Jacques Bergier, Magie și știință (1974)

Vă prezentăm, în traducere, un fragment din cartea Impossible Possibilities (Jacques Bergier, cap. Magic and Science):

 

Magie și știință

Jacques Bergier

 

Există un timp pentru toate. Există chiar și un timp pentru reunirea timpurilor.

Louis Pauwels

 

Fapte și numai fapte

Afirmația că, înainte de epoca noastră științifică, oamenii descoperiseră deja tehnologii foarte avansate și găsiseră metode uimitoare de a influența natura și viața este prea șocantă pentru a fi acceptată fără dovezi substanțiale.

Toate mințile raționale – iar noi ne numărăm printre ele – sunt convinse că experimentul și calculul sunt singura sursă a cunoașterii. Într-adevăr, odată ce această sursă este înlăturată, singura alternativă pare a fi revelația. Chiar dacă acest termen nu este folosit în sensul său religios restrâns, ci într-un sens mai larg, el rămâne totuși îngrădit de toate amenințările care au planat asupra libertății cercetării până la eliberarea științei în epoca Renașterii și, mai ales, în secolul al XVIII-lea.

În alaiul revelației se aflau superstiția, obscurantismul esoteric și tirania spirituală. Pentru că atunci când cunoașterea este oferită prin revelație, cei aleși pentru revelație au dreptul de a impune adevărul celorlalți – uneori prin forță.

Astăzi nimeni nu mai crede în teoria revelației. Chiar și persoanele orientate religios cer libertate în domeniul științelor. Fizicianul dominican Dubarle, de pildă, a declarat recent în mod public că știința trebuie să fie materialistă. Dar dacă nu există alte surse de cunoaștere în afară de experiment și calcul, este oare necesar să considerăm lipsită de orice valoare cunoașterea acumulată și moștenită de la culturi dispărute? Nu au existat oare culturi extrem de dezvoltate înaintea primelor culturi avansate cunoscute de noi?

Cercetarea întreprinsă fără prejudecăți asupra culturilor care au existat înainte de epoca științifică ne-ar oferi, într-adevăr, informații de care știința noastră este încă pe deplin ignorantă. De mai bine de un deceniu adunăm fapte, dintre care unele le-am reunit în cartea Dimineața magicienilor. Oare scopul nostru a fost acela de a minimaliza civilizația contemporană? Cu siguranță nu. Intenția noastră a fost, dimpotrivă, să oferim un stimul pentru noi cercetări și să arătăm unitatea spirituală a oamenilor din toate rasele, culturile și epocile. Suntem animați de un spirit ecumenic.

 

Magie și farmaceutică

Cercetarea sistematică a magiei din perspectiva farmaceuticii a început în 1926, odată cu un studiu care a devenit între timp clasic: ”Acțiunea și utilizările clinice ale efedrinei, un alcaloid izolat din drogul chinezesc Ma Huang”, de K.K. Chen și C.F. Schmidt. Autorii, unul chinez și unul american, nu au procedat, așa cum se obișnuia pe atunci, la a respinge pur și simplu potențialul ”magic” al drogului chinezesc ma huang, ci au analizat planta. Ei au reușit să izoleze alcaloidul efedrină. Muncii lor îi datorăm numeroase stimulente: benzedrina, pervitina și altele asemenea. Studentul care înghite un stimulant înaintea examenelor probabil că nu are nicio idee că urmează, de fapt, o practică magică străveche.

Câțiva ani mai târziu, oamenii de știință americani au început să studieze rezerva veche de cinci mii de ani a poțiunilor magice indiene. Ei au descoperit reserpina, din care se produc astăzi numeroase tranchilizante. Numai în Statele Unite se cheltuiesc anual două miliarde de dolari pe tranchilizante. Persoanele care iau aceste medicamente probabil că nu au nicio idee că ingredientul principal este o substanță care, odinioară, era administrată oamenilor destinați sacrificiului unui zeu.

Abia după aceste cercetări de pionierat s-a încercat o examinare serioasă a rețetelor magice din Evul Mediu, care ar putea, într-adevăr, să genereze viziunile de sabat al vrăjitoarelor descrise în documentele proceselor de vrăjitorie.

