Dacia preistorică și istorică

Din investigațiile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului asupra unor locuri și fenomene misterioase din România au reieșit câteva modele recurente. Iată două:

      • Ocultarea deliberată a surselor primare. Afirmația (sau informația) este preluată, prelucrată și rostogolită la infinit, până se pierde urma începuturilor și forma ei inițială. Grosul citărilor ulterioare provin din fazele intermediare ale discursului;
      • ”Zborul sub radar”, manipulând sentimentul rușinii. Se preferă afirmații și teze cât mai gogonate, asupra cărora specialiștii evită să se pronunțe, deoarece riscă să devină la rândul lor ridicoli.

În 22 mai 1998, conf.univ.dr. Ioan Ţicleanu [s.n.] de la Facultatea de geologie a Universităţii Bucureşti a declarat că: «Noi i-am învăţat pe egipteni să facă piramidele. Piramida de pe Toaca din Ceahlău este mai veche decât piramida lui Keops»”.

Rândurile de mai sus aparțin lui Gheorghe Funar și puteți citi delirul său în variantă completă aici.

Despre Țicleni și piramida/ piramidele lor de pe Ceahlău va fi vorba în serialul următor. Dar nu despre Ioan, ci despre Nicolae și Elena, pentru că așa-l chema pe om (†) și încă o mai cheamă pe soția sa.

Pentru început, să prezentăm sursele primare, de negăsit pe Internet. Sunt trei, iar prima o etalăm mai jos, în facsimil și transcriere:

 

 

 

Mereu enigmatic – Muntele Sfânt al Dacilor

 

Similitudini tulburătoare între Vârful Toaca din Ceahlău și Piramida lui Keops

 

conf. dr. Nicolae Ticleanu, cercet. șt. Elena Ticleanu

 

Privind Ceahlăul dinspre est, de pe șoseaua ce mărginește lacul de acumulare de la Bicaz, te surprinde aspectul piramidal al vârfului Toaca (1900 m), alături de care, spre dreapta, turnul Panaghiei se profilează pe cer ca o autentică Axis Mundi. Mai mult, odată ajuns pe munte, forma piramidală este și mai accentuată datorită platoului de gresii de la Lespezi, deasupra căruia se ridică falnic vârful Toaca, alcătuit în întregime din conglomerate.

Geometric, vârful Toaca este constituit la partea inferioară dintr-un trunchi de piramidă continuat cu un vârf piramidal teșit. Baza trunchiului de piramidă este pătrată, cu latura de 296 m, iar înălțimea totală a acestei forme de relief este, în prezent, de 107 m. Pentru o alcătuire naturală (?), surprinde intersecția a două creste (diagonalele piramidei) în unghiuri drepte și egalitatea laturilor bazei.

După cum arată în prezent, vârful Toaca pare să fi fost, într-un anumit moment al existenței sale, o piramidă naturală, dacă nu cumva «ușor» prelucrată, ale cărei fețe, muchii și vârf au fost erodate sub acțiunea apei, vântului, insolației, înghețului și dezghețului. Evident, partea cea mai afectată de eroziune a fost vârful. De asemenea, fețele estică, sudică și vestică, unde insolația a fost mai mare, au fost erodate mai mult comparitiv cu fața nordică, la baza căreia se mai păstrează o porțiune cu înclinarea de 52°.

În încercarea de reconstituire a piramidei în care se înscrie vârful Toaca, am utilizat înclinarea feței nordice (52°) și axa verticală ce trece prin intersecția diagonalelor bazei. Îîn figura alăturată, prezentăm o secțiune ce unește mijlocul fețelor nordică și sudică și trece prin axa A-A’; profilul actual al vârfului este desenat cu linie continuă, iar secțiunile prin piramidă reconstituită cu linie întreruptă.

 

Pornind de la două repere din profilul feței sudice, repere notate cu X și Y, am obținut două secțiuni prin două piramide cuprinse una în alta (XAX’ și YAY’), ultima având dimensiuni frapant de apropiate de piramida lui Keops (vezi tabelul). Mai mult, piramida lui Keops are una dintre fețe aproape perpendiculară pe direcția nord, iar fața similară a vârfului Toaca se abate doar cu 13° de la aceeași direcție.

