T.R.E.I.

Sat Grumezoaia, comuna Dimitrie Cantemir (în trecut Silişteni), jud. VS

 

Începuturile mănăstirii de aici sunt legendare: se spune că însuşi Ştefan cel Mare a stabilit locul de zidire trăgând cu arcul, pe locul unde a căzut săgeata aşezându-se viitoarul altar. Ca dovadă a veridicităţii legendei este arătat piciorul mesei din altarul bisericii, sculptat chiar din stejarul în care s-a înfipt săgeata voievodului.

Mai sigur este că Dimitrie Cantemir (1673-1723), originar din aceste locuri, a reconstruit mănăstirea, care avea să-i poarte şi numele. Conform unei legende locale se spune că, după înfrângerea de la Stănileşti (anul 1711), o parte dintre bogăţiile domnitorului au fost transferate, printr-un tunel, de la conacul Cantemirilor din Silişteni la mănăstire. Satul Silişteni nu mai există în prezent, dar se afla pe actualul teritoriu al comunei. Există posibilitatea ca o parte din comoara Cantemireştilor să mai fie îngropată încă în apropierea mănăstirii, posibil chiar într-o ramificaţie (tainiţă) a tunelului deja amintit.

 

 

Stejarul lui Tolontan (punctul ”Tolontan”, sat Grumezoaia) este multisecular, bătrân de peste 400 de ani, cu o statură impunătoare (înălțime 30 m, diametrul coroanei 35 m).