Iată rețeta unguentului cu care vrăjitoarele se ungeau înainte de a merge la Sabat:

3 grame de oenantol (extract dintr-o plantă otrăvitoare de mlaștină, genul Oenanthe)

50 grame opiu (extract Papaver somniferum)

30 grame piper bete

6 grame frunze de vetrice (Tanacetum vulgare)

15 grame măselariță (Hyoscyamus niger)

15 grame mătrăgună (Atropa belladonna)

250 grame hașiș (rășina Cannabis)

5 grame muscă de bășici (Lytta vesicatoria)

gumă tragacantă

zahăr pudră

Industria farmaceutică este încă departe de a fi epuizat bogățiile vechilor magicieni; pare că taumaturgii timpurilor trecute se aflau cu mult înaintea metodelor chimice moderne. Indienii nord-americani foloseau o pilulă contraceptivă absolut sigură. Africanii cunoșteau droguri care permiteau avortul fără riscuri în a doua sau a treia lună de sarcină. Anumite triburi posedă extracte vegetale care trezesc și întăresc capacitățile parapsihologice.

Extractele animale și vegetale, amestecurile magice pe care le-am ignorat din pricina disprețului nostru îndelung cultivat față de lumea ”necivilizată”, dezvăluie secrete pe care știința este încă departe de a le putea descifra. Frank Belknap Long scrie: ”Mărul, copacul și șarpele sunt simbolurile unor secrete mari și înfricoșătoare”.

 

Fierari, alchimiști, magicieni

Magia și metalul – două cuvinte înrudite, două domenii înrudite. Abia de puțină vreme știm că aliajele au fost folosite cu mult înaintea metalelor pure și că utilizarea metalelor și a aliajelor este mult mai veche decât s-a presupus, până de curând, în mod obișnuit. Cea mai mare parte a tehnologiei noastre metalurgice își are originea în magie. În Siria, oțelul era făcut maleabil prin înfigerea unei lame înroșite în trupul unui sclav viu. Sensul simbolic al acestui ritual era acela că magicianul transferase puterea sângelui în lamă. Astăzi se știe că același efect poate fi obținut prin scufundarea lamei înroșite într-un vas cu apă plin cu piei de animale. Elementul care produce efectul este dioxidul de carbon de origine animală. Din acest procedeu, metalurgia modernă și-a dezvoltat tehnicile de nitrurare a oțelului și, mai târziu, metoda mai eficientă de bombardare a oțelului cu ioni de dioxid de carbon.

Egiptenii au fost primii care au știut să întărească cuprul. Dar nimeni nu știe prin ce metodă.

Și mai extraordinară a fost descoperirea, în China, a unor obiecte realizate dintr-un aliaj de aluminiu. Un studiu apărut în Revue de l’Aluminium din ianuarie 1961, bazat pe un articol al arheologului Yan Hang publicat în periodicul chinez Si Vao, a răsturnat complet toate concepțiile noastre despre istoria aluminiului. În mod tradițional se crezuse că aluminiul a fost necunoscut până la începutul secolului al XIX-lea. Se presupunea că a fost descoperit de Davy în 1807 și că nu a fost fabricat cu succes în laborator decât în 1827, chiar și atunci cu impurități puternice, iar abia în 1854 s-a reușit obținerea unei forme pure cu ajutorul unui procedeu chimic. Aluminiul ”exista”, așadar, numai din acel moment. Fabricarea industrială a aluminiului a devenit posibilă prin procesele electrolitice dezvoltate de Héroult și Hall. Se considera, prin urmare, că omenirea produce aluminiu de puțin peste un secol.

Această concepție a trebuit revizuită atunci când, într-un cimitir din Kuang-su, în estul Chinei, au fost descoperite obiecte metalice. Ele au fost găsite în mormântul unui general care trăise în epoca Tsin (250-313 d.Hr.) și constau din diverse aliaje, printre care și un aliaj de cupru și aluminiu. Obiectele realizate din aliajul cupru-aluminiu erau probabil catarame de centură. Ele au fost examinate de facultatea de chimie din Nanking, de institutul de fizică al Academiei Chineze de Științe și de Politehnica din Dunbai. Chiar și cu cunoștințele de care dispunem astăzi nu am fi capabili să producem un asemenea aliaj. Și totuși, este greu de crezut că el s-ar fi format întâmplător. Pentru realizarea lui sunt necesare temperaturi de peste o mie de grade Celsius. Nu avem nicio idee cum au reușit chinezii să genereze temperaturi atât de ridicate. Este greu de formulat o explicație satisfăcătoare, chiar și dacă presupunem că au folosit carbon și aer preîncălzit. Probabil că bronzul lor de aluminiu a fost fabricat prin tehnici cu totul necunoscute nouă. Este posibil să fi fost capabili să topească cuprul la temperaturi scăzute, folosind reacții pe care încă nu le-am descoperit.

