J. B.

Cu acest material inaugurăm o nouă rubrică: ”Ce cred eu despre…?”. Fără definiții și dezvoltări complicate, pe scurt și limpede, să înțeleagă oricine. Ne vom limita doar la ce cunoaștem foarte bine, oferind opinii educate, rod a mulți ani de studiu.

În accepțiunea modernă*, Spiritualitatea grupează colecții eclectice de credințe și practici religioase, selectate și ordonate după criteriul unic al bunului-plac personal și întotdeauna lipsite de rigorile religiilor clasice.

În realitate, spiritualitatea este o ”religie” personală, croită de fiecare pentru sine, după câte știe și după câte poate, dar mai ales după cum vrea. Pe cale de consecință, spiritualitatea este opusul religiei în sensul ei original, este contrainițiatică și este lipsită de orice fundament tradițional.

Este apanajul puținilor de minte și puținilor de carte (în calitate de ignoranți cu pretenții și victime voluntare) și bișnițarilor culturali (în calitate de impostori veroși).

Una dintre componentele spiritualității este așa-zisa ”Dezvoltare personală” (noi îi spunem ”Destructurare personală”), ale cărei țeluri coincid până la identificare cu cele din magia neagră medievală. La nevoie se poate elabora; nu suntem noi primii care au remarcat asta.

 

Rândurile de mai sus sunt și un răspuns pentru prietenul G. G., dezamăgit pe undeva că nu ”împing” Spiritualitate. Nu intră în sfera de interes să rătăcesc oameni și să le vând iluzii deșarte. Însă doritorii pot apela cu încredere la producțiile editoriale ”For You”, unde pot găsi gunoi ”spiritual” croit pe gustul fiecăruia.

 

*Referința este de fapt la ceea ce numim pseudo-spiritualitate.