V. Rudan și Luana ȚaraZiare K003

Pentru a le creea cititorilor noştri o bază documentară, reproducem în facsimil şi transcriere primul articol din Monitorul Expres (an II, nr. 20 (68)/ 20-26 mai 1994, pg. 4):

 

Un loc ciudat unde dispar oameni

Munţii Zboiului, din judeţul Buzău, sunt, fără îndoială, o zonă învăluită de mister. Nici unul din cei care cunosc problema nu contestă acest fapt: nici istoricii, nici geografii, nici fizicienii, nici fostul secretar de partid af Buzăului si nici actualul ministru al Tineretului, Alexandru Mironov. În zonă au fost descoperite relicve stranii, inscripţii indescifrabile, izvoare radioactive, stânci cu un magnetism ciudat. Persoane serioase ştiu că într-un loc din munţi, loc numit «La Tihărie» au fost semnalate dispariţii de oameni, dizolvări în neant în faţa ochilor îngroziţi ai martorilor.

O civilizaţie străveche care cunoştea forţa atomică? În luna aprilie a anului 1980, prim secretarul organizaţiei de partid a judeţului Buzău, Vasile Potop, a convocat de urgenţă la biroul său pe toţi arheologii şi muzeografii de la Muzeul de Istorie al judeţului. Arheologul buzoian Vasile Drâmboceanu ne-a povestit că prim secretarul le-a ordonat atunci, pe un ton foarte precipitat, să întocmească de urgenţă un studiu ştiinţific asupra vestigiilor din Munţii Zboiului, deoarece au apărut zvonuri în rândul populaţiei precum că în Munţii Zboiului au loc fenomene neobişnuite, ce ţin de domeniul paranormalului, treburi care nu se încadrează în ideologia de partid. Ba, mai mult, a insistat prim secretarul Vasile Potop, un individ din Bucureşti, pe nume Vasile Rudan, a reuşit să înşele vigilenţa redactorilor revistei «Flacăra» şi să publice un articol în care susţinea că are dovezi precum că în Munţii Zboiului ar fi dăinuit în vremuri străvechi o civilizaţie care cunoştea forţa atomică. Atunci, Vasile Rudan a reuşit să enerveze toată conducerea de partid, susţinând că în Munţii Zboiului au avut loc foarte demult explozii atomice şi că unele stânci «plantate» foarte ciudat ăn munţi sunt, de fapt, urmele unor rampe de lansare pentru nave cosmice.

Aici este necesar a se face unele consideraţiuni: în primul rând, este evident că autorităţile au fost mai mult decât deranjate de aducerea în discuţie a fenomenelor ce se petrec în acea zonă, căci, altfel nu se explică acea neobişnuită convocare a atâtor specialişti. În al doilea rând, este cunoscută tehnica diversionistă a elaborării unor explicaţii simpliste pentru fenomene care ne depăşesc puterea de percepţie. Sau care, de fapt, sunt nişte secrete ale căror dezvăluiri ar produce mutaţii profunde în psihologia maselor.

Arheologul Vasile Drâmboceanu şi colaboratorii lui au trebuit să organizeze o sesiune de comunicări ştiinţifice şi să scrie o carte despre vestigiile din Munţii Buzăului, în general, şi în special despre cele din Munţii Zboiului. «Prin foarte multe locuri din munţi nu am fost, ori am trecut în grabă. Zona este încă necercetată suficient», recunoaşte astăzi Vasile Drâmboceanu. Sesiunea de comunicări s-a ţinut; cartea a fost scrisă (multe locuri sunt descrise fără ca autorii să fi fost la faţa locului; de aceea apar inexactităţi enorme); prim secretarul Vasile Potop a fost ucis în condiţii misterioase; iar fenomenele stranii au continuat să se producă în Munţii Zboiului. Lucruri care au atras în munţi tot felul de indivizi. Unii au trecut neobservaţi. Alţii au fost văzuţi de către săteni. Studiau stâncile rituale dacice din vârful muntelui, grotele naturale şi cele săpate în stâncă de om, precum şi reţeaua de tunele subterane care colcăie sub munte, tunele despre care nimeni nu ştie unde duc. Nici inscripţiile nedescifrate nu au scăpat atenţiei aşa-zişilor «turişti». Arheologii veritabili nu au studiat vestigiile decât într-o proporţie foarte mică, pentru că multe sunt amplasate în zone foarte greu accesibile iar unele stânci sau grote sunt efectiv inaccesibile. Prin părţile locului s-a perindat de vreo opt ori şi Alexandru Mironov, în acea perioadă redactor la revista «Ştiinţă şi tehnică». Ori, se ştie, pe Alexandru Mironov l-au interesat întot¬deauna numai lucrurile foarte, foarte deosebite.

