Macarie ot Cernica: Crucea din buștean de la Sinaia (1923)

Macarie de la Cernica avea ceva de spus și a spus-o, fără a ține cont de stilistică, de gramatică și în general, de nimic. La o privire superficială, pare un pionier al revelației de debara de pe centurile de socializare, al celor cu ”tre’ să spun” de mai târziu. Stai și te gândești dacă nu cumva scriitura lui Macarie, lipsită de stil și reguli, primitivă din multe puncte de vedere, prinde mai bine la omul simplu, căruia de altfel îi este și adresată.

La sfârșitul anilor ’20, Macarie a înțeles că în popor credința este slabă și că metoda corectă de a o întări este prin promovarea minunismului. Involuntar, i-a inspirat pe ”băieții deștepți” care au instrumentalizat Maglavitul…

În ”Minunata descoperire a unei sfinte Cruci găsită în mijlocul unui arbore” (Tip. Mr. Cernica, 1928), Macarie urmează o compoziție care se va impune și în alte scrieri ale sale: introduce o minune-cârlig, o ancorează printr-un discurs extras din istoria creștinismului (prilej de a lovi din fundal, puncual, în necredincioși și eretici ai timpului său), iar în final adaugă un scurt text religios practic (acatist, rugăciune ș.a.).

Pe acest calapod a abordat cel puțin trei minuni ale timpului său: prezenta (v. mai jos, 1928), aparițiile de la Cassota (1928, aici) și crucile tămăduitoare de la Dervant (1933, urmează). Posibil și altele.

După cum spuneam mai sus, voit sau fără de voie, sămânța lui a dat rod prin alții. Gheorghe Lungulescu, un personaj fabulos, pe nedrept uitat, a preluat ștafeta. Lungulescu a înțeles un adevăr elementar: există o nevoie a oamenilor de supranatural, ieșit din comun și exotic. Lăsată în voie, această pulsiune condensează în esoterism, ocultism, paranormal. Poți încerca s-o zăgăzuiești prin discurs cultural (vezi George Coșbuc), prin presiune instituțională (vezi Nicolae Minovici) sau printr-un agresiv discurs demitizator, materialist-ateist (comuniștii). Poți încerca, dar reușita este iluzorie; nevoia este naturală și prin urmare atât de înrădăcinată în individ încât, imediat ce presiunea scade, reapare și mai vârtoasă (anii ’90 și brambureala New Age actuală).

Sau, poți s-o canalizezi eficient spre religie, folosind minunismul ca pretext. Soluția lui Macarie și Lungulescu. Perfect fezabilă și în timpurile noastre, dacă s-ar vrea…

***

Despre reprezentările din buștean. Suntem primii și singurii care au încercat să sistematizeze fenomenul ”crucilor din butuci” (aici). Găsisem la Focșani, în anul 1933, cea mai timpurie referință de pe teritorul României, implicând un etnic român. Istorisirea lui Macarie ne indică una și mai veche, din Sinaia anului 1923, modificând clasamentul provizoriu.

 Desfășurătorul lui Macarie indică împotrivirea la tăiere a lemnului, devenită ulterior clasică, căreia îi adaugă două elemente suplimentare:

1. pedepsirea profanării (rana de la picior a tăietorului de lemne și apoi moartea inexplicabilă a animalelor din ogradă);

2. o reacție auditivă, preventivă: ”au auzit glasuri tânguitoare și foarte umilicioase în mijlocul tulpinei inocintului lemn. La asemenea tânguiri mai încetau și după tăcere iar începeau loviturile…”

Nu în ultimul rând, Macarie explică original minunea, printr-un fenomen de imprinting, de marcare supranaturală: ”s’a sfințit pomul și în inima lui s’a sălășluit în mod semnificativ, Chipul Dumnezeirii cu Crucea alăturea prin care Omul Christos a fost răstignit — și Maica D-lui Fecioara Maria, prin care a fost întrupat ca om”.

Aflăm și soarta bușteanului, ajuns în paraclisul personal al Mariei I. Strasman din Sinaia. După toate probabilitățile, este vorba de soția ultimului cofetar regal, Iosif Strasman (aici).

 

Ieromonah Macarios B. Cernica

Minunata descoperire a unei sfinte Cruci găsită în mijlocul unui arbore

Tipografia bisericească din Sf. Mănăstire Cernica

1928

 

 

Către cetitori.