 Dar aceasta nu este singura problemă. Fără a intra în detaliile alchimiei, trebuie menționat aici că în cărțile de magie se găsesc referințe precise la o sticlă flexibilă obținută dintr-un mineral (astăzi se pot produce mase de ”sticlă flexibilă” din diverse materiale plastice artificiale, dar nu suntem capabili să obținem o sticlă flexibilă dintr-un mineral); la un fier absolut incorozibil; la un oțel atât de dur încât nu era atacat nici măcar de aqua regis (apa regală este un amestec de trei părți acid clorhidric și o parte acid sulfuric și dizolvă chiar aurul și platina); la metale fosforescente în întuneric. Se spune că oricalcul, metalul poporului din Atlantida, era de asemenea fosforescent. Astăzi nu este cunoscut niciun metal care să fie fosforescent în mod autonom în întuneric.

 

Magie și electricitate

A fost oare Chivotul Legământului, al evreilor, un condensator electric? S-a făcut o asemenea afirmație, însă nu există dovezi. Cert este că electricitatea a fost folosită în scopuri magice în Persia încă din epoca sasanizilor, adică între anii 224 și 651 d.Hr. Dovada a fost descoperită în 1936 de dr. Wilhelm König, de la Muzeul de Stat al Irakului din Bagdad. La Khojut Rabu’a, la sud-vest de Bagdad, el a descoperit vase de lut de aproximativ șase țoli înălțime și cu un diametru de circa trei țoli. Acestea conțineau cilindri de cupru și benzi de fier, izolate unele de altele cu asfalt. Pe fundul vaselor s-a găsit sulfat de cupru. Prin adăugarea apei se putea genera un curent electric cu ajutorul acestor baterii primitive, suficient pentru aurirea sau argintarea obiectelor prin galvanizare. Cea mai veche dintre aceste baterii datează din jurul anului 250 î.Hr., iar cea mai recentă a fost realizată în jurul anului 650 d.Hr. Au fost, de asemenea, scoase la iveală obiecte aurite prin procedee galvanice.

Galvani a inventat procedeul electric care îi poartă numele în 1791, iar în 1800 Volta a creat prima baterie a culturii noastre, pila voltaică. Așadar, ne-au stat la dispoziție mai puțin de două sute de ani pentru a explora posibilele utilizări ale electricității. Magicienii antici, în schimb, au avut la dispoziție mai bine de două mii de ani. Nu poate fi exclusă posibilitatea ca ei să fi descoperit întrebuințări ale electricității care ne sunt astăzi necunoscute.

Secretul electricității pare să fi fost bine păzit. Electricitatea nu este niciodată menționată direct în manuscrisele alchimice sau magice. În schimb, există o întreagă serie de aluzii ascunse care indică în această direcție. Se fac referiri la lămpi care ard cu o lumină rece, la aparate asemănătoare instrumentelor electrice obișnuite în cabinetele medicale, la dispozitive pentru reproducerea imaginilor, care amintesc de fotografia electrică sau de xerografie. Studiul unor asemenea scrieri vechi ar putea fi de mare folos unui tehnolog modern.

Vopsirea metalelor, fabricarea aurului roșu, albastru sau negru, a aurului alb, crearea metalelor transparente – toate aceste tehnici sunt menționate prin aluzii în literatura alchimică. Nu mai avem niciun motiv să respingem aceste aluzii ca simple povești băbești. Este foarte posibil să fi existat procese electrochimice – deplasări ionice, transferuri globale de gaze ionizate – despre care suntem încă ignoranți astăzi. Anticii dispuneau de o răbdare inepuizabilă; este întru totul posibil ca ei să fi tratat un metal sau un aliaj timp de un secol întreg, de-a lungul a patru generații, pe cale electrolitică sau electrochimică, până când metalul își schimba culoarea sau devenea transparent. Folosind tehnicile noastre moderne, mai ales curentul alternativ de înaltă frecvență, am putea găsi o cale de a face ca aceste procese să se desfășoare în câteva secunde. Dar primul pas este abordarea problemei, iar acest lucru nu se face. Uniunea Sovietică este singura țară în care știința pătrunde din ce în ce mai mult în acest domeniu. Cercetările lor ridică o serie de probleme noi. În apropiere de Tașkent, de pildă, au fost făcute descoperiri remarcabile: vase de lut sigilate cu un fel de material plastic. Conținutul lor se limita la o singură picătură mare de mercur. Scopul acestor vase nu este cunoscut. O descriere a acestora, însoțită de ilustrații, a fost publicată în periodicul sovietic Современный техник. Dacă ar fi fost din sticlă, s-ar putea presupune că erau aparate pentru generarea electricității statice sau surse de lumină; Piccardi a demonstrat că, atunci când mercurul este agitat într-un recipient de sticlă, se produc unde electromagnetice de joasă frecvență. Acestea sunt suficient de puternice pentru a face să lumineze un tub de neon. Însă un asemenea efect nu este posibil cu un vas din lut. Atunci care este scopul acestor vase? Ne aflăm în situația în care s-ar fi aflat un om inteligent al secolului al XII-lea dacă i s-ar fi arătat un transformator sau un tranzistor.

