La un moment dat, un judecător din nordul țării, dând de bani câștigați (prea) ușor, și-a dorit să-și satisfacă veleitățile rufonistice din prima tinerețe. Vânător de mistere, poate și cel care le rezolvă. Printr-un… documentar. A pus la bătaie 15.000 de euro, și-a format o echipă media și o alta, academică, de sprijin. Majoritatea universitari coioși, oameni care-ți vorbesc pe nas când deschid gura.
Eu am apărut târziu în scenă, un fel de consilier personal. Făcând o revizuire a ceea ce se lucrase deja, am fost șocat să constat că ʼtelectualii nu alcătuiseră un banal dosar de subiect, un grupaj care să conțină ”anamneza” zonei. Pur și simplu, porniseră vitejește să redescopere roata pe banii fraierului. Tot atunci am aflat că un prieten apropiat – M.G. – era membru al echipei tehnice (parametri de radioactivitate).
Cum activitatea stagna, The judge s-a apucat să purece CV-urile echipei. Și a constatat că cel al prietenului meu dădea cu virgulă. Odată apărea cu o formare și un loc de muncă, în altă parte cu alta și altul și așa mai departe. Am încercat să-l lămuresc, fără prea multe detalii, că nu are de-a face cu un impostor, ci cu un om a cărei slujbă îl obligă ca, din când în când, să-și ”adapteze” profilul public. Și să nu insiste, că scopul lui e altul.
Aș! A luat la rând pe fiecare, explicându-i cum a descoperit el un nemernic care scade prestigiul echipei. O dată, de două ori, de trei ori, pe unul, pe altul, până a rămas singur. Făcuse o adevărată obsesie față de un om fără vină și ceilalți au priceput că nu-i loc de lucrat cu maniaci.
Zilele trecute am aflat că M.G. nu mai este printre noi. A trecut dincolo acum ceva timp, așa că putem să lămurim și neconcordanțele din CV. Omul lucra la Serviciul de Telecomunicații Speciale; apropiații cunoșteau despre ce este vorba, restul… nu era treaba lor.
Ce s-a întâmplat cu documentarul despre Hoia? S-a dus pe p_. Omul a pierdut niște bani, dar îi dă Statul alții, că are slujbă bună. Va mai găsi oameni care să-i fie alături? Mai greu!