OZN-uri dâmbovițene… de tranziție

(în curs de completare; ultima actualizare 29.11.2025)

 

În iarna lui 1991 și primăvara lui 1992, Ion Țugui (†) a publicat în săptămânalul Magazin un ciclu de 4 articole despre manifestări OZN recurente, spectaculoase, în județul Dâmbovița. Documentarea s-a făcut exclusiv de la distanță, prin corespondență, astăzi pierdută.

Cazul este doar menționat în trecere, fragmentat, în ”Sfidarea extraterestră” (Dan D. Farcaș, RAI Coresi, București, 1995, p. 7): ”Răsfoim la întâmplare cotidienele (…) în noaptea de 5-6 aprilie 1992, un obiect zburător neidentificat (OZN) a bântuit zona Cobia-Bumbuia din judeţul Dâmboviţa…”

Ulterior (2004), evenimentele au fost investigate de Gabriel Tudor și cuprinse în cartea Tărâmul enigmelor. Întâmplări, locuri și observații stranii în România.

Este un caz complex, cu manifestări multiple, cu martori multipli, cu efecte fizice, într-un perimetru restrâns. ”Dintr-o nedreaptă ignorare și o crasă ignoranță” (Gabriel Tudor dixit, noi doar aprobăm!), cazul nu a fost mediatizat corespunzător și nici inclus în canonul ufologiei autohtone.

Există un element de credibilitate în relatările martorilor: lipsește eroizarea momentului. Sunt menționate trăiri primare, firești, lipsite de glamour-ul care înconjoară în general ”poveștile” contactaților. Cum zicea un prieten: ”știi cum e când ți se întâmplă o fază reală? Te c_ pe tine, stai țeapăn și belești ochii a mirare. (…) Din experiența mea reală îți spun ca e aiurea”. Din păcate, Tudor (singurul care a investigat cazul la o distanță rezonabilă de timp), când încă amintirile erau vii, nu a insistat pe periodizare și nici pe cercul relațional al martorilor, astfel încât nu vom ști dacă și cum relatările lor au fost influențate de manifestările precedente.

 

”Un centru al OZN-urilor în România. O informație care trebuie luată în serios

Ion Țugui

 

Se pare că sezonul mișcării unor obiecte cosmice neidentificate se înviorează. Nici teritoriul României nu este exclus de la recitaluri spațiale care uimesc martorii. De data aceasta, însă, ni se relatează un fapt deosebit, pe urmele căruia trebuie efectuate investigațiile de rigoare. Asta pentru că nu este vorba, ca de atâtea ori, doar de apariția unor obiecte neidentificate, ci chiar de «contactul» acestora cu un pământean și de consecințele unui astfel de fapt ieșit din comun.

Faptul este transmis de Florin Stan, din comuna Gura Foii, județul Dâmbovița. Înainte de a-l face cunoscut cititorilor, o invitație: să avem grijă de respirație, de tonus, de momentul psihic atunci când parcurgem dintr-un capăt în altul informația:

«Doi băieți și-o fată, între 20 și 27 de ani, se întorceau acasă de la tren. Mergând spre Pietroaia, de unde erau, la o barieră unul dintre ei zice că i s-a făcut rău. Și începe să tremure ca electrocutat. În același moment cade la pământ, iar din cer o rază de lumină roșie și rotundă se îndreaptă rapid asupra lui pentru câteva secunde. Celălalt băiat vrea să-l ridice – cel căzut spunând că nu se poate ridica, că simte ceva ca un obstacol pe el -, dar când să-l ridice simte la fel, aceeași senzație de electrocutare. În acest timp în aer deasupra lor se auzea un zgomot și un fel de picătură lovită de ceva ritmic și egal. Dar nu se vedea nimic in jur. În sfârșit cei doi – fata și băiatul care sărise în ajutor – lasă ”victima” în locul unde căzuse și aleargă speriați după ajutor. Când revin, negăsind pe nimeni să-i ajute, prietenul nu mai erau acolo. L-au căutat vreme de o oră și nu au dat de el. Mai târziu a venit el la ei, dar nu-și mai amintea ce-a făcut și ce se întâmplase cu el. Deși martorii, prietenii săi, fata și băiatul știau foarte bine ce se întâmplase, totuși el care zăcuse la pământ nu-și mai amintea nimic. Asta i-a intrigat foarte mult. Dar țin să menționez că în acest sat locuitorii sunt ”familiarizați” cu astfel de apariții, pentru că scene asemănătoare s-au repetat de foarte multe ori! Cred că trebuie să se deplaseze cineva, niște specialiști, să ia legătura cu sătenii și cu cei care au avut de-a face cu OZN-urile…»

