Conspirați(onism)Chei K001

Cu ani şi ani în urmă, o distinsă Doamnă1 ne învăţa despre cele două moduri consacrate de-a ascunde, de-a oculta o informaţie. Două metode, amândouă primind girul timpului şi-al istoriei. Ambele au denumiri istorice, pentru că ambele sunt vechi ca şi timpul.

Este vorba de metoda ”babiloniană” şi cea ”egipteană”.

 

Enigma

 

      • Cea ”babiloniană” constă în ascunderea esenţialului în munţi de zgură. Căutarea se aseamănă cu cea a acului în carul cu fân. Puţinele informaţii valoroase sunt camuflate de ”zgomotul” omniprezent: multe banalităţi, fundături, dezinformări, capcane. Sistemul Internet poate fi o exemplificare facilă a acestei metode. Denumirea de””babiloniană” pare a avea legătură cu Turnul Babel acolo unde s-au amestecat limbile şi s-a creeat marea confuzie.
      • Metoda ”egipteană” constă în a înlătura, pur şi simplu, orice referire şi referinţă relevantă. Este metoda secretizării prin excelenţă, utilizând procedeul fişetului: tot ce este important se strânge la un loc, se ferecă şi eventual se aruncă şi cheia. Denumirea aminteşte de o practică comună în Egiptul Antic: ştergându-se orice referire la existenţa cuiva, pur şi simplu el înceta să mai existe, chiar şi în amintirea semenilor. Reflectări contemporane găsim la George Orwell (1903-1950): în nuvela ”1984”, Ministerul Adevărului folosea o metodă similară.

 

Notă (Update): 1Este vorba de Monica Lenos.