 

După cuvântul Mântuitorului Christos care zice: ”nimic nu este care să fie ascuns și să nu să dea la lumină”, părintele hagiu Macarie a găsit de cuviință pentru slava lui Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o Ființă și nedespărțită, cât și pentru întărirea credinței oamenilor care-și doresc mântuirea, să tipărească această mică și minunată istorisire petrecută în zilele noastre.

Istorisirea constă: a) găsirea pe inima unui pom de fag într’un munte din jurul Sinaiei jud. Prahova, a două cruci, b) semnificația Sf. Treimi Dumnezeire în raze soare și c) alături Prea Sfintei Fecioara Maria.

În acest scop s’a arătat următoarele:

1) Modul cum s’a descoperit acest lemn și unde se află.

2) Explicarea istorisirei Sf. Cruci a Mântuitorului Christos pe care a fost răstignit.

3) Învățătura Sf. Scripturi despre cruce.

4) Darul și puterea Sf. Cruci,

5) Acatistul Sf. Cruci folositor oricărui creștin purtându-l la sine cu cărticica aceasta.

Deci închinându-ne acestei minuni, constatăm redeșteptarea credinței prin puterea și darul Domnului pentru mântuirea sufletului de păcate.

Lemnul Sfânt aflându-se în Paraclisul D-nei Maria Strasman din Sinaia, Dumnezeu îi va răsplăti pentru dragostea ce depune în păstrarea și cercetarea obiectelor Casei Domnului; că scris este: ”cine iubește și crede în mult, mult i se va da”. (Luca XVI, 10) Dumnezeului nostru mărire în veci, Amin!

Preot hagiu Cruceanu Doctorand, Profesor

 

In regiunea Sinaii Jud. Prahova se află muntele Cumpătu cu diferite lemne mai ales de fag — pentru foc și construcțiuni.

Intr’acest munte ducându-se în Primăvara anului 1923 un om locatar al orașului spre a-și aduna lemnele necesare atât pentru construcție sau și pentru foc, se oprește la un bătrân fag și începe a-l lovi.

— Cum ajunge se oprește și începe loviturile cu toporul spre a-l doborî. Ce să vadă? Cum lovea în tulpina fagului ca și cum lovea în oțel deoarece nici nu se putea lipi securea de acel lemn — și sărind înapoi ca o minge, se ostenea în zadar.

Lovind de multe ori, omul înervat prinde mai multe lovituri fără socoteală, securea scapă și-și rănește grav piciorul. El necăjit, nedându-și seama de o asemenea scenă mistică spre a constata aceia ce se întâmplase sub ai săi ochi, care poate că nici auzise dar să mai vadă — ca un topor să nu se lipească de un copac să-l taie după obiceiul naturei amândorora. In astfel de caz rar, venind și tovarășii lui de familie dinspre oraș și începând continuarea tot ca întâiul — adică cu mai multe lovituri de secure în mod brusc în bietul fag — dar încercând zadarnic li s’au întâmplat ca la început — și lemnul tot nu se urnea. Toți laolaltă văzând că nu izbutesc — și fără a aștepta puțin să raționeze în cauza mistică întâmplată au reînceput ca a doua oară să lovească de-a lungul tulpinei. În detunăturile topoarelor, înșiși ei au auzit glasuri tânguitoare și foarte umilicioase în mijlocul tulpinei inocintului lemn.

La asemenea tânguiri mai încetau și după tăcere iar începeau loviturile și după mai multe repetiri au destrămat tulpina bietului fag doborându-l la pământ.

— Puterea Divină care ocrotea pe inocintu și sacru lemn de fag, care după cum vom arăta mai jos era un lăcaș sfânt semnificativ de cort ceresc — biserică — cu păstrarea unora din obiectele Sfinte Dumnezeești nefăcute de mână umană, Și-a retras scutul Său dela acești oameni — lăsându-i în a judeca și a alege ori binele s’au răul, așa cum Dumnezeu a lăsat pe om să raționeze cu mintea, alegând binele din rău, și cu ajutorul Său să biruiască în bine.

In această neînțelegere — doborând tulpina fagului, ei observă că însuși pe inima fagului se află pictat din pronia cerească următoarele:

2 Cruci parte a răsărit.

la marginea Sfintei Cruci semnificația Sfintei Treime Dumnezeire înconjurată de raze solare strălucindă.

