care vi s-ar părea astăzi la fel de miraculoase cum li s-au părut și pre-egiptenilor, acum multe mii de ani. De atunci încoace, întreaga artă a construcției în piatră a devenit, pentru mulți dintre voi, un simbol al lucrării aflate în desfășurare, aceea de a construi rasa umană spre desăvârșirea ei.
Strămoșii voștri ne cunoșteau, în acele vremuri, ca îndrumători și prieteni. Astăzi, prin eforturile voastre proprii, ați ajuns, în cea mai mare parte, aproape de un nou prag pe lunga scară a eliberării voastre.
Ați fost sprijiniți constant de ”inspirația” noastră atentă și ați fost împiedicați doar de dificultățile firești ale procesului vostru de dezvoltare fizică și morală. Așa-numitele ”forțe ale răului și întunericului” au fost întotdeauna recrutate din rândurile propriei voastre umanități – o circumstanță pentru care ați fi profund recunoscători dacă ați cunoaște pe deplin condițiile care domnesc în univers.
S-a mai întâmplat înainte. Ați dobândit, de curând, mijloacele de a vă autodistruge. Nu vă grăbiți însă să vă felicitați. Civilizația voastră nu este prima care a atins – și a folosit – astfel de mijloace. Și nu va fi nici prima civilizație căreia i se oferă posibilitatea de a preveni această distrugere și de a merge mai departe, în toată măreția cunoașterii acumulate, pentru a întemeia o eră a iluminării pe Pământ.
Totuși, dacă veți accepta mijloacele care vi se oferă și dacă veți reuși să întemeiați un astfel de ”mileniu” pe temelia realizărilor actuale, civilizația voastră va fi prima care o face. Întotdeauna, până acum, cunoașterea, tehnicile, îndrumările au ajuns în posesia unui grup restrâns de aleși: aleși nu de altcineva, ci de ei înșiși, prin mintea deschisă și prin capacitatea lor de a vedea limpede ”formele lucrurilor ce vor veni”. Ei au încercat să transmită mai departe cunoașterea lor în cea mai bună formă posibilă și prin cele mai durabile mijloace de care dispuneau. Într-un sens, au reușit, dar, în alt sens, eșecul lor a fost egal cu succesul. Acceptarea umană este, într-o foarte mare măsură, condiționată de experiența umană. Generațiile care au urmat, și care nu ne-au cunoscut direct prezența, au interpretat învățăturile strămoșilor lor prin prisma propriei experiențe. De pildă, o secțiune transversală, mult simplificată și stilizată prin numeroase copieri, a uneia dintre mașinile noastre de transport a devenit ”Ochiul lui Horus”, iar apoi alți ochi ai altor zei. În cele din urmă, acest simbol străvechi, care odinioară era o reprezentare fidelă a unui dispozitiv mecanic important, a ajuns să capete, în interpretarea preoției moderne a psihologiei, conotații cu totul neașteptate. Faptul cu adevărat important este însă acesta: suntem aici, printre voi, iar voi, ca rasă a întregii lumi, veți ajunge să știți asta, și nu peste mult timp! Timpul este aproape copt, însă, ca în cazul oricărui proces de coacere, grăbirea forțată aduce riscul de a strica rodul. Există un moment potrivit pentru fiecare acțiune, iar momentul potrivit pentru a ne revela, în epoca voastră, se apropie.
Unii ne-au văzut navele. Unii dintre voi ați văzut deja ”avangarda” noastră. Ne-ați întâlnit adesea pe străzile orașelor, și nu ne-ați observat. Dar când străbatem cerurile în vehiculele noastre tradiționale, cele din vechime, sunteți uimiți, iar cei care deschid gura și povestesc ce au văzut sunt considerați naivi sau nebuni. În realitate, voi sunteți profeți, vizionari în adevăratul sens al cuvântului. Voi, din Kansas și Oklahoma, voi din Oregon, California și Idaho, știți ce ați văzut! Nu vă lăsați descurajați de meteorologi. Ei se ocupă cu vremea. Unul dintre voi spune: ”Am văzut un obiect în formă de torpilă”. Alții raportează ”obiecte în formă de disc”, unii spun ”obiecte sferice” sau ”ca niște platouri”. Toți relatați corect și fidel ceea ce ați văzut și, în cele mai multe cazuri, descrieți același tip de vehicul.
