În presa vremii există cel puțin un articol publicat de Daniel Ruzo în România. Îl prezentăm în premieră pe internet, adăugându-i o mențiune plină de înțelesuri: marii corifei ai megalitologiei românești habar n-aveau de existența lui. Asta nu i-a împiedicat însă să scrie despre Ruzo vrute și nevrute, nu pe baza a ce zicea/ credea peruanul, ci din ce credeau/ sperau ei că ar fi zis acesta.
Daniel Ruzo – Sculpturile protoistorice, în Contemporanul, nr. 31(1138)/vi. 2.08.1968, pg. 10
Însoțim acest articol de un altul, publicat cu un an mai devreme, în 1967. Autorul, jurnalistul și scriitorul Simion Săveanu, întruchipează exemplar o specie din ce în ce mai răspândită în spațiul autohton, aceea de corifeu al corifeilor (de la caz la caz, numărul filiațiilor poate crește amețitor!)
Referința la ”Arheologii din America de Sud” îl indică pe Daniel Ruzo, care se multiplică (din unul devine mai mulți) și nici arheolog nu era.
Mult mai înduioșătoare este referința la Emmanuel de Martonne (1873-1955), din care Săvescu citează, lăsând impresia că l-ar fi lecturat în original. Nimic mai fals. Citatul este preluat (fragmentar și în traducere) dintr-o notă1 de subsol din ”Dacia preistorică” și atribuit eronat stâncii de pe Vf. Omul (când de fapt se referă la ”Stânca Saturn”). Rușinos, dar tipic…
Simion Săveanu – Sfinxul și Babele – creații ale omului?, în Magazin, an. XI, nr. 517/sâ. 24 iunie 1967, pg. 1 și 2
Notă: 1Nicolae Densușianu – ”Dacia preistorică”, I.A.G. ”Carol Göbl”, București, 1913, pg. 227, nota 2.