— Alăturea, Prea Sfânta Fecioara Maria Născătoarea de Dumnezeu. Ce lucru minunat ca asemenea inscripții Dumnezeești să se găsească în mijlocul unui copac necuvântător! Dacă la un copac de lemn fără viață ce se întrebuințează la arderea focului, Dumnezeirea a preferat a se sălășlui în adâncul inimei lui, în chip semnificativ, numai pentru vreun desevârșit plăcut al lui Dumnezeu care sau rugat subt el, Dumnezeu bun-s’a sălășluit în năuntru pomului făcându-l Biserică pentru iubiți Lui ce-l iubesc pe El. Dar dacă noi oameni cuvântători, cari dupre chipul lui Dumnezeu suntem înzestrați, ne vom osteni să facem poruncile evanghelice pentru mântuirea noastră, ce va fi atuncea? Atuncea după cuvântul Său — va fi inima omului scaun al Dumnezeirii după exemplul copacului. (Evan. Ion XIV, 23)

— Acești oameni și de data aceasta după ce apăru în fața lor asemenea minune, ei ca niște necreduli tot nu au dat vre-o atenție, ca așa-i când se află cineva împietrit după cum adeverește Sf. Scriptură cu glasul Domnului: ”cu cel cuvios, cuvios vei fi și cu cel îndărătnic, te vei îndărătnici” (Ps. XVIII-28). Așa dar, lăsându-se trunchiul complect cu semnificațiunile naturale — găsite cât și bucățelele cauzate la loviturile prime — s’au pus de sus numiții oameni — în casa lor — într-o cămară — fără atenție.

— Se spune de însuși originalii oameni în legătură cu această minune — cum că din acel moment al distrugerii acestui pom mistic — acelor oameni au început imediat a le muri vitele. Și când își cumpărau vreun animal bun — niciunul nu trăește.

— In legătură cu Sf Scriptură — și istoria sfântă despre Sfânta Cruce pre care Mântuitorul Christos a fost crucificat de Jidovi — trebue să arătăm câteva amănunte în explicarea acestei minune în zilele noastre cum și în ce mod se află Sf. Cruce cu semnificațiunile arătate și găsite prin minune în inocentul fag.

***

Mântuitorul Christos răstignit fiind pe Cruce Și-a întins mâinile pe ea — însemnând aducerea la adevărata credință în Dumnezeu a popoarelor omenești. Lemnul Sf. Cruci înainte de Cristos erà blestemat, răstignindu-se, pe el toți răi făcătorii. Christos după ce S’a răstignit pe cruce, ca un făcător de rele socotit fiind de pizmătoreții evrei, El a sfințit pe această Cruce ca să izbăvească neamul omenesc din blestem. S’a dat crucea ca orice om să creadă în ea, fiind ca o armă în contra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, după cum însuși glasul Domnului a încredințat pe Marele Constantin când i s’a arătat crucea pe cer la anul 313 d H. (Ist. Socrate)

Israiliților când erau rătăciță în pustie — scoși din Eghipet din porunca Domnului, Moisi le-a făcut un șarpe de aramă ca să privească cei răniți de șerpi și așà nu vor muri (Num. 21-89) iar acum începând dela răstignirea lui Hristos, omul cu semnul crucii închinându-se va scăpa de șarpele Diavol, vrăjmași nevăzut, cât și de văzut, noi carii suntem mușcați de păcate. Toți răi pe acest pământ (Ps. XIII. 1-3).

Incă după înălțarea Mântuitorului Hristos, Sf. Apostoli arată: (”că umblă mulți pe care de mai multe ori vi-i numeam iar acum și plângând, spun că sunt vrăjmași Crucii lui Christos”. (Filipeni II1-19)

Atunci erau aceia, acum sunt cari-i azi îi vedem: Adventiști, Baftiști, Nazarei, Teodoriști, Pocăiți, etc etc. Ei cu totul sunt dușmani ai Crucii lui Christos. Ei sectanți osândesc pe noi creștinii cari credem și ne însemnăm cu semnul sf. crucii, făcându-ne nebuni, însă noi creștinii știm după Apostolul ce zice: (”Cuvântul ”crucii” celor peritori este nebunie, iar nouă celor ce ne mântuim puterea lui Dumnezeu este”.) (I. Corint. 1-18.)

