Un domn mi-a indicat azi o minune petrecută la o mănăstire unde slujea un stră-străbun de-al său: o fetiță surdo-mută care a început să vorbească și să audă. Din păcate, astfel de evenimente, nu puține în spațiul românesc, rămân la nivel anecdotic. Spre deosebire de catolici, ortodocșii români nu au găsit de cuviință să le cerceteze prompt și să le consemneze sub declarație și semnătură.
În ceea ce privește mecanismul minunilor, o explicație parțială ar putea fi dată de ceea ce numim în lipsă de altceva contraminuni – nu vindecări, ci îmbolnăviri bruște, cu efect persistent.
Un astfel de exemplu găsim în ”Universul”. Reporterul ajuns în satul Budila vede ”un om mai mult bătrân decât tânăr, care mergea uitându-să drept înainte, cu mâinile întinse d’asupra capului și împreunate ca peutru rugăciune”. Contrariat, îl întreabă pe cel care-l însoțea, localnic, ce și cum și-i află povestea:
”L-a luat din gară pe om, care abia aştepta să-şi vadă casa, femeia şî copiii şi au pornit înnapoi. Trecuse die miezul nopţii când au ajuns la groapă.
– «Ia dă-te jos! Pân’aici ți-au fost!»
Şi lacom de banii pe cari îi ştia în buzunarul vecinului, a scos toporul de sub leagăn
Celalt a ʼnţeles numai de cât că nu e glumă. S’a uitat în toate părţile şj n’a zărit pe nimeni. Atunci s’a rugat de el: .
– «Lasă-mă numai să-mi fac rugăciunea…»
Şi-a pus mantaua în cap, ca să nu vadă când l-o lovi. Dar după ce a isprăvit, n’a simţit nimic, n’a mai auzit nimic. Aşteptarea îl chinuia.
– «Dă odată!» a zis el.
Iar nimic… A scos capul de sub manta. Lângă el, căruţaşul rămăsese ca o piatră cu mâinile în sus cu toporul prins în ele, gata să dea. Dumnezeu îl încremenise”.
Desigur, la mult timp după eveniment, relatarea e încărcată cu subiectivism personal. Cel mai probabil gestul atentatorului a fost motivat de lăcomie și dorința de a scăpa rapid de sărăcie. Nefiind un ucigaș cu sânge rece, momentul de mare tensiune psihică i-a declanșat o reacție psiho-somatică și o paralizie parțială. Care a persistat în timp.
Noi așa vedem lucrurile.
***
Remarcăm și titlul din 1925, ”Filme”, folosit în același context în care-l rulează și băieții moderni, șmecheriții virtuali. Expresie de drogangii închipuiți (consumatori doar în imaginație). Tiktocari.
Prima relatare: Ben Jose – ”Filme”, în ”Universul”, nr. 200/31.08.1925, pg. 1
