Mănăstirea Antim (București, str. Mitropolit Antim Ivireanul, 29) este o ctitorie din sec. XVIII (1715), iar planul său treflat este unic pentru acea perioadă. A fost un focar permanent de cultură; istoria frământată, fluctuațiile vieții de obște și chiar vitregiile naturii (revărsările Dâmboviței) nu i-au știrbit niciodată acest statut.
În general, istoria acestui așezământ este bine cunoscută. În ceea ce ne privește, dorim să punctăm unele aspecte insuficient popularizate.
Frontonul bisericii prezintă o rozetă în piatră cu vitralii reprezentând (și) zodiacul. Deși planurile originale desenate de Antim Ivireanul includ rozeta, forma sa actuală (inclusiv inserția zodiacală) este o creație a sec. XIX. Între 1860 și 1863, arhitectul Johann Schlatter şi sculptorul Babic conduc importante lucrări de restaurare și înnoire; la slujba de resfințire participă însuși domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Rozeta-vitraliu este alcătuită din trei registre: central este porubelul (Sfântul Duh), cercul serafimilor (din ebr. ”a arde”; cu 6 aripi) este median, iar cercul zodiacal exterior.
Reprezentările zodiacale în lăcașurile de cult creștine sunt canonice. Raritatea le face deosebite și demne de interes. În cazul specific la care ne referim poate fi speculată și o oarecare influență masonică, dată fiind proveniența arhitectului și atmosfera epocii. Lucrările de restaurare s-au făcut însă sub privirea atentă a episcopului Clement al Argeșului, astfel încât nimic din ce n-ar fi trebuit să fie nu este.
Un pont fotografic: fotografiați vitraliul din interior, beneficiind de lumina naturală filtrată de sticla multicoloră.
La mijlocul sec. XX, la Antim a funcţionat mișcarea spirituală Rugul aprins al Maicii Domnului, având ca elemente definitorii practica isihastă și Rugăciunea Inimii. Există o bogată literatură pe acest subiect, asupra căruia nu vom insista. Semnalăm doar că icoana Rugul aprins, adusă în anul 1945 de Ioan Kulighin de la mănăstirea Optina (Rusia) se află la loc de cinste în biserică, pe iconostasul (tetrapodul) dinspre Nord. Rugul care ”ardea, dar nu se mistuia” (Ieșirea 3:2) văzut de Moise pe muntele Horeb este considerat ”o preînchipuire iconică a pururea-fecioriei Maicii Domnului” și prin extensie ”un simbol clasic al rugăciunii desăvârșite și neîncetate”1. Icoana este considerată ocrotitoare de incendii: o relatarea anecdotică amintește un incident în care doar casa în care acesta se afla a scăpat neatinsă de un incendiu devastator care a afectat vecinătățile.
Acum câțiva ani, o revistă ”de fenomene și mistere” lansa ideea că pictura tunelului (gangului) clopotniței din ansamblul Antim ascunde o mare taină profetică. Cităm din articolul cu pricina, ieşit de sub pana măiastră a jurnalistului Gabriel Tudor (reciclat între timp la ”Academia Caţavencu”):
”Casa Republicii pictată cu zeci de ani înainte de a fi construită. Pe pereţii portalului-clopotniţă ai mănăstirii bucureştene Antim se poate vedea o pictură, datând din 1950-1951, reprezentând cetatea antică Ninive, amintită în Biblie. Pe fundalul scenei se văd un palat mare şi clădiri cu turle, similare clădirilor bucureştene de la începutul secolului trecut. Palatul este situat pe o înălţime, iar scara care duce la intrarea principală este construită din alt material, avîând şi altă culoare. La intrare sunt patru coloane şi un fronton, iar primul nivel, este în acelaşi aliniament. La parter şi la etaje se zăresc nişte coloane, iar etajele sunt retractate faţă de bază, ceea ce dă construcţiei un aspect piramidal. Această descriere surprinde pe oricine aruncă o privire către o clădire aflată la nu mare distanţă: Casa Republicii. Asemănarea dintre acestea este izbitoare. Cum şi-a putut însă imagina pictorul în 1950 cum va arăta o construcţie ce avea să se construiască peste trei decenii? [s.n.]”2
Credit foto: Cristian Nistor (Agerpres)
La răposata revistă ”Dracula” se minţea mult şi mai ales se minţea grosier. Scena la care se face referire întruchipa părăsirea Sodomei de către Lot din Sodoma (Geneza 19:12-30). Deși deteriorată, pictura păstra elemente de identificare clare: cetatea în flăcări din fundal, râul de lavă şi pucioasă, soţia transformată în statuie de sare, cetatea Ţoar-ului, muntele, … De unde o fi înţeles Gabriel Tudor că ar fi vorba de ”cetatea antică Ninive”, Dumnezeu ştie.
Cât despre asemănarea dintre clădirea din fundal şi Casa Poporului, vorba ceea: asemănare izbitoare, seamănă dar nu răsare. Singurul element comun este suprapunerea unor volume masive, care inspiră monumentalitate. Poate şi cromatica faţadei. Dar de la o clădire mare şi albă dintr-o scenă veterotestamentară arhicunoscută la ideea unei picturi profetice a ce va să vină peste decenii este cale lungă. Are şi un nume ruşinos calea asta.
Întâmplarea face să fi realizat documentarea tocmai când se repicta gangul buclucaş. Vechea pictură, realizată pe vremea Patriarhului Justinian Marina, era puternic deteriorată şi calitatea artistică era inferioară. Aşa încât călugăraşii, cu aprobare semnată şi ştampilată de Minister, au tocmit pictori s-o înlocuiască. Nu s-o restaureze, s-o înlocuiască cu totul. Atât de mult era apreciat conţinutul său ”profetic”.
Morala este însă alta. Am găsit doar o singură fotografie în Arhiva Agerpres (fotograf Cristian Nistor; ID foto: 1336547). Cele anexate dosarelor de avizare sunt greu de procurat. În lipsa picturii originale (deja distrusă) sau a unor redări fidele accesibile, mitologia poate să înflorească nestingherită.
Iar peste ani ne vom trezi nu doar cu un pictor vizionar din anii ’50 care picta inspirat – probabil răpit în duh! – un proiect megalomanic proiectat și executat ulterior, dar și la o conspirație inițiată de Biserica Ortodoxă Română pentru a ascunde un ”adevăr tulburător”. Nu de alta, dar unii poate își mai amintesc de aberațiile vehiculate la începutul anilor ’90, cu Noul Ierusalim de la București și Casa Poporului – al Treilea Templu. Iar cine nu-și mai amintește, poate (re)găsi pe rafturile prăfuite ale anticariatelor producțiile delirante ale lui Cristian Negureanu, dar și ale altora.
Într-un contrast profund, sub pisania de deasupra intrării în biserica mănăstirii Antim este sculptat un melc ale cărui coarne înălțate spre cer par mâini îmtinse în rugăciune. O cunună de lauri îl înconjoară, avînd în partea superioară o stea. Este vorba de emblema Sfântului Antim, ctitorul, iar simbolistica sa trimite la credința smerită. Poate că asta ar trebui să fie lecția unora: gândirea smerită a unui mare ierarh și cărturar, în directă opoziție cu iluziile delirante de mărire și grandoare ale unor nimeni pe lume.
Note: 1Drd. Stelian Gombos – ”Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din București”; 2Gabriel Tudor – ”Pe pereții unor biserici din România sunt pictate OZN-uri!”, în ”Dracula”, 25.05. 1999.