În anul 2012, la editura buzoiană Editgraph apărea cartea ”Tărâmul Luanei – Basme şi legende buzoiene”. Autori: soţii Nicoleta şi Raul (Viorel) Gâlmeanu. Lectori, nu mai puţin de 4 (patru), toţi profesori: prof. Carmen Elena Dragnea – Bucureşti, prof. Smreciu Simionescu Liliana – Buzău, prof. Silvia Stanciu – Buzău şi prof. Denisa Mihăilă – Buzău. Prin format şi ţinută grafică, cartea pare a se adresa copiilor preadolescenţi.
Ar fi putut fi o prezenţă binevenită în mediul cultural buzoian, unde – se ştie! – există o lipsă acută de legende, poveşti şi povestiri din bătrâni, culese din popor şi reîncredinţate publicului prin intermediul tiparului. Chiar şi titulatura de atunci a dlui. Radu Viorel Gâlmeanu, aceea de Director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Buzău, reprezenta o garanţie a seriozităţii demersului.
Numai că… Soţii Gâlmeanu şi lectorii lor – să nu le uităm pe cele patru distinse profesoare: Carmen Elena Dragnea din Bucureşti; Smreciu Simionescu Liliana, Silvia Stanciu şi Denisa Mihăilă din Buzău – aleg o metodă inedită de a conserva cultura tradiţională buzoiană: prin fals şi uz de fals. Începând chiar cu titlul cărţii: ”Tărâmul Luanei”.
Gaşca veselă preia o ”legendă” urbană dintr-un articol-interviu din ”Flacăra”, o condimentează cu extrase din tabloide, o adaptează creativ – şi între noi fie vorba, nu prea inspirat – şi o prezintă copiilor ca folclor autentic:
”Vremea este trecătoare. Vremurile se abat peste oameni şi le schimbă viaţa. De multe ori toate câte se află dispar. Aşa cum a dispărut şi cetatea Luanei. S-a păstrat numai amintirea acesteia în mintea bătrânilor din Munţii Buzăului care şi astăzi spun nepoţilor şi strănepoţilor povestea Tărâmului Luanei. Şi cine nu crede povestea să meargă pe culmile Penteleului, pe valea celor 7 izvoare ori la Peştera Înţeleptului din dealurile Boziorului unde-şi ducea Luana răniţii să le oblojească rănile. Toate acestea sunt amintire şi credinţă pentru cei ce astăzi şi-n vremurile viitoare nu vor să creadă povestea Luanei, stăpâna apei vii”.
Conform cărţii celor doi autori (soţ şi soţie) + patru lectoriţe (să le mai dăm numele încă odată?), legenda este ”culeasă şi prelucrată de Nicoleta Gâlmeanu şi Nicolae Gâlmeanu, comuna Cislău, sat Bărăşti, 2005”.
Este bizar cum o ”legendă” este culeasă la aşa o depărtare de prezumatul său areal de circulaţie. Dar dacă ”legenda” este necunoscută acolo unde ar fi firesc să fie prezentă în tradiţia orală (comunele Colţi, Bozioru, Brăeşti, Gura Teghii), s-o facem să circule mai departe şi mai pe de lături. Mai pe la Cislău, eventual.
Şi mai ciudat este că, în pofida oricăror uzanţe, numele povestitorului (informatorului în sens etnografic) lipseşte cu desăvârşire. În cel mai bun caz avem de-a face cu practici neconforme şi dubioase.
De fapt, aşa-zisa legendă a Luanei vede lumina tiparului într-un interviu acordat de Rudan Vasile revistei ”Flacăra”. Şi ziaristul Corneliu Ştefan şi profesorul Ilie Mândricel l-au căutat în zadar pe Dumitru Toader, bătrânul de la care Rudan afirmă că aflase legenda. Pur şi simplu, o persoană cu acest nume, vie sau moartă, acest Dumitru Toader, este ”inexistent pe raza comunelor din jur, Colţi, Bozioru, Brăeşti, Gura Teghii”.
Gâlmenii nu s-au expus dând ca Rudan un nume fabricat; mai inteligenţi, ei pur şi simplu nu l-au dat deloc.
Este posibil ca soţii Gâlmeanu să nici nu fie la curent cu interviul din ”Flacăra”, ci doar cu niscaiva adaptări internautiuce la a zecea mână. Altfel, rămâne inexplicabilă trimiterea la ”valea celor 7 izvoare” de pe ”culmile Penteleului”, când fabricaţia lui Rudan se referea la ”Valea Izvoarelor” de la Nucu. Izvoarelor doar la plural, nu 3, nu 5, nu 7. În schimb, o alăturare confuzivă pe filiera Adinei Mutăr cu cele ”7 Izvoare” de la Scropoasa a tot circulat prin mass-media şi mediul on-line. Diana Gavrilă va face în 2012 aceeaşi eroare:
”Însuşi preşedintele de atunci al României, Nicolae Ceauşescu, ar fi fost interesat de puterea de întinerire a acestora, el fiind iniţiatorul campaniei de cercetare deschisă în acea perioadă în Munţii Buzăului”.
Stilul Dianei-Liana Gavrilă este banal: prinde informaţii urecheşte, pe care ulterior le relochează candid în zonă. ”Gurii de rai” din Bucegi şi legenda urbană cu iz publicitar ale apei minerale ”7 Izvoare” de la Scropoasa (Bucegi) ajung cum, necum, la Nucu. Probabil teleportate prin imaginaţie fecundă. La fel procedează şi Gâlmenii, cărora ”7 Izvoare” nu le sună însă a Bucegi, ci a Penteleu.