 

Apa și secretele ei

Iar și iar, în manuscrisele magice, sunt subliniate proprietățile minunate ale apei provenite din anumite izvoare sau ale apei tratate în mod special.

Până nu demult, întreaga problemă era considerată o pură absurditate. Între timp, însă, s-a descoperit că molecula de apă are o structură maleabilă, semicristalină. Sub influența forțelor care înconjoară o moleculă minerală sau organică pot avea loc transformări. Acest factor explică de ce apa formează hidrați care nu ar fi putut fi prevăzuți de chimia antichității clasice, în special hidrați proveniți din gaze naturale. Câmpurile magnetice naturale sau generate artificial pot, de asemenea, produce asemenea transformări, așa cum a descoperit Piccardi. Marele savant florentin a constatat că anumite reacții coloidale își modifică viteza în funcție de anotimp. El a tras concluzia că Pământul intersectează liniile de forță ale unui câmp magnetic și că, în consecință, proprietățile chimice, fizice și biologice ale apei sunt supuse variațiilor sezoniere. În plus, el a demonstrat că apa poate fi activată de unde electromagnetice de joasă frecvență.

Știm astăzi că apa este capabilă să-și modifice structura. Ea poate funcționa ca solvent, iar asupra coloizilor poate avea un efect stabilizator sau, dimpotrivă, unul dezintegrant, efect pe care în mod obișnuit nu îl manifestă. Concluzia trebuie să fie aceea că anumite medicamente, otrăvuri și catalizatori își vor modifica efectele în funcție de compoziția apei în care sunt dizolvați și, mai mult chiar, în funcție de anotimpul în care substanțele sunt dizolvate în apă! Cercetările în acest domeniu se află încă la început. Ele ar putea fi împinse mult mai departe dacă descrierile despre apa ”activată”, care se găsesc în număr mare în literatura magică, ar fi luate mai mult în seamă.

 

Hipnoză și sugestie

Hipnoza a fost multă vreme considerată o practică ocultă. Astăzi însă a fost atât de demistificată, încât în Marea Britanie asigurările medicale acoperă chiar și tratamentul prin hipnoză.

Dar literatura magică merge dincolo de magie și conține numeroase aluzii la fenomenele sugestiei pozitive sau negative. Un bun magician trebuie să fie capabil să creeze iluzii optice în fața unui public numeros de spectatori pe deplin treji – de pildă celebrul truc indian cu frânghia sau trucul cu planta care pare să crească din vasul de lut al fakirului.

Dar, potrivit tradiției magice, este la fel de posibil să se creeze halucinații negative, care au efectul de a împiedica o persoană să vadă o altă persoană. Această metodă de a deveni invizibil ar fi folosită, se spune, de hoți în India și Polinezia. Este oare just să negăm, fără dovezi, existența unor tehnici capabile să producă orbire isterică sau halucinații colective? Dacă asemenea tehnici există într-adevăr, ar fi interesant să fie investigate științific. Fenomenul nu pare să aibă nimic de-a face cu drogurile halucinogene. Martori demni de încredere au declarat că spectatorii nu se aflau sub influența drogurilor. Se pare că sunt utilizate metode capabile să influențeze centrele nervoase corespunzătoare, astfel încât imaginile sau sunetele halucinatorii să emane chiar din persoana hipnotizată. Persoana se auto-hipnotizează, ca să spunem așa.

Fotografiile nu pot înregistra halucinații. Dar este acest lucru valabil și în cazul unei celule fotografice sau al unui detector electrostatic? Nu se știe. Un articol apărut în numărul din iulie 1959 al periodicului englez Fate descria experimente realizate de Mayne R. Coe, care susține că a reușit să modifice câmpul electromagnetic din jurul propriului corp într-o asemenea măsură încât un aparat de măsură a reacționat la această modificare.

