J. B.

Doar puține ”chipuri de piatră” au denumiri tradiționale (sau păstrate în memoria colectivă). Și mai puține au legende asociate. Mult mai puține au și practici asociate lor. Acestea sunt faptele.

Peste ele s-au suprapus activități de dată relativ recentă, de identificare și denumire (”botezare” ad-hoc) a unor formațiuni litice care semănau cu ceva. Operate fără metodă, adesea ”în drum” și mai totdeauna la toptan, nu este de mirare că amatorii implicați în ”cercetarea” sculpturilor megalitice au identificat sute și mii de astfel de structuri. Inevitabil, s-au declanșat două fenomene: goana după priorități și ”inedite” (care a scăzut semnificativ prudența în afirmații) și, ca o consecință a ei, nebunia denumirilor.

I se părea cuiva că ”descoperă” ceva? Îi trântea o denumire. Și cum nu rar ”descopereau” aceeași piesă, s-a ajuns la situația în care denumirile concurente generează confuzii și neînțelegeri. Mai mult, în funcție de unghiul de viză, adesea unuia i se părea că vede ceva, altuia altceva. De aici și până la a prezenta cu denumiri diferite perspective ale aceluiaș ”chip” și a-l scinda (prezentându-l ca două locații diferite) nu a fost decât un pas.

Să exemplificăm cu o formațiune aflată pe Platoul Bucegi, în apropierea Sfinxului.

În anul 1958, arhitectul Mihai Papae publica în ”Scânteia Tineretului” un articol în care introduce stânca în cauză, denumind-o ”Chopin”:

Dar platoul Babele nu ți-a arătat încă toate comorile lui. Dacă-l vizitezi vei descoperi cu ușurință profilul fin și expresiv al lui Chopin ca și capul impresionant al Sfinxului1.

Identificarea se face cu ușurință, deoarece textul este însoțit și de câteva reproduceri după acuarelele autorului; una dintre ele este ”Chopin”.

În ”Almanahul Turistic2 din 1978, ing. Silviu N. Dragomir prezintă fotografia formațiunii ”Chopin”, denumită de această dată… ”Spânul”, preluare fără mențiune de la Călin N. Turcu. Îl însoțește și cu o interesantă schiță în tuș, un fel de reconstituire.

Într-un articol din ”Magazin”, dr. Iuliu Floareș din Piatra Neamț atrage atenția asupra unei confuzii:

Megalitul antropomorf din imaginea 1 este cunoscut sub numele de «Omul cu Șapcă». Cel din imaginea 2 a fost poreclit «Spânul». De fapt este vorba de același monolit privit din unghiuri diferite. «Omul cu șapcă» poate fi găsit la câțiva pași spre est de «Sfinxul» din Bucegi3.

Așadar, ”Omul cu șapcă” ar fi denumirea corectă, iar ”Spânul” doar un  unghi secundar  de viză, cu un alt chip, al aceleiași pietre.

În ”Enigmatice chipuri de piatră”, (1987), Călin N. Turcu revine la ”Spânul” (aka ”Omul cu Șapcă” de mai înainte):

Nu departe de atât de cunoscutul  «Sfinx al Bucegilor» – într-atât de cunoscut, încât nu ne-am mai încumetat a-l prezenta aici – se află o altă stâncă numită «Spânul», ce prezintă un profil antropomorf cu privirea îndreptată spre dreapta4.

Pentru a nu plictisi cititorul pe care bănuim că l-am amețit deja, să facem un salt în timp, aproape de vremurile noastre. Albumul fotografic ”Bucegii între Kogainon și Sahasharara5, mai adaugă o denumire: ”Bătrânul consilier al Sfinxului”. Poetic!

Dacă ar fi să sintetizăm toată această brambureală, am putea spune: Chopin s-a spânit, și-a tras o șapcă-n cap, a îmbătrânit și s-a băgat consilier la Sfinx. Ați văzut ce ușor se rescrie istoria muzicii simfonice, pe acorduri megalitice?

Situația devine și mai bizară când aflăm că Dragomir, Floareș și Turcu nu numai că împărtășeau un hobby comun, dar mai erau și buni prieteni. Chiar și arh. Papae era o cunoștință mai îndepărtată a grupului. Este exclus ca cei trei să nu fi cunoscut publicistica ”megalitică” din România acelor vremuri: era rară și vânată cu aviditate de pasionați. Cu toată sinceritatea, ne-ar fi greu să identificăm o explicație rațională!

 

 

În Galerie:

      1. Mihai Papae – Chopin (acaurelă);
      2. Călin N. Turcu – Spânul (19.10.1975);
      3. Silviu N. Dragomir – Spânul (tragere în tuș după fotografia anterioară);
      4. Iuliu Floareș – ”Creațiile naturii”.

 

Note: 1Mihai Papae – ”Monumente ale naturii în Bucegi” în ”Scânteia Tineretului”, nr. 2960/ 16.XI.1958, pg. 2; 2Silviu N. Dragomir – ”Controversațiuni”, în ”Almanah Turistic” 1978, pg. 92; 3Iuliu Floareș – ”Creațiile naturii”, în ”Magazin”, nr. ?/ 2.VI.1984;  4Călin N. Turcu – ”Enigmatice chipuri de piatră”, în ”Almanahul Estival Luceafărul” 1987, pg. 70; 5Dan Anghelescu și George Avanu – ”Bucegii între Kogainon și Sahasharara”, Ed. Age Art, București, 2008, pg. 43.