Unii atribuie comuniștilor modelul despărțirii persoanei de operă. Cel mai probabil ideea nu a fost a lor; cert este că au folosit-o din plin. Era un compromis care a dat posibilitatea recuperării unor personalități compromise politic, ideologic sau aparținând ”exploatatorilor”. De-aia s-a putut reedita Goga Octavian, băiat turbofin, dus la groapa de pe urmă învelit în textilă cu svastică. Și alții. Mulți alții. (O întrebare ar fi în ce măsură reevaluarea precipitată a unor exponenți ai interbelicului autohton a condus la doctrina ceaușismului, un stalinism cu evidente tușe fascistoide.)
În realitate, jongleria separării omului de operă este imposibilă, deoarece opera este oglinda creatorului său, cu bunele, cu relele, cu măririle și scăzămintele sale. Oferim exemplul concret al uneia dintre cele mai stranii cărți apărute înainte de 1990:
Ioan Rodean – Enigmele pietrelor de la Sarmisegetusa, Editura Albatros, București, 1984
Lucarea medicului Ioan Rodean tratează așa-zisul ”calendar” de la Grădiștea Muncelului și prin extensie, astronomia dacică și derivatele sale. La prima vedere, poate fi considerată o producție protocronistă, cu nimic ieșită din comunul perioadei. La o lectură mai atentă, cartea colcăie la propriu de pseudoștiință spiritualistă, o preocupare prohibită în epocă. Cumva Rodean a reușit să publice 300 și de pagini de ocultism, legate între coperți, în plin regim de cenzură. Pare nebunie curată!
Mult timp situația a rămas o simplă curiozitate, o ciudățenie ca multe altele. Un ecou editorial (1984) semnat de George L. Nimigeanu, prieten al autorului, indica o carte cu cheie:
”În întregul său, cartea este o cheie de aur (…) O lectură superficială ar putea da naştere la suspiciuni, datorate în primul rând faptului că s-ar aluneca printre sensuri, pierzându-se astfel, ca într-un labirint, drumul adevărat”1.
Să fi folosit autorul pretextul astronomiei la geto-daci pentru a împacheta convenabil informație de alt tip, interzisă? Aflăm din ferparul semnat de același Nimigeanu că:
”doctorul Ioan Rodean a fost împătimitul pasionat de arheologie. Ca student, făcuse săpături sub îndrumarea lui Constantin Daicoviciu. Cu anii, s-a fixat asupra construcţiilor dacice din Munţii Orăştiei, ale căror enigme şi-a propus să le dezlege. Ani în şir, fără a obosi, a bătut munţii cu pasul, a făcut măsurători, a studiat o vastă bibliografie românească şi străină, a întreprins studii comparative” 2.
Însă mai aflăm ceva, că Rodean era un adept al antroposofiei3, un steinerist:
”A slujit viaţa cu credinţă, profesând în mod aparte medicina: era adeptul convins al medicii naturiste şi, în acelaşi timp, un priceput practician al homeopatiei, rezultatele tratamentelor sale aducându-i pacienţi din diverse colţuri ale ţării. Doctorul Ioan Rodean era şi un recunoscut antroposof, atât în ţară cât şi în străinătate; a fost invitat să susţină comunicări în Germania, lucru care ia permis să viziteze şi Elveţia şi Franţa, unde şi-a susţinut ideile”4.
Explicația se află în prima frază a prezentului articol. Nu este vorba de nicio carte cu cheie sau ceva asemănător, ci proiecția unei formații asupra unei cercetări. Adică a omului asupra operei.
Întărim o idee pe care am mai afirmat-o – similititudinea izbitoare dintre ideile așa-zis protocroniste și ocultismul avant la lettre. De aceea a trecut atât de ușor încercarea cenzurii! Și tocmai de aceea găsim persoane preocupate și de daci și de megaliți și de OZN-uri și de spiritism și de paranormal. E același domeniu sub alte denominații, care de fapt definesc subdomenii, părți din întreg. Dar acest întreg are un nume și el se numește Ocultism.
Pentru întărire, oferim un citat din revista ”Antroposofia”:
”Şi pentru ca totul să fie şi mai uluitor, la curbura Carpaţilor, în munţii Bucegi, se află unul dintre cele mai înalte vârfuri de pe teritoriul actual al României, numit vârful Omu, alături de un munte numit Pântecele, cu vârful Goga, denumire pusă în legătură cu Kogaion. În apropiere se află două formaţiuni ce se cred a fi naturale, denumite semnificativ Babele şi Sfinxul.
Cercetările arată că lăcaşurile de închinăciune ale vechii populaţii de aici erau dispuse pe vârfuri de munte, în zone considerate a fi sacre, unde se practicau misterele unui cult solar, până în prezent fiind identificate aproximativ 12 centre. Identificarea lor poate fi făcută prin elemente clar distincte. O zonă sacră era marcată de trei vârfuri de munţi. Denumirile vârfurilor date în Antichitate nu se cunosc azi. Cercetătorii au fost miraţi însă de frecvenţa denumirilor «OM» şi «TÂMPA». Din câte se cunoaşte, există circa 18 denumiri de «OM» şi 30 de «TÂMPA». Marele preot era trimisul zeului şi se identifica cu acesta, numindu-se Zalmolxe”5.
Care cercetări, autoarea, Verginia Petrovici, nu zice. Dar știm și fără să ne spună dânsa. Este cartea maiorului Florin Olteanu din Brașov, ”Triunghiul sacru. Centre de cult religios păgân la geto-daci”, publicată de noi (Nobiscum Deus, București, 2022) după manuscrisul inedit. Ce știa cucoana este la a treia mână, după niște sumare. Dar asta e mai puțin important. Ce este de reținut este tandra comuniune de idei și actul consumat în ispititorul pat al Bazaconiadei.
Nota bene.
Dacopatia, introdusă ca termen de Dan Alexe, este un teribilism beletristic și cam atât. Dacomania, ca derivat al tracomaniei evidențiate de Șerban Cioculescu, este termenul consacrat.
Catolicii consideră Antroposofia ”o erezie neognostică”. Creștin-ortodocșii au tratat-o și respins-o la pachet cu Teosofia, din care de altfel s-a disjuns. În perioada comunistă, Antroposofia a fost martelată cu un succes relativ (vezi mai sus). După 1990, mișcarea s-a infiltrat în România, propagându-și ideile în special prin producții editoriale și școlile Waldorf. Din păcate, reacția BOR la variatele rătăciri spiritualiste care tulbură poporul român este anemică.
Note: 1George L. Nimigeanu – ”Ioan Rodean: «Enigmele pietrelor de la Sarmizegetusa»”, în ”Tribuna Sibiului”, nr. 8526/26.12.1984, pg. 2; 2,4George L. Nimigeanu – ”In memoriam: Ioan Rodean”, în ”Tribuna” (Sibiu), nr. 1023/19.11.1993, pg. 3; 3Și încă unul important. Vezi în acest sens Sorin R. Ţigăreanu – ”Din biografia Societăţii Antroposofice din România. Momentul Bucureşti, martie 1990”, în ”Antroposofia”, nr. 12/2015, pg. 21-23; 5Verginia Petrovici – ”Cultură şi civilizaţie în zona carpato-pontică”, în ”Antroposofia”, nr. 14/2015, pg. 17;