Știința a contestat și alungat miraculosul din religie, întâi ca improbabil, apoi ca imposibil, castrându-i dimensiunea transcendentă și trasnsformând-o într-un corpus moral fad și lipsit de fior mistic. Literatura paleocontactului încearcă să înlăture această problemă, reinventând miracul religios, sub explicația ”științifică” intervenției astronauților antici. Deși nu tocmai limpede, Robert S. Ellwood pare să susțină că vechiul corpus religios este astfel reinterpretat, ”rejuvenat” și adaptat vremurilor de astăzi.
Conform a ceea ce numim ”dinamica semnului răsturnat”, noi vedem în așa-numitele ”teologii OZN” etapa de simulacru, care mediază substituția dintre original și opus. Nu se construiește pe ”ruine”, nu se restaurează nimic, doar se pune un panou frumos colorat cu ”Șantier în lucru” sub acoperirea căruia se nivelează terenul pentru altceva.
Materialul a apărut inițial în Aerial Phenomena Research Organization (A.P.R.O.) Bulletin (septembrie-octombrie 1971), apoi reprodusă ca apendix în Roland Story, The Space-Gods revealed. A close look at the theories of Erich von Däniken, Barnes&Noble, 1977.
”OZN-urile și Biblia: o trecere în revistă a literaturii
Dr. Robert S. Ellwood, Jr., profesor de religie, Universitatea din California de Sud
De aproape douăzeci și cinci de ani, au apărut tot felul de cărți despre problema OZN-urilor. O parte dintre acestea a încercat să identifice obiecte de tip OZN și presupusele activități ale oamenilor spațiului în religiile, mitologiile și simbolurile antice ale omenirii. Așa cum era de așteptat, din moment ce majoritatea acestor cărți au fost scrise în Occident, s-a acordat în acest context o importanță mai mare Bibliei creștine decât oricărei alte surse. Pentru a obține o imagine asupra tipului de lucrări pe care le-au produs aceste studii, am examinat un număr dintre ele: Adrian V. Clark, Cosmic Mysteries of the Universe (West Nyack, New York, 1968); Erich von Däniken, Chariots of the Gods? (New York, 1970) și Gods from Outer Space (New York, 1968); John W. Dean, Flying Saucers and the Scriptures (New York, 1964); Barry H. Downing, The Bible and Flying Saucers (New York, 1968); R. L. Dione, God Drives a Flying Saucer (New York, 1969); Ulysee Douglas, The Phenomena of Flying Saucers and Spatial People (New York, 1969); W. R. Drake, Gods or Spacemen? (Amherst, Wisconsin, 1964) și Spacemen in the Ancient East (Londra, f.a.); M.K. Jessup, UFO and the Bible (New York, 1956); R. Cedric Leonard, Flying Saucers, Ancient Writings and the Bible (New York, 1969); Desmond Leslie și George Adamski, Flying Saucers Have Landed (New York, 1953); Eric Norman, Gods, Demons, and UFOs (New York, 1970); Paul Thomas, Flying Saucers Through the Ages (Londra, 1965); Brinsley Le Poer Trench, The Sky People (Londra, 1960).
Nu pot pretinde că am citit toate aceste lucrări, în ciuda titlurilor lor incitante. Sincer vorbind, nivelul general de erudiție este atât de scăzut, iar cel al scriiturii pretențioase, dar greoaie și umflate, atât de ridicat, încât nu văd cum vreo persoană echilibrată, având acces egal, să spunem, la P.G. Wodehouse, ar putea face acest lucru. Calitatea celor mai multe dintre aceste cărți variază într-un interval restrâns, dar inferior, iar cititorul răbdător este foarte ocazional răsplătit, în cele mai bune dintre ele, cu câte o intuiție vag stimulatoare pentru gândire. Totuși, prima mea reacție, după ce am citit din acest material cât am putut suporta, a fost sentimentul că trebuie să refuz articolul despre ele pe care Richard Greenwell (fost editor al A.P.R.O. Bulletin) mi-a cerut cu încredere să-l scriu. Impresia mea generală a fost aceea a unei mase fără speranță de teorii confuze și fapte denaturate, produse de autori evident neinițiați în cea mai mare parte a ceea ce se cunoaște despre limbajul și contextul cultural al cărților antice, precum și despre canoanele gândirii raționale. Deși citatele din surse obscure pentru publicul larg, precum Mahabharata sau Cartea lui Enoh, pot părea la prima vedere impresionante, o minimă comparație arată că autorii noștri împrumută în mare măsură unii de la alții. Mai mult, traducerile și sursele secundare pe care le folosesc tind să fie învechite și departe de a fi cele mai bune (s.n.). Desmond Leslie, un cercetător cu preocupări largi și o înclinație «ocultistă», pare să fi adunat cea mai mare parte a citatelor-standard pe care autorii ulteriori le-au preluat. Leslie însă slăbește încrederea pe care am putea-o avea în unele dintre cazurile sale interesante, alăturându-le unor divagații bazate pe pseudo-surse de origine modernă.