Până ca cineva să facă o deplasare în județul Dâmbovița, la Pietroaia, nădăjduim că revista noastră ajunge și acolo unde au loc contacte atât de dese – cum am fost asigurați – cu OZN-uri, și că alți martori oculari sau «implicați» în întâmplări asemănătoare ne vor scrie despre ele. Le vom face loc cu promptitudine în paginile revistei noastre”. (Ion Țugui, Un centru al OZN-urilor în România, Magazin, nr. 48 (1780)/30.11.1991, p. 8)

 

”Din nou despre OZN-urile din județul Dâmbovița

Ion Țugui

 

În numărul din 30 noiembrie al revistei noastre relatam despre apariția unui obiect cosmic neidentificat și «electrocutarea» unul tânăr, atins, se pare, de o lumină stranie. Evenimentele s-au petrecut în județul Dâmbovița, implicați în ele fiind trei tineri din localitatea Pietroaia. Între timp ne-au sosit noi informații. Le facem curs așa cum ne-au fost ele transmise de inginerul Dorin Goagă, care la rândul său le-a reținut întocmai de la unul din cel trei tineri:

«Coborâsem din tren, era seară, pe la șapte și jumătate șl am luat-o peste câmp către sat cu încă un băiat și o fată. Vorbeam între noi, să ne treacă timpul, când băiatul, speriat, a zis că simte ceva în spate. Am crezut că glumește, sau vrea să ne sperie. Dar i-am văzut chipul îngrozit L-a apucat un tremurat care ne producea și nouă fiori și s-a prăbușit pur și simplu. Din față, de sus, a apărut o lumină fără un contur precis, ca o iluminare, nu ca un corp luminos, dar care n-a durat decât câteva secunde și a început să se audă un zgomot care se amplifica, devenind insuportabil. Un fel de vau-vau, dar care nu semăna cu sirenele și era mult mai puternic. Fata a intrat prima în panică, a început să plângă, s-a agățat de mine. Băiatul a căzut fără cunoștință, dar mai putea spune că-i e rău, că se simte apăsat de o forță și nu se mai poate ridica. Am încercat să-l ajut, dar n-am reușit. Parcă îi sporise enorm greutatea. Prin venele mâinilor simțeam că-mi trece un curent electric. Am plecat repede cu fata, dar nu spre sat, pentru că satul era departe, ci spre o balastieră unde știam că sunt oameni. Mă gândeam să venim în ajutorul celui căzut după ce fata ar fi rămas într-un loc sigur.

Zgomotul însă ne urmărea de deasupra noastră, fapt care mă speria cel mai mult. Până la șosea erau vreo cinci kilometri, iar linia de înaltă tensiune era departe, atmosfera era umedă. Am intrat și eu în panică. Și totuși eram perfect conștient, și mă îndreptam spre balastieră cu teama că n-am să fiu crezut. La balastieră am găsit doi oameni. Ne-am întors cu un camion. Șoferul într-adevăr nu credea nimic, dar ne-a însoțit cu gândul să-l luăm pe celălalt băiat, pe care îl lăsasem acolo. Când am sosit nu l-am mai găsit, spre supărarea șoferului care se aștepta să vadă o farfurie zburătoare de-adevăratelea. Am zis că băiatul plecase spre sat și am pornit pe urmele lui după ce am luminat cu farurile locul și ne-am convins că nu s-a târât cumva în altă parte. În sat nu l-am găsit. A venit cu o oră In urma noastră. Am rămas foarte surprinși, mirați. Știa că i-a fost rău, dar nu-și mai aducea aminte ce se întâmplase.

Sătenii, cu care am stat de vorbă, spuneau că nu cu mult timp în urmă doi bicicliști care se întorceau noaptea de la schimbul doi au fost urmăriți până în sat de o lumină orbitoare. Lumina le crea o spaimă atât de puternică, încât le venea să intre cu bicicletele în ceva, să se sfârșească o dată totul!»

