OZN

Vă prezentăm o retrospectivă a materialelor de presă apărute în perioada 1947-1958 în principalul cotidian de propagandă al Republicii Populare România – ”Scânteia” – pe tema farfuriilor zburătoare, a OZN-urilor.

De la început trebuie spus că agitatorii redacției acționau sub imperativele Moscovei, fiind direct racordați la efortul de propagandă sovietic. Așadar nimic din ce apărea în gazetă nu era din capul redactorului, cum s-ar spune.

Din perspectiva realității fenomenului, opinia oficială coincide cu cea a autorităților americane; nu e nimic real și totul se explică prin iluzii optice, fenomene meteo, baloane, mecanisme fiziologice, false identificări, farse.

Elementele de propagandă fac deliciul lecturii și trebuie să amintim că la un moment dat, peste Ocean se credea că obiectele zburătoare neidentificate sunt arme secrete rusești. De aici acuzația sovietică de ”calomnii”. Și prin extensie, de propagandă militaristă, pentru război și pentru (justificarea) înarmării:

Mulţi americani şi-au pierdut liniştea sufletească. Ei scrutează tot mereu cerul şi unora dintre ei a început să li se năzare că văd în văzduh obiecte ciudate, semănând cu uriaşe «farfurii sburătoare», «farfurioare», «tigăi» şi «globuri verzi incandescente». Ziarele şi revistele americane publică pe larg relatările a tot felul de «martori oculari», care ar fi văzut, chipurile, aceste obiecte ciudate şi susţin că sunt… proiectile ruseşti, misterioase, sau cel puţin aparate de sbor trimise de pe vreo altă planetă pentru a observa ce se petrece în America. Cum să nu-ţi aminteşti aici zicala populară rusă; «Spaima are ochi mari»”.

Presa liberă este văzută ca principal vector, un instrument interesat și mercantil. Și în vreme ce instituțiile americane considerau că fenomenul OZN ar putea genera panică și isterie colectivă pe care încercau să le prevină, sovieticii argumentau contrariul, insistând că este o psihoză deliberat indusă:

O anumită presă, care începe dela trusturi şi se sfârşeşte la gazetarii «independenţi», îi înfierbăntă zi de zi cu ultima modă de bombe atomice, de radaruri sau de raze cosmice. Şi astfel americanii ajung să-şi neglijeze farfuriile de sub nas pentru a le cerceta pe cele de pe cer. (…)

Bietul american devine astfel foarte preocupat de ceiace se petrece pe cer şi neglijează să se mai uite împrejurul lui pe pământ, unde alte categorii de isteţi fabrică nişte farfurii autentice, in care năzuesc să servească ospăţul unui război viitor”.

Cel mai instructiv articol este ”Carte poștală «Automat». Din metodele de idiotizare a masselor folosite de capitaliștii americani”. Printre mijloace – OZN-urile:

Cetăţeanul american este invitat astfel, şi pe această cale, de către industria de idiotizare organizată de capitalismul american să renunţe de a-și mai exprima sentimentele şi gândurile sale proprii şi să le înlocuiască în mod mecanic cu formule şablon după cel mai tipic şi mai mărginit fel de a gândi şi a se exprima al burgheziei, care se rezumă la «flirturi», «milioane», «băeţi bine», «fete frumoase», «dureri de dinţi» etc. şi, desigur… exploatarea poporului muncitor. Despre acest din urmă punct însă cartea poştală nu vorbeşte. Rostul ei, ca şi al celorlalte mijloace de tâmpire folosite de exploatatorii americani, este tocmai acela de a transforma oamenii în automate, bune doar să tragă la jug. (…)

Toate acestea sunt adevărate unelte die idiotizare prin care cetăţeanul mediu american este făcut să creadă cele mai gogonate minciuni, cum au fost născocirile cu «farfuriile zburătoare» şi cu submarinele ruseşti care s’au arătat, până la urmă – după ce au fost bombardate – a fi fost… americane”.

Curățat de limba de lemn, textul este premonitoriu și ar putea fi reprodus ca editorial de actualitate în orice gazetă conservatoare.

O frază-cheie  amintește de vremurile în care trăim – ale post-adevărului – și indică cu o precizie chirurgicală cauzele reale:

Pentru un fabricant sau un negustor pare mai convenabil să ai de-a face cu automate care nu gândesc, decât cu oameni întregi care pot deosebi minciuna de adevăr, …”.

Poftiți la OZN-uri!

 

 

În Galerie: 01. Sorin Mladoveanu – ”Păzea… farfuria!”, în ”Scânteia”, nr. 869/13.07.1947, pg. 1 și 2; 02. *** – ”Renumitul aviator Orville Wright denunță propaganda războinică din Statele Unite”, în ”Scânteia”, nr. 881/27.07.1947, pg. 1; 03. J.B.S. Haldane – ”Farfuriile sburătoare în lumina științei”, în ”Scânteia”, nr. 900/18.08.1947, pg. 3; 04. *** – ”Carte poștală «Automat». Din metodele de idiotizare a masselor folosite de capitaliștii americani”, în ”Scânteia”, nr. 1151/21.06.1948, pg. 4; 05. *** – ”Raportul tovarășului M.G. Pervuhin”, în ”Scânteia”, nr. 2500/7.11.1952, pg. 1 și 2; 06. *** – ”Spaima are ochi mari”, în ”Scânteia”, nr. 2508, 18.11.1952, pg. 4; 07. E. Mihăilescu – ”Poprișcinii și conflictele interplanetare”, în ”Scânteia”, 3117/ 30.10.1954, pg. 3; 08. Valer Novăceanu – ”În capitala Franței”, în ”Scânteia”, nr. 3130, 14.11.1954, pg. 3; 09. *** – ”Americani care așteaptă… sfârșitul lumii”, în ”Scânteia”, nr. 3173/5.01.1955, pg. 3; 10. *** – ”Ospiciu în aer liber”, în ”Scânteia”, nr. 3255, 10.04.1955, pg. 1; 11. I. Manea – ”«Globe Press»-uri mai mici și mai mari”, în ”Scânteia”,  nr. 3275, 05.05.1955, pg. 4; 12. *** – ”Cum creează psihoza de război militariștii americani”, în ”Scânteia”, nr. 4197/22.04.1958, pg. 6; 13. *** – ”Unde duce isteria războinică”, în ”Scânteia”,  nr. 4343, 11.10.1958, pg. 5.