Anul 1974 – Retrospectiva publicisticii OZN (II)

Liviu Timbus – ”Am văzut cu ochii mei vehicule extraterestre”, în ”Flacăra”, an XXIII, nr. 20(988)/ 11.05.1974:

”«Am văzut cu ochii mei vehicule extraterestre»

După 25 ani de cercetare şi observaţii minuţioase, un biolog clujean încredinţează «Flăcării» aceste confesiuni halucinante

Un cercetător solitar al fenomenului OZN din ţara noastră a hotărât să îşi facă publice gândurile. După mai bine de douăzeci şi cinci de ani – răstimp în care a fost nu o dată martorul unor spectacole fantasmagorice – biologul clujean Alexandru Sift se adresează redacţiei noastre punându-ne la dispoziţie rezultatul experienţelor întreprinse, probele materiale şi sutele de mărturii fotografice.

– Marea aventură a vieţii mele – ne asigură domnia-sa – a început încă din anii liceului. Era pe la mijlocul verii lui 1953 când întâmplarea a făcut ca, într-una din obişnuitele mele drumeţii de duminică, să ajung spre miezul zilei în marginea unui crâng din apropierea Clujului. Cu acest prilej am fost martorul şi victima unei întâmplări cu totul şi cu totul neobişnuite, inexplicabilă pentru mintea unui licean timid şi visător şi despre care n-am îndrăznit să vorbesc decât unor persoane foarte apropiate.

În timp ce se apropia de un cot al pădurii – ne povesteşte astăzi Alexandru Sift – a zărit deodată pe cer un corp bizar de consistenţa unui bulgăre de ceaţă, lăptos, translucid şi care se deplasa cu viteză mică şi la o înălţime de aproximativ 30 metri pe direcţia sud-vest. Ciudatul obiect s-a oprit deasupra pădurii şi după câteva secunde a coborât lent, dispărând în frunzişul copacilor.

– Am reţinut locul aterizării şi, înarmat cu un toiag (l-am purtat întotdeauna, de teama câinilor ciobăneşti), m-am apropiat de locul cu pricina. Nimic. Straniul corp zburător dispăruse ca prin farmec. Atunci am înaintat cu precauţie în direcţia unei tufe – locul «aterizării» – şi am întins bastonul, tatonând în dreapta şi în stânga. Atunci, de la o clipă la alta, am observat, înmărmurit, cum bastonul şi braţul drept se fac nevăzute. Apoi de îndată o boare umedă, un suflu rece, ceva nevăzut, inexplicabil a început să exercite o presiune puternică pe întreaga suprafaţă a corpului meu, îndemnându-mă (sau obligându-mă) să mă retrag câţiva paşi. Am simţit o căldură puternică la picioare şi apoi imediat au început greţurile şi vomismentele. Am făcut calea întoarsă şi, fugind cât m-au ţinut picioarele, am ajuns acasă, iar a doua zi am fost pradă unor senzaţii neobişnuite. Mi se părea că plutesc paralel cu solul, că obiectele din jur se disociază, deci o suită de percepţii false care cu ocazia unui consult medical au fost apreciate drept deranjamente psihice, rezultatul unui stress puternic cu implicaţii temporare asupra sistemului neuro-vegetativ.

Dar cum anii trec şi totul se uită, chiar şi frica, studentul şi mai apoi biologul Alexandru Sift şi-a reluat de unul singur investigaţiile, înarmat de data aceasta cu mijloace de cercetare ştiinţifică, deopotrivă consultând şi vasta literatură consacrată aşa-numitelor obiecte zburătoare neidentificate. Iată ce ni se povesteşte în continuare.

Din 1960 şi până în prezent [s.n.], presupusele corpuri volante şi-au făcut apariţia cu o mare frecvenţă în acelaşi perimetru teritorial. După aprecierile biologului clujean, teritoriul vizat de obiectele zburătoare – aflat în apropierea comunei Baciu – însumează circa 40 hectare. Ele survolează această zonă pe direcţia E-V, au forme diferite, viteza de deplasare este relativ redusă, iar altitudinea zborului nu depăşeşte câteva sute de metri. În timpul evoluţiei – ne asigură interlocutorul nostru – ele au forma unui V al cărui vârf se îndreaptă întotdeauna spre direcţia vest. La viteze mari obiectele observate îşi măresc volumul, întreaga masă îşi estompează contururile şi se înconjoară cu un halou, oferind imaginea unui obiect de consistenţă gelatinoasă. (Interesant de remarcat că descrierea făcută de biologul Sift este foarte apropiată de observațiile unor martori oculari din diferite puncte ale globului și foarte asemănătoare cu cea comunicată de către un grup de școlari din Vălenii de Munte și pe care autorul acestor rânduri a reprodus-o în «Flacăra» din 9 martie 1974).

Alteori, continuă Alexandru Sift, ipoteticele obiecte zburătoare devin abia perceptibile. Ele amintesc vârtejurile atmosferice, sau turbulenţele calorice vizibile în zilele încinse de vară, dar, cu toate acestea, pe pelicula aparatului de filmat ele apar chiar şi în această ipostază proeminent conturate, dezvăluindu-şi forma şi culoarea şi sugerând aceeaşi masă de consistenţă gelatinoasă. Zborul a fost urmărit şi prin filtru de lumină polarizată şi obiectele nu au dispărut.

