(în curs de actualizare; ultima actualizare 23.04.2026)
Alexandru și Dinocrate. În ”Prefața” Cărții a II-a (”Materiale de construcție și modul lor de întrebuințare”) din ”Despre arhitectura” lui Vitruviu găsim anecdota întâlnirii dintre Dinocrate și Alexandru cel Mare.
Arhitectul avansează o propunere megalomanică: transformarea muntele Athos într-un mega-megalit citadin. I se opune logica progmatică a tânărului rege, șlefuită de unul Aristotel, așa îl striga lumea pe stradă.
Anecdota, celebră peste veacuri, maschează adevăratul motiv al refuzului: Alexandru cel Mare era un sărac. Că dacă avea cașcavalul lui Iosif Constantin Drăgan, acum pe Athos exista plăcuță cu ”Alexandrus Rex fecit”.
”1Pe vremea domniei lui Alexandru, arhitectul Dinocrate, încrezător în descoperirile și priceperea sa, plecă din Macedonia după armate, stăpânit de dorința de a obține favorurile regale.
El luă cu sine din patrie, de la rude și prieteni, scrisori către fruntașii și către curtenii îmbrăcați în purpură, spre a se putea mai ușor apropia de ei. Fiind primit cu bunăvoință de aceștia, ceru să fie înfățișat cât mai degrabă lui Alexandru.
Toți i-au promis ajutorul, dar au întârziat să-și îndeplinească făgăduiala, așteptând un moment prielnic. Crezându-se înșelat, Dinocrate își ceru ajutor sieși. Era de statură foarte înaltă, cu fața plăcută, frumos ca înfățișare și nespus de impunător. Încrezător în aceste daruri ale naturii, își lăsă veșmintele la gazdă, își unse trupul cu untdelemn, își încununa fruntea cu frunze de plop, își aruncă pe umărul stâng o blană de leu și, cu o măciucă în mâna dreaptă, păși către scaunul de unde regele împărțea dreptatea.
2Mulțimea întorcându-se să se uite la el ca la un lucru nemaivăzut, fu zărit și de Alexandru. Cuprins de admirație, acesta porunci să i se facă loc ca să se apropie și îl întrebă cine este.
El răspunse: «Sunt Dinocrate, arhitect macedonean și îți aduc descoperiri și proiecte vrednice de strălucirea ta. Căci am plănuit să sculptez muntele Atos în chip de statuie bărbătească, punându-i în mâna stângă zidurile unei cetăți uriașe, iar în cea dreaptă o cupă care să primească apa tuturor râurilor din acest munte, pentru ca din ea să se verse în mare (s.n.)».
Fermecat de planul lucrării, Alexandru îl întrebă îndată dacă din punct de vedere al alimentației se găsesc împrejur ogoare care să asigure aprovizionarea cetății cu hrană. Când arhitectul recunoscu că acest lucru nu era cu putință decât prin transporturi pe mare, regele îi spuse: «Dinocrate, prețuiesc minunata concepție a planului tău, care mă încântă, dar observ că, dacă cineva ar instala o colonie în acest loc, judecata i-ar rămâne de ocară. Precum un copil nou născut nu se poate hrăni, nici nu poate înainta în viață fără laptele doicii, tot așa un oraș fără ogoare și fără roadele acestora, care să se adune între zidurile lui, nu poate crește; nici nu poate avea o populație numeroasă fără belșug de hrană, căci nicicum nu-și poate asigura locuitorii, fără resurse. Socot deci că, dacă planul tău poate fi aprobat, locul ales trebuie în schimb dezaprobat. Și vreau ca tu să rămâi lângă mine, căci am să mă folosesc de serviciile tale».
3Din această clipă, Dinocrate nu s-a mai depărtat de rege și l-a urmat în Egipt.