La început am avut impresia că aș putea urma una sau două direcții de reacție la acest material. Aș fi putut parcurge în mod exhaustiv miile de pagini din fața mea, discutând toate erorile aparente de cercetare deficitară, interpretare și logică. Sau aș fi putut ignora aceste cărți. Nu aveam nici timpul, nici motivația pentru prima, acea sarcină augiană, și nici, în toate cazurile, acreditările necesare. Eram înclinat să pun lucrarea deoparte. Problema este că erudiția slabă este, în realitate, mai dificil de combătut decât cea bună, iar munca este mai ingrată, fiindcă cercetătorii slabi sunt de obicei mai greu de convins de rătăcirile lor (s.n.). Orice profesor știe că este nevoie de mai mult efort pentru a corecta o lucrare proastă decât una bună. Autorii noștri, asemenea unor studenți neglijenți, confundă nume (de pildă, numesc ultima carte a Bibliei «Revelații» în loc de «Revelația»), folosesc o documentare insuficientă, nu manifestă niciun control critic al surselor, nu fac nicio analiză lingvistică a termenilor și nu arată nicio rafinare de fond în înțelegerea rolului simbolurilor precum roata și soarele într-o aluzie biblică sau într-o cultură aflată în discuție. Criticul ar trebui nu doar să facă toate acestea în locul lor, ci și să explice ce înseamnă o metodologie satisfăcătoare.
Nu am de gând să fac acest lucru. Prin urmare, dacă vreun cititor dorește să afle de ce consider că aceste cărți sunt, în mare parte, lipsite de sens la nivel istoric și factual, curiozitatea sa va trebui să rămână nesatisfăcută. Dacă cineva simte că mă retrag în spatele unui snobism academic, îmi pare rău pentru asta! Dacă cineva vrea să creadă că fiecare nor din Biblie este un «cod» pentru un OZN sau că, deoarece Iisus a spus «Eu sunt Luceafărul strălucitor de dimineață», trebuie să fi fost un Maestru venit de pe Venus, nu voi polemiza. Pentru exemple de analize demolatoare aplicate câtorva cazuri-standard, pretins provenite din mitologia și istoria antică și folosite de autori de tipul celor discutați aici, a se vedea Raportul Condon*, pp. 493-501. Desigur, faptul că majoritatea oamenilor din orice domeniu au lucruri mai bune de făcut decât să combată pe larg fiecare prezentare pretențioasă, dar neglijentă, tipărită în regie proprie, care apare, este tocmai ceea ce îi determină pe cei care scriu asemenea texte să pretindă că există o «conspirație a tăcerii» împotriva lor din partea unei științe sau erudiții «ortodoxe» dogmatice.
Totuși, în continuare am luat în considerare o altă abordare pe care aș fi putut-o adopta pentru a înțelege aceste cărți. Aș fi putut încerca să nu privesc detaliile argumentației, ci să mă străduiesc să înțeleg pasiunile și viziunea asupra lumii ale oamenilor pentru care ele sunt vii și importante. Eram convins, și sunt în continuare, că atât Biblia, cât și problema OZN-urilor sunt importante, dar că prima nu are mai mult de-a face cu cea de-a doua decât are cu studiul științific al atmosferei stelare. Se poate însă pune întrebarea cu adevărat semnificativă: de ce este important pentru unii oameni să vadă OZN-uri în Biblie și în miturile și simbolurile antice din întreaga lume? (s.n.) În încercarea de a răspunde la această întrebare, am privit cărțile într-o lumină nouă: din perspectiva presupozițiilor lor dominante, nerostite, și a «mobilierului» universului autorilor lor. Iată ce am descoperit:
1. De o importanță capitală pentru acești autori este problema confruntării dintre știință și religie. Pentru ei, termenii se reduc, în esență, la următoarele: «știința» înseamnă vastitatea copleșitoare a universului modern, prestigiul tehnologiei și discreditarea conceptelor religioase preștiințifice; «religia» înseamnă autoritatea Bibliei și o idee persistentă, aproape sâcâitoare, că, într-un fel sau altul, «anticii» trebuie să fi știut și ei ceva. Ei rezolvă această confruntare nu în maniera obișnuită, aceea că știința ne oferă fapte, iar religia ne oferă «simboluri» și «valori» cu semnificație umanistă, ci într-un alt mod. Biblia este literalmente adevărată, miturile vechi relatează lucruri care chiar s-au petrecut, însă sensul lor nu putea fi înțeles până la epoca tehnologică, cu conștiința ei asupra universului astronomiei moderne și asupra zborului spațial. Îngerii și mântuitorii de odinioară au fost, în realitate, astronauți extratereștri!
