”Legendă – Scenariu fictiv transmis de ofiţer unui civil, cu scopul de
a conspira acţiuni sau persoane care acţionau sub acoperire”1.
Nu știm dacă ați observat, dar în facultate predarea unui anumit domeniu începe cu istoria lui, cu personalitățile care domină această istorie și cu avansurile treptate care au dus la dezvoltarea actuală. Situația nu este întâmplătoare, deoarece această călătorie în timp reprezintă o punere în temă, o sursă bogată de informații și de ce nu, clădește un prestigiu al domeniului respectiv.
În ufologia românească (și probabil și în cea internațională), lucrurile stau puțin diferit. Avem titani, dar nu știm cum și de unde au început ei. Iar acolo unde știm, informația ba e foarte rarefiată, ba nu se confirmă la verificare. Naivul Călin N. Turcu a fost cam singurul care a avut bunul-simț să-și prezinte în ”Cazuri OZN în România. S-a întâmplat mâine!” (1992) traseul pasiunii.
(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)
Cazul lui Ion Hobana e emblematic, mai ales că în calitate de fondator al ASFAN-România lucrurile ar fi trebuit să fie limpezi ca apa de izvor (pentru că, deh!, istoria organizației). Însă povestea n-o aflăm într-un hrisov scris cu litere de aur, ci dintr-un banal interviu apologetic publicat în săptămânalul tabloid ”Formula AS”:
”– Atracția către fenomenele OZN s-a născut exclusiv din lecturi sau ați avut și unele experiențe personale directe?
– Am avut o experiență, pe care, sigur, nu pot să o certific, pot doar să spun că a fost ceva straniu. Crucială a fost, însă, lectura. Un alt prieten belgian, autorul excelent documentatei «Panorama de la Science Fiction», Jacques Van Herp, mi-a dăruit în 1967 două cărți ale unui american, fost maior în aviația marinei SUA, care se aflase câțiva ani în legătură cu persoanele din cadrul forțelor armate care se ocupau de domeniul OZN. După ce-am citit cele două volume, am realizat că mă aflam în fața unei chestiuni deloc frivole. Pentru că, pâna atunci, interesul meu fusese unul superficial”2.
Fostul maior în aviația marinei SUA era Donald Keyhoe (1897-1988), iar cărțile menționate3, ”Les soucoupes volantes existent” (Ed. Correa, 1951) și ”Le dossier des soucoupes volantes” (Ed. Hachette, 1954).
Anul este însă cheia. Coincidență, sincronicitate sau cu totul altceva, în 1967 sovieticii se activează public pe zona OZN. Tot în 1967, Jacques van Herp (1923-2004) îl amorsează pe Hobana. Ulterior, împreună cu un alt belgian, Julien Weverbergh, Hobana va publica unele cărți ufologice de mare respirație internațională.
Dacă e marți, e Belgia.
Ion Hobana era și încă este considerat cel mai mare specialist în ufologie pe care România l-a dat lumii. Acest lucu nu i se poate reproșa; marii oameni știu să-și dozeze bine falsa modestie:
”– Știu că toată lumea crede și îmi și declară că eu sunt «specialistul în OZN-uri», ceea ce, firește, e prea mult spus. Nu pot să-mi arog un asemenea statut”4.
Note: 1CNSAS – ”Index de termeni și abrevieri cu utilizare frecventă în documentele Securității”; 2,4„Marele maestru” roman al fenomenului OZN, interviu realizat de Ines Hristea cu Ion Hobana, în ”Formula AS”, an XX, nr. 928(29)/ 23-30.07.2010, pg. 24-25; 3Ele apar în mai multe bibliografii ale cărților lui Hobana. Identificarea este susținută și de persoane din cercul său de apropiați.