Lista de fabulaţii, scorneli şi închipuiri a dnei. Liana-Diana Gavrilă este atât de lungă, încât ne-ar fi imposibil să le demontăm pe toate. Doar o parte sunt consemnate în cartea sa; multe altele apar în presa scrisă şi audio-vizuală. De altfel, tentativa ar fi sterilă: cu fiecare articol, cu fiecare emisiune, Dna. Gavrilă afirmă lucruri noi, nemaiauzite. Şi de ce n-ar face-o, de vreme ce e uşor să arunci vorbe-n vânt; costisitor şi dificil este să le verifici…
Am ales să destructuăm nu tocmai la întâmplare o ”spusă” de-a Dianei; în 2013 am fost de faţă când vorbea grupului din Tabăra de Periegheză Detectivă, campat în poiana Coziancei şi am văzut reacţiile tipice.
Eu nu eram cu acea Tabără, pentru că nu-mi place să umblu în grup. Prefer liniştea locurilor şi poate din această cauză, nu simpatizez deloc cu logoreea compulsiv-incontinentă a femeii acesteia. Am văzut-o pe ghidă venind cu nelipsita ei umbrelă. Hai să vedem ”forţa naturii”, îmi zic, şi mă trag mai aproape de cei care se strânseseră deja ciorchine.
(click pe imagini pentru a le vizualiza la dimenisunea completă)
Şi s-a apucat să poarte un lung monolog, o ”documentare” cum îi zice ea. Şi zi-i. Şi zi-i. Şi aflată parcă într-o transă care o purtase într-un alt univers doar de ea ştiut şi accesat, nu se mai oprea.
Am ciulit urechile doar atunci când a început să vorbească despre ”La Tihărie”. Peretele de stâncă din Poiana Coziancei nu s-ar numi ”Piatra Fetii”1, ci ”Tihăria”. Cei din Nucu îi zic ”Piatra Fetii” de când se ştiu, dar asta nu contează; ea e din Colţi şi turiştii de aiurea. În total dispreţ faţă de memoria locurilor (păstrată şi prin toponime) Gavrilă o numeşte ”Stânca fetii”, Rudan ”Stâncile Fecioarei”2 (în interviul din ”Flacăra”; ştie el de ce…). Fiecare îşi spune propria poveste, proiectându-şi în ea ideile şi fanteziile.
Urmează povestirea cu brăilenii dispăruţi. N-or fi dispărut ei în realitate, dar sigur Diana Gavrilă i-a teleportat, cu tot cu Tihăria, în Poieniţă.
Punctul culminant îl reprezintă stânca ”cap de porc mistreţ”3, despre care ”tradiţia susţine că ar pendula, orientându-se după soare”4. Că acea stâncă paralepipedică din vârful ”Piatrei Fetii” nu arată nema a cap de mistreţ, nu contează, cum la fel de puţin contează că baza ei se sprijină în totalitate pe trupul versantului: cum să penduleze? Şi cei din grup se uită miraţi, ba la stâncă, ba la Gavrilă şi tac. Stânca are tone, forţa de frecare… Chiar să se mişte după soare? Chiar zic asta în legendele lor nucenii?
Diana simte freamătul, simte neîncrederea şi aruncă în luptă artileria grea: ”Mişcarea, neperceptibilă cu ochiul liber, ar fi fost surprinsă pe camerele de filmare, în 2008, aşezate în plină funcţionabilitate, atât pe perioada zilei, cât şi a nopţii, în Poiana Cozanei”5.
Oamenii se frământă, se înghiontesc discret, şuşotesc, dar n-o trimit pe ghidă nici acasă, nici la dracu’. În fond, dacă aşa au zic cei de la televiziune…
O mişcare relativă nu poate fi determinată printr-o filmare, fie ea şi continuă, deşi ne mirăm să fi filmat cineva zile şi săptămâni o piatră. Se foloseşte o staţie geodezică. Dar cine să fi lăsat o staţie automată de mii de Euro, aşa nepăzită, în Poiana Coziancei? A campat şi o echipă acolo, în aşteptarea verdictului – se mişcă sau nu se mişcă piatra? Şi cum a fost ea, staţia, alimentată atâta amar de timp? Cu baterii? Şi, pe scurt, de la ce televiziune erau cei pomeniţi de Diana-Liana Gavrilă?
Avem aici o cheie succesului focoasei colţence. Mulţi vin în vilegiatură la Bozioru: vin în vacanţă, să se simtă bine, nu să cerceteze neapărat ceva. Le este lene s-o contrazică pe ghida locală: cui i-ar folosi? ”Şi dacă n-o contrazicem, Doamne, poate tace meliţa odată!” Întorşi pe la casele lor, turiştii, încântaţi mai mult de cele văzute decât auzite, devin mai puţini acizi: le povestesc cunoştinţelor amuzaţi, dând discursului un ton de credibilitate. Restul îl face telefonul fără fir…
Jurnaliştii, pe de altă parte, sunt mai precauţi. Nici ei nu cred o iotă, dar timpul nu trebuie irosit şi deplasarea trebuie decontată. În fond publicului îi place senzaţionalul: dacă alegem tonul potivit al relatării, îi prostim şi de data aceasta.
Diana Gavrilă a ajuns o vedetă locală prin minciună şi impostură! Nu ne ferim s-o spunem răspicat şi ne-am mira dacă ea sau oricine altcineva ne-ar putea dovedi contrariul.
Note: 1Denumirea corectă a toponimului este ”Piatra Fetii”; 2”Imagini despre un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului”, în ”Flacăra” nr. 6(1287)/7 februarie 1980, pg. 24; 3Diana-Liana Gavrilă – ”Enigme din trecutul îndepărtat în Munţii Buzăului. Munţii Buzăului între mister şi realitate”, Ed. Alpha MDN, Buzău, 2012, pg. 69. Două poze cu ”mistreţul” se găsesc la pg. 71; 4,5Diana-Liana Gavrilă – Op. cit., pg. 69, respectiv 69.