În 15 mai curent, Liberatea (aici) publică un interviu realizat de comunistoidul Ernu V. cu Eugen Ciurtin, pe tema Mircea Eliade, fiorosul și neîmblânzitul legionar. Ciurtin e o mai veche cunoștință a noastră, de când cu defăimarea lui Cezar Bolliac, scos din pixeli și butoane pedofil și altele.
(Ca să aderi la o gașcă de cartier din US, trebuie să faci o mortăciune, care te validează în fața viitorilor acoliți. ”Mortăciunea” lui Ciurlin a fost Bolliac, un virulent antisemit. Ce validare mai bună în fața Stăpânilor? Ulterior infamiei din 2019, Ciurtin a devenit director la Institutul de Istorie a Religiilor, o sinecură înființată cu dedicație pentru Andrei Pleșu. Deși nu împărtășim nici pe departe pulsiunile antisemite ale unor marginali – vezi mai jos – au și ei fărâma lor de adevăr…)
În aceeași zi, site-ul fanion al antisemitismului românesc de rit nou și grad albastru, Incorect Politic, publică articolul lui Eliade, Strania mentalitate francmasonică (aici). Că intrarea vine ca o mănușă să confirme tezele din interviul lui Ernu, este adevărat. Nu dorim să facem procese de intenție, mai ales că suntem conștienți de valabilitatea Briciului lui Hanlon.
(Teoria împinsă credibil de junele Felix Roncea susține că păpușate de entități superioare, tabere aflate aparent într-un conflict ireconciliabil trag de fapt la aceeași căruță. Într-o formă ușor diferită, asta susținem și noi de ani de zile.)
Ciudat! Strania mentalitate francmasonică este o preluare de pe site-ul lui Ion Coja. Acolo a apărut pe 6 mai. A așteptat, ar mai fi putut să aștepte. Dar…
Ion Coja are multă minte și carte sub chelie. Astfel încât e mai greu de explicat forma în care Strania mentalitate francmasonică apare pe site-ul său (aici), cu un prolog semnat de recidivistul pornograf Gregorian Bivolaru. Nu lui Eliade ”i-a fost incendiată bilioteca de către francmasoni drept răzbunare că a îndrăznit să-i prezinte într-o lumină nefavorabilă”, ci lui Bivolaru. Sau cel puțin așa afirmă Guru de Tărtășești. Eforturile lui Gregorian Bivolaru de a-l parazita pe Mircea Eliade, în fals și fără nicio dovadă concretă a vreunei legături, nu datează de ieri, de azi. Mai grav, textul diferă de cel publicat în Vremea, o mai veche meteahnă a Bivolarului de a suprascrie (completa) textele altora. Încă din titlu. Încă din titlu…
E bizar că dl. Coja nu știe toate acestea. Dar și mai bizar este că textul a fost publicat, de-a lungul timpului, în numeroase site-uri naționaliste și/sau ortodoxe (în formatul autentic). Așadar nu exista nevoia de Bivolar. Și atunci? Sau altfel spus: albirea și apropierea jegului pe bază de congruențe secundare (= spiritul de clică) nu este tocmai ce incriminează ei la două etnii minoritare?
Ne-am fi așteptat de la Ion Coja să atace altfel subiectul. De exemplu, să se întrebe de ce în antologia Drumul spre Centru, alcătuită de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu (Editura Univers, București, 1991), care reia volumul Oceanografie, Mentalitatea fransmasonică lipsește. De ce lipsește și din lucrarea de doctorat a Mihaelei Diana Lupșan, Opțiunea pentru cultură: Publicistica lui Mircea Eliade (Alba Iulia, 2020), care totuși indexează pe larg aparițiile din periodicele epocii.
Sau de ce majoritatea surselor digitale indică data apariției 10 septembrie 1936, când el a apărut de fapt în 28 ianuarie 1934. Nici nu ar fi avut cum să apară în 10.09.1936, pentru că Vremea ieșea la tarabă duminica.
Sau. Sau. Sau.
Ar fi avut cu ce să contribuie literatul domn Coja. În schimb a ales să ofere platformă unui individ care a nenorocit oameni, familii și a otrăvit spiritul poporului român cu mizerii pornohinduiste fără număr.
Însă, altul este hazul care ne face să credem că băieții ăștia fie n-au citit, fie n-au înțeles articolul. Teoria evreului ascuns în spatele a orice și instrument atemporal al răului (pe care ei o susțin din toți rărunchii pe post de clavis absconditorum) se mulează perfect pe mentalitatea francmasonică incriminată de Eliade. La fel ca și alte goange conspiraționiste. Acum, oamenii ăștia ori au un umor nebun și un rafinat simț al autoironiei, ori pur și simplu nu realizează că se iau singuri la mișto:
N.B. Datele din ultima parte a materialului au rezultat, majoritar, dintr-o discuție în crucea nopții, cu un prieten. Ca și unele modificări stilistice. Ca și unele corecturi. Cumva, am replicat adhoc rolul unei redacții. De-asta presa este moartă: ideea de redacție nu mai există decât administrativ-birocratic și s-a umplut Internetul și hârtia de genii care le cunosc ei pe toate de genii ce sunt. CTP-iști de-ăștia de doi bani, a căror inteligență e marcată de încruntarea afectată și scrâșnetul din măselele cariate. Marș mă!