Acolo, Alexandru, descoperind un port ocrotit de natură, o piață excelentă, având ca grânar întregul Egipt și marile foloase ale uriașului fluviu Nil, îi porunci să ridice orașul care, după numele său, a fost numit Alexandria.
Astfel Dinocrate, favorizat de frumusețea și de înfățișarea trupului, a ajuns la mare faimă”1.
Propunerea lui Borza Alexandru. Entuziasmați de productivitatea unui sculptor naiv cu o estetică groaznică, membrii Cercului de turism Turing-Club2 planifică să umple grădina de pitici și țara de monumente:
”Cu ocazia discuțiilor purtate în ședința Cabinetului de Istoria Turismului din 1 iulie 1980 pe marginea comunicării lui Ionel Hozoc privind amplasarea monumentului realizat de artistul amator Simion Tatu, s-a făcut și s-a acceptat propunerea ca în ședința de la 2 septembrie 1980 să se prezinte comunicări privind locuri din țară care își așteaptă monumentele”3.
Cea mai interesantă propunere din ședința de la 2 septembrie îi aparține lui Alexandru Borza, ”demonstratorul”TM Kogaiononului de pe Gugu:
”Ideea de a «gândi» locuri care își așteaptă monumentele trebue să fie însușită, fie pe plan național, fie pe plan local, și în orice caz ea nu poate să piardă din vedere faptul că generațiile viitoare ne vor judeca și după modul în care ne-am omagiat trecutul și le-am simbolizat prezentul. Pe această idee fac cele două propuneri de mai jos.
Astfel, în cariera închisă de la Păltinoasa (jud. Suceava), în versantul care acum prezintă un aspect inestetic, s-ar putea realiza unele profile masive în stâncă, vizibile din drumul național Suceava – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, fie reprezentându-l pe Ștefan cel Mare, fie vechea stemă a Moldovei, după ideea sculpturii celor 4 președinți din Mount Rushmore (S.U.A. – South Dakota) (s.n.)
De asemenea, pilonul fostului funicular din insula Golu, în aval de barajul «Porțile de Fier», ar putea fi utilizat drept soclu al unei statul monumentale, asemănătoare ca grandoare cu statuia «Libertatea luminând lumea» (înaltă de 46 m), donată de Franța în anul 1886 Statelor Unite ale Americii și instalată la intrarea în portul Nev York.
Statuia ar putea avea ca subiect pe împăratul Traian, personalitate de frunte din istoria imperiului roman, unic purtător al titlului de OPTIMUS PRINCEPS, al cărui nume este strâns legat de începuturile istoriei poporului român și a cărui prezență în zona Porțile de Fier este atestată prin numeroase vestigii ca: ruinele picioarelor podului pe care l-a construit peste Dunăre, TABULA TRAIANA, castrul Drobeta etc.
Statuia ar reprezenta astfel o permanentă reamintire a originii poporului român și a continuității sale istorice, constituind deci nu numai o atracție turistică aparte, ci și un important mijloc de propagandă națională”4.
Previzibil, în operă nu s-a pus nimic, nici basorelieful megalitic de la Păltinoasa, inspirat de Mount Rushmore Memorial și nici statuia Libertății (lui Traian) din Clisură. Pe ultima o reținem în relație cu un moment viitor, care adaugă elemente inedite ideii statuii Decebal din Golful Mraconia.
Burebista la Piatra Teiului. În adolescență, Silviu N. Dragomir a organizat împreună cu alți tineri, în orașul natal, Roman, funerarii în efigie pentru Stalin. Ca să fie treaba treabă, au plimbat pe bulevard un coșciug cu momâia mustăciosului. Așa se face că a fost arestat, minor fiind, și a cunoscut ”desfătările” sistemul careral comunist.
După 1990, s-a alăturat PNȚ, cu aura de fost deținut politic. A profesat un anticomunism visceral, până la trecerea în cealaltă lume. Însă există nuanțe.
