Vă prezentăm, în traducere în limba română, un articol semnat Jacques Bergier, Ipotezele mele despre Steiner, apărut inițial în nr. 40 (p. 96-9) al revistei Planète. Materialul a văzut lumina tiparului în 1968, acum jumătate și mai bine de secol. Comparațiile sunt binevenite în cazul unor imitatori de duzină, autohtoni, care poate că ar trebui să se ducă la culcare. Să-și facă somnul de frumusețe sau așa ceva…
***
”Ipotezele mele despre Steiner
Jacques Bergier
Sacrificiul lui Steiner: a ști viitorul și a tăcea. Gustav Meyrink a scris: «Cheia care deschide poarta către natura lăuntrică este ruginită încă de la potop». Steiner a încercat să îndepărteze rugina ce acoperea această cheie și ea a început să se învârtă în broască. El a «văzut». Viziunile lui aveau să dureze douăzeci de ani. Este greu de reconstituit ce vor fi însemnat acele viziuni pentru omul care le-a trăit. În orice caz, el a ieșit de acolo complet schimbat. Oricine privește o fotografie a lui Steiner de după 1909 va spune imediat, chiar dacă nu știe cine este: «Iată un om care a suferit cumplit».
În ce consta această suferință? Toate tradițiile inițierii spun că ea cere un sacrificiu. Care a fost sacrificiul pe care Steiner a trebuit să-l facă? Nu se știe. Nimeni nu știe. Dar aș vrea să încerc o ipoteză, cu înțelegerea clară că îmi asum, personal, răspunderea pentru ea. Nimic din documentele și mărturiile la care am avut acces nu o justifică. Și totuși…
Dacă Steiner a avut, așa cum a afirmat de mai multe ori, o viziune detaliată a viitorului despre care nu putea vorbi, pe care nu avea dreptul moral să o folosească, atunci el a trebuit să știe ce avea să devină foarte curând Germania lui iubită și pe mâinile căror monștri urma să cadă. Trebuia să știe că la Wiener-Neustadt, în Austria, unde își făcuse studiile, urma să se afle încă din 1940 un comando al sinistrului lagăr de la Mauthausen. Dacă Steiner a avut într-adevăr această viziune – lucru care mi se pare foarte probabil – înțelegem de ce a suferit, de ce a devenit atât de diferit de ceilalți oameni. Poate că va veni într-o zi o mărturie care să confirme această idee a mea.
A fost incendierea Goetheanum opera grupului Thule? După ruptura sa cu grupul teosofic, în timpul Primului Război Mondial, Steiner ceruse permisiunea de a instala institutul său antroposofic la München. Autorizația i-a fost refuzată. Și, după părerea mea, aceasta este o mare pierdere pentru întreaga omenire, căci dacă institutul de la München ar fi putut fi creat, nazismul nu s-ar fi dezvoltat.
Incendiul institutului din Basel, Goetheanum-ul, provocat de un comando german, este foarte probabil opera grupului Thule, care, în acea vreme, punea bazele partidului național-socialist și care, pătruns fiind de practicile magiei negre (se poate consulta Dimineața magicienilor), a socotit de neîntârziat și absolut necesar să nimicească magia albă a doctorului Steiner.
El se alătură teoriilor cele mai avansate ale fizicii. Potrivit lui Steiner, gândirea este răspândită în univers. Dacă înlocuim cuvântul gândire cu informație, nu suntem departe de unele idei avansate ale fizicii. Rudolf Steiner pretinde deci că este receptiv la acest flux de informații și că «vede» astfel totalitatea prezentului, trecutului și viitorului, gândurile oamenilor, structura subtilă a organismului uman compus nu doar din materie și energie, ci și din informație. Din acest punct de vedere, știința modernă îi dă dreptate. Astfel, el afirmă că a perceput acest flux de informații care umple universul, mai ales în ceea ce privește cele patru structuri din care ar fi compus omul.