Dl. inginer Doru Goagă ne scrie în continuare:

«Aceasta este relatarea tânărului care a trăit întregul moment, și care semnează pentru confirmare, dar dorește să nu i se dea numele, cel puțin deocamdată. În ce mă privește, cred că trebuie făcute cunoscute astfel de întâmplări. Eu cred că multe dintre ele au explicații cât se poate de pământești. Personal nu cred în extratereștri. Dar cred că pot exista persoane care prin telepatie să determine în mintea altora aceleași imagini, fără să se implice direct. Ideea îmi aparține!».

Într-o «intervenție» telepatică se exclud fenomenele vizuale ivite spontan și receptate de un grup, nu doar de o persoană. Apoi nu știm dacă toți trei subiecții erau medium-uri apte a cădea sub influența telepatiei. Antecedentele cu bicicliștii nu conduc către o motivație telepatică, deoarece fusese vorba de o conștientizare a unui fapt concret ivit de asemenea spontan. Și de reacția celor doi la fel de spontană. F.xcluzând fenomenul telepatic, ne întrebăm și noi în continuare ce se întâmplă în acea zonă din județul Dâmbovița? Așteptăm în continuare relatări noi și, să sperăm, o investigație specializată…”. (Ion Țugui, Din nou despre OZN-urile din județul Dâmbovița, Magazin, nr. 51(1783)/21.12.1991, p. 5)

 

”Incursiune în trecut. Un fapt trăit

Ion Țugui

 

La apelul transmis cu câteva săptămâni în urmă, referitor la ciudata întâmplare prin care trecuseră trei tineri, în drum spre casă – județul Dâmbovița -, iată că ne sosesc noi relatări. Ultima, pe care o reproducem mai jos, este deosebit de prețioasă, confirmând de fapt mărturiile anterioare și adăugând noi elemente misterului care se petrece în zona respectivă de mai multă vreme. Iată ce ne scrie dl. Mihai G., din Câmpulung Muscel:

«Vă rog să-mi permiteți să adaug câteva date la articolul publicat în nr. 48 din 30 noiembrie ac. Întâmplător sunt originar din comuna Crânguri, Dâmbovița, localitate vecină cu Pietroaia și Gura Foii. Nu sunt pasionat de fenomenul OZN, dar dacă vă veți deplasa pentru investigații la locul unde s-a petrecut întâmplarea relatată, v-aș recomanda să luați legătura cu…» (dar suntem rugați să nu divulgăm deocamdată numele persoanei!) Autorul continuă: «Un fapt trăit în primăvara acestui an la care a mai fost de față și mama respectivului martor: de reținut este că al doilea martor a apărut în câmpul observației în timp ce fenomenul neobișnuit se afla în desfășurare și nu de la începutul producerii lui.

Fără a intra în detalii, pe scurt, lucrurile s-au petrecut astfel. Către miezul nopții persoana respectivă mai trebăluia încă afară în gospodărie. Deodată curtea s-a luminat ”a giorno”, de se vedea firul de nisip. Pe cer un corp luminos ca un disc, care în nici un caz nu putea fi un astru sau vreun meteorit, a persistat timp de aproximativ 15-20 minute. Simțindu-se ca supravegheat de acel puternic fascicul luminos, respectivul martor a chemat-o din casă și pe mama lui, care, la rândul el, a putut urmări aievea fenomenul. N-am să vă dau detalii cu privire la cât de mare era discul luminos, și ce nuanțe avea spotul emanat de acesta, la ce înălțime se afla, dacă se deplasa ori dacă își schimba culoarea etc. etc. De altfel, asemenea ”apariții” nu pot fi deocamdată pentru noi, pământenii, altceva decât niște fenomene neobișnuite, senzaționale. Nu doresc să fac o dizertație pe această temă, dar se știe că de-a lungul istoriei rugul a fost de mai multe ori aprins spre a se face întuneric! Dar astăzi nu mai poate fi vorba de așa ceva. Revenind la tema scrisorii, mă gândesc că dacă veți dori să vă informați la fața locului, veți pune dvs înșivă martorilor oculari întrebările de rigoare. În fine, mai adaug că în această comună (Pietroaia) tinerii care se întorceau noaptea în ultimele veri de la discotecă, observau uneori pe cer corpuri luminoase, de dimensiuni neobișnuite, care nicidecum nu puteau fi aștri!»

