Paranormal

Este regulă în comunicare: în lipsa informărilor oficiale, prompte și credibile, apar cele alternative, puternic speculative.

Cauzele pierderii submarinul american USS Thresher (SSN-593; 10.04.1963) nu sunt pe deplin lămurite, cel puțin pentru public (arhivele incidentului au fost desecretizate, parțial, în 2020!).

Mai jos, una dintre teoriile marginale apărute în presa din America1 și preluată copios de românul Eugen Celan (†) în cărțile sale:

La 10 aprilie 1963, una dintre cele mai mari catastrofe ale marinei militare americane ducea spre fundul oceanului, prin scufundarea submarinului atomic «Thresher», viețile a 112 marinari și 17 tehnicieni civili. Plonjat la o adâncime de 300 m, submarinul nu a putut lansa din imersie nici măcar baliza de avarie care să marcheze poziția în care se găsea. Din întregul echipaj, un singur marinar a scăpat cu viață. Întârziase doua ore în permisia ce-i fusese acordată, iar nava a plecat în ultimul său drum exact la ora ordonată, fără a mai aștepta ca el să se îmbarce la bord. Ancheta desfășurată ulterior, analizând mulțimea posibilităților care ar fi putut declanșa catastrofa, n-a scos din lista de potențiale cauze posibilitatea unui accident provocat de o armă psihotronică.

Într-un articol publicat în revista Pursuit și intitulat O explozie subacvatică – sau ce? (An Underwater Explosion – or What?), este pusă în discuție afirmația conform căreia scufundarea submarinului s-a datorat unei explozii provocate de o stațiune secretă de cercetări militare de la Semipalatinsk. Descoperită de către sateliții de spionaj americani, stațiunea de la Semipalatinsk, amplasată în zona cunoscutului poligon de experiențe atomice sovietice, apare pe fotografiile luate de sateliți ca având plasată, în proximitatea unei clădiri lungi de 260 m și lată de 60 m, țeava unui imens tun flancat de gigantice sfere metalice cu diametrul de 18 m. Analizele efectuate de specialiștii militari au dus la concluzia că întregul complex reprezenta o gigantică instalație de producere a unor radiații protonice. În timpul anchetării cauzelor catastrofei lui «Thresher» a fost remarcat faptul că în proximitatea zonei în care submarinul american s-a scufundat era amplasat un radiogoniometru electronic (tuner*) pasiv. În speculațiile avansate apare posibilitatea ca o explozie de mare intensitate produsă la Semipalatinsk, a cărei energie a fost captată și transmisă prin mijloace psihotronice, să fi fost reconvertită într-o detonație reală pe ținta oferită de «Thresher». Întregul mecanism se putea produce utilizând principiile radionicii, efectuându-se un ”acord” între emițător și țintă pe baza unei fotografii a submarinului, ușor de obținut pentru serviciile de spionaj militar.

Dar atenția specială acordată stației de la Semipalatinsk nu a fost legată numai de «accidentul» lui «Thresher»2.

Ce a determinat alegerea lui Celan? Desigur, nu cunoașterea în amănunt a evenimentului, pe care nici n-ar fi avut-o unde dobândi. Ci congruența soluției lui Robert J. Durant cu propria ideație. În limbaj pretențios, se numește cherry picking. Comun, doar oportunism.

Există un model bine rodat al ciclurilor în mass-media: lasă să se uite ce e vechi și reia de nou, eventual schimbând context sau detalii. Teoriile lui Robert J. Durant (†) cu ”raza morții” erau la modă în… 1939 (de remarcat formularea din subtitlu, acel sastisit ”iarăși”). Aplicate tot pe submarine:

 

Antoine T. Chilts – ”Tragedia submarinelor Squqlus, Thetis și Phenix provocată cu o invenție misterioasă?”,  

în  ”Curentul”, nr. 4082/24.06.1939, pg. 11.

 

Note: 1Robert J. Durant, ”An Underwater Explosion – or What?”, Pursuit, 5(2), April 1972, p. 30-31); *”Tuner – dispozitiv de recepționare a undelor hertziene”; 2Eugen Celan – ”Războiul parapsihologic”, Ed. Teora, București, 1993, pg. 110-111.