 

(click pe imagine pentru a o vizualiza la rezoluție maximă)

Monitorul Expres (an II, nr. 20 (68)/ 20- 26 mai 1994, pg. 4)

 

Două dispariţii uluitoare. În variate situaţii, anumite persoane doresc cu orice preţ să rămână anonime. Sunt unii oameni care au ajuns foarte sus pe scara societăţii sau foarte sus pe scara conştiinţei. De aceea îşi doresc să nu se ştie că sunt implicaţi în anumite întâmplări. O asemenea persoană, a cărei onestitate nu poate fi pusă la îndoială, mi-a povestit o întâmplare care pare incredibilă, la prima vedere. Lucruri care s-au petrecut în Munţii Zboiului, într-un loc numit, «La Tihărie». Dar despre Munţii Zboiului s-au mai spus multe alte lucruri care păreau incredibile. Şi totuşi, foarte multe s-au dovedit a fi adevărate. lată întâmplarea: În anul 1980, doi brăileni s-au dus «La Tihărie». Cu ajutorul echipamentelor speciale de alpinism, unul din ei s-a căţărat pe o stâncă. Ajuns sus, i-a spus celuilalt: «Uite ce-am găsit», apoi s-a aplecat şi a ridicat ceva ce semăna a lanţ metalic. În acel moment, s-a votatilizat sub privirile stupefiate ale celuilalt brăilean. Martorul a plecat urgent la Brăila, unde l-a anunţat pe fratele dispărutului despre cele întâmplate. De această dată, au plecat «La Tihărie» vreo zece bărbaţi (câţiva lucrau la Ministerul de Interne). Fratele dispărutului s-a suit pe stâncă, a ridicat «lanţul» şi a dispărut şi el în neant. De data aceasta au existat vreo zece martori. Cercetările au continuat.

Este interesant că tot în 1980 secretarul de partid Vasile Potop a fost foarte iritat şi a ordonat arheologilor să clarifice situaţiile ceţoase. Tot în 1980 a vizitat şi Al. Mironov zona şi-a publicat în numărul din iulie 1980 al revistei «Ştiinţă şi tehnică» un articol intitulat «Străveche ţară a Buzăului». Măiestrit scrise, frazele sunt totuşi caracterizate prin ambiguitate, spre deosebire de celelalte reportaje ale lui Alexandru Mironov, în care totul este clar şi concis. Parcă autorul a vrut să ascundă ceva. Oarecum ironic, Al. Mironov scrie că multe mistere mai zac ascunse în munţii Buzăului. Toţi au fost acolo în 1980. Toate s-au întâmplat în 1980. Nu poate fi o simplă coincidenţa.

Stânci ciudate şi tuneluri care străbat muntele. M-am deplasat în zona Munţilor Zboiului însoţit de către Andrei şi Doru, doi parapsihologi bucureşteni, precum şi de către Vasile Drâmboceanu, arheolog din Buzău. O ploaie torenţială l-a speriat pe acesta din urmă, aşa că în drumurile prin munţi am fost însoţit doar de cei doi bucureşteni. Satul Brătileşti este localitatea cea mai apropiată de locul numit «La Tihărie». «Apropiată» este oarecum impropriu spus, deoarece până «La Tihărie» se ajunge foarte greu, pe cărări de animale sălbatice, după multe urcuşuri abrupte. Locul nu poate fi găsit fără o călăuză pricepută, aşa încât ne-a condus prin hăţişuri săteanul Ion Feraru. Despre «La Tihărie» sătenii nu cunosc legende, unii – deşi localnici, nici măcar n-au auzit de locul respectiv. Am ajuns gâfâind la faţa locului. Este pur şi simplu o încâlcitură de stânci uriaşe şi copaci chirciţi, situată pe o întindere de câţiva kilometri pătraţi, pe valea pârâului Tainiţa. Ion Feraru îmi spune că rar se duce până acolo câte un vânător mai zănatic, lucru de altfel lipsit de sens, pentru că în Brătileşti, situat în creierii munţilor, urşii, cerbii şi vulpile mişună în imediata apropiere a satului, iar seara coboară uneori chiar în sat. Câteva zile, cât am stat «La Tihărie» , am tot încercat să identific stânca unde au dispărut brăilenii. Căţăratul pe stânci este însă o îndeletnicire grea, de aceea nu reuşeam să cercetăm complet decât vreo şapte-opt stâncării pe zi. Pe unele stând erau câteva inscripţii, dar foarte şterse. Nu am găsit nici un lanţ. Am cercetat mai puţin de 5% din totalul stâncilor. Ar fi fost o chestiune de şansă să fi găsit stânca brăilenilor. Ion Găiceanu [de fapt Gâdiuţă – n.n] directorul Şcolii Brătileşti, povesteşte înfocat despre meleagurile Zboiului: păduri prin care nu e bine să umbli neînarmat; bolovani şi stânci presărate peste tot, fără nici o noimă; izvoare colorate prin pădurea Tainiţei; grote secrete săpate de om în stâncă, despre care arheologii habar n-au. Mai spune că în vara lui 1980 vreo douăzeci de bucureşteni au venit la Brătileşti. Şi-au instalat corturile în apropierea satului. În fiecare zi mergeau «La Tihărie» înarmaţi cu hârleţe şi corzi de alpinism. Nu au spus nimănui ce caută «La Tihărie». După două săptămâni de cercetări, au părăsit zona. Îmi mai arată un munte cu contururi stranii şi spune că, pe vreme de furtună, toate fulgerele cad numai pe acel munte. Dacă vreun om se rătăceşte pe acolo în furtună, este ca şi pierdut, aproape sigur va fi trăznit, câţiva săteni au păţit-o. Directorul mă întreabă ce caut de fapt «La Tihărie». Îi spun că mă pasionează relicvele arheologice. E un om inteligent, şi-a dat seama că îi ascund ceva, dar nu a insistat.