Mulțumindu-i corespondentului nostru pentru prețioasa informație, de data aceasta facem un apel direct celor competenți în elucidarea cazului, sau pasionaților devotați ai fenomenului OZN să se deplaseze la fața locului pentru a lămuri – pe cât ar fi cu putință – lucrurile, ale căror frecvență și veridicitate nu pot fi puse la îndoială. Să fie în zona localității Pietroaia din județul Dâmbovița o «stație» OZN? Să fie acolo un «loc privilegiat» al obiectelor zburătoare neidentificate? Până la sosirea, acolo, a unor specialiști, îi rugăm în continuare pe martorii oculari să ne scrie în legătură cu fenomenul OZN Pietroaia…” (Ion Țugui, Un fapt trăit, Magazin, nr. 1(1785)/04.01.1992, p. 5)

 

”O.Z.N.-urile n-au părăsit cerul Dâmboviței

Ion Țugui

 

Am semnalat cu puține luni în urmă recitalul de obiec te cosmice neidentificate pe cerul localității Pietroaia, din Județul Dâmbovița. Ne arătam surprinși, la vremea respectivă, că în cel puțin unul din cazuri «comportamentul» misterioaselor obiecte față de un martor ocular fusese aproape agresiv – un tânăr care își pierduse cunoștința pentru ca după câteva ore să nu-și mai aducă aminte ce se întâmplase cu el. Și iată că ne-au sosit relatări despre apariții ciudate pe același cer.

Ipotezele cercetărilor în domeniu întrunesc azi un consens aproape deplin în privința faptului că zonele des vizitate de farfurii zbtirătoare (denumire «clasică», improprie, deoarece au fost identificate și alte forme de vehicule cosmice) sunt puternic magnetizate. Nu știm dacă în zona Pietroaiei fenomenul poate fi certificat. Este treaba specialiștilor. Însă tânărul Florin Stan nu face decât să povestească ce-a văzut în noaptea din 5 spre 6 aprilie.

«Ne întorceam, cu Gigi si Mihai (prietenii corespondentului nostru), din localitatea Cobia în satul nostru, Bumbuia. Amândouă localitățile fiind situate pe două văi. Aveam de trecut un deal. Eu mă uitam ca de obicei pe cer, fiind după ora unu noaptea. Și am zărit în direcția nord două raze do lumină paralele, suspendate, în mărime de aproape două ori și jumătate diametrul lunii. Cerul era pe blocuri înorat, dar se zăreau câteva stele. Ulterior am aflat că aceleași ”raze” stranii le-au văzut mai multe persoane din altă localitate. Pe deal, în direcția razelor, se vedea vag lumina roșietică. Urcăm noi trei dealul cu ochii mirați la cele două lumini și când ajungem sus, am văzut o lumină și mai puternică apropiată de celălalt capăt al dealului. Am stat nemișcati vreo două minute. Parcă luase foc aerul în acel loc. Dar și de la pământ se ridica o lumină puternică de culoare portocalie bătând ușor în roșu. Era o lumină ireală, prin care ochiul putea pătrunde; era o lummă ”vie”. Din când în când îi vedeam pâlpâirea, ca de foc, deși nu era foc și de pe pământ nu se proiecta nici o lumină din acel loc pustiu. Deasupra acestei lumini se zărea o alta, de culoare roșie, dar împrăștiată ca o ceață – probabil din cauza norilor care o reflectau. În fine, deasupra acestei lumini roșii era un spațiu întunecat, normal, pentru ca mai sus să urmeze cele două raze pe care le zărisem la început.

Toate acestea le-am văzut cât am stat nemișcați pe muchea dealului, uimiți de spectacolul de necrezut la care ne uitam în plină noapte. Apoi ne-am continuat drumul, trebuind să trecem la un moment dat printr-o pădure. Ni se părea că va trebui să mergem doar 200-250 de metri până la locul cu lumini stranii. Dar ieșind din pădure și ajungând la locul unde ar fi trebuit să întâlnim obiectele luminoase, n-am mai zărit nimic, sau nu ca înainte, ci foarte vag cele două raze ce păreau speriate de noi, evitându-ne. Trebuie să adaug că o astfel de lumină nu am văzut niciodată, este de nedescris. Mi s-a întipărit în minte pentru totdeauna».