Dar legătura cu scrijeliturile Adinei Mutăr de prin tabloidele apare evidentă în glosar:
”Stâlpii de Taină (Stâlpii Tainiţei) – La jumătatea distanţei dintre Izvoarele şi vărsarea pârâului Tainiţa, acolo unde pârâul iese din pădure în păşune se află două stânci uriaşe ce străjuiesc parcă pădurea şi o susţin în acelaşi timp. Având înfăţişări ciudate au fost numiţi Stâlpii Tainiţei”.
Nu numai că soţii Gâlmeanu confundă ”Stâlpii Tainiţei” cu ”Colţii Tainiţei”, dar preiau copy-paste denumirea ”Stâlpii de Taină” de la Mutăr, denumire pe care doar ea ştie din ce cotloane ale minţii a dedus-o. Sau poate că suna mai bine la gazetă, aşa că a inventat-o pur şi simplu.
Forţarea unei realităţi alternative reiese chiar din prefaţă: ”«Tărâmul Luanei» este cu siguranţă o excepţie în ceea ce priveşte arealul buzoian. Este îmbinarea între poveste şi legendă care în mod cert subliniază viaţa şi destinul neamului getodac în perioada protoistoriei acestuia”. Dar chiar şi certitudinile tâmpe ale soţilor Gâlmeanu sunt de împrumut. Ei reiau sintetic tezele lui Coman, acelaşi Coman care i-a furnizat inspiraţie şi metodă şi Dianei-Liana Gavrilă.
Numai că în ”Spiritualitate şi Istorie la Întorsătura Carpaţilor”, Pr. prof. dr. loan G. Coman vorbeşte ca să se afle în treabă, fără a şti nici ce vorbeşte şi nici de ce o face. I-am demontat în capitolul precedent tezele probabilistice şi aiuritoare şi poate unii nu au înţeles de ce suntem atât de ireverenţioşi faţă de un distins membru al clerului. Credem că nu vom repeta niciodată suficient de mult ce rău masiv a făcut acest om neserios şi necinstit sufleteşte. Prin acel capitol fără noimă, dar pontificat de la înălţimea titlurilor academice zornăitoare, a devenit ”punctul de sprijin” şi pivotul întregii afaceri luaniene.
Luând ca reazem de nădejde inepţiile ale lui Coman, soţii Gâlmeanu s-au apucat să rescrie folclorul local, prezentând legende urbane ”subţiri” drept valori tradiţionale autentice. Asta au mai făcut-o şi alţii; diferenţa este că materialul se adresează de această dată copiilor. Şi vine din partea unui Director de Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Adică aparent de la o autoritate în domeniu.
Cartea are patru lectori, toţi profesori şi nu degeaba. Nu despre a ”citi într-o editură manuscrisele predate spre publicare și a se referi asupra lor” (DN 1986) este vorba aici. Ci de ”viza” pentru vânzarea în şcoli, către elevi. De aceea aşa mulţi profesori-lectori la această carte.
Falsurile grosolane ale Dianei Gavrilă din ”Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului” devin mizilicuri şi pisiceli inocente faţă de întreprinderea Gâlmenilor. Oamenii aştia de la judeţ, de la Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Buzău nu ţintesc adulţii, ci copii; nu prezentul îi interesează, ci viitorul.
Aici nu mai este vorba de dispute intelectuale; ci de necesitatea de a reacţiona a autorităţilor competente. Structurile din Buzău au reuşit o tristă performanţă: nu numai că au pus lupul paznic la stână, dar au ales şi un lup hămesit.
Până şi criminalitatea organizată tradiţională (”TOC” cum o numeşte FBI-ul, ”mafia” cum apare prin foile gazetelor) are propriile Coduri de Onoare. O lege nescrisă este aceea de a lăsa copiii în afara ”jocului de societate”. Soţii Nicoleta şi Raul (Viorel) Gâlmeanu* însă, par a nu respecta nimic! Ei trebuie opriţi, deoarece deja este prea mult!
Felul în care s-a născut şi a evoluat legenda Luanei aminteşte de G. Orwell: ”Cine controlează trecutul controlează viitorul, cine controlează prezentul controlează trecutul”.
După ce mass-media a preluat o legendă urbană fabricată şi a impus-o treptat publicului ca autentică în ciuda faptului că localnicii nici nu vor să audă de ea, false autorităţi de pripas o certifică oficial, dându-i rezonanţe pseudo-istorice şi asigurându-i perpetuarea prin literatura pentru copii. Falsa oglindă a trecutului din prezent va fi adevărul viitorimii!
Seminţele otrăvii semănate în prezent, rescriu trecutul pentru a modela viitorul! Orwell. 1984.
*N.B. Ştim despre ”ancorele” politice ale celor doi Gâlmeanu. Cunoaştem şi faptele lor legendare. Însă am evitat să facem astfel de trimiteri, pentru a nu fi acuzaţi că poziţia noastră este motivată de considerente politicianiste, de care suntem total străini.
Textul a fost conceput pentru lucrarea noastră ”Stâlpii Tainiţei din Munţii Buzăului. Dosarul unei enigme”. Deocamdată este incomplet, din cauză că nu surprinde rolul major al numitului Gâlmeanu Nicolae ot Cislău în poveste.