Într-o oligarhie ”științifică”, statul poate monopoliza educația, poliția, propaganda și administrarea vieții sociale, conducând la totalitarism. Însă dictaturile au o slăbiciune internă: fără libertate intelectuală, ele sfârșesc prin a frâna chiar știința de care depind.
Știința nu poate decide valorile ultime. Ea ne indică cum să facem lucruri, dar nu poate hotărî singură ce merită făcut. Reducerea adevărului la utilitate reduce știința la o simplă filosofie a puterii.
Nu totul trebuie organizat și controlat: o parte esențială a vieții trebuie lăsată spontaneității individuale, altfel apare ”moartea mintală și spirituală”.
