Există o întreagă cazuistică a urmărilor nefaste survenite în urma profanării sau tentativelor pe profanare a locurilor sfinte. Din păcate este majoritar anecdotică, faptele fiind greu sau imposibil de verificat obiectiv. Povestioara de mai jos nu face excepție:
”Pe moșiea Cristeștilor, in adîncimea codrilor, era și schitul de călugări Oneaga. Mînăstirea seʼntemeiează pe un deal al căruĭa vîrv era tăpșan. Patronul bisericei era sfîntul Gheorghe (…)
Mînăstirea era intrʼun loc nepomenit de frumos. Un pîrău ce eșea din fîntîna Grecului o incunjura, ĭar jur-imprejur cît cuprinzi cu ochii numai pădure. Se zicea că pe vremea arhimandritului Irinarh, care fusese adormit și in urma scrisese multe despre cele ce vĕzuseʼn timpul cela, Iordachi Cristescu-i spuse intr’una din zile că are să tae pădurea din jurul mînăstirei.
– Ba una ca asta nu-i mai face cucoane!
– Și adecă pentru ce nʼaș face-o?
– Pentru că n’are să te lese sfîntul Gheorghe să necinstești mînăstirea noastră, de vreme ce așa de la D-zeu lasat este ca fie-ce mînăstire să fie ascunsă’n munți sau în codri nestăbătuți, ĭar nu lasată spre vedere oamenilor.
Boerul cam stătu pe gînduri, dar vechilul seu Vasile Negru, il imbărbătă cu cuvîntul, «că ce ar avea să se potrivească la cele ce spune călugarul!» și de a doua zi chiar puse la tăet pădurea. Insă peste noapte Neculai feciorul boerului au fost săgetat prin ochi, iar Zoița fata lui Negru prin mîna dreaptă; și cît au umblat și cît au cătat boerul dar nu le-au mai dat de leac. Și așa pădurea ce ascundea mînăstirea au remas neatinsă și pănăʼn zioa de azi, deși nu se mai vede ființă vie care să-și petreacă zilele ʼntrînsa”1.
Vedem în pădurea lăcașului de cult o reminiscență a pădurilor sacre din păgânism. Creștinismul s-a integrat firesc într-un scenariu mult mai vechi, incinta vegetală fiind conservată ca spațiu de protecție fizică și spirituală. Pentru omul modern poate fi de mirare ca o ”mînăstire să fie ascunsăʼn munți sau în codri nestăbătuți, ĭar nu lasată spre vedere oamenilor”. Și totuși autoarea insistă pe această temă:
”In Țiganesti sunt vrʼo 240 de călugăriți, iar cu surorile și cu celelalte femei ce se oploșesc prin mînăstire trec peste 400 așa mi-au spus. (…) Cîta deosebire între mînăstirile aceste și cele de odinioară… și de sʼar trezi vrʼo călugăriță adormită de sute de ani, sʼam pune-o în una din aceste mînăstiri, cu groaza ar fugi in fundul codrilor”2.
Că mănăstirea a ieșit cu vremea la asfalt e una. Dar de când cu autostrada digitală… Se vorbește prea puțin despre efectul devastator al telefonului smart și-al Internetului în mediul monahal.
Schitul Oneaga a avut o istorie tulbure. Ctitorit de Neculi Cristescu în 1780, este desființat în 1862 și rectitorit pe același loc în 1994.
Protejată de Sf. Gheorghe, de blestem sau doar de cumințenia oamenilor locului, pădurea mai este încă, la locul ei. Nu este clar de ce hramul schitului a fost schimbat din Sf. Mare Mucenic Gheorghe în Acoperământul Maicii Domnului.
Note: 1,2Elena Didia Odorica Sevastos – ”Călătorii prin Țara Romănească”, Tiopgrafia Națională, Iași, 1888, pg.18-19, respectiv 113.