Numele Adinei Mutăr, ziaristă, le este cunoscut cititorilor noștri prin faptul că a fost una dintre săgețile de presă ale răposatului Rudan Vasile. Serviciile de PR misteriologic ale cucoanei nu se rezumă însă la ”savantul tehnotronic”; a prestat cu mult talent și pentru alții. Dacă sunteți interesați de scheletele de uriași descoperite în România, veți ajunge inevitabil la G2, clienții săi: Șerbana Gheorghe și Bârdan-Raine Gheorghe. Adică brigada de cercetători cu oasele mari și creieri mulți de la Argedava și nu numai.
Șerbana a ”cercetat” doar prin tabloide și pe la ”Lumea misterelor”, adică tot un drac.
Celălalt însă, Bârdan-Raine, e băiat de cursă lungă, are la activ ”Paradisul tăinuit. Esteme între vii” I-VII. 7 (șapte!) volume. Cele aproape 2000 (două mii!) de pagini ale lucrăturii pot fi rezumate convingător printr-o replică de serial hollywoodian: ”Dumnezeu se manifestă în linii simple, drepte. Diavolul, în puzzle-uri și anagrame”1. Și într-adevăr, vedem ceva drăcesc în acest efort neostroit al unora de a încurca și contorsiona limba cât să nu se mai înțeleagă om cu om și român cu român. Deh, patrioți! Vom reveni asupra acestui aspect; lucrurile nu trebuie lăsate așa (din incurie sau lașitate, prea mulți întorc privirea și se fac că nu remarcă cum un nebunesc zel dizolvant este promovat la rang de revelație și… inițiere).
În opera sa, Bârdan-Raine produce numeroase manipulații lingvistice și prea puține informații concrete. Iar cele care sunt șchioapătă ca dracu’ și asta nu-i o figură de stil (pus în slujba strâmbăciunii, diavolul este la rândul său un incomplet, un malformat).
De exemplu, uriașii de la Măriuța. Adică o dezinformare înfășurată în necunoaștere, minciună și conspirație.
Prima trimitere o aflăm în celebra comunicare ”Argedava tăinuită”, prezentată la prestigiosul ”al treilea Congres de Dacologie, în data de 22 iunie 2002, Sala Rondă a Hotelului Intercontinental”:
”Această din urmă informație (a deshumării unor schelete de “uriași” – n.n.) am găsit-o și la Măriuța, altă cetate geto-dacă, în urma discuțiilor purtate cu un localnic ce a săpat în cetate. Localitatea Măriuța este situată în Județul Călărași, unde au fost deshumate trei schelete de uriași, dintre care unul fara cap. Săpăturile au fost coordonate în acest punct arheologic de către profesorul Simon Mihai, dispărut în anul 1990, în condiții neclare”2.
Autorul revine, după câțiva ani, cu adânciri:
”Dacă la Argedava hoții au putut lucra în tihnă folosind forța de muncă a localinicilor, la Măriuța (36 de km de Capitală, în Județul Călărași), spre exemplu, s-a lucrat în contra-timp, s-a excavat apoape întreaga cetate cu buldozerele, iar pământul, cu toate artefactele ce au fost găsite în Epoca de Aur au fost încărcate în containere speciale care, mai apoi, au fost îmbarcate pe o navă comercială și scoase din țară prin Portul Constanța în regim de export ca «pământ arabil». Arheologul român care și-a dedicat întreaga activitate studiind cetățile getice din Valea Mostiștei, întocmind o hartă amănunțită a vechilor dave din sudul României, omul care a deshumat cu mâinile sale în necropola din Cetatea Getică Măriuța osemintele a trei urieși (inimosul arheolog care a studiat mormântul urieșilor a afirmat că acei urieși, probabil rude, fuseseră uciși ritualic) a fost asasinat la începutul Epocii Rușinii. Un spirit rău bântuie lumea devorând-o, de când lumea, și nu se mai satură …”3.
Acestea este snoava. Să vedem faptele:
La Măriuța – comuna Belciugatele, Călărași – este un tell gumelnițian, o așezare civilă care a ființat cu milenii înainte de geto-daci. Lipsind elementele de fortificație nu putem vorbi de o ”cetate”. ”Altă cetate geto-dacă”. Doar altă, doar altă…
Cristian Mihai Șimon (cu Ș, Șimon, nu cu S, Simon), Dumnezeu să-l odihnească, a fost un arheolog, că profesor n-a apucat să fie, murind tânăr, la 38 de ani (n. 1.02.1954, †10.02.1992). Nu a ”dispărut în anul 1990, în condiții neclare”, ci a dat ortu’ popii în 1992. Desigur, nu ”a fost asasinat” și considerăm nedemnă transformarea unei drame într-o sursă de fabulații. Situația este cu atât mai bizară cu cât Bârdan-Raine Gheorghe are un fiu, Danny Gabriel, aproximativ de aceeași vârstă. Cum s-ar spune, cu moartea nu se glumește nici în glumă!