În perioada comunistă, Dragomir s-a reabilitat și a întreținut o bogată publicistică de nișă. Nu există dovezi că ar fi pătimit prea mult, diferit de restul populației. Ba chiar îi scria epistole tovarășului Nicolae Ceaușescu.
Ideea lui Dragomir a fost realizarea unui megalit in situ modern, reprezentându-l pe Burebista, cu ocazia aniversării a 2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent (o făcătură a propagandei regimului, fără niciun temei istoric). Ocazie de a propune însărcinarea sa cu ”asistența tehnică a realizării”, în calitate de ”inițiator”. (Semn că exista și un interes pe persoană fizică, meschină.)
Locul ales: Piatra Teiului de la Bicaz. Monolit pe care îl popularizase ca megalit arhaic, doar cu câțiva ani mai devreme (ing. Silviu Dragomir, ”Piatra Teiului… un chip cioplit”, în România pitorească, nr. 7/1975, p. 20).
Nu știm cum se împacă pasiunea pentru istorie și vestigiile trecutului cu propunerea de a le distruge în beneficiul propagandei moderne. Presupunem doar că Silviu N. Dragomir avea în vedere o intervenție minimă, un fel de ”restaurare” în stilul celei propuse de sculptorul Constantin Iordache pentru Sfinxul din Bucegi, urmând chiar schița-concept care ilustrează articolul din amintita revistă.
***
Mult Stimate Tovarășe Președinte
NICOLAE CEAUȘESCU,
iubit conducător.
Cu o mare satisfacție am aflat, întreaga suflare românească, despre Hotărîrea Plenerei Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la aniversarea a 2.050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent, act cu profunde semnificații pentru ființa poporului nostru.
Întrucît ne aflăm acum în anul 2.047 de la evenimentul ce urmează a se comemora, iar perioada pregătirilor începe deja să se contureze, supun înaltei Dv. atenții propunerea de a se realiza un gigantic monument al lui Burebista, săpat direct în piatră, prin modelarea unei stînci -un megalit- din Carpați.
De mult timp m-am gîndit și chiar am studiat o astfel de îndrăzneață și deosebită realizare, dar am ajuns la concluzia că numai înțelegerea și dragostea cu care Dv. vă aplecați asupra paginilor multimilenarei istorii românești, i-ar putea da viață.
Menționez că o parte a cercetătorilor trecutului nostru îndepărtat au ajuns la concluzia că pelasgii, vechii locuitori care populau de pe la începutul neoliticului spațiul carpato-dunărean, aveau un deosebit cult, o adevărată adorație pentru piatră. Peste pelasgi s-au suprapus tracii ca strat etnic. Ei au preluat și au amplificat acest cult, devenind -cu circa 3.000 de ani î.e.n.- poporul dolmenelor, menhirelor și al megaliților carpatice. Este constatat că populațiile pastorale de la noi își cinsteau zeitățile sau străbunii-zei prin adorarea simulacrelor de tipul megaliților carpatici, adevărate statui „in situ” (în poziția lor originară), fapt ce rezultă prin studierea atentă a paleofolclorului românesc. Chiar dacă unii contestă posibilitatea ca acei îndepărtați strămoși ai noștri să fi avut putința modelării unor stînci gigantice, totuși ei nu pot nega rolul megaliților (din grecește: MEGAS=mare și LITHOS=piatră) în teogonia strămoșilor noștri, după cum nimeni nu se gîndește să conteste NEDEILE, al căror ritual mai persistă încă, dar ale căror semnificații s-au pierdut și ele de mult în negura mileniilor. Cert este că acest cult al simulacrelor reprezentate în piatră a rămas adînc înrădăcinat în sufletul poporului nostru mai ales în mediul rural, dar găsind ușor ecou și la citadinul de astăzi.