Cum o iluzie indusă simultan în trei martori nu este cu putință – măcar unul din trei ar trebui să fie «trădătorul» iluziei -, continuam să credem că zona respectivă este preferată de OZN-uri. Iar dacă totuși fenomenul n-a fost decât o reflectare pe cer a luminilor dintr-o sursă terestră și foarte omenească, avem multe alte dovezi că acolo se întâmplă ceva fără nici o legătură cu noi, oamenii…” (Ion Țugui, O.Z.N.-urile n-au părăsit cerul Dâmboviței, Magazin, nr. 17(1801)/25.04.1992, p. 8)

 

O oră lipsă din viața unui om

Gabriel Tudor

(extrase)

 

”Dar iată faptele, în desfășurarea lor, așa cum au fost relatate de principalul martor, Florin Stan: «Era în luna aprilie a anului 1991, într-o noapte de sâmbătă spre duminică. Aveam pe atunci 18 ani. Împreună cu doi prieteni, Mihai și Gigi, mă întorceam de la discoteca aflată în satul Cobia. Spre a ajunge mai repede acasă, în satul nostru, Bumbuia, obișnuiam să traversăm dealul ce separă cele două așezări. Erau nori pe cer, dar pe alocuri se zăreau și stele. Am luat-o pe drumul care taie pieptiș dealul, dar nu cred că am făcut cincizeci de metri, că deodată am văzut, în înaltul cerului, spre nord, două dâre de lumină imense; erau ca niște uriașe țigări luminoase sau mai curând ca niște neoane, dar imaginați-vă niște neoane lungi de sute de metri! Iar neoancle astea erau orientate într-un unghi de aproximativ 45 de grade spre coama dealului. Sub ele se afla o pâclă deasă, ca un fel de ceață gălbuie și, sub această pâclă, aflată la câteva zeci de metri de sol, o cupolă de lumină foarte puternică în zona unde cele două neoane ”focalizau”, astfel încât noi abia ne zăream. Eu înclin să cred că epicentrul acestei sfere de lumină se afla la circa două sute de metri de locul unde ne aflam. Rămăseserăm pur și simplu împietriți de spaimă. Mulți m-au întrebat ce am simțit atunci. Știți expresia ”a i se face cuiva părul măciucă, nu?” Ei, bine, această senzație am trăit-o eu atunci: am simțit că mi se zburlește părul de pe cap și că mii de furnicături mă cuprind. Niciodată nu mi-a fost mai frică. Am stat așa preț de vreo zece-cincisprezece minute și când am văzut că lumina aceea strălucitoare continuă să rămână nemișcată, am hotărât s-o ocolim pe departe, luând-o printr-o pădure, la circa un kilometru distanță. Trebuie să spun că, pe tot parcursul întâmplării, nici un zgomot nu s-a auzit dinspre razele de lumină. Era o liniște desăvârșită, totul s-a petrecut în tăcere, ca într-un film mut și derulat cu încetinitorul. Asta a făcut ca totul să mi se imprime foarte bine în minte, căci n-am să uit vreodată nici o clipă din acest spectacol nepământean de lumini care făcea ca tot dealul să fie luminat ca ziua!»” (p. 15-6)

 

”Această bizară apariție luminoasă nocturnă nu este însă singura petrecută în Bumbuia. Florin Stan spune că a mai întîlnit deseori pe cer «lumini jucăușe» care se deplasau prea repede pentru a fi considerate un avion. Și bunicul lui Florin a avut, se pare, în tinerețe, parte de o întâmplare asemănătoare. Domnia-sa a văzut împreună cu unul dintre fiii lui – unchiul lui Florin – într-o seară, pe când se întorceau din pădure cu căruța încărcată cu lemne, un uriaș glob de foc, planând pe cer, la mare înălțime. La un moment dat, din acest glob s-au ivit alte trei mai mici și, imediat după apariția lor, a urmat dispariția «sursei»: globul cel mare a dispărut, pur și simplu în aer, ca și cum s-ar fi volatilizat, iar cele trei sfere rămase au efectuat, timp de câteva minute, un bizar balet nocturn, învârtindu-se în cercuri concentrice pe cer, după care s-au pierdut în zare, cu o viteză extraordinară!” (p. 16)