Șimon a săpat la Măriuța între anii 1984 și 1989. ”Aceste cercetări, întreprinse în punctul denumit de localnici La vii, au avut (inițial – n.n.) un caracter de salvare, [din cauza] faptului că aşezarea eneolitică ce se afla în punctul amintit urma să fie distrusă de lucrările de execuţie a unui drum judeţean modernizat. Aceste lucrări trebuiau sa înceapă în anul 1985, [iar] pământul excavat urma să fie folosit pentru umplerea vadului râului Mostiştea, în zona traversată de drum. (…) în timpul primăverii, mai precis în cadrul lunii aprilie, trustul care trebuia sa efectueze lucrările pentru amenajarea drumului judeţean a început lucrările de e[x]cavare a pământului şi de umplere a vadului râului Mostiştea. Din fericire, lipsa de carburant a întrerupt temporar lucrul, [iar] în această perioadă intervenţia Muzeului Judeţean, care a fost sesizat de profesorul de istorie Gh. Brănişteanu din Fundulea, a dus la sistarea definitivă a excavaţiilor. În aceste condiţii, de altfel inclusiv traiectul drumului modificându-se, s-a putut efectua cercetarea în mod normal.
[Din cauza] faptului că activitatea vremelnică a utilajelor a dus la distrugerea unei părţi din aşezare, porţiunea săpată de noi a fost reorientată”4.
A fost buldozerizat situl? Parțial. De muncitorii de la drumuri și poduri, nu de arheologi, nu de Șimon. Și totul fără vreo intenție malefică.
Au fost transportate, pământ și artefacte la grămadă, via vapor în Israel? Canci!
Colegii și prietenii lui Mihai Șimon au editat un volum omagial, In memoriam. Cum publicistica răposatului este destul de rarefiată – din motive obiective, de vreme ce moartea l-a răpus la început de drum în viață – s-a apelat la soluția jurnalelor de șantier, situație rar întâlnită în România.
Paranteză. În practica locală, caietele (jurnalele) de șantier se consideră un bun de uz intern al arheologului și proprietatea sa intelectuală. Nu există obligația și nici cutuma transferului lor către instituția aparținătoare. Prin această hibă metodologică, s-au pierdut și se pierd numeroase informații valoroase. Fiind ciorne de teren, în ele se consemnează, fără niciun risc, orice evenimente deosebite apărute în timpul lucrărilor. Închidem paranteza.
Așa se face că știm cu precizie ce schelete a găsit Șimon la Măriuța. Și niciunul de uriaș (convenabil, Bârdan-Raine nu precizează ce statură califică osemintele la categoria uriaș, jidov, novac, etc. etc.). Nu ne apucăm să facem inventare macabre; cei pasionați de istorie adevărată pot consulta volumul apărut la Muzeul Brăilei în 2014. Ceilalți vor rămâne în continuare cu acel știm noi, care ascunde de fapt credințe ciudate și pofte dubioase, nu cunoaștere.
Nu îi facem un proces de intenție dlui. Bârdan-Raine Gheorghe, cel care a aflat datele prezentate ”în urma discuțiilor purtate cu un localnic ce a săpat în cetate”. Dar poate n-ar strica să-și aleagă mai bine sursele. Și să verifice ce află, mai ales în era digitală, când totul este la îndemână.
Ca ultim aspect, remarcăm insistența pe subiectul pământului cărat în Israel, sugestie primară a bogățiilor furate. Dacă până și pământul…
”În acest scop, al primenirii sterpului pământ al Palestinei, israelienii au cărat cu vapoarele noastre rumânești mult pământ arabil din zona Bărăganului, pământ rumânesc care i-a ajutat să dezvolte o agricultură de mare randament industrial. Valuri, valuri de pământ au luat drumul Țării Sfinte”5.
Situația prezintă interes.
În cartea interviu ”Puterea umbrei”, General brg. (r) Aurel I. Rogojan susține că:
”Ana Pauker, poreclită, în România, «Stalin cu fustă», a dispus încărcarea unor vapoare, în Portul Constanța, cu cernoziom decopertat din Bărăgan, pe care l-a dus în Israel, ca să facă roditor «Pământul Sfînt»!”6.
În ”Cațavencii”, Mircea Dinescu are și el o părere distinct volumetrică, că una e Pauker și alta Ceaușescu, după cum nici vaporul nu e avion și viceversa:
”Ceauşescu, care a exportat la Tel-Aviv nu doar evrei, ci şi cernoziom mioritic, cărat cu avioanele în saci sigilaţi, pentru plantaţiile de avocado”7.
Spuneam că situația este interesantă. Și nu doar pentru istoria recentă a României, ci și pentru construcția ideatică structural contradictorie a opinentului. Un fervent ceaușist care lăcrimează că ne-a fost vândut pământul la kil. De Ceaușescu.
Note: 1”God draws in straight lines. The devil draws in puzzles and anagrams” (în engleză, în original); 2Apud Gheorghe Bârdan-Raine – ”Paradisul pierdut. Esteme între vii”, vol. III, Ed. DacoRomână TDC, București, 2011, pg. 95. Atributele ”celebra” și ”prestigiosul” sunt simple bătăi de joc, le semnalăm pentru că unii nu înțeleg ironia naturală; 3Gheorghe Bârdan-Raine – ”Paradisul pierdut. Esteme între vii”, vol. V, Ed. DacoRomână TDC, București, 2016, pg. 246-247; 4Cristian Mihai Șimon – ”Săpăturile arheologice de la Măriuţa şi Şeinoiu, jud. Călăraşi”, în ”Studii privind preistoria sud-estului Europei: volum dedicat memoriei lui Mihai Șimon”, Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2014, pg. 17-19; 5Gheorghe Bârdan-Raine – Op. cit., vol. V, pg. 102, nota 38; 6”Puterea Umbrei. General brg. (r) Aurel I. Rogojan fata in fata cu Dan Andronic”, Ed. Proema, 2020, apud.