Este posibil să se altereze câmpul de forță care înconjoară corpul uman într-un asemenea mod încât să fie influențate centrele nervoase și să se genereze halucinații? Poate un asemenea semnal electrostatic să fie modulat? Studii experimentale asupra acestui subiect par, într-adevăr, posibile. Se pune, pe bună dreptate, întrebarea dacă puterea unor personaje istorice precum Hitler nu era legată de o magie de acest tip. Într-un seminar ținut la Sorbona despre puterea imaginilor, Raymond Aron a afirmat că influența unor politicieni precum Napoleon, Hitler sau Lenin nu poate fi explicată doar prin faptele pe care le cunoaștem. Poate că, atunci când un anumit tip de persoană are halucinații, el este capabil să genereze halucinații și în alții. Poate un asemenea tip de influență să fie transmis și prin radio sau televiziune? Aceste întrebări sunt, fără îndoială, amețitoare și ar merita, în căutarea unui răspuns, măcar o infimă parte din milioanele cheltuite pentru cercetările asupra motivației. Poate capacitatea de a genera halucinații să fie absorbită de obiecte neînsuflețite și apoi radiată din nou? Este aceasta explicația, nucleul rațional, al nenumăratelor legende despre talismane? Poate un obiect să fie încărcat electric într-o asemenea măsură încât să provoace halucinații celor aflați în apropierea lui? Nu punem aceste întrebări în glumă, ci pentru a trezi curiozitatea și a stimula cercetarea asupra acestui subiect.

 

Magie și substanțe parfumate

Magia sugerează că o metodă sigură de a genera iluzii și halucinații sau de a dobândi putere asupra unei mari mulțimi constă în folosirea unor pulberi adecvate. Chimia modernă a analizat și a produs nenumărate pulberi, iar literatura pe această temă este, în mod corespunzător, foarte vastă. Dar, după câte știm, asemănarea dintre structura moleculelor unor pulberi precum moscul și cea a acidului dezoxiribonucleic nu a fost niciodată subliniată. Aceste apropieri sunt evidente prin simpla examinare a formulelor respective. Asemenea moleculelor acizilor nucleici, moleculele pulberilor au o structură extrem de complexă și pot, prin urmare, să fie purtătoare de informație. Numai acest aspect ar justifica un studiu serios al acestor substanțe, cercetare care ar trebui să se bazeze nu doar pe știința informației, ci și pe textele magice antice, multe dintre ele făcând referire la pulberi parfumate. Un parfum capabil să transmită mai multă informație decât parfumurile folosite astăzi, care devine indispensabil odată ce cineva a dobândit obișnuința de a-l utiliza… O asemenea investigație ar dovedi, în plus, că magicienii antichității cunoșteau mult mai bine efectele psihologice ale parfumurilor decât cei mai buni specialiști ai epocii noastre.

 

O încercare de explicație

Pentru noi, care ne întemeiem argumentele pe fapte și nu pe prejudecăți, nu există nicio îndoială că magia obține adesea rezultate superioare celor ale tehnologiei noastre moderne. Din acest motiv, am dori să încercăm să explicăm acest fenomen într-un mod rațional.

Mai întâi, dorim să precizăm ce înțelegem prin acest concept. Oricine este liber să creadă că întreaga noastră lume nu este decât o iluzie, o amăgire a simțurilor. Pentru cel care adoptă acest punct de vedere, magia nu reprezintă nicio problemă: o iluzie este pur și simplu înlocuită cu o alta. Opinia noastră, însă, este că lumea există cu adevărat, iar mijloacele de a exercita o influență materială asupra acestei lumi reale trebuie ipso facto să fie de natură tehnologică, prin mașini, produse chimice și altele asemenea. Corpul uman este, la rândul său, un fel de mașină, de la care pot fi așteptate anumite performanțe. În această privință, suntem de acord cu J.B.S. Haldane și Arthur C. Clarke. Adoptarea unei asemenea poziții implică o decizie: fie se neagă sistematic toate fenomenele care intră în registrul magiei, fie se încearcă explicarea lor.

Faptele pe care le-am prezentat – și ele nu reprezintă decât o mică selecție – nu pot fi considerate simple jocuri ale unei imaginații înfierbântate. Însă, dacă vorbim despre fapte, atunci trebuie căutată o explicație. Vom proceda în acest sens pe trei căi.