 

”Într-o noapte de toamnă a anului 1991, doi săteni din Pătroaia (-Vale, n.n.) se întorceau, mergând pe bicicletă, de la balastiera aflată la circa trei kilometri de sat. Era în jur de unsprezece noaptea. Brusc, pe când mai aveau vreo două sute de metri până la prima casă din sat, deasupra lor s-a auzit un vâjâit, iar cei doi au văzut cu ochii măriți de groază o lumină orbitoare venind din tăria cerului direct pe ei. Înspăimântați, oamenii au început să pedaleze disperați, scăldați în lumină. Globul, «de mărimea unui ARO», după câte își amintește unul dintre eroii întâmplării, Ion Petcu, s-a oprit însă din cădere și i-a urmărit de sus de la o distanță nu mai mare de 30 de metri. Fără nici un zgomot, în afara acelui vâjâit, dar ținându-se insistent după ei. Domnul Petcu spune că «obiectul era realmente din lumină»!? După o urmărire demnă de filmele de groază, odată intrați în sat, globul i-a lăsat în pace, luând înălțime și postându-se, ca un far, deasupra câmpurilor de la marginea satului. Ion Petcu a ajuns acasă într-o stare de extremă surescitare, uimindu-i pe toți din familie. Soției, care era speriată de înfățișarea lui și de groaza ce i se citea din priviri, i-a spus că fusese urmărit de un glob de foc și a luat-o chiar de mână, ducând-o în curte, spre a-i arăta lumina de pe cer. Astăzi, domnia-sa acceptă că singurul gând care l-a măcinat în acele clipe de panică a fost: «Dacă dă ăsta o rază aici, ne topește cu totul, de nu mai aude nimeni de noi!» Omul era cunoscut în sat ca fiind o persoană foarte sănătoasă și cu picioarele pe pămînt. De altfel, el habar nu are ce este acela un Obiect Zburător Neidentificat și este convins că «globul acela a vrut doar să se distreze cu noi» și că, în mod cert, «nu era de pe Pământ»”. (p. 16-7)

 

”Un alt locuitor al comunei, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a văzut, tot noaptea, ceva «ca un nor de flăcări», coborând lângă calea ferată aflată la doi kilometri de sat. În acest caz, întâmplarea capătă accente comice, căci, după câte ne-a declarat, respectiva persoană s-a apucat să sape în acel loc, împreună cu soția sa, convins că a văzut nu un OZN, ci flăcările semnalizând existența unei comori. Bineînțeles, căutările lor au fost zadarnice”. (p. 17)

 

”Într-o seară din aceeași toamnă a anului 1991, trei muncitori navetiști – doi bărbați și o femeie – se întorceau spre sat. Stela Andrei, protagonista cazului, povestește: «Mergeam în șir indian, eu înainte, Florin Florea după mine și ultimul venea Cătălin Cobianu. L-am auzit pe Cătălin spunând că i se face rău și m-am întors să-l rog pe Florin să vadă ce are. Atunci, Cătălin a început să strige că îl apasă ceva. Când Florin a ajuns lângă el, l-a găsit căzut între șine, cu fața schimonosită de durere și tremurând. Repeta întruna că nu se poate ridica și că o forță nevăzută îl apasă. Florin a vrut să-l ridice, dar, în clipa în care l-a atins, s-a simțit scuturat și aruncat de o puternică descărcare electrică. Exact în aceeași clipă s-a auzit un zgomot foarte puternic și ciudat. Era asemănător cu cel făcut de apa care picură într-o chiuvetă, dar amplificat de sute de ori, dacă vă puteți imagina ce vreau să spun. Venea de sus, de deasupra unui lan de porumb din apropiere, dar de văzut, nu vedeam nimic, era cu desăvârșire beznă. Cătălin a spus, ulterior, că a observat o rază de lumină care venea spre el, lucru care se prea poate să fi fost așa, iar noi, care mergeam înainte, la câțiva metri distanță, să nu o fi observat. Dar să revin… Îngroziți, eu și Florin ne-am pierdut cu firea și, în loc să-l ajutăm pe Cătălin, care țipa mereu: ”Nu mă lăsați aici! Nu mă lăsați singur!”, am fugit. Am mers la balastieră și, într-un suflet, i-am spus unui șofer de basculantă să meargă cu noi, să-l luăm pe băiat. La început, șoferul a fost de acord și ne-a luat în cabină, dar, după câteva sute de metri, văzând că-i cerem să ne îndrepte spre sat – drumul spre calea ferată era mai scurt pe acolo – s-a enervat, crezând că noi de fapt vrem să ajungem acasă pe gratis. Ne-am jurat că nu-i așa, l-am implorat, susținând că prietenul nostru are nevoie de ajutor, în zadar. S-a întors cu mașina la balastieră, dar aici ne-am întâlnit cu un paznic, foarte bun cu șoferul, care, înspăimântat și el la culme, ne-a întrebat dacă am auzit acel sunet infernal. În clipa aia, șoferul n-a mai avut dubii și nici n-a mai stat pe gânduri: a pornit cu toată viteza spre calea ferată. Dar, spre uimirea noastră, Cătălin dispăruse! L-am căutat, l-am strigat, fără nici un rezultat. Îngroziți, dar simțindu-ne vinovați pentru lașitatea de care dăduserăm dovadă, ne-am întors înspre sat și aici, cu cine ne întâlnim? Cu Cătălin! Venea însă dinspre capătul celălalt al satului, era vizibil debusolat și ne-a spus că nu știe ce s-a petrecut cu el și nici ce caută acolo…»

