”De dragul banilor, cititorii sunt înşelaţi constant, zi de zi”
Rândurile de mai jos sunt despre fabrica de făcut bani și de prostit proști numită Presa din România.
Presa se reazemă pe doi piloni: senzaționalul și credibilitatea.
Senzaționalul atrage publicul-țintă, curios din fire și gunoier din vocație.
Credibilitatea asigură succesul acțiunilor de influențare.
Senzaționalul și credibilitatea merg mână-n mână. Fără ele nu se poate – fie vorbești la pereți, fie vorbești degeaba.
Nu se poate fără? Nu se putea!
Posibilitatea de a genera senzațional e infinită. Îl faci din pix; costa cât mina sau pasta, acum s-a mai scumpit puțin curentul de-l verși în computer.
Credibilitatea e problematică, dar există un hack. Învârți rotița discernământului. Cum? Prin creșterea toleranței la minciună, prin scăderea deprinderii de a identifica minciuni și apelul generalizat la afecte și tribalizare. Și picătură cu picătură, ceas cu ceas și articol cu articol, își dresezi publicul să creadă orice. E mai ușor decât se crede.
Exemplu. Periodic se vântură fel de fel de ”sondaje” menite să arate că mulți, prea mulți români sunt antioccidentali, eurosceptici și chiar ”putiniști”. Ce relevanță au sondajele astea când tu ai 25%, un sfert din populația cu drept de vot, plecată la muncă în străinătate? (Duși nu la Moscova sau Sankt Petersbur, ci în Vest, expuși așadar luminilor și binefacerilor Occidentului colectiv la botul calului). Orice sociolog cu boii pe-acasă îți poate spune că drenajul acesta își dă acul eurobarometrului peste cap și cifrele scoase din căciulă nu spun chiar nimic serios.
Bun. Și atunci cui și la ce folosesc prostioarele astea degeaba alarmiste? Unora chitiți să ”combată” și care nu vor să lupte pe stomacul gol. Așa că pompierii piromani sună goarna pericolului și se aruncă în tranșeele luptei imaginare cu unicul gând de a-și umple buzunarele și mațul.
Zilele trecute îmi spunea un vâlcean de la țară, fără multă carte, dar cu mult bun simț: fără complicitatea presei nu se putea ajunge aici și în halul în care am ajuns ca popor. Și mai zicea: în presa comunistă, din 8 pagini, 7½ erau maculatură cu Ceaușescu, Nicolae, Elena, PCR, lupta pentru pace și o mână de dictatori africani. Era un rest de ½; rămâneai cu ceva. Acum e zgură 8/8. Rămâi cu hârtia de șters la cur. Sau nici cu aia, că s-a trecut pe digital…
Fă un test rapid. Verifici pe loc dacă ți-a spălat presa și internetul creierii:
Dacomanii sunt ăia cu Tunelele din Bucegi?
Dacă da, Sănătate! Au mai prins ziaricii un naiv în insectar.
Faci așa: clic, clic, clic, clic, mânuță, mânuță, mânuță, mânuță, când ”navighezi” pe platformele de presă quality?
Ține-o tot așa, hipstere.
Lectură suplimentară:
”Considerăm că, în afara campaniilor electorale cel puţin, aceşti bani pe care partidele politice îi oferă presei sunt, de fapt, o taxă de protecţie, în genul celei pe care o plătesc mafioţii. Iar noi nu suntem mafioţi, ci doar ziarişti oneşti”.
Semnatarul fragmentului de mai sus nu este nici șontâc la logică și nici corijent la limba română. Contorsiunile semantice sunt cauzate de ce vrea să spună, dar nu poate direct. Aduce în discuție, corect, ”taxa de protecție” scursă de la politicieni înspre presă. Doar că mafioții nu ”plătesc” taxă de protecție, ei încasează. De aici se deduce simplu cine sunt gangsterii, doar că omul are și el colegi, prieteni prin alte redacții și parcă nu le-ar zice pe nume.
Cumpărați de la noi:
Bombarderii au poster înrămat cu Marlon Brando aka Nașul. Cum ar fi să-ți pui pe perete afiș cu Bogdan Chireac?