Nu ai niciun produs în coș.

0

Tăblițele ”de la Sinaia”

Depozitul de la Antichități Anumite rețineri justificate, dar și dificultăți tehnice în prezent depășite, ne-au oprit să prezentăm public planșele foto ale corpusului Tăblițelor ”de la Sinaia”.
O facem acum, începând cu cele de la Muzeul de Antichități, realizate de dl. Cătălin Nicolae, de la Fototeca IAB. 4,87 gigabiți, fără watermark (știți cum e și cine sunt ăia de-și scriu numele pe garduri, nu?), fără mecle și dejte (îi știți și pe anonimii care se folosesc de aceste artefacte ca să-și facă personal branding!), fără rezoluții microscopice, supărătoare la ochi și inutile studiului.
Inițiativa noastră este și un efort de a demonta zvonistica perversă care acuză gratuit unele instituții de ”ocultare” și alte năzdrăvănii. Ironic, dar complet previzibil, chiar trompetele stridente ale acestor neadevăruri restricționează accesul la documente care ar limpezi multe neclarități. Cui prodest? Quid prodest?
Pentru indexare am folosit numerotarea Romalo, urmată de nr. de inventar IAB. Formula pur convențională și nefericită ”Măn. Sinaia Inv. __” nu trebuie înțeleasă ca o dovadă sau ”recunoaștere” a provenienței:

În lucrarea sa, Dan Romalo menționează un corpus de artefacte metalice depozitat la MNA, despre care afirmă că la nivelul anilor ʼ40 ar fi numărat sute de piese. Cu toate acestea, el oferă fotografii doar pentru 71 obiecte individuale (72 cu plc. 134, căreia nu-i dă un număr de ordine):

Legenda: cu roșu, plăcile ilustrate de Dan Romalo și neidentificate în prezent în depozitul MNA/IAB; cu verde, ilustrate de Romalo și identificate în prezent în depozitul MNA/IAB; cu negru, numerele de inventar MNA/IAB; cu albastru, plăci intrate recent în circuit, necunoscute anterior și identificate în prezent în depozitul MNA/IAB; †Placa 062, indicată ca prezentă de Romalo, nu se regăsește în inv. MNA/IAB 1-37, ceea ce ne face să credem că este mai degrabă o eroare de redactare sau tipar; ↑Placă necunoscută de Romalo. Este o dublură a plc. 113 de la Sinaia; Am urmat enumerarea Răzvan Anghel; ‡Romalo oferă fotografia acestei plăci fără a-i atribui un număr. Am urmat enumerarea Anghel (plc. 134).
Istoria ”regăsirii” lor fizice este complicată și incompletă. Pentru moment, să spunem doar că la nivelul anului 2021, luna octombrie, se identificaseră 44 bucăți. Pe măsură ce inventarul se sistematizează, se vor mai găsi cu siguranță și altele.
Piesele de la MNA/IAB au primit o numerotare convențională, diferită de cea operată de Romalo. Înainte de hiclenire, a avut și bătrânul inginer contribuția lui, care ar fi meritat onorată.
În schimb, de neînțeles este denumirea seriei: ”Mănăstirea Sinaia Inv. _” Impresionistă și complet inadecvată, această alegere (care lasă impresia falsă a unei recunoașteri implicite) dă apă la moară dacomanilor care-și văd himerele ”atestate oficial”. Mai în glumă, mai în serios, dacă le recunoașteți luate de-acolo, dați-le-napoi, că au muzeul lor la mănăstire. Funcțional, nu doar în scripte fals nostalgice.
Fotografiile individuale (avers și revers) ale ansamblului plumburilor ”de la Sinaia” ne-au fost puse la dispoziție de personalul Institutului Pârvan, în urma unei banale cereri, într-un interval mai scurt decât termenul legal. Dacă asta înseamnă pentru unii ocultare, poate ar trebui să-și actualizeze dicționarul. Sau, și mai bine, să se caute la cap! Ele au fost realizate de Cătălin Nicolae, responsabil cu Fototeca IAB.
Pe reversul unor piese apar detalii interesante, complet ignorate (pentru că nici nu era cunoscută existența lor). Prezentăm pentru exemplificare placa 039:

În ceea ce privește setul de poze, lipsesc cadrele luate din profil (o scăpare sau poate există și nu le-am primit noi). Ele pot oferi detalii despre procesul de turnare. De exemplu, placa dreptunghiulară de la Sinaia (prezentată mai jos în copia de la SANIC) prezintă o curbură de turnare care exclude contribuția unui tipograf. De ce? Pentru că inclusiv manualele meseriei acoperă și atrag atenția asupra acestei erori de începător. Face parte din ABC-ul meseriei:

Printre piesele identificate de personalul MNA/IAB se găsesc 7 (șapte) medalii inedite, numerotate R(rotundă)1-7. R4 și R7 au fost publicate de Daniel Spânu (2021) și R1, R3-7 de subsemnatul (2021; într-un cadru fără pretenții științifice).
Considerăm că piesa R2 (dublură completă a medaliei din Muzeul mănăstirii Sinaia) poate aduce lămuriri despre cum au ajuns cele două plumburi la mănăstire. Mai ales că în Fototeca Institutului Pârvan s-a găsit și un cadru fotografic pe sticlă de la începutul secolului XX înfățișând placa dreptunghiulară de la Sinaia:

Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române își are sediul în Henri Coandă 11 (Casa Macca). Dacă sunteți prin zonă, merită să aruncați un ochi din stradă. Este un exemplu frapant al disprețului statului român pentru monumentele istorice, de arhitectură și de artă. Și pentru siguranța persoanelor, pentru că dacă-i prinde pe oamenii ăia un cutremur în timpul programului…
Tăblița unuzece de la Severeanu Placa de ”plumb turnat” pe care o expunem face parte din corpusul așa-numitelor Tăblițe ”de la Sinaia” (o indicație de origine falsă, ajungem și acolo…). În prezent se află în patrimoniul Colecției Maria și dr. Severeanu (pendintă de Muzeul Municipiului București), sub nr. de inventar general 19096:

În dubioasa numerotare a lui Dan Romalo (iluzionistul a populat capetele listei, lăsând centrul descoperit; astfel se face că prezintă 70 și ceva de piese și numerotează peste 130) este indexată cu numărul 110. A fost publicată inițial în anul 1982 de M. Gramatopol (”Dacia antiqua”), sub eticheta de ”placă de plumb apocrifă”. De existența ei ”tăblițologii” știau ceva mai devreme și insistau că ar fi fost mai multe (Cornelia Velcescu).
Prin intermediul prof. Eugen Stoicovici (†) din Cluj, Gramatopol a realizat și o analiză chimică, deși nu este foarte clar ce parametri au fost avuți în vedere. Pe revers se observă locul de unde s-a ”rașchetat” o probă, dar referențierea nu este sigură (la fel de bine putea fi vorba de analizele intermediate de regretatul arheolog Dinu V. Rosetti în Germania). Se amintește un strat neuniform de litargă (PbO) cu grosimea medie de 45 μm, format natural, ceea ce indică o piesă relativ modernă.
În ceea ce ne privește, am identificat modele de solidificare identice cu plăcile de la Muzeul Național de Antichități și credem că avem de a face cu același tip de aliaj de plumb din care acestea din urmă au fost turnate. (Pentru diferența dintre plumbul moale și plumbul întărit vezi Ionescu Gh. – ”Tipografia Episcopiei dela Râmnicu-Vâlcea”, în ”Revista pentru Istorie, Archeologie și Filologie”, vol. X/1909, pg. 329.) În ultimă instanță, doar analizele comparate pot lămuri situația.
Ceea ce este surprinzător este că pe revers, în partea superior-centrală, pare a exista o însemnare făcută cu tuș, foarte ștearsă, care ar putea conține informații asupra provenienței piesei. În prezent există procedee multispectrale nedistructive de recompunere a inscrisurilor alterate. 222 euro la cursul zilei, atât costă la I.N.E.C. expertiza care ar putea face diferența.
Arheologul dr. Vasile Octavian Opriș a avut amabilitatea să ne răspundă, în două rânduri, la câteva întrebări: ”Este singura placă de plumb cu inscripții aflată în colecție și nu se cunosc date asupra provenienței”. Ulterior, a rafinat răspunsul: ”În colecțiile MMB piesa este singulară printre obiectele de acest tip conform Registrului General Invetar (s.n.)”.
Fotografiile au fost realizate de personalul de specialitate și aparțin Muzeului Municipiului București. Faptul că vi le putem prezenta în premieră se datorează tot dlui. Opriș, căruia-i mulțumim și cu această ocazie. Reiterăm poziția noastră conform căreia ”ocultările” invocate de diverși aflători în treabă sunt masca sub care acești cerșetori de atenție își ascund propria lene și incurie. Totul dublat de un nemăsurat tupeu.