Este regretabil că, referindu-se la două dintre ele, Steiner a folosit vocabularul ocultist și teosofic: «corp astral» și «dublu eteric». Prin aceasta i-a descurajat pe oamenii de știință. Dar dacă considerăm «corpul astral» corespondent unei substanțe compuse din neutrinii din fizică, iar «corpul eteric» unei structuri alcătuite din entități încă și mai puțin cunoscute decât neutrinii, vedem că revelația steineriană ar putea fi exprimată în termeni care nu șochează pe nimeni familiarizat cât de cât cu fizica modernă.
A primit și a descifrat Steiner mesajele Marilor Galactici? Opera lui Steiner are o asemenea amploare încât, privită în ansamblu, cu greu se poate crede că ar fi rodul unui singur om. Nu există, din câte știu eu, un alt vizionar comparabil cu Steiner asupra căruia să se poată face experiențe. Totuși, aș dori să formulez o ipoteză personală.
Cazurile de revelații enciclopedice ce dau naștere unei cosmogonii a noilor științe nu sunt deloc rare. Revista Planète a descris unul într-un articol al profesorului Robert Lindner: Călătoria minunată a unui atomist. Și îmi imaginez existența, undeva în univers, a unei tip de curs pe care l-am putea numi, cu un umor lejer, «ora culturilor galactice» și care ar fi emis de civilizațiile avansate pentru cele mai puțin avansate. Fred Hoyle admite existența unui asemenea curs și crede că este transmis prin unde radio. Alți astrofizicieni cred că este emis pe frecvențe foarte înalte, de ordinul celor ale luminii, prin intermediul unui laser.
Toate acestea limitează însă mijloacele de transmitere a cunoașterii la electromagnetismul clasic. Dar să presupunem că ar fi utilizate și alte mijloace: câmpuri, unde sau particule încă nedetectate de știința noastră. Un asemenea tip de transmisie, deși ar putea fi recepționat ușor și direct de creiere mai dezvoltate decât ale noastre, este perceput doar parțial de creierul omenesc. În aceste condiții, un spirit instruit științific precum Steiner sau atomistul american despre care vorbește doctorul Lindner primește un mesaj foarte diferit de cel recepționat de un medium needucat.
Un spirit cultivat, precum cel al lui Steiner, brodează pornind de la date exacte, sau cel puțin valide: Steiner își traduce viziunile prin Atlantida, atomistul lui Lindner printr-o civilizație galactică conformă cu sciencce-fiction-ul din care se hrănea. Eu cred că, undeva în univers, o mașină care emite neobosit un adevărat curs este în funcțiune.
Ne-o putem imagina în mai multe feluri. Poate seamănă cu magnetofoanele și înregistratoarele noastre de imagini și televiziune, cu o bandă magnetică trecând pe sub capete de citire. Poate este un nor de particule, de mărimea sistemului solar, manipulat din afară astfel încât să funcționeze ca un laser sau un maser – aceasta e ideea fizicianului Alan H. Barrett. Poate este altceva, ceva asemănător unui circuit integrat. În orice caz, acest dispozitiv conține informație și este legat de un emițător de semnale. Poate că într-o zi vom avea mijlocul de a primi aceste semnale cu ajutorul unui receptor adecvat.
Pentru moment, cei mai clarvăzători dintre noi se află în situația acelui englez a cărui proteză dentară metalică funcționa ca un receptor de unde radio și îi permitea să prindă, din când în când, o emisiune a B.B.C. Între acești clarvăzători autentici și marea masă insensibilă la emisiile din afară există, cred eu, o întreagă zonă intermediară: mistici, vrăjitori, primitivi, nebuni care primesc și interpretează fără încetare fragmente de mesaj. De aici legendele și superstițiile. De aici, poate, ipoteza sufletului nemuritor din religii.
