Wu Ming: OZN-uri și Revoluție. În memoria tovarășului Peter Kolosimo

Acest articol a fost publicat în ediția italiană a revistei GQ, în iulie 2009. L-am tradus în limba română dintr-o versiune în limba engleză (aici):

OZN-uri și Revoluție. În memoria tovarășului Peter Kolosimo

Wu Ming

Doar câteva rude și pasionați au comemorat sfertul de secol de la moartea lui Peter Kolosimo, ”fantarheologul” și paleo-ufologul anilor ’70 care a hrănit masele cu vise și cărți vizionare. A murit la vârsta de șaizeci și doi de ani, pe 24 martie 1984, dar ne place să credem că a părăsit pur și simplu planeta.

Kolosimo este o figură ce merită redescoperită: ne-a lăsat numeroase întrebări, iar moștenirea sa rămâne încă plină de semnificații. Timeless Earth, Not of This World, Space-ships in Prehistory, Odissea Stellare, Italia Mistero Cosmico… Aceste titluri nu au încetat niciodată să ne stârnească imaginația. Și ce să mai spunem despre acele liste de pe coperte, aflate undeva între subtitluri și titluri de ziar? ”Ulise, călător în timp. Zeii și spațiul cosmic. Ciclopi în America? Mitologia altor lumi. Bombe atomice și roboți în epopeea lui Homer.” Sau: ”Graffiti ale navelor spațiale pe stânci. Marțieni în Vietnam, elefanți în America. Rase necunoscute în junglele Amazonului. Bombe atomice și lasere înainte de Potop. Mai trăiește oare Ghilgameș?” Ca să nu mai vorbim de prezentări precum: ”Prima documentație fotografică completă a arheologiei spațiale: 300 de imagini”.

Erau coperte strălucite, care te obligau să iei poziție pe loc: respingere vehementă sau dorință febrilă de a cumpăra; nu exista cale de mijloc. Cărțile lui Kolosimo, publicate în Italia de SugarCo, erau o mare literatură populară de ficțiune deghizată în non-ficțiune; le vedeai în aproape fiecare casă, se vindeau în sute de mii de exemplare. Kolosimo este unul dintre cei mai traduși autori italieni din lume, cărțile sale fiind publicate în 60 de țări.

Atenție însă să nu-l confundați pe Kolosimo cu acei șarlatani și profitori contemporani care delirează despre misterele piramidelor sau despre Prioratul din Sion, ori cu paranoicii care produc pe bandă rulantă teorii conspiraționiste pe Internet. Kolosimo l-ar fi detestat pe Dan Brown fără să-l cunoască, ante litteram. Și l-ar fi detestat și pe Giacobbo, preventiv, fără să fi auzit vreodată de el. L-ar fi deportat în Siberia, pe el și pe chupacabra lui.

Kolosimo era un marxist-leninist vizionar, un comunist dur și neconvențional. Credea în revoluție și considera că descoperirile privind originile extraterestre ale civilizațiilor umane ar contribui la conștientizarea noastră. Voia să lege trecutul nostru străvechi de un viitor utopic și să elibereze lumea. Pentru el, ocultismul, esoterismul și cele asemănătoare nu erau decât produse secundare reacționare destinate micii burghezii. Chiar și atunci când a scris despre alchimie în Dust of Hell (1975), a precizat că alchimia nu este magie, ci știință, fie ea și o știință ”diferită”.

