PaleoastronauticaCharles Berlitz 2

Charles Frambach Berlitz (19131-2003) s-a remarcat ca scriitor popular şi autor de bestseller-uri, abordând o tematică a misterelor şi anomaliilor generoasă, în care se amestecă continente şi civilizaţii dispărute, paleoastronautică, extratereştrii şi prăbuşirile de OZN-uri, experimente militare, Arca lui Noe, Apocalipsa, dispariţii fără urmă, anomalii diverse etc. După cum vedem din meniu, Efectul Barnum este garantat: câte ceva pentru gustul fiecăruia, în porţii mari, aproape nedigerabile.

Laureat magna cum laude al Universităţii Yale, lingvist, poliglot, Berlitz a fost atât continuator al şcolii de lingvistică ”The Berlitz School of Languages”, fondată de bunicului său, Maximilian D. Berlitz, cât şi angajat al serviciilor de informaţii ale U.S. Army (timp de 13 ani).

Cu un asfel de back-ground, nu se poate afirma că Berlitz n-ar fi stăpânit metoda ştiinţifică, sau că i-ar fi lipsit capacitatea de analiză, dobândită în practica de informaţii. Deşi avea toate premizele unui cercetător serios, Charles Berlitz s-a dovedit atât de consecvent în a gafa, încât în prezent credibilitatea scrierilor sale privitoare la anomalii şi enigme este iremediabil compromisă. Cele trei ipostaze de mai jos sunt alese pentru o exemplificare sumară; ”plaja” de greşeli comise de Charles Frambach Berlitz ar putea umple cu uşurinţă un tom:

 

Carţi de mistere, debunkăreală şi SF

 

      • În cartea sa ”The Real Roswell Crashed-Saucer Coverup2, Philip J. Klass demonstrează în ce măsură a manipulat Berlitz textul unui document USAF referitor la incidental Roswell. Analizând cum acesta a citat selectiv şi tendenţios sursa, Klauss concluzionează că: ”This omission of vitally important ‘hard data’ is understandable only if [Charles] Berlitz and [William] Moore were intentionally trying to cover up information that could demolish the credibility of their crashed-saucer book”. În traducere: ”Omisiunea unei probe solide [hard data în original – n.n.] extrem de importante este de înțeles doar dacă [Charles] Berlitz și [William] Moore încearcă în mod intenționat să ascundă informații care ar putea demola credibilitatea carţii lor despre farfurii [OZN-uri] prăbușite”;
      • S-a dovedit fără dubiu că în ”The Philadelphia Experiment: Project Invisibility3 (1979), William L. Moore si Charles Berlitz plagiază copios din lucrarea de ficţiune ”Thin air4, publicată în 1977 de George E. Burger şi Neil R. Simpson. În acest caz, Berlitz nu numai că preia fraudulos idei şi conţinut, dar dă drept reale fapte evident ficţionale, publicate într-o carte SF;
      • Cât despre lucrările lui Berlitz vis-à-vis de Triunghiul Bermudelor, aviatorul Lawrence David ”Larry” Kusche aproape îl desfiinţează în cartea ”The mystery of the triangle of the Bermuda solved5 (1975). Ca o concluzie a reverificării încrucişate a surselor folosite de ”făuritorul de mituri”: credibilitatea lui Berlitz ”is so low that virtually he is nonexistent. If Berlitz informed into which a boat is red, the possibilities that outside another color they would constitute almost one certainty. It says things that simply are not certain. It leaves of side the material that contradicts its mystery” (”este atât de scăzută încât practic nici nu există. Dacă Berlitz informează despre o barcă, care este de culoare roşie, posibilităţile de a fi o altă culoare în afara ei, constituie aproape o certitudine. Spune lucruri care pur şi simplu nu sunt sigure. Lasă la o parte materialul care-i contrazice misterul”).

Se poate specula că Berlitz era prea bine şcolit pentru a greşi atât de grosolan. Unii s-au întrebat dacă nu cumva a fost orbit de dorinţa de a aduce argumente, chiar dacă de multe ori uşor de demontat, teoriilor care-i erau atât de dragi. Alţii, din contră, presupun că acesta a urmărit o agendă ascunsă, plănuită în laboratoarele ”negre” ale serviciilor de informaţii ale Armatei, de a discredita pe termen lung temele abordate în cărţile sale.

 

Note: 1În ciuda unor surse confuze, Charles F. Berlitz s-a născut în data de 22 noiembrie 1913; 2Philip J. Klass – ”The Real Roswell Crashed-Saucer Coverup”, Prometheus Books, 1997, pg. 29; 3William L. Moore, Charles Berlitz – ”The Philadelphia Experiment: Project Invisibility”, Souvenir Press, 1979; 4George E. Burger, Neil R. Simpson – ”Thin air”, Dell Pub Co, NY, 1977; 5Kusche, Lawrence David – ”The Bermuda Triangle Mystery Solved”, Prometheus Books, 1975.