Istoria Sfântului Cuvios Onufrie de la Mănăstirea Sihăstria Voronei (Botoșani), în prezentarea Elenei D.O. Sevastos:
”Mai departe de mînăstire la deal, erau vrʼo 3 chilioare lîngă un pîrăoaș limpede cu apă bună și rece. Cam pe la 1840, șîdea acolo pusniculIloan și cu ucenicul lui; ĭar de unde muri pusnicul, ucenicul se trasăʼn mînăstirea Vorona, remîind săhăstria pustie.
In primavară, pănă a nu se lua bine omătul, ciobanii umblînd cu oile dădură și pe la săhăstrie, unde erau și cîți-va pomi roditori; acolo găsiră un măr roș frumos, fără a fi atins de ger, ĭar in jurul lui omătul topit.
Ciobanii dădura indată de știre la mînăstire; atunci arhimandritul Rafail, luînd cîți-va călugări, merse de vĕzu locul și puse semn, ĭar dacă se topi omătul săpară in acel loc și găsiră niște oase, – și cărdămida de sub cap, cum se obicĭnuește la partea călugărească, purta numele de Onofrei; și luînd oasele le-au dus la pîrău să le spele, și parte de oase ce erau moaște, sʼau rîdicat deasupra, ĭar celelalte sʼau lasat la fund, – căci nu toate oasele dintrʼun om pot să fie sfinte.
Așezară moaștele intrʼo cutie și dădură de știre Mitropolitului din Iași.
Cît-va timp in urmd veni Vodă Mihai Sturza și făcu tăcere in mînăstire, că era sfîntul sfînt rusesc, șî nu cumva să oblicească rușiĭ de una ca asta, căci atunci ar fi venit și ne lʼar fi luat in putere…. Vodă vĕzu oasele și dădu voie să facă biserică mare de piatră in locul unde se găsise mĕrul”1.
Culegătoare de folclor, autoarea oferă o versiune întrucâtva diferită de datele legendare, devenite elemente de hagiografie românească. Ceea ce e cumva straniu, de vreme ce a călcat locurile la doar câteva decenii de la evenimente.
Elenei D.O. Sevastos grafiază Onofrei și la fel găsim și pe site-ul oficial al mănăstirii (aici). BOR l-a canonizat în 2005, cu dată de praznic 9 septembrie, sub numele de Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona. Grecizat – Ὀνούφριος -, pentru că…
***
La începuturile implicării în organizație, răposatul Gheorghe Cohal reușise să pună ASFAN-România pe linia investigațiilor de teren. N-a ținut mult, pentru că, așa cum recunoștea într-o discuție privată, din 100 se confirmă 1 și e nesustenabil. Deși îl criticăm pe D.D. Farcaș, are dreptatea lui: invențiile și promovarea șarlatanilor este mult mai facilă și mai profitabilă. Cu un public haladit și-al lua flegme-n gură pe unde ar deschide-o, dar fraierii care ciluesc urechile la el înghit orice. Mai și plescăie satisfăcuți cu botul plin de… ufologie.
Insistând să ne povestească despre șpețe investigate și validate, Cohal ne-a indicat o categorie aparte: zone de sol sau bolovănișuri cu o temperatură anormală, nejustificată. De obicei mai calde. Nu a detaliat, dar situația pare similară celei de la Vorona.
***
”Nu toate oasele dintrʼun om pot să fie sfinte”. Ciudată treabă!
Notă: 1Elena Didia Odorica Sevastos – ”Călătorii prin Țara Romănească”, Tiopgrafia Națională, Iași, 1888, pg.19-21.