Acești eretici cari’s foarte mulți în timpul nostru ce se zice modern — interpretează în alte moduri cuvântul de Cruce făcând în așa fel ca pe cei slabi de credință Ii amăgesc, și rușinându-se când se închină cea mai mare parte din creștini chiar din sânul clerului, își face pe frunte un fel de pospăială de cruce iar nu Cruce, rușinându-se de semnul crucii și rău fac; Insă nouă cari vrem să fim adevărați creștini iar nu bigoți, să ne întărim pe cuvântul Apostolului ce zice fără rușine: (”mie nu-mi este a mă lăuda, decât în Crucea lui Christos” (Galat. VI -14). Sfânta Cruce nu este obiect de hulă și de scandal (Galat V-11) ci este o armă sfântă de fală din darul ce are prin sfințire de Christos. După cum arată Evangh. Matei (XX. 38-24) însuși Mântuitorul Iisus vorbește de Cruce; zicând, că acel ce voiește a urma Lui să se lepede de sine și să-și ia crucea sa și să-i urmeze, iar cine nu ia crucea sa și nu-I urmează nu este vrednic de El. Aceste cuvinte le-a zis, că El ca un Dumnezeu știia marea prigoană ce urma să devie între oamenire la acel cari și-ar dori mântuirea. — După sf. Apost. au urmat marii istorici bisericești dintre carii: Ignatie Teoforul ucenic al evangh. Ion; Irineu mort la 202 d. Hr; Tertulian mort la 240 d. Hr. etc, cari toți într’un cuget mărturisesc în scrierile lor cum toți creștinii se însemnau cu Sfânta Cruce, asemenea și Sf. Ion Hrisostom cât și Agustin care zice că toți cari se botează se însemnau cu semnul Sfintei Cruci și cu ea sfințindu-se Bisericile cu toate odoarele sacre.

Cu toate mărturisirile acestea pentru Sfânta Cruce, bieții creștini au avut o mare prigonire din partea Impăraților păgâni, până în timpul Marelui Constantin (306 an. d.-Hr-ist-Socrate).

Acest Impărat Constantin cel Mare – primul împărat creștin, cum sa urcat pe tron a căutat mai întâiu favorul creștinilor carii până atunci erau în mare prigonire. Pe când numitul Constantin urma a declara războiu cu Maxențiu împărat păgân, el ducea o mare îngrijorare dacă, s’au, nu va învinge. Avându-și spiritul chinuit în gânduri, deodată pe când se ruga vede pe ceriu, întru amiază-zi, semnul Crucii Domnului în formă de stele strălucind mai presus ca Soarele și având deasupra scris în trei limbi: Întru acest semn vei birui. (Ist. 14 Sept).

Poate că și de astădată având îndoială pentru Cruce Marele Constantin, însuși Christos i s’a arătat noaptea zicându-i, că semnul crucii văzut să-l însemneze și să-l poarte fiecare ostaș, aceia a și făcut și plecând la luptă a biruit pre toți vrăjmașii săi. In urma biruinții asupra adversarului său, Maxențiu, Marele Constantin în triumf cu o deosebită solemnitate a intrat în Roma și în mijlocul orașului a zidit un stâlp de piatră în formă de cruce pe care a scris: ”cu acest semn am slobozit cetatea de sub jugul dușmanului”. (Istoria Bis.) după acestea, având un alt războiu cu dușmanii, tot asemenea minune cu semnul crucii pre cer i s’a arătat și adăogându-i-se scris alăturea: ”Să mă chemi pre mine în ziua necazului și te voi scoate” (Istoria Bis) – Ps. 49 ¹⁵.

Așa dar bunul credincios împărat convingându-se fără îndoială de puterea darului Sf. Cruci atât el cât și întreaga oaste care au văzut, Mama sa Elena o femee prea pioasă a plecat la sfintele Locuri Ierusalim ca în orice chip, a găsi Crucea origimală pe care Christos Dumnezeu a fost răstignit de Jidovi. Mergând la Ierusalim vrednica de lăudat Elena mama Impăratului, cu mare osteneală a putut găsi Crucea, fiind ascunse de Jidovi, iar locul Golgota unde s’a executat crucificarea se făcu-se Statua Zeiței ”Venera” încă din timpul Păgânului Impărat Adrian (an. 138 d. H.) cu scopul ca creștinii să piardă de cunoștința acestui loc.

