Cartea lui Traian Buzdugan, ”Noi Dacii” a apărut în 1978, într-o ediție ediții manufacturieră (câteva exemplare cu paginile dactilografiate, broșate prin capsare între coperți din carton ordinar). Vede acum, pentru prima dată, lumina tiparului și o considerăm o lucrare cvasiinedită.
Ne-am oprit asupra ei deoarece surprinde preocupările și direcțiile de dezvoltare ale curentului dacist din anii ’70-’80, îngăduit și chiar discret încurajat de oficialitățile politice ale vremii, pe fondul revendicărilor agresive ale tracismului bulgar, a iredentei maghiare și a unei ideologii numită oximoronic ”național-comunism”.
”Autorul pare a susține un curs universitar. Nu obosește deloc auditoriul. Limpezimea textului invită la lectură atât cercetătorii universitari, cât și pe cei fără acest statut, dar și pe toți. Românii dornici să se documenteze. Cartea are un pronunțat spirit polemic, într-un veșmânt verbal civilizat” (Gheorghe-Gavrilă Copil).
