Legenda Siutghiolului (Sut-Gol – ”Lacul de lapte; lăptos”, lb. turcă; denumirea mai veche este L. Ovidiu; popular și ”Ghiolul Mare” sau ”Lacul Mamaia”) povestește despre pedeapsa abătută asupra unui sat de oameni răi și inospitalieri, înecat în apele lacului cu apă dulce. Un călător, găsește cu greu găzduire la o văduvă sărmană, săvârșind minuni care atestă că nu era un oarecare. Apoi ”a doua zi, după plecarea oaspetelui minunat, satul cu oamenii aceia atât de răi se scufundă sub apă, prefăcându-se într-un lac mare şi adânc, rămânând numai un mic ostrov cu casa femeii celei bune”.
Prin detalii, această legendă pare o reluare a unei scene din mitologia greacă (Baucis și Filemon, una dintre cele mai frumoase povești de dragoste a tuturor timpurilor). Nu este însă imposibil ca această contaminare să se fi suprapus unui substrat local, conformația din teren făcând posibilă existența unui fenomen catastrofic într-un trecut neprecizat.
Mamaia (s. și stațiune turistică, M. Constanța)