La întrebarea noastră dacă «vehiculul extraterestru» ne vizitează singur sau apare însoţit şi de alţi confraţi, biologul clujean mi-a încredinţat următoarea observaţie:

– De cele mai multe ori V-ul volant soseşte singur, dar cum vă spuneam, obiectele necunoscute nu îmbracă doar această formă. În mai multe rânduri am văzut şi am fotografiat corpuri de formă sferică, luminoase, asemănătoare unor globuri incandescente sau, dimpotrivă, palide, fantomatice, greu vizibile. În 1965 a apărut deasupra pădurii un astfel de balon în formă de pară din care s-au desprins alte trei globuri transparente şi apoi altele şapte mai mici. După câteva secunde s-au făcut nevăzute.

– Ce dimensiuni au obiectele «identificate»?

– În timpul zborului a fost greu să fac o apreciere exactă. Le-am observat apoi de la distanţe extrem de diferite. Am efectuat totuşi măsurători la locul de aterizare. Da, obiectele văzute de mine au aterizat şi lucrul acesta constituie evident cea mai fenomenală constatare. Le-am urmărit în acele momente când obiectele, apropiindu-se de sol, îşi micşorau dimensiunile, îşi pierdeau conturul şi se opacizau. O dată ajunse jos, ele luau o formă piramidală iar poziţia de repaus era întotdeauna aceeaşi: vârful îndreptat spre nord şi baza spre sud. N-am îndrăznit să mă apropii de ele în acele clipe. Am vizitat locurile de aterizare a doua zi şi am găsit în iarbă amprentele lăsate de vehiculul necunoscut. Am putut astfel constata că obiectul are formă triunghiulară: iarba tasată şi arsă mi-a precizat acest lucru. Deci un corp cu laturile mari de 3.2 m şi cu latura mică (baza) de 2.4 m. Înălţimea, deci distanţa de la sol şi până la suprafaţa superioară a obiectului, aproximativ 1.8 m. Vă rog să notaţi că iarba atacată nu s-a refăcut în următorii ani.

– Aţi constatat perturbaţii radio sau deranjamente magnetice?

– Niciodată. N-a fost semnalată nici prezenţa radioactivităţii. Am făcut în schimb câteva experienţe care mă determină să cred că straniile apariţii sunt propulsate de energie nucleară [s.n.]. Astfel, de mai multe ori, am ascuns sub iarbă filme fotografice pe care, în prealabil, le-am vârât în nişte cutii parafinate. După câteva zile filmele s-au prezentat extrem de voalate. Am aşezat apoi un alt sistem de «curse»: cutii cu seminţe de brad, ştiut fiind faptul că aceşti germeni sunt extrem de sensibili la radiaţii (doza letală este 600-900 unităţi roentgen). Am avut aceeaşi surpriză: o parte din seminţe au fost puternic atacate. De altfel, lucrul acesta nu m-a mirat deosebit de mult din moment ce, în apropierea locurilor de aterizare, crengile arborilor şi tufelor au apărut arse, de parcă cineva le-ar fi mângâiat cu flacăra unui aparat de sudură. Nu e o poveste. Vă invit să le vedeţi.

… Ceea ce am şi făcut a doua zi. Împreună cu colaboratorul nostru Nicolae Savu, care a avut amabilitatea să mă însoţească în acest reportaj de vis, am vizitat «cosmodromul» din apropierea comunei Baciu unde am văzut cu propriii noştri ochi amprentele lăsate de «astronave» şi mulţimea arborilor pârjoliţi de jetul radioactiv [s.n.]. Fenomene stranii, care vin să descifreze sau dimpotrivă să adâncească misterul aşa-ziselor obiecte zburătoare neidentificate.

Deocamdată atât. După 25 ani de observaţii asidue, perioadă în care, singur şi aproape neştiut de nimeni, biologul Alexandru Sift a adunat un imens material documentar, a sosit momentul ca cercetarea straniilor fenomene să beneficieze de girul mai multor oameni de ştiinţă. Aceasta este de altfel şi dorinţa biologului Sift, acest veritabil pionier al cercetărilor ufologice din ţara noastră. O dorinţă legitimă la care subscriem din toată inima”.

Petre Popa, Gheorghe David și corespondenții (”Faptul divers”, rubrică realizată de) – ”«Ozeniștii» din Văleni”, în ”Scânteia”, an XLIII, nr. 9868/ mi. 15.05.1974, pg. 2:

”«Ozeniştii» din Văleni

Zvonul că la Vălenii de Mun­te ar fi fost zărit, cu câteva luni în urmă, un O.Z.N. a stârnit mare emoţie şi un viu interes în rândul populaţiei din oraş, dar mai ales printre şcolari. Ei au hotărât, nici mai mult, nici mai puţin, să înfiinţeze un cerc O.Z.N. Micii cercetători nu-şi propun să caute pe cer «farfurii zburătoare», ci studiază de zor astronautica, adunând cărţi, re­viste, articole, fotografii. N-ar fi de mirare ca din rândul micilor pasionaţi să răsară un mare cercetător. Mai ştii de unde sare vreun… O.Z.N.?”

• 19.10.2019
  

  Anul 1974 – Retrospectiva publicisticii OZN (I)

  by V.I.M.

  Am făcut anterior o afirmație: contrar a ceea ce ventilează unii și alții, în Republica...
• 20.10.2019
  

  Anul 1974 – Retrospectiva publicisticii OZN (II)

  by V.I.M.

  Liviu Timbus - ”Am văzut cu ochii mei vehicule extraterestre”, în ”Flacăra”, an XXIII, nr....
• 23.08.2022
  

  Anul 1974 – Retrospectiva publicisticii OZN (III)

  by V.I.M.

  Adăugăm cu întârziere o referință, în transcriere și facsimil:   Titus Limbus - ”Vehicule extraterestre...