              Deci găsind Crucea nu se putea ști care din ele să fie a lui Christos, deoarece erau 3 cruci a doui tâlhari și a lui Christos. Patriarh al Ierusalimului pe atunci fiind Macarie, a făcut rugăciune și din descoperire Dumnezeească, a atins câteva femei bolnave care s’au vindecat și în urmă altele fiind moarte a înviat; adică crucea care a făcut minunile din cele 3 cruci aceia s’a cunoscut că este a lui Christos.

Luându-se Crucea de către Impărăteasa Elena s’a dus la Constantinopol o parte iar o parte a rămas în Biserica de Ierusalim. Asemenea și piroanele, găsindu-le, în drum spre Constantinopol pe când Impărăteasa mergea cu Crucea, s’a turburat marea și 1 piron a fost aruncat în apă, care imediat s’a alinat pe al doilea, Constantin Impăratul l’a pus în coiful capului, pe al treilea la făcut zabală la frâul calului spre a se împlini proorocia Zahariei care zice: ”In ziua aceia v’a fi cea din frâul calului sfânta Domnului Atotțiitorului” (Zaharia 14-20), iar pe al 4-lea piron l-a oprit în păstrare cu Crucea.

Marele Constantin, văzând și sărutând adevăratul lemn original, Cruce, pe care Christos omul a fost răstignit și încredințându-se de ce 3 semne ce i s’a arătat pe cer în chip de cruce pe când se războia cu inamicii săi, în semn de mare respect către Dumnezeu, pentru el, ca prim împărat creștin, i s’a încredințat descoperirea crucii și darul ce-l are crucea folositoare creștinilor și oricărui om care’și dorește mântuirea, a pus de a ridicat 3 cruci: 1 în Roma când a biruit pe Maxențin, a 2-a în Bizantia când a cucerit-o și a 3-a în partea Dunării spre România, când a biruit pe Schiți: Asemenea 3 cruci a pus și în cele patru părți ale Țarigradului spre semn la toată ființa umană că prin darul crucii a biruit pe inimicii împărăției sale. Se zice că la aceste cruci din urmă ridicate în Țarigrad, se pogora din ceruri îngerul Domnului, în mare strălucire noaptea, și în prejur cădi crucile cu tămâe mirositoare cântând Sfinte Dumnezeule, după aceia iar se ridica la înălțime. Asemenea minune se săvârșea de 3 ori pe an: la 14 Septembrie când s-a descoperit Crucea originală a Mântuitorului, în luna Maiu în 6 zile când s’a arătat crucea pe ceriu, și 3 în sfântul post al Paștelui în Duminica 5-a care se face închinăciunea sf. cruci. Acelea minuni se vedeau pe ceriu mai de mulți oameni carii erau adevărați credincioși (Istoria crucii sept).

După Impăratul Constantin, Ierusalimul fiind cucerit de Perși, la retragerea lor au răpit și lemnul cinstitei Cruci și au fost dus în Persia. Urmând alt împărat pe Tronul Impărăției Grecești, cu numele Iraclie acel împărat după un îndelungat războiu a făcut pace cu Perșii prin care s’a înapoiat lemnul sfintei Cruci înapoi în Ierusalim de unde fusese luat prin cucerirea cetății. Ajungând lemnul Sf. Cruci la ierusalim prin trimișii speciali, Impăratul Iraclie echipat cu haine împărătești ca de ceremonie au eșit întru întâmpinarea trimișilor cu Crucea spre a-l pune cu deo-sebită cinste în Biserica Golgota. Când să intre în Biserică deodată cu o putere nevăzută, Iraclie împăratul nu putea a intra înăuntru. Făcându-se rugăciune s’a auzit glas prin înger, că nu se va putea urni Crucea spre a se pune în biserică, până când împăratul nu se va desbrăca de hainele ce le avea lucxoase și a se înbrăca în haine sărăcăcioase așa cum Cel ce s’a răstignit pe Cruce, de bună voie S’a răstignit în mod sărăcăcios — nevinovat, pentru omenirea vinovată și ca un Dumnezeu Puternic, pentru neputința omului.

Iraclie împăratul auzind asemenea poruncă, a lepădat podoaba Impărătească și rămânând desculț cu vestminte sărăcăcioase, și în capul gol, imediat a putut străbate cu Crucea de a așezat-o la locul de unde fusese luată de Perși, în marele strigăt de bucurie al asistenților dând slavă lui Dumnezeu, și închinându-se toți cu smerenie Sfintei Cruci.

