Peştera Ialomiţei (nu Ialomicioara; în trecut numită şi Decebal) este cel mai mare cavernament cunoscut din aceşti munţi. În prezent, punctul-terminus este ”La Altar”, deşi unele mărturii istorice atestă o dezvoltare mult extinsă. O lespede ciudată (de ciment?), fără a utilitate evidentă, se află pe partea stângă, la începutul primului rând de scări de lemn. Există o sală, Hades, neinclusă în traseul turistic, unde s-ar petrece fenomene ciudate, care implică scoaterea din uz a aparaturii electronice și a bateriilor. Intrarea în peşteră a cunoscut mari transformări de-a lungul timpului, peisajul fiind complet modificat. Legende de o vechime incertă, citate de MDGR (vol. IV/1901) afirmă că aici ”s-
ar fi ascuns de mai multe ori Dacii, în timpul războaielor ce le-au avut cu Romanii”. O altă legendă amintește că aici îşi ducea veacul o vrăjitoare cu darul prorocirii, la care a apelat şi domnitorul Mihnea cel Rău. Bisericile ortodoxe ridicate aici au ars pe rând, unii vorbind de lupta perpetuă dintre bine şi rău, alţii de indolenţa călugărilor. Adevărul este, probabil, undeva la mijloc. În trecut, bolta intrării în peșteră era flancată de simulacrele a doi urşi.
Înaintea intrării, pe partea dreaptă pot fi văzute două profile în stâncă: ”Santinela” şi ”Cap de drac”. Fenomene exotice petrecute în interiorul cavernamentului sunt descrise în diverse relatări, majoritatea puţin credibile. În timp, peștera a devenit un punct nodal pentru delirul pseudo-istoric și/sau New-Age.