 

Prima ipoteză: Întâmplarea

Este posibil ca magia să fi fost rezultatul întâmplării. Teza ar fi aceea că magicienii au încercat tot ceea ce era posibil de-a lungul unei perioade foarte îndelungate și că apoi au dat peste descoperirile lor pur și simplu din întâmplare. Ei se lăsau călăuziți exclusiv de imaginație și porneau de la idei sau analogii care nu aveau nicio legătură necesară cu rezultatele pe care le urmăreau. Această explicație este susținută de Gaston Bachelard. El este de părere că ”producerea focului prin frecarea unui băț într-o gaură practicată într-o bucată de lemn a fost inspirată de asemănarea acestei mișcări cu cea a organului sexual masculin, dătător de viață și putere, în interiorul organului feminin”. Dar această teză simplificatoare pare aplicabilă doar tehnicilor extrem de rudimentare. Dacă scopul este explicarea obținerii unui alcaloid vegetal prin procese chimice complicate sau a fabricării bronzului de aluminiu, ori a miilor de alte aparate și produse descrise în scrierile magice, ipoteza întâmplării nu ne duce prea departe. Ar fi la fel de valabil să susținem că inventatorii avionului nu știau ce făceau sau că încercau pur și simplu să imite vrăbiile.

 

A doua ipoteză: O cunoaștere superioară științei

Această a doua încercare de explicație îi va irita în mod inevitabil pe toți oamenii de știință, deoarece nu susține nici mai mult, nici mai puțin, decât faptul că magia se alimentează din surse superioare celor ale metodei experimentale, că magicienii aflați în transă pot afla instantaneu tot ceea ce oamenii de știință sunt nevoiți să smulgă naturii printr-o muncă lentă și anevoioasă. Marele parapsiholog englez G.N.M. Tyrrell scrie: ”Revista științifică cu cel mai mare tiraj din lume, Nature, are ca deviză: «Gândirea științifică scrutează baza obiectivă a naturii».”

Este aproape ca și cum natura ar fi privită drept rival. Dar este, desigur, de înțeles că un om de știință care a lucrat douăzeci și cinci de ani în chimia farmaceutică ajunge la disperare atunci când i se spune că un farmacist și mistic chinez a obținut rezultate mai bune prin ”revelație”.

Credem într-adevăr că există o realitate spirituală și că intrarea în contact cu această realitate poate duce la fenomene stranii despre care se știe încă foarte puțin, de pildă extazul mistic. Dar oferă oare această realitate spirituală descrierea completă a unui cuptor Reverbier, a unei camere de refracție și a unui regenerator? Chinezii aveau nevoie de asemenea cuptoare pentru a fabrica aluminiul. În opinia noastră, magia se bazează mai mult pe tehnologie decât pe realități spirituale, chiar dacă acestea există.

 

A treia ipoteză: Cunoașterea străveche

Este probabil necesar să admitem că magicienii au avut dintotdeauna la dispoziție cunoștințe tehnologice. Datele aflate în posesia lor erau poate deformate și fragmentare; cu toate acestea, ele reprezentau informații de natură tehnologică. De unde proveneau? O singură sursă ar putea fi luată în considerare: culturi dispărute care atinseseră un nivel de dezvoltare tehnologică superior celui pe care îl avem noi astăzi și din care s-au păstrat doar câteva urme în rituri și în rețetele alchimice.

Această ipoteză va stârni, fără îndoială, un strigăt de protest din partea tuturor arheologilor. Vor spune: ”Dar până acum nu a fost găsită nicio urmă a unor asemenea culturi!” Atunci ce facem cu bronzul de aluminiu chinezesc, cu mecanismul de precizie descoperit pe insula Antikythera, cu coloana de fier de la Delhi care nu corodează și cu numeroase alte descoperiri clasificate în prezent la rubrica ”miscellanea”? Bateriile de la Bagdad au fost expuse mult timp în muzee drept ”obiecte de cult”. Sir David Brewster a descoperit lentile optice într-un mormânt din Persia, mult superioare oricăror lentile care puteau fi fabricate în epoca sa. Lista unor asemenea exemple ar putea continua la nesfârșit. Poate va veni ziua în care se va admite că și culturile sunt efemere și că obiectele imposibil de clasificat au fost cândva instrumente științifice, aparate de comunicație la distanță, fragmente ale unei instalații tehnologice sau ale unui dispozitiv tehnologic. În acea zi vom regăsi, fără îndoială, cultura pierdută, reflectată încă în magie ca într-o oglindă întunecată, ca parte a unui ciclu grandios.