Dela începutul creștinismului eviu vechiu 1-692 eviu mediu 692-1453 cât și eviu nou 1453-1883 toți martirii neamului creștinesc, ca primii după Christos, Apostolii și după aceia urmașii lor Sfinții cari au luptat în mod desăvârșit sacrificându-și viața după cum îi vedem orice om în rezumat semnați în calendar; aceștia întăriți cu darul Domnului, mai întâiu își sădeau semnul și puterea crucii în plin sentiment al inimei, în mod invizibil și în mod vizibil o țineau în mână, și prin amândouă sentimentele contemplate mărturisiau în plin grai și fapte cum, că ei sunt creștini și cu ajutorul lui Christos, prin cruce, de nimeni nu se teme au pe pământul vremelnic, și munciți fiind de păgâni, cu crucea în mână, își dau duhul prin mari minuni ce se iveau și din sfintele moaște ale lor — isvorà mir de bună mireasmă!

Atât împărații creștini orientali și occidentali de odinioară, cât și mai ales domnitorii români când plecau la războiu în contra vrăjmașilor își aveau crucea mai întâiu fixată în capul armei și când se porneau, marea isbândă câștigau, cu o mică armată în contra puhoiului păgân. Nu se rușina Ștefan Vodă când în decursul celor 47 războae avute cu păgânii, mai întâiu de a începe lupta, să-și însemneze fața cu câteva mii de închinăciuni alături cu ostașii Lui, fideli lui Dumnezeu și patriei lor. După isbândă, ca jertfă celui A.-Tot.-Putințe, Ii zidea Biserică înzestrată cu neînsemnate odoare. Postea și se rugà. Luptà ca să nu se atingă păgânul, vrăjmaș al lui Dumnezeu și așezămintelor creștinești Țării Lui, care așezăminte au fost lansate de Christos prin Sfinții Săi, în Scriptura și tradiția care a complectat Scriptura (Filipseni IV⁹). Mihai Vodă în timpuri de restriște după bătaia dela călugăreni se suia în vârful muntelui Pleașa, în cetatea istorică a lui Negru Vodă, și în genunchi făcea metanii, însemnându-și mai multe închinăciuni și prin post cu rugăciune își punea crucea de fer în capul toporului și trecând munții coprindea Ardealul cu întreg orizontul al României de azi. (Istoria Țării Române). Despina Doamna a lui Neagoe Vodă puțin mai înainte, înflăcărată de păstrarea așezămintelor strămoșești adevărate își vindea unicele podoabe ce le avea și ajuta pe soțul ei a zidi Biserici și turle cu cruci de aur pe biserici care’s și azi.

Brâncoveanu Constantin prea bogat Domn creștin român a preferat în flacăra credinței, mai bine să-și plece capul cu întreaga lui familie sub satârul călăului turc, decât să se lepede de cruce sau să-și știrbească credința strămoșească, fiindcă era convins în ceiace crede și cum să creadă.

***

P. S. S. Patriarhi ortodocși de odinioară în unire creștinească cu împărații respectivi de cari depindeau, când li se comunicau sau se înștiințau de oarecare Sfinte moaște descoperite sau obiecte Sfinte, cum exemplu ar fi Crucea de care-i vorba, în mod minunat cu marea pompă, însuși ei le primeau și le așezau la locurile de cinste, cum vedem și azi parte din ele proslăvindu-se Dumnezeu prin aleșii săi (Ps. 88-7).

Exemplu cu aducerea sf. Moaște ale Sf. cuvioși și cuvioase în țarà Română: Dumitru cel Nou la sf. Mitropolie de București, Grigorie Decapolitul la M-tirea Bistrița, Paraschiva la Iași și Filoteia la Argeș, etc. Câte sume însemnate nu s’au dat de Domnii Români depe atunci și câte intervenții nu s’au făcut mai ales la fosta sublimă Poarta Otomană, până a fi aduse în țară.

Un exemplu cel mai recent îl vedem în ortodoxime când în anul 1903, descoperindu-se în Rusia moaștele sfântului cuvios Serafim, Insuși Impăratul Nicolae Alexandrovici cu Impărăteasa și suita Sa în fața a mii de credincioși au purtat pe umeri relicvuelle Sfântului așezându-le la locul de cinste urmând pilda Sf. Scripturi că cine iubește pe aproapele și mai ales respectul sfinților prin care Dumnezeu s’a proslăvit în ei (Ps. 88⁷). Insuși pe Dumnezeu îl proslăvește, că făcând acestea, este dator a le face.