Realizarea unui megalit închinat străbunului-erou ar face să se reînnoade o milenară tradiție, ar materializa -în noi tipare- un vis strămoșesc, ar da generațiilor viitoare posibilitatea de a rememora „de visu” una din cele mai importante pagini de început ale istoriei poporului nostru, numele Dv. fiind astfel legat de încă o prestigioasă operă de artă.
O argumentare și precizări mai amănunțite le-aș putea face oral, personal, numai dacă ar fi necesar, nefiindu-mi îngăduit să vă răpesc prea mult din timpul Dv. prețios.
Adaug faptul că în unele țări, chiar fără tradiție în acest sens, au fost executate astfel de lucrări monumentale, ajunse astăzi mari puncte de atracție turistică. Astfel, în U.R.S.S., la Mamaev Kurgan, a fost realizat un complex de bazoreliefuri gigantice, săpate în piatra unei faleze; în timp ce în S.U.A. a fost săpat, direct în muntele Rushmare, un complex statuar reprezentînd patru dintre președinții americani. Rezultă deci că și lucrarea de la noi este posibil de realizat, beneficiind de experiența altora în acest domeniu.
În încheiere aș vrea să adaug că întregul cost al lucrării nu cred că depășească 3 mil. lei pentru prelucrarea megalitului propriu-zis, sau 7 mil. lei cu bazoreliefuri și lucrări de amenajare a zonei; sumă ce eventual ar putea fi recuperată prin emiterea unor timbre, colițe, cărți poștale ilustrate și alte reprezentări, avînd și rolul de a popularize lucrarea. Realizarea monumentalei statui ar putea fi încredințată sculptorului timișorean Victor Gaga, pe care Dv. personal l-ați remarcat cu ocazia dezvelirii monumentului de la Guruslău și cu care cred că m-ași înțelege bine în cazul în care, ca inițiator, ați binevoi să-mi încredințați asistența tehnică a realizării ansamblului megalitic, drept urmare a faptului că m-am ocupat ani de zile de această problemă, în calitate de cercetător-amator al megaliților carpatici. Deasemenea îmi permit a supune atenției Dv. alegerea megalitului „Piatra Teiului”, situat pe malul lacului de acumulare Bicaz drept suport al giganticului monument, pentru o serie de motive pe care le-aș arăta printr-o documentație ulterioară, în cazul acceptării -în principiu- a ideii mai sus expuse.
Cu deosebit și profund respect,
Ing. Silviu Dragomir.
[semnătură și dată – 26 I 1978, olografe]
Notă:
Anexez alăturat cîteva ilustrații lămuritoare:
Ilustrate cu megalitii prelucrați de la Mamaev Kurgan (U.R.S.S.).
Timbre reprezentînd uriașele bazoreliefuri de la Dushmore (S.U.A.).
Ilustrații actuale cu aspectul megalitului de la „Piatra Teiului”.
Note: 1Vitruviu, Despre arhitectură, Ed. Academiei RSR, 1964, Cartea a II-a, ”Prefața” 1-3; 2Cercul de turism Turing-Club Cabinetul de Istorie a Turismului a funcționat pe lângă Casa de Cultură a sectorului 3, parazitând prestigiul Turing Clubul României (T.C.R.) desființat de comuniști. Un fel de Nike – Hike – Like; 3,4***, ”Locuri care își așteaptă monumentele”, în Caiet Turing-Club, nr. 5/81, pg. 5, respectiv 6.
Propunerea lui Borza Alexandru. Entuziasmați de productivitatea unui sculptor naiv cu o estetică groaznică, membrii Cercului de turism Turing-Club2 planifică să umple grădina de pitici și țara de monumente:
Burebista la Piatra Teiului. În adolescență, Silviu N. Dragomir a organizat împreună cu alți tineri, în orașul natal, Roman, funerarii în efigie pentru Stalin. Ca să fie treaba treabă, au plimbat pe bulevard un coșciug cu momâia mustăciosului. Așa se face că a fost arestat, minor fiind, și a cunoscut ”desfătările” sistemul careral comunist.