Misterele Bucegilor

Vasile Andru în Tibet, pe la lamaserii. Articolul este senzațional în sine.

      • Prin tâlcul acelor dialoguri voit spiritualizate, în realitate simple amabilități schimbate într-o limbă pe care niciunul dintre interlocutori n-o stăpânea în intimitățile sale subtilite. (La un moment dat, Andru transcrie în engleză, preîntâmpinând o întrebare de bun-simț: În ce limbă s-a conversat pelerinul oriental cu lama tibetanul?);
      • Prin figura lui Andru de ambasador de nimeni împuternicit, care pentru a-și cumpăra bunăvoința netezește calea prozelitismului religios. De parcă nu ne-ar fi ajuns mulțimea de culte și secte nechemate, care s-au înșurubat în sufletul românilor după 1990. Să fim proactivi, consideră Andrú, să-i invităm chiar noi, cu poarta larg deschisă. Cozile de topor nu sunt chiar atât de evidente pe cât ar crede unii;
      • Și prin ceea ce de fapt ne interesează la acest material – vagile trimiteri care se constituie în preistoria ”tunelurilor energetice din Bucegi”, împinse de un alt yogist, Radu Cinamar (pseudonimul lui Bozarú, locotenentul lui Pipi Bivolaru):

Podul de diamant Sarnath-Carpaţi. Este pod? Este tunel? Oare drumul este prin aer, sau prin marea peşteră pe sub continent? Locurile transfigurării, locurile chipului de lumină: şi piscul, şi abisul, nume ale aceleiaşi realităţi. „Numele care numeşte nu este adevăratul nume“. Aşadar, pod sau tunel? Să nu vă întrebaţi aceasta; înaltul şi abisul sunt unul şi acelaşi lucru, lăuntric. Stai aici, pe loc, şi vei avea totul. Vei fi şi-n vîrf, şi-n abisul lumii. Stai imobil, aici este locul strimt de trecere. Locul unde spaţiul devine non-spaţiu. Loc contractat pînă la desfiinţare. Spaţiul zero al maximei puteri. Spaţiul fără de spaţiu. Uşa fără uşă”.

Prea vag, prea ca la țară. Prea cum trebuie să fie esoterismul ”autentic”, ”tradițional”, creștin-yoghin.  Pelteaua care pare să zică ceva, reușind nu spună nimic și să închege doar vânt, este perfect adresată de Mircea Eliade într-un ferpar al Annei Besant: ”Și toate acestea pentru ce? Pentru câteva idei neclare, pentru o aşa zisă «ştiinţă ocultă» tipărită săptămânal în sute de reviste, răspândită în sute de volume. O «ştiinţă esoterică» pe care o lansau teascurile din Madras; o «ştiinţă a iniţiaţilor» care încerca să adune câţi mai mulţi membri. E cel puţin paradoxal efortul acesta de popularizare al unei ştiinţe aşa zise secrete”.

 

”România literară”, nr. 18/12_18.05.1993, pg. 21

 

N.B. Vasile Andru este ținut la mare respect de unii și alții, care par să uite că la rădăcina răului stă relativizarea, iar unul dintre instrumentele ei este doctrina perenialismului.  Biserica Greciei, mai viguroasă decât cea a lui Daniel, s-a exprimat clar asupra incompatibilității dintre creștin-ortodoxie și yoga. Restul e gargară, mai mult sau mai puțin doctă sau pompoasă! În cadru lărgit, Vasile Andru încearcă să amestece uleiul cu apa, reușind să producă doar o iluzie efemeră.