 

 

Este interesant că în construcția celor trei piramide egiptene se remarcă preocuparea arhitecților pentru menținerea aceluiași raport între lungimea laturii și înălțime, raport cuprins între 1,5-1,63, valoare în care se încadrează și cele două piramide reconstituite în care se înscrie vârful Toaca.

Utilizarea piramidei ca formă pentru mormintele faraonilor a rămas, după G. și T. Chițulescu (1969) o «problemă deschisă» și ar putea fi «rezultatul evoluției movilei simple ce acoperea în vechime un mormânt». De exemplu, astfel de movile construiau între 4400-2500 î.Hr. purtătorii «culturii tumulilor funerari» sau «popoarele kurganelor» originare, după M. Gimbutas (1989), din nordul Mării Negre și a Mării de Azov, dar care au ajuns pe valea Dunării până în Câmpia Pannonică și apoi au coborât până în Peloponez. Formele evoluate ale tumulilor, locul de înmormântare al șefilor războinici, aveau cameră mortuară centrală construită din piatră, iar movila de pământ era acoperită cu piatră și mărginită cu pietre dispuse vertical. De aici și până la construirea în întregime din piatră nu mai era decât un pas. Menționăm că piramida lui Keops a fost construită în jurul anului 2500 î.Hr.

În concepția popoarelor antice, zeii trăiau sau intrau în legătură cu oamenii pe vârful munților, inclusiv la sumerieni, constructorii zigguratelor. După Dombart (1927), zigguratelor erau niște «munți artificiali» în vârful cărora era o cameră a zeului. Piramidele, ele însele niște munți artificiali, exprimau, după opinia noastră dorința faraonilor de a fi înmormântați cât mai aproape de zei, mai ales de zeul suprem RA, zeul soarelui.

Interesant că și strămoșii dacilor și chiar dacii înșiși practicau, așa după cum o arată numeroase dovezi arheologice, o religie în care soarele ocupa un loc central. Această credință a strămoșilor noștri ni s-a transmis până astăzi prin cuvântul RAZA care, după Cueșdean (1996), este compus din RA (= numele zeului) și ZA (= zeu). De asemenea, sărbătoarea muntelui Ceahlău de pe 6 august a fost, la origine, o sărbătoare pentru venerarea soarelui, fiind păstrată din vechime până astăzi. În același sens, surprinde și faptul că între credința dacilor în viața de apoi, așa cum o prezintă Herodot, și cea a egiptenilor antici, după cum o relatează Diodor, nu există practic nici o deosebire.

Ținând seama de cele de mai sus, precum și de probabilitatea ca încă din vremuri memorabile Ceahlăul să fi fost un munte sacru, sacralitatea impusă chiar de morfologia cu totul singulară a acestuia, nu excludem posibilitatea ca pe acest munte să fi existat o comunitate de sacerdoți de tipul KITISTAI-lor amintiți de Strabon. Acești sacerodoți, depozitarii tradițiilor și cunoștințelor dobândite de lumea din acele vremuri, au fost în legătură cu «popoarele kurganelor» și, posibil, au dus modelul piramidal al vârfului Toaca până în Egipt.

Modelul piramidei a putut circula în mod similar motivului spiralei de pe obiectele din ceramică, motiv care, după Deshayes (1976) a pornit la începutul neoliticului din zona dunăreană, a trecut în Macedonia de Răsărit, apoi în Tesalia, Cicalade și Creta, ajungând, după o călătorie de aproape 3000 de ani, în orașul Mari (Asia Mică) și Egipt.

 Extras din: «Ceahlăul, unul dintre munții sacri ai dacilor», susținută în ședința publică a societății «Getica» la 17mai 1996”.

 

 

  • Piramida holografică de pe Ceahlău (II)
    by
    Al doilea episod, al doilea material sursă:   Nicolae și Elena Țicleanu - ”Posibil arhetip...
  • Piramida holografică de pe Ceahlău (III)
    by
    Al treilea episod, al treilea material sursă. În primulele două a fost vorba despre o...
  • Piramida holografică de pe Ceahlău (I)
    by
    Din investigațiile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului asupra unor locuri și fenomene misterioase...