2. În consecință, într-o lume modernă care prea adesea pare abandonată «numărului, greutății și măsurii» mortale ale lui Blake, dacă nu unor orori și mai grave, acești autori găsesc în OZN-uri «îngeri tehnologici», în termenii lui Jung: emisari ai vieții cosmice, ai mirării, ai minunii și ai ajutorului, la o scară egală cu marile viziuni religioase ale trecutului – lucru dovedit, în ochii lor, de faptul că tocmai acestea au stat, de fapt, la baza religiilor! Sunt oameni disperați în căutarea celui mai nobil și mai rar dintre darurile umane: experiența mirării; iar atunci când OZN-urile le-o oferă, ei nu pot decât să creadă că Ultimul trebuie să fie încapsulat în ele. Uimirea tehnologică și științifică se transformă în uimire religioasă, OZN-ul devine numinosul; iar apoi, printr-o confluență firească, religia trecutului devine OZN-ul.
Procesul este ilustrat în mod splendid în cartea lui Barry Downing. Mă grăbesc să precizez că, deși nu o consider cu adevărat convingătoare, această carte este net superioară celorlalte menționate. Autorul are o solidă formație teologică modernă și o preocupare profundă și inteligentă față de situația dificilă a religiei în lumea de astăzi. El trece în revistă cu înțelegere problema pe care omul modern, educat științific, o are în a accepta concepții religioase precum vizitele angelice, miracolele sau înălțarea lui Iisus, descrise în Biblie din perspectiva unei viziuni asupra lumii preștiințifice. El amintește despre modul în care teologi precum Bultmann, episcopii Robinson și Pike și școala «Morții lui Dumnezeu» au încercat cu sinceritate să depășească această prăpastie, punând între paranteze tot ceea ce astăzi pare incredibil și păstrând doar «nucleul» moral și existențial al religiei. Mulți, inclusiv eu însumi, pot simpatiza cu dilema lui Downing: el nu este dispus să respingă sau să compartimenteze știința în maniera fundamentaliștilor, dar este la fel de tulburat de credința ternă lăsată în urmă de «demitologizatori», a căror religie pare decapitată de orice simț al transcendenței și al mirării. Soluția sa este de a chema OZN-ul în ajutor. Marile evenimente ale Bibliei, de la Exod până la Înălțare, chiar s-au petrecut, dar au fost realizate de Gardieni cu mult superiori, operând cu ajutorul OZN-urilor. Downing este reconfortant de modest în argumentația sa: el crede doar «în proporție de aproximativ 80%» că despărțirea apelor Mării Roșii a fost realizată cu ajutorul unui OZN.
3. În cele din urmă, pe aceeași linie de gândire, alinierea OZN – Biblie – mit devine pentru autorii noștri o cheie de înțelegere a experienței personale, fie că este vorba despre un «contactee» inițiat, fie doar despre un căutător religios frământat. Problema condiției umane este că uneori simțim o bucurie interioară expansivă, asemănătoare celei divine, mai pătrunzătoare decât orice durere, iar alteori ne simțim niște neîndemânatici fără speranță, proști, rătăciți, suferinzi, focul veșnic fiind înăbușit de kilograme de lut. Interpretarea existenței acestor două «persoane» în același trup și suflet a constituit problema fundamentală a învățăturii religioase. Într-un fel, metafizic, biologic sau ambele, omenirea trebuie să aibă două origini: pământul și cerul înstelat.
Teologiile OZN sunt, în cea mai mare parte, încercări de a crea mituri noi, în lumina experienței OZN, pentru a explica această condiție umană (s.n.). Multe dintre ele sunt formulări extrem de literaliste ale ideii că purtăm în noi sângele unei rase cosmice: Adam ar fi fost născut din animal și din ocupantul unui OZN. Unele teorii vorbesc despre o alegere dublă: unii oameni sunt cu adevărat cosmici, alții pământeni. Frații noștri din spațiu, Gardieni și Păstori ai semenilor lor care trudesc aici jos, au păstrat legătura și au încercat să ne pregătească pentru realizarea finală a originii și a destinului nostru splendid: carul lui Ilie, roțile lui Ezechiel, înălțarea lui Iisus. Acum ei se întorc. Drama biblică a lui Dumnezeu care se apropie de om prin criză și momente de extaz ajunge astfel să fie citită în lumina a ceea ce, pentru anumite persoane de astăzi, este simbolul central al transcendenței ultime: OZN-ul, cu originea sa misterioasă și libertatea sa minunată în Univers.
Aceste cărți pot fi eforturi jalnice, poticnite în mlaștinile erudiției tehnice și istorice, și pot fi, de asemenea, tours de force elaborate excesiv în slujba unor idei favorite. Însă, ca expresii religioase, ele merită respect, ca lupte purtate în limbajul imaginilor cu problemele profunde pe care toate persoanele le înfruntă – sau le evită – în tăcerea inimii. La acest nivel, eșecurile lor științifice și istorice poate că nu contează atât de mult.
Atunci când ne referim la ultimul, situat dincolo de sfera științei și a istoriei, tot limbajul devine inevitabil un limbaj al imaginilor, care nu face decât să sugereze, în mod imperfect, ceea ce se află dincolo de cuvinte. Este, în vechea expresie zen, degetul care arată Luna.”
*E.U. Condon, Scientific Study of Unidentified Flying Objects (New York: Bantam Books, 1969).