Cătălin Cobianu, «cheia» acestei enigme, spune și azi că nu-și poate aminti absolut nimic despre cele petrecute după ce prietenii săi au plecat. El susține că, pe când mergeau în șir indian, el încheind coloana, a vut impresia că «cineva» se află în spatele său și a fost cuprins subit de o stare de rău. Apoi, chiar deasupra sa, a apărut un glob incandescent, din care a țâșnit instantaneu o rază de lumină proiectată pe el. În secunda următoare, a căzut secerat la pământ și nu s-a mai putut ridica. «Simțeam că asupra corpului meu acționează o putere mai mare decât a mea. Era ca și cum cineva nevăzut mă împingea în jos, vrând parcă să mă înghesuie, să mă bage în pământ. Nu mai puteam să fac nici o mișcare, eram ca paralizat, tremuram tot, fără să vreau, fără să mă pot controla în vreun fel. În tot acest timp, am fost conștient. Mi-era însă foarte frică și, când i-am văzut pe Florică și pe Stela că pleacă, am crezut că înnebunesc de groază. După aceea, nu mai știu ce s-a întâmplat și nici cum de am ajuns în sat nu-mi pot explica. M-am trezit mergând pe o uliță și mă întrebam ce caut eu de fapt acolo. Mi s-a părut chiar că visasem…» Sosirea intempestivă a celorlalți i-a demonstrat însă că întâmplarea nu fusese vis. Făcând un calcul sumar, rezultă că, de la plecarea amicilor spre balastieră și până la reîntâlnirea lor în sat, a trecut circa o oră. O oră în care Cătălin a fost absolut singur și în care nu știe ce i s-a întîmplat. O «oră-lipsă» în viața lui, «missing time», cum spun ufologii americani, o perioadă pe care nu și-o poate explica. Părerea lui este că a fost «contactat», dar nu exclude nici posibilitatea unei răpiri în acest interval”. (p. 17-9)

 

”În urma întâmplării petrecute în acea noapte, Cătălin Cobianu a început să manifeste un interes inexplicabil pentru fenomenul OZN. Mai mult, în unele nopți, dar numai când este foarte calm și puțin obosit, el visează lucruri pe care de asemenea nu și le poate explica și de care nu prea vorbește cu prietenii și rudele sale, de teamă să nu fie crezut nebun. «Visez câteodată că sunt parcă pe o altă lume. Eu, în vis, știu că nu mă aflu pe Pământ, dar nici unde sunt, nu știu. Acolo nu există un soare, ci doi, la fel ca al nostru de mari, și emană o lumină frumoasă, liniștitoare, cum nicăieri la noi nu se zărește. Alte dăți visez că mă ridic și zbor și văd Pământul de sus de tot, ca-n palmă!» Același tip de vise are și Florin Stan, cu o senzație de zbor similară, dar la el acest zbor are loc întotdeauna deasupra dealului unde a observat straniile fenomene”. (p. 20)