***

Deși placa în discuție nu se află în expoziția permanentă a Colecției Severeanu (nu știm cine face alegerile acestea și pe ce criterii, dar…), muzeul merită vizitat. Când am fost la M.J. Pitești parcă ajunsesem în casa groazei: personalul căuta disperat întrerupătorul de unde se aprindea lumina-n săli; uitaseră și unde e de când nu le mai călcase nimeni pragul. La Severeanu e cum trebuie să fie: exponatele, lumina, mobilierul. Cel mai mult ne-a impresionat muzeografa, între două vârste. O vedeai că pune suflet, avea nu-știu-ce amenajament cu sertare numismatice, le-a deschis pe rând cu tot cu explicații, de ajunsesem în final să fim mai atenți la bucuria ei decât la antichități. Pur și simplu ziceai că e gazdă în propria casă și se mândrește cu vitrina din sufragerie, nu o angajată la stat. Mai rar și de aceea am și acordat spațiu unei situații pe care ne-am dori s-o întâlnim mai des.
Tăblița de la Curtea de Argeș La Muzeul Curtea de Argeș se află expusă1 o piesă de plumb care face parte (după toate probabilitățile) din corpusul Tăblițelor ”de la Sinaia”.
Este vorba de o ”plachetă aproape pătrată, având dimensiunea 50×52 mm, cu grosime variabilă (5-7 mm; totală, cu tot cu altorelief – 9 mm), în greutate de 204.20 g”2. Deși este catalogată ca ”plumb turnat”, doar analizele vor putea stabili dacă este vorba de plumb curat sau mai degrabă un aliaj de plumb.

Arheologul Dragoș Măndescu a publicat un articol despre piesă în 2009. Descrierea de mai jos îi aparține:
”Pe una din fețe este reprezentată în relief o figură umană din profil, întoarsă către stânga. Personajul masculin, imberb, are un păr bogat ce coboară în plete pe umăr și poartă o diademă. Elementele figurii (ochiul drept, nasul, urechea dreaptă, gura și bărbia proeminentă) sunt bine marcate, cu trăsături accentuate. În spatele figurii umane, în zona cefei, este marcată litera Σ, în fața figurii, de-a lungul laturii, literele ΑΜΟΛΧ, iar sub reprezentarea antropomorfă există o altă succesiune de caractere, având aceleași dimensiuni cu cele precedente, însă mai neclar redate, fie YO ori IYO inversate, fie ΙΑΟ retrograd, fie, cel mai puțin probabil, IΣ cu brațele lui sygma distanþate. Oricare ar fi terminația acceptată, nu încape nici un dubiu că prin legenda dispusă segmentat în jurul figurii umane s-a intenționat relaționarea acesteia (sau a plăcii de plumb) cu Zalmoxis. În colțul din dreapta-sus al feței anterioare există o mică reprezentare ambiguă, posibil un simbol avimorf. Fața posterioară a piesei este lisă”3.
Un amendament: în toate cele patru colțuri apar figurate capete simbolice, care par a fi mai degrabă de balauri/dragoni/șerpi, decât de păsăret.
Piesa a intrat în colecția muzeului în 1976 pe filiera arheologului Dinu V. Rosetti, bun prieten cu directorul de atunci al muzeului, Nicolae I. Moisescu, ”donatorul menționând în privința provenienței piesei «săpături județul Prahova»”4. Așadar un context arheologic. Tot sugestiilor lui Rosetti i se datorează specificațiile înscrise de pe Fișa Analitică de Evidență nr. 2406: ”sec. IV-I a doua epocă a fierului”, ”geto dacic”, ”pond”. O spune în clar Ștefania Dănăilă, fostă muzeografă la Curtea de Argeș: ”așa a fost prezentată piesa când a fost donată”5. Reținem formularea lui Dragoș Măndescu: ”Incertă este și funcționalitatea piesei respective, pentru că etichetarea ei drept «greutate» (evident monetară) ori «pond» nu rezistã în fața unor confruntări cu particularitățile cunoscute ale acestei categorii de elemente numismatice”6.
Deși este invoc un act de donație (nr. 2/1976) și lipsa oricărui ”beneficiu pecuniar”, situația este mai complicată: oriunde în lumea asta, un muzeu face achiziții și ține de bucătăria internă a instituției cum justifică sau acoperă cu acte tranzacțiile. Nu am fi făcut aceste precizări dacă ele  n-ar fi utile în înțelegerea unui fir logic.
Măndescu pledează pentru ”caracterul de fals modern”7 (în fapt, fantezie modernă) și are dreptate. Impresionează veritabila echilibristică pe care o face, ezitând să pună punctul pe ”i” – Rosetti a furnizat date înșelătoare – a plasat într-un context arheologic o piesă lipsită de această calitate, a atribuit epocii geto-dace un artefact modern și l-a catalogat ca pond, deși evident nu este. În această situație, și aprecierea următoare devine relativă:
”Cum a intrat Dinu V. Rosetti în posesia plachetei de plumb, nu știm, însă cu siguranță și-a dat seama repede de «valoarea» ei și implicit de faptul cã deși prezenta unele similitudini, nu aparținea lotului de peste 130 plăci de plumb «de la Sinaia», de vreme ce a donat-o muzeului argeșean și nu Institutului de Arheologie din București, unde se afla depozitat respectivul lot”8.
În ceea ce ne privește cunoaștem că Dinu V. Rosetii era la curent cu existența pieselor de la MNA/IAB, că le-a studiat mai mult sau mai puțin riguros, că era un partizan al autenticității lor și că deținea un număr dintre ele la domiciliu. Nu avea cum să le ”doneze” Institutului de Arheologie București dacă de acolo proveneau. În schimb, avea un prieten la Argeș…
Într-o revenire ulterioară, Dragoș Măndescu (2013) amintește ”placa de plumb considerată dacică, expusă în scop didactic (s.n.) în vitrina muzeului din orașul Basarabilor”9. Cine o ”consideră dacică” nu știm, de vreme ce nici el și nimeni dintre cei cu care am vorbit la Muzeul Curtea de Argeș n-o cred astfel. Reținem însă ideea de forță – ”expusă în scop didactic” – singura soluție corectă în ceea ce privește acest set de piese.
Exceptând colecția expozițională a mănăstirii Sinaia, Muzeul Curtea de Argeș este singura instituție culturală unde puteți admira expusă o tăbliță de plumb din ”cronica de aur a dacilor”. Vă invităm să-i călcați pragul, pentru că o să mai găsiți și alte antichități demne de atenție.

