J. B.Cercul de plumb K001

Despre Valeriu Ciuculin nu știm să spunem prea multe. Aparent publicistica sa variază între sinteze de ”Remedii naturiste” și manuale de limbi străine. Cataloagele marilor biblioteci publice nu îl indexează, ceea ce înseamnă că s-a rezumat la ediții digitale.

Ciuculin a scris și un roman, ”Cercul de plumb”, parțial memorialistic, majoritar autobiografic, cu varii accente fanteziste. Însă – și acest lucru trebuie subliniat – nu există jurnal destinat publicului sau carte autobiografică în care fantezia să nu joace un rol important. Cine susține altceva ori nu știe pe ce lume se află, ori are interesul să perpetueze oconcepție greșită.

În ”Cercul de plumb” ne-au atras atenția referințele la paleoastronautică și felul indirect în care ne sunt confirmate teoriile. Ce spune elevul Ciurlin dintr-a 6-a despre ”Luntrea sublimă”, o carte mai degrabă ideologică decât ”es-fi”:

Cu paleoastronautica am luat contact prin intermediul cărţii lui Victor Kerbach, «Luntrea sublimă». După ce am depăşit cu greu începutul plat – istoria încă nu mă atrăgea – n-am mai lăsat cartea din mână până n-am terminat-o. După aceea am rămas pe gânduri mult timp, încercând să-mi explic singur anumite evenimente din trecutul planetei, de care mai auzisem şi din alte surse… N-am găsit explicaţii, dar gândul m-a dus către posibilitatea ca Terra să fi fost cândva vizitată de civilizaţii extraterestre. Pasiunea pentru acest gen de literatură avea să se adâncească odată cu timpul, în dauna altora. Bănuiesc că omul devine mai interesat de lucrurile încă neexplicate decât de cele pentru care există deja soluţii, la care au lucrat cândva alţi oameni. Când aveam să citesc, peste ani, «Enigmele miturilor astrale», de acelaşi autor, aveam să-mi încheg o concepţie proprie despre originea omului şi despre locul lui în Univers1.

Nu știm dacă în cazul de față invocarea precocității literare adolescentine este doar colacul de salvare al adultului ratat ca scriitor. Un salt peste ani, din gimnaziu în liceu. După ce predă profesorului de limba și literatura română un manuscris, are loc o scurtă discuție în clasă, urmată de un veritabil exposeu paleoastronautic. O ilustrare clară a felului în care semințele buruienoase ale așa-zisului ”science-fiction” din ”Luntrea sublimă” au îmbălărit în mintea fragedă a unui copil:

 ”Noroc că după ce şi-a terminat el [profesorul – n.n.] expunerea, a avut inspiraţia să mă întrebe dacă eu chiar credeam în ceea ce scrisesem. Aici eram tare! M-am avântat imediat în explicaţii, pentru a recâştiga terenul pierdut:

– Pentru omul zilelor noastre este normală întrebarea: este el oare singur în acest Univers nesfârşit? Evident, s-a căutat şi răspunsul, care nu poate fi decât negativ. Nu, omul nu este singur în Univers. Există o ecuaţie matematică – deci indiferentă la subiectivitatea omului – care demonstrează că omul nu poate fi unica fiinţa raţională în Univers. În ecuaţia aceasta se iau în consideraţie toate posibilităţile, acceptându-se probabilitatea cea mai mică pentru fiecare factor luat în calcul. Şi cu aceste minime luate în calcul, reiese că în spaţiul cunoscut de om trebuie să existe milioane de civilizaţii. Există două mari impedimente în calea contactelor dintre aceste civilizaţii: distanţele enorme dintre lumi şi nivelele diferite de dezvoltare. […]

– Anumite fapte – fapte!, nu presupuneri – din istoria lumii ne pot duce către o explicaţie paleoastronautică, de neînţeles pentru omul actual, dar foarte posibilă. Este posibil ca planeta noastră să fi fost vizitată de reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre. Explicaţiile vizitelor sunt mai multe, nu le înşir acum pe toate. Poate a fost un accident, poate veneau să-şi găsească o nouă casă, poate voiau doar să ia contact cu oamenii, în cadrul unei expansiuni dirijate, cine poate şti adevărul! Se pare că străinii au venit de mai multe ori pe la noi, în perioade diferite, sau poate au fost civilizaţii diferite.

Oricum, toţi au venit cu gânduri bune, nu ne-au distrus, dovadă că eram compatibili cu ei – se pot presupune şi civilizaţii incompatibile, în care una să reprezinte un pericol pentru cealaltă. Există atâtea lucrări ale oamenilor de acum cinci mii de ani care astăzi nu ar fi posibil de realizat (piramidele egiptene şi cele ale mayaşilor) Cum au reuşit ei, înapoiaţii aceia, să le facă? De unde ştiau ei să calculeze mişcările astrelor pe boltă cu exactitate de necrezut? Şi de ce toate aceste cunoştinţe s-au pierdut cu timpul, pentru a fi redescoperite în ultimele două, trei sute de ani? Înclin să cred că acei extratereştri, indiferent de motivele pentru care ne-au vizitat, ne-au dat şi ajutor în depăşirea condiţiei de om al peşterii. Se poate pune şi întrebarea: oare n-au umblat ei şi la sistemul genetic al omului, pentru a-l ajuta să depăşească mai repede anumite stadii de dezvoltare? Răspunsul este afirmativ, dar aceasta ar însemna să dăm apă la moară teoriilor religioase, de creare a omului prin intervenţia unei forţe exterioare. Apoi, explicaţia aceasta nici nu prea rezistă la o analiză mai profundă. La nivelul gândirii omului pământean, o civilizaţie avansată nu ar face decât să ajute o altă civilizaţie, nu să se amestece în problemele ei de specie. Asta e! Există fapte care nu pot fi explicate decât de pe poziţii paleoastronautice!”.

Finalul explică și aplecarea tardivă a unora asupra acestei nișe – îi face să se simtă speciali, importanți, să fie ”cineva”:

Am încheiat micul discurs victorios, lăsându-i cu gura căscată şi pe colegii care mă urmăriseră, dar şi pe profesor, care de data aceasta fusese atent la ceea ce spusesem eu”.

Discursul ufolatrilor autohtoni insistă în fals pe noțiunea de ”necontaminare”. Avem mai sus un bun exemplu contrar: în epocă până și copiii aveau acces la literatura de gen și n-o citeau doar pentru a o citi. Unii deveneau și militanți. Erau intenționate astfel de dezvoltări? Bineînțeles, că doar nu degeaba OZN-urile defilau prin ”Tânărul leninist”.

 

 

Note: 1Valeriu Ciurlin – ”Cercul de plumb”, (Empidex ?/ ediție digitală), Slatina, 2008, pg. 26; 2Op.cit., pg. 31-32; 3Op.cit., pg. 32.