”Discul de aur” – astăzi confundat cu discul solar și integrat în religie – a fost prezent chiar și în epoca voastră. ”Discul” aruncat spre Soare de grecii – și de propriii voștri – atleți. ”Ochiul lui Horus” și ceilalți ochi din simbolism, fie el alchimic sau de altă natură, reprezintă mijloacele noastre mecanice de transport.
Acum, când arta fabricării materialelor plastice a atins un anumit nivel de perfecțiune printre voi, poate vă puteți imaginați un material aproape transparent la razele luminii vizibile, dar suficient de rezistent pentru a suporta solicitările unui zbor extrem de rapid. Priviți din nou marile nebuloase și gândiți-vă la structura propriei voastre galaxii și veți vedea exemple universale ale formei pe care noi am descoperit-o a fi desăvârșită pentru un obiect destinat să călătorească prin ceea ce voi, încă numiți candid ”spațiul gol”.
În centrul discului, controlată giroscopic într-o sferă centrală din același material transparent, se află camera noastră de comandă, care se rotește liber, adaptându-se, împreună cu noi, fie pentru zbor plan, fie razant. Ambele metode sunt potrivite atmosferei voastre, iar atunci când trecem brusc de la una la cealaltă, așa cum suntem uneori nevoiți să facem, și voi priviți, vehiculele noastre par, dintr-odată, să apară sau să dispară. La vitezele pe care le putem atinge, ochii voștri, neantrenați și nepregătiți pentru asemenea manevre, pot percepe greșit. Însă nu în felul în care oamenii voștri de știință acuză atât de des că o fac.
Putem rămâne invizibili. Când zburăm orizontal, deasupra dealurilor voastre, ne vedeți și raportați un obiect în formă de torpilă. Când trecem în formație, zburând vertical, ”pe muchie”, raportați o serie de obiecte în formă de disc, ca niște platouri, sau, poate, o sferă. Sau trecem pe deasupra voastră, noaptea, cu fantele de propulsie strălucind, iar voi vedeți un disc portocaliu. Oricum ar fi, ne vedeți, iar nouă nu ne pasă. Dacă am alege să rămânem invizibili, am putea face asta cu ușurință și, de fapt, am făcut-o aproape fără excepție, de sute de ani. Dar trebuie să vă obișnuiți cu formele noastre pe cerul vostru, fiindcă într-o zi ele vor deveni imagini familiare, prietenoase și liniștitoare.
De data aceasta, sperăm ca amintirea lor, transmisă copiilor voștri și copiilor copiilor voștri, să fie clară și precisă. Să nu-i faceți să uite, așa cum au uitat strămoșii voștri, semnificația diagramelor și instrucțiunilor pe care le vom lăsa în urma noastră. Dacă totuși veți eșua, așa cum au eșuat și alte civilizații, îi vom vedea pe urmașii voștri purtând diagrame electrice ale unor simple mașinării ca amulete, așteptând ca aceste desene să facă ceea ce, odinioară, li se spusese că face obiectul complet. Apoi copiii lor, uitând chiar și atât – sau atât de puțin – vor păstra amuleta ca pe un simplu obiect de protecție generală, sau ca pe o curiozitate intelectuală, ori poate ca pe un simbol religios. Astfel se consumă ciclul uitării!
Acest articol a apărut inițial în numărul din noiembrie 1947 al revistei Fantastic Stories și este reprodus aici după ediția august–septembrie 1958 a periodicului Round Robin, editat de Borderland Science Research Associates (BSRA).
Alexander Blade este un pseudonim colectiv. Autorul real este Millen Cooke (1915-1995). Articolul este semnificativ pentru legătura strânsă și influențele încrucișate dintre SF, pulp fiction, ocultism (vezi biografia autoarei) și farfuriile zburătoare, în zorii ufologiei.