În Odissea stellare (1978), Kolosimo face referire la ipoteza unor ocultiști potrivit căreia regimul lui Hitler ar fi căzut deoarece ar fi atras nenorocirea prin orientarea svasticii spre dreapta, în timp ce în tradițiile orientale antice aceasta era întotdeauna orientată spre stânga. Comentariul lui Kolosimo este însă disprețuitor: ”Suntem foarte departe de asemenea teorii și credem că imperiul criminalilor germani a căzut din cu totul alte motive”. Fiind el însuși fost partizan, cum ar fi putut susține altfel? Kolosimo era un poliglot și un adevărat cetățean al lumii: mama sa era americană, tatăl italian, iar germana o vorbea fluent datorită faptului că a crescut la Bozen (un oraș bilingv din Tirolul de Sud). A absolvit la Leipzig, s-a alăturat Rezistenței în Boemia și a fost ”unul dintre primii partizani care au întâlnit Armata Roșie în zona dintre Plzeň și Písek” (vezi nota biografică din Civiltà del silenzio). După război și-a îndreptat atenția spre Est și, pentru o perioadă, a fost redactor-șef la Radio Capodistria. Când Iugoslavia a rupt relațiile cu URSS, a fost concediat pentru că s-a situat de partea celei din urmă. A devenit apoi corespondent extern pentru L’Unità (ziarul oficial al Partidului Comunist Italian), a anunțat lansarea primului Sputnik ”cu o lună înaintea acelei memorabile realizări” și a transmis știrea primului zbor spațial al Valentinei Tereșkova. Între timp, scria romane science-fiction sub pseudonimul ”Omega Jim”. În anii ’60 s-a orientat spre popularizarea științei, cu acea turnură fantastică ce avea să-l facă celebru.

Cărțile lui Kolosimo sunt pline de citate din savanți ruși, bulgari, est-germani: ”Așa cum a demonstrat profesorul Alexei Kazanțev”, ”scrie Kardasev”, ”biologul sovietic A. Oparin”, ”în 1937 Nikolai Brunov scria”, ”Veaceslav Zaițev, celebrul filolog din Belarus” și așa mai departe. Astăzi, acest lucru poate părea grotesc și chiar ridicol, iar tentația este să formulăm ipoteze extreme: era Kolosimo un agent al Blocului Estic însărcinat să răspândească în Occident teorii bizare, în scopuri sinistre de război psihologic? Cine știe! Poate că realitatea este mai simplă: cunoștea acele limbi, avea acces la acele materiale, iar cititorii le apreciau. În timpul Războiului Rece, privită din Occident, știința sovietică era un fenomen straniu, purtând o vibrație de heterodoxie exotică, chiar și pentru cei care susțineau celălalt model, cel al Americii capitaliste. Curiozitatea față de Est era un fenomen larg răspândit, așa cum este astăzi Ostalgia: nostalgia după ”vechile vremuri bune” ale socialismului.

Ne place să-l privim pe Kolosimo ca pe un războinic, unul care a luptat împotriva îngustării imaginației. În același timp, voia ca imaginația (chiar și în formele ei cele mai dezlănțuite) să-și păstreze rădăcinile în realitate și în conflictul permanent care pune lumea în mișcare. La urma urmei, în ciuda stalinismului său, Kolosimo nu era atât de departe de Radio Alice și de tinerii ”mao-dadaiști” din 1977.

Kolosimo a umplut un gol, o fisură în cultură, dar și o nișă pe piața editorială. În acea perioadă, intelectualii hiper-ideologizați decretaseră ”moartea romanului”. Și totuși, nevoia de aventură și de poveste nu se stinsese: la chioșcuri, Urania, Segretissimo și Il Giallo Mondadori (cele mai importante reviste italiene de science-fiction, spionaj și mister), se vindeau în tiraje incredibile. Numai că acestea erau publicații destinate unor categorii precise de cititori. Italia avea nevoie de o operațiune mai temerară, capabilă să depășească barierele și să ajungă la un public mai larg. Kolosimo a intuit apetitul pentru călătorie și mister care străbătea întregul Occident (farfurii zburătoare, Triunghiul Bermudelor, Uri Geller îndoind linguri prin simpla putere a minții) și l-a ”deturnat” într-o direcție neașteptată. Deghizându-și povestirile science-fiction în non-ficțiune, bătrânul Omega Jim a creat un fenomen de proporții.

În 1969 a câștigat Premiul Bancarella. În anii următori, acesta a fost acordat lui Giulio Andreotti (1985), Vittorio Sgarbi (1990), Gianpaolo Pansa (1997) și chiar lui Bruno Vespa (2004), toți personaje neplăcute ale politicii italiene și/sau ale jurnalismului de dreapta. Tovarășe Kolosimo, ne lipsești enorm. Întoarce-te de pe planeta pe care te afli acum și dezlănțuie o furtună de raze cosmice asupra Italiei.