Discuţia cu Alexandru Mironov. Ajuns înapoi în Iaşi, am încercat să iau legătura telefonic cu ministrul Alexandru Mironov, despre care ştiam că ar cunoaşte anumite lucruri legate de dispariţia celor doi brăileni. Secretarul domnului ministru îmi tot spunea că Alexandru Mironov este ba plecat, ba într-o şedinţă foarte importantă. Până la urmă i-am spus să-l informeze pe domnul ministru că un redactor se interesează de un loc numit «La Tihărie» (denumirea nu a mai fost publicată niciodată până în prezent, deci o cunoşteau foarte puţini oameni). Domnul Mironov a ieşit imediat din şedinţă şi a răspuns la telefon cu o promptitudine care mi-a dat de gândit. Prezint convorbirea telefonică:

Redactor: Am studiat articolele dumneavoastră din revista «Ştiinţă şi tehnică». Am văzut că v-aţi ocupat de fenomene ciudate. În prezent, mă ocup de acelaşi gen de fenomene. Ştiu că, printre altele, aţi fost în Munţii Buzăului.

Al. Mironov: Da, am fost.

R: Cunoaşteţi nişte fenomene stranii care s-au petrecut într-un loc numit «La Tihărie».

Al. Mironov: Da.

R: Puteţi să-mi daţi nişte amănunte sau să-mi confirmaţi nişte lucruri pe care le-am aflat şi eu?

Al. Mironov: Da. Vasile Rudan a fost cel care a atras atenţia şi, împreună cu un grup de copii, au făcut un grup de arheologie şi s-au dus şi s-au stabilit în satul Nuci. Satul Nuci, de lângă Bozioru.

R: Da, ştiu, am fost şi eu pe-acolo. Numai că «La Tihărie» este în alt loc.

Al. Mironov: «La Tihărie» este mai sus. Între Bozioru şi Nuci. Da, undeva spre dreapta, încolo.

R: Da.

Al. Mironov: E un loc în care zic eu că solul e puţin mai întunecat la culoare, în ideea că poate că, cumva, prezintă urme de ardere; deci cândva, în timp, probabil că a fost un incendiu pe locurile astea. Se cunoaşte, într-adevăr, că pe locul acela a fost construcţie şi dacă se sapă se găsesc şi o mulţime de cioburi.

R: Doream să vă întreb despre un fenomen mai ciudat. Am auzit că au fost semnalate şi dispariţii, doi oameni din Brăila.

Al. Mironov (foarte vehement): Nici vorbă, nici vorbă. Nu, să nu spunem lucruri imprudente, că e prea mult.

R: (tentativă de intervenţie): Nu. deci…

Al. Mironov (foarte vehement): Nici vorbă. Ciudăţenie este însuşi faptul că locul ăsta nu este identificat arheologic şi istoric. Şi el există, e deosebit. Că ceramica pe care am găsit-o nu a fost recognoscibilă în nici o epocă. Am dus-o la Muzeul din Buzău. Că locul este deosebit din punct de vedere magnetic. Un munte din apropiere atrage foarte tare fulgerele. Izvoarele sunt feruginoase, puţin radioactive.

R: Da, ştiu, am fost şi eu acolo.

Al. Mironov: Lucruri stranii. Eu am umblat mult prin munţii ăia şi acolo e ceva neobişnuit.

R: Şi totuşi, cineva mi-a spus câ dumneavoastră ştiţi ceva despre dispariţia unor oamani. Înseamnă că nu… (nu am apucat să-mi termin propoziţia).

Al. Mironov (vehement): Deci vă spun eu că nu-i. Categoric. Nu a fost nici un fel de dispariţie şi nu… Am fost nu o dată. Eu am fost acolo cred că de vreo opt ori. În diverse perioade şi cu nişte echipa şi mai mari şi mai mici. Şi cu copiii ăştia şi cu tineri din… ce mai…

Ne punem întrebarea: ce ministru ar recunoaşte că a fost martor la o dispariţie misterioasă (când al doilea brăilean a urcat pe stâncă)? Dl. Mironov ne-ar fi putut spune că e vorba de nişte simple zvonuri. Ori dumnealui a negat cu o foarte mare hotărâre faptul că au fost nişte dispariţii, şi a mai precizat că «nu trebuie sâ spunem lucruri imprudente».

Dan Fodor

2 comentarii

  1. Din păcate, multe sunt făcături. Şi mie, sau mie în primul rând, mi-ar fi plăcut să fie reale. Însă, ca să fac un joc de cuvinte, în multe cazuri, nu-i cazul… Încă odată mulţumiri pentru sinceritatea dvs.

Comments are closed.