Nu cred în inconștientul colectiv, dar poate în fotografia intra-atomică. Există însă și alte ipoteze. S-a emis adesea ideea că, dacă conștiințele sunt separate, inconștientul nu este. Ar exista, deci, un inconștient colectiv al umanității și poate al tuturor inteligențelor din cosmos. Anumite ființe deosebit de înzestrate ar avea acces la acest inconștient colectiv, ceea ce ar explica viziunile lor. Dezavantajul acestei ipoteze este că nu știm nici măcar dacă inconștientul individual există. Psihologii sovietici s-au străduit să demonstreze inexistența lui. Există chiar teorii potrivit cărora memoria însăși nu ar exista: creierul ar fi un calculator care recalculează trecutul pornind de la semnalele prezentului.
Ipoteza unei memorii colective rămâne totuși seducătoare. Telepatia și clarviziunea, care sunt fapte incontestabile, trebuie să fie susținute fie de un mediu încă nedetectat, fie de o particulă nouă pe care fizica nu a descoperit-o și nici măcar imaginat-o. De ce n-ar exista, în univers, prelungiri ale materiei și energiei în care fenomenul fotografiei să se producă în mod natural și care să înregistreze nu doar lumina și radiațiile electromagnetice, ci și gândirea însăși? Aceasta este ceea ce tradiția hindusă numește «înregistrările akashice». Steiner credea în ele, iar banda magnetică arată că astăzi există ceva de acest fel. Nicio metodă de analiză fizică sau chimică, nicio clarviziune nu permite să deosebești o bandă magnetică înregistrată, de una virgină. Poți analiza banda, o poți privi la spectroscop, o poți da unui clarvăzător – niciuna dintre aceste metode nu va arăta dacă ea a fost sau nu imprimată. Doar o cap de citire potrivit și un amplificator fac diferența. Este un miracol banal, dar un miracol totuși. Experiențele făcute cu Ted Serios par să arate destul de bine că, în anumite cazuri, gândirea umană își poate imprima imaginile pe un suport material, și aceasta fără intermediar.
Acest fenomen există în natură. Orice nucleu atomic poate înregistra gânduri și, în anumite cazuri, le poate restitui. Creierul uman ar putea, astfel, avea acces direct la trecut. Și aceasta nu are nimic absurd. Nucleele atomice neradioactive sunt practic eterne: 10¹⁹ ani de viață pentru protoni. Ele sunt suficient de complexe încât un singur nucleu de cupru să poată, printr-o ușoară modificare a nivelurilor sale de energie, să înregistreze un volum de informații comparabil cu cel al Bibliotecii Naționale. S-ar putea ca aceasta să fie soluția enigmei steineriene.
Și dacă teologia ar fi singura știință exactă? Nu mă voi opri prea mult asupra celei de-a patra ipoteze. Ea este deopotrivă cea mai simplă și cea mai minunată. Căci cititorul religios îmi va spune: «Dumnezeu există, iar cel mai simplu mijloc de a comunica cu El este rugăciunea. Steiner era profund credincios, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile, așa cum i-a ascultat și pe alții înaintea lui». Și va adăuga: «Nu știți, oare, că teologia este singura știință exactă?»
«Nu știu», i-aș răspunde. «Am cel mai mare respect pentru religie. Dar sunt un raționalist. Îmi plac explicațiile care se sprijină pe câteva ecuații diferențiale și pe schema unui circuit. Pentru misterul Steiner caut explicații de acest fel. Ceea ce nu înseamnă că am neapărat dreptate.»
În concluzie, cred că, dacă se va ajunge într-o zi să fie verificate destule fenomene încât să putem dovedi că niciun geniu, fie el chiar Newton, nu a adus atâtea revelații și nu a făcut atâtea profeții câte a făcut Steiner, atunci va trebui, în mod necesar, să examinăm fenomenul de telepatie cu infinitul. Va trebui să strângem tot materialul pus la dispoziția noastră de Steiner și de alții și să căutăm căi de acces către o masă de informații superioară celei furnizate de știință în secole întregi de muncă. Jocul merită osteneala. Și cred că acest demers va fi împlinit, într-o zi.”
