Așa-zisa ”luptă de neatârnare” a țărilor române a fost de fapt o serie de episoade de reajustari a tributurilor. De atârnat, atârnau ei oricum, conta însă mult și pe ce sumă.
Tronul se obținea greu și se pierdea ușor. Pentru că apărea un frate sau o samă de boieri care decartau la sultan mai babanos. Și cum până la Dumnezeu, te mănâncă îngerii, o întreagă administrație străină profita de pe urma situației.
Supraoferta generează lăcomie, așa încât, după câteva etape, sumele creșteau amețitor. De neacoperit. De voie, de nevoie, apărea Vodă Bombardieru, se dădeau niște bătălii și dacă omul avea noroc, cădea la pace cu Stăpânul cel mare pe mai puțini și saci mai puțini. Dacă nu, dădea violent colțul și următorul voievod își încerca soarta. Ori cu curu pe tron, ori îi ploua în gât din lipsă de cap.
De ce este important acest model istoric pentru situația actuală? Pentru că nimic nu s-a schimbat. S-au multiplicat însă solicitanții de bir, mascat la vedere, nici măcar de formă.
Previziunea noastră este următoarea:
Este o chestiune de timp până când Bucureștiul va întoarce spatele Occidentului colectiv. Pentru că hemoragia financiară este atât de mare, încât va deveni nesustenabilă. Alternativa ar fi ca vesticii să pună stop la dați, dați, dați și politicienii români la dăm, dăm, dăm. Slabe șanse. Pentru că lăcomia și pofta de mărire fac mereu casă bună.
Se explică astfel de ce unii din sferele aerate ale puterii fac ochi dulci rușilor. Pentru că înțeleg mersul lucrurilor și sensul istoriei.
Demn de reținut. Sute de ani, otomanii au respectat obiciurile pământului, religia și cutumele locale. Nu au făcut prozelitism cu forța, nu au avut nici măcar tentative în acest sens. Își luau banii, își luau marfa, își vedeau de treabă și ne lăsau în treaba noastră. Stăpânul Legiune (”pentru că suntem mulți”) crede că altfel e bine (ideologiile noului Occident sunt componentele unei Religii a Morții, n-au nimic de a face cu rațiunea). Poate că nu…