Azi am plâns! Am aflat dintr-un mail că Theophyle nu mai e printre noi de ceva timp. L-am repezit pe cel care-mi răspunsese, crezând că face o glumă stupidă. Însă omul – fără de vină – îmi relata tristul adevăr!
Theophyle se pricepea la multe, pe mine m-a ajutat cu expertiza sa epigrafică. Şi nu o dată, şi nu în probleme marginale. De ceva timp îi trimisesem fragmente din Dosarul Buzău, convins fiind că va rezolva şi această problemă. Multe luni răspunsul n-a venit, în nemernicia mea am crezut că nu a reuşit să-şi facă timp şi pentru mine. Acum câteva zile, am insistat, adevărul era altul: omul era mort, cum să mă mai ajute!
Convenţia mea cu Theophyle a fost să rămânem anonimi unul faţă de altul; ne-a legat în schimb pasiunea comună pentru Cei Vechi şi dorinţa de adevăr. Azi pot spune, îndurerat, că mi-a murit un prieten pe care nu l-am cunoscut niciodată!
Odihneşte-te-n pace, Theophyle! Domnul este cu tine; noi, prietenii tăi, ştim asta!
P.S.: Poate ar trebui să scriu mai multe despre Theophyle. Acum, sufleteşte, nu pot. Poate altă dată…