Strâmba-Jiu (sat – câteodată ortografiat greșit fără cratimă – aparține de O. Turceni)
Mănăstirea Sf. Treime este cunoscută mai bine ca Mr. Strâmba, care pare a veni de la Pârâul Strâmba, pe malul căruia, ”între dealurile Dracilor şi Ologului” a fost ridicată între anii 1518-1620.
Locul ctitoriei (ales inițial în altă locație) a fost revelat miraculos, în vis, urmare a rugăciunilor către Maica Domnului: ”Într-una dintre nopți, Dumnezeu l-a înştiințat în vis pe unul dintre ei, cu numele Stoichiță, să meargă prin pădure pe pârâul Strâmba în sus şi unde va găsi o lupoaică cu pui, acolo să aşeze biserica. Lupoaica a fost găsită la o tufă de corn pe care se spune că s-a aşezat Sfânta Masă”.
Atrage atenția pictura exterioară: ”În exterior au fost pictați filosofii şi sibilele, profeții păgâni ai dumnezeieştii Întrupări”. În pictura murală a pridvorului se găsesc elemente grafice necanonice și/sau neobișnuite, apărute probabil în urma restaurării picturii la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În ”Facerea lumii” Eva se naşte sub privirile uimite ale lui Adam, nu în timpul somnului acestuia, cum precizează litera scripturii. În ”Judecata de Apoi”, sibilele ţin în mâine filactere (figuri heraldice înfățișând o foaie cu marginile răsucite) cu scrisul în slavonă, nu cu caractere chirilice, aşa cum este cazul Apostolilor din pronaos.
A nu se confunda cu mănăstirea omonimă din satul Păuliș, comuna Hida, județul Sălaj.