Editura

Titlu: Țara bazaconiilor

Subtitlu: False valori în știința românească

Autor: Gheorghe Stratan

Editura: C.I.D.

Format: A5, print, 176 pag, ilustrații AN/color

ISBN: 978-606-94516-4-9

Apariție: București, 2017

Domeniu: Istoria științei și pseudoștiinței, Gândire critică

 

Fizicianul Gheorghe Stratan este autorul ”Țării Bazaconiilor”, o carte de referință care expune pseudo-știința și impostura din mediul științific și academic românesc. Aclamat în țară și premiat internațional, acest tratat despre ”False valori în știința românească” este deschizător de drumuri, la propriu:, fiind primul de gen din România. Iată-l ajuns la o nouă ediție, revăzută și adăugită de autor.

De ce Ţara bazaconiilor, când, la prima (dar numai la prima) vedere, totul pare să se petreacă în România? Ce anume se petrece, se va vedea în corpul cărţii. La o privire mai atentă (a doua, a treia sau cine ştie a câta), se poate observa însă că un număr important de oameni trec brusc de pe teritoriul scumpei noastre patrii în Ţara bazaconiilor, fără alt document de călătorie decât cărţile, articolele sau cuvântările descrise în capitolele care urmează. Astfel, sfâşiaţi între două lumi, păţiţii rămân cu mintea acolo, în Ţara bazaconiilor, iar trupeşte se mai află încă în locurile de baştină. Ei, şi? se va spune. Pe cine deranjează faptul că unii sunt plecaţi cu sorcova? Vom vedea însă că o migrare masivă spre Ţara bazaconiilor este dăunătoare şi pentru cei plecaţi, şi pentru cei rămaşi. «Bazaconizarea» este la fel de periculoasă ca o nouă invazie dinspre Mongolia, cu tot ce mai poate ea strânge pe drum. Parcurgând această carte, cititorul nu se va mai lăsa însă (sperăm) ispitit cu atâta uşurinţă de mirajul sferelor înalte ale bazaconiilor” (Gh. Stratan).

Această carte poate juca rolul vaccinului. Cred că este important să se înțeleagă deosebirea dintre știința autentică și pseudoștiință, iar cartea propusă acum publicului îi poate ajuta să dobândească această facultate” (Gh. Stratan).