Mulțumiri: Marius Achim (muzeograf), Ștefania Dănăilă (pensionară, fostă muzeografă), Dragoș Măndescu (muzeograf), Nicolae Moisescu (profesor, fost director), Gabriel Moisescu (conservator, actual director) pentru informațiile furnizate. Fotografiile au fost realizate de dl. Marius Achim, cel care ne-a furnizat și numeroase date despre piesă.
Note: 1Sala 1, vitrina 2. Nr. inventar general din Registrul de Evidență analitică 94013 (vechi), 2406 (nou), Nr. inventar științific colecție istorie 260; 2Detaliile, prezentate prin bunăvoința muzeografului Marius Achim, rafinează valorile publicate de Dragoș Măndescu (”Despre un «pond dacic din plumb descoperit în județul Prahova»”, în ”Analele Banatului”, serie nouă, Arheologie-Istorie, XVII/2009, pg. 199); 3,4,6,7,8Dragoș Măndescu – Op. cit., pg. 199, respectiv 199, 200, 200, 200; 5Comunicare privată făcută autorului; 9Dragoș Măndescu – ”Dacii. Despre amăgirea protocronismului și alte mistificări”, în ”Studii și articole de istorie” t. LXXX, 2013, pg. 14.
Tăblița de la Călienii Vechi (VN) Vă prezentăm date succinte despre artefactul identificat în anul 2000 de către prof. Ștefan Tofan, în colecția ”istorică” a școlii din Călienii Vechi (jud. Vrancea).

Proveniența plăcii a rămas necunoscută (fostul ocupant al catedrei de istorie de la Călieni, prof. Toader Enache, o primise pe la sfârșitul anilor ʼ70 și începutul anilor ʼ80 de la o persoană despre care nu a reținut amănunte). Conform analizelor efectuate, ”piesa a fost turnată în alamă, cu un conținut ridicat de zinc (31,59%), conform tehnologiilor moderne de aliere” (s.n.). Din analize a mai rezultat că ”procedeul de formare (realizarea formei de turnare) este neîngrijit, fapt ce a necesitat cizelare pe ambele fețe”. De asemenea, ”găurile de prindere sunt suspecte a fi ulterioare”.
Ornamentul central corespunde – este cvasiidentic –  cu personajul ecvestru redat atât pe placa dreptunghiulară nr. 008 ”de la Sinaia”, cât și pe unele medalii circulare prezentate anterior. Ceea ce indică o origine comună.
Piesa a fost prezentată prima dată în ”Thraco-Dacica” XXII 1-2/2001 (Ursulescu, Tofan – ”O atestare epigrafică a regelui Syrmos”), autorii revenind în ”Sargetia” XXX 2001-2 (”O posibilă atestare epigrafică a regelui Syrmos” – s.n.).

În prezent piesa se află în patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei (din cadrul Complexului Muzeal Național ”Moldova” Iași), fiind înregistrată cu  numărul de inventar 23889.
Ne reafirmăm poziția potrivit căreia lenea, incuria și debilitatea intelectului pot fi camuflate prin recursul la scenarii conspiraționiste și pretinse ”ocultări”, dar nu pentru multă vreme și sigur nu pentru totdeauna.
Mulțumim pentru fotografiile color Dlui. prof. emeritus dr. Nicolae Ursulescu și Dnei. dr. Senica Țurcanu, de la Iași.
Terra Mirabilis & ApDD Zorile © MMXXV