Să revenim la începutul istorisirii relativ la minunea cu sfânta Cruce și semnificațiunea Sf. Treimi Dumnezeire găsită pe inima bătrânului fag, în jurul Sinaiei Județul Prahova.

***

Acest lemn însemnat cu Sf. Cruci reprezintă Crucea în semnificația derivată dela Crucea lui Christos.

Semnificația Soarelui alaturea deasupra, cu Dumnezeirea, reprezintă Sf. Treime după cum Duhul sfânt arată prin Proorocul: ”In soare a pus locașul său și el ca un m ire ce ese din cămara Sa” (Ps. 18⁵).

Maria Fecioară Maica Domnului stând alăturea în mod semnificativ după glasul Proorocului: ”De față a stat Impărăteasa deadreapta Lui în haină aurită prea înfrumusețată” (Ps. 44. 11 13 și Isaia proorocul).

După cum am arătat mai sus în rezumat modul minunat cum s’a descoperit această minune sfântă și în zilele noastre, să cunoaștem puterea darului ce are Sfânta Cruce prin Sfânta Treime Dumnezeire și ajutorul prin rugăciunea Maicii Domnului cu a tuturor sfinților ce se roagă pentru omenire. Să urmăm exemplul, dacă nu din a noastră convingere, ci față de dragostea ce vechii creștini aveau către Dumnezeu și Biserică cu odoarele ei sacre, și îndreptându-ne și noi privirile minții în a respecta întocmai asemenea minuni atât care le-am pomenit și cari ni se, descoperă și în zilele noastre spre întărirea credinței, cucerită de încredulitatea binelui.

Intelesul acestei minuni după părerea noastră ar fi, în felul următor:

In timpurile de adinioară când străbunii noștri ortodocși erau asupriți de hoardele barbare se retrăgeau și stau ascunși prin crăpăturile munților.

Și cum nu aveau biserică pentru săvârșirea rugăciunii sub conducerea a câțiva pustnici călugări își săvârșeau Sf. Liturghie pe unde nimereau iar parte din ei sub umbra acestui pom care le ținea loc de biserică — și cum această jertfă reprezintă în mod natural Trupul și Sângele Mântuitorului Christos (Ioan VI 53-57. Luca XXII–20) s’a sfințit pomul și în inima lui s’a sălășluit în mod semnificativ, Chipul Dumnezeirii cu Crucea alăturea prin care Omul Christos a fost răstignit — și Maica D-lui Fecioara Maria, prin care a fost întrupat ca om”.

 Cum chipul Dumnezeirii s’a găsit însemnat în inima unui pom necuvântător — așa se află însemnat și în inima omului bun creștin care face voia lui Dumnezeu păzind poruncile Lui — după cum Christos zice: ”de mă iubește cinneva pe mine, cuvântul meu va păzi — și Tatăl meu îl va iubi pre el — și la el vom veni și locaș la dânsul vom face” (Ioan Evangh. XIV, 23).

***

Acest lemn minunat cu chipul Sf. Cruci și semnificația Sf. Treimii se află așezat în Paraclisul de rugăciuni al binecredincioasei Marici I Strasman Sinaia strada Cazărmi N. 4 așa cum e însemnat mai sus și oricine binecredincios primește cunoștiință de el poate a se duce să-i se închine și să-l vadă și încredințându-se mai în deaproape de cele ce arătăm aici.

Deci fiind foarte necesar și folositor oricărui suflet ce-și dorește mântuirea, mai ales noi creștinii, să nu lipsească nimănui crucea din casă și la gât pe piept să pună câte-o cruciuliță dela mic mic până la mare asemenea am alăturat și acatistul de rugăciune către Sf. Cruce care se va citi dacă se poate cât mai des așa cum este așezat alăturat, căci în el se cuprinde un mare dar de umilință și respect către Mântuitorul Christos, care văzând dragostea și respectul ce avem către El și Crucea sfințită prin Sângele Lui, ne va ajuta și aici pre pământul vremelnic cât și dincolo vom căpăta Raiul veșnic, pentru care să înălțăm mărirea lui Dumnezeu în Treime Tatăl Fiul și sfântul Duh